Înainte de a pleca din Australia și după ce am venit în această țară, am fost instruită că în America este o mare lucrare de făcut. Cei care au fost angajați în lucrare la începuturile ei trec la odihnă. Doar puțini pionieri ai cauzei au mai rămas acum printre noi. Multe dintre răspunderile grele, purtate în trecut de oameni cu o experiență îndelungată, acum le revin celor mai tineri.
Acest transfer de responsabilități asupra lucrătorilor cu o experiență mai mult sau mai puțin limitată este însoțit de unele pericole de care trebuie să ne păzim. Lumea este plină de lupta pentru supremație. Spiritul de izolare față de colaboratori și spiritul de dezorganizare constituie însuși aerul pe care îl respirăm. Unii consideră că orice efort de a stabili ordinea este periculos, ca o restrângere a libertății personale, și, prin urmare, trebuie să ne temem de el ca de papalitate. Aceste suflete amăgite cred că este o virtute să se laude cu libertatea lor de a gândi și de a acționa independent. Ele declară că nu vor accepta nici o părere omenească și că nu sunt răspunzătoare față de nici un om. Am fost învățată că acesta este efortul special al lui Satana de a-i determina pe oameni să creadă că lui Dumnezeu Îi place ca ei să-și aleagă propria cale, în mod independent de sfatul fraților lor.
Această atitudine este un pericol grav pentru prosperitatea lucrării noastre. Noi trebuie să acționăm cu înțelepciune, cu sensibilitate și în armonie cu judecata sfătuitorilor care se tem de Dumnezeu, deoarece numai într-o astfel de conduită vom găsi putere și siguranță. Altfel, Dumnezeu nu poate lucra cu noi, prin noi și pentru noi.
Oh, cât de mult s-ar bucura Satana dacă ar putea să aibă succes în eforturile lui de a se infiltra în mijlocul acestui popor și de a dezorganiza lucrarea, într-un timp când o organizare deplină este esențială și constituie puterea cea mai mare pentru a împiedica redeșteptările false și pentru a respinge declarațiile care nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu! Noi vrem să păstrăm unitatea, ca să nu aibă loc nici o dărâmare a sistemului de organizare și a ordinii care au fost întemeiate printr-o muncă atentă și înțeleaptă. Să nu li se acorde nici o acreditare acelor elemente ale dezordinii, care doresc să preia controlul asupra lucrării din acest timp.
Unii au propus ideea ca, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu să acționeze independent de orice organizație religioasă. Dar eu am fost învățată de Domnul că în această lucrare nu există nici un gând de genul că fiecare om trebuie să fie independent. Toate stelele cerului sunt supuse unei legi, fiecare influențând-o pe cealaltă în împlinirea voinței lui Dumnezeu și fiecare ascultând de legea care controlează acțiunile lor. Pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta în mod sănătos și temeinic, oamenii Săi trebuie să colaboreze.
Acțiunile ocazionale și schimbătoare ale unora care pretind că sunt creștini sunt bine reprezentate de munca unor cai puternici, dar neantrenați. Când unul trage înainte, altul trage înapoi, iar la vocea stăpânului lor, unul merge înainte, iar celălalt stă nemișcat. Dacă oamenii nu vor acționa în mod concertat, în marea lucrare grandioasă pentru timpul acesta, va exista confuzie. Nu este un semn bun atunci când oamenii refuză să se asocieze cu frații lor și preferă să lucreze singuri. Lucrătorii să aibă încredere în frații care se simt liberi să evidențieze orice îndepărtare de la principiile corecte. Dacă poartă jugul lui Hristos, ei nu vor putea să lucreze într-o altă direcție, ci vor lucra împreună cu Hristos.
Unii lucrători trudesc cu toată puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu, dar încă nu au învățat că nu trebuie să trudească singuri. În loc să se izoleze, ei trebuie să lucreze în armonie cu tovarășii lor. Dacă nu vor proceda astfel, vor lucra la timp nepotrivit și în mod nepotrivit. Adesea, vor lucra împotriva a ceea ce ar fi dorit Dumnezeu să facă și în felul acesta lucrarea lor va fi mai rea decât o risipă.
Pe de altă parte, conducătorii din poporul lui Dumnezeu trebuie să vegheze împotriva pericolului de a condamna metodele diferiților lucrători care sunt conduși de Domnul să facă o lucrare specială, dar pentru care doar puțini sunt pregătiți. Frații care poartă răspunderi să nu se grăbească să critice acțiunile care nu sunt într-o armonie perfectă cu metodele lor de lucru. Să nu presupună niciodată că orice plan ar trebui să reflecte personalitatea lor. Să nu se teamă să aibă încredere în metodele altora, deoarece, dacă nu-i acordă încredere unui frate lucrător care, cu umilință și zel consacrat, îndeplinește o lucrare specială în felul rânduit de Dumnezeu, ei încetinesc progresul cauzei Domnului.
Dumnezeu poate și îi va folosi pe cei care nu au beneficiat de o educație cuprinzătoare în școlile omenești. O îndoială cu privire la puterea Sa de a face aceasta este o necredință evidentă și limitează lucrarea atotputerniciei lui Dumnezeu, pentru care nimic nu este imposibil. Fiți atenți la această precauție necuvenită și lipsită de încredere! Ea lasă nefolosite multe puteri nevăzute ale bisericii și închide calea Duhului Sfânt, așa încât să nu-i poată folosi pe oameni. Ea îi lasă în inactivitate pe cei care sunt doritori și nerăbdători să lucreze pentru Domnul Hristos și descurajează implicarea în lucrare a multora care, dacă li s-ar acorda o șansă corectă, ar fi niște colaboratori eficienți ai lui Dumnezeu.
Roțile care erau una în alta și făpturile vii legate de ele i se păreau profetului complicate și inexplicabile. Dar în această viziune el a văzut mâna unei Înțelepciuni Infinite, care se afla în mijlocul roților, iar rezultatul lucrării ei era o ordine desăvârșită. Fiecare roată, condusă de mâna lui Dumnezeu, lucra într-o armonie deplină cu toate celelalte roți. Mi-a fost arătat că slujitorii omenești sunt predispuși să obțină prea multă putere și să încerce să aibă controlul asupra lucrării. Ei Îl lasă prea mult pe Domnul Dumnezeu, Lucrătorul atotputernic, în afara metodelor și a planurilor lor și nu-I încredințează Lui tot ce privește înaintarea lucrării. Nimeni nu ar trebui să-și închipuie, nici măcar o clipă, că este în stare să conducă lucrurile care Îi aparțin Marelui Eu Sunt. În providența Sa, Dumnezeu pregătește o cale, așa încât lucrarea să poată fi adusă la îndeplinire de slujitori omenești. Fiecare om să stea la postul datoriei lui, să-și facă partea pentru acest timp și să știe că Dumnezeu este învățătorul lui.
Conferința Generală
Adesea, am fost instruită de Domnul că judecata nici unui om nu ar trebui să fie supusă judecății unui alt om. Mintea unui singur om sau a câtorva să nu fie considerată ca fiind suficientă în ce privește înțelepciunea și puterea de a deține controlul asupra lucrării, spunând care sunt planurile ce trebuie urmate. Dar, când frații din toate părțile unde se desfășoară lucrarea sunt adunați la sesiunea Conferinței Generale și își exercită judecata, nici unul să nu-și păstreze o opinie particulară și independentă, ci să se supună. Nici un lucrător să nu considere vreodată că este o virtute să-și mențină cu insistență poziția lui independentă, în contradicție cu decizia adunării generale.
Uneori, când un mic grup de oameni cărora le-a fost încredințată administrarea lucrării, în numele Conferinței Generale, a încercat să aducă la îndeplinire niște planuri neînțelepte și să restrângă lucrarea lui Dumnezeu, eu am spus că nu mai pot considera vocea Conferinței Generale, reprezentate de acești câțiva oameni, ca fiind vocea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă a spune că deciziile Conferinței Generale, luate de adunarea unor oameni bine aleși și reprezentativi, veniți din toate teritoriile lucrării, nu trebuie să fie respectate. Dumnezeu a rânduit ca, atunci când sunt adunați în cadrul sesiunii Conferinței Generale, reprezentanții bisericii Sale, veniți din toate părțile lumii, să aibă autoritate. Greșeala pe care unii sunt în pericolul de a o săvârși este aceea de a-i acorda judecății unui singur om sau a unui mic grup de oameni deplina măsură a autorității și a influenței cu care Dumnezeu și-a învestit biserica prin judecata și declarațiile Conferinței Generale, întrunite pentru a plănui prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.
Când această putere, pe care Dumnezeu i-a conferit-o bisericii, îi este atribuită în întregime unui singur om, iar el este învestit cu autoritatea de a fi rațiune pentru alte minți, atunci adevărata ordine biblică este schimbată. Eforturile lui Satana asupra minții unui asemenea om vor fi cele mai subtile și uneori aproape copleșitoare, deoarece vrăjmașul va spera ca, prin mintea lui, să poată afecta multe altele. Să-i acordăm celei mai înalte autorități organizate în biserică acel credit pe care suntem predispuși să i-l acordăm unui singur om sau unui mic grup de oameni. -- Testimonies for the Church 9:257-261.