În tratarea membrilor greșiți, oamenii lui Dumnezeu sunt atenți pentru a respecta instrucțiunea dată de Mântuitorul în capitolul al 18 din Matei (vezi Matei 18, 15-18).
Ființele omenești sunt proprietatea lui Hristos, răscumpărate de El cu un preț infinit și legate de El prin iubirea pe care Domnul Isus și Tatăl Său au manifestat-o pentru ele. Prin urmare, cât de atenți ar trebui să fim în relația unii cu alții! Oamenii nu au nici un drept de a bănui ceva rău cu privire la semenii lor. Membrii bisericii nu au nici un drept de a-și urma propriile impulsuri și înclinații în tratarea fraților lor care au greșit. Ei nu ar trebui să-și exprime nici măcar prejudecățile proprii cu privire la cel greșit, deoarece în felul acesta pun în mintea altora aluatul răului. Rapoartele nefavorabile cu privire la un frate sau o soră din biserică sunt transmise de la unul la altul. Se comit greșeli și se face nedreptate, pentru că unii nu sunt dispuși să urmeze îndrumările date de Domnul Isus.
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta”, spunea El, „du-te și mustră-l între tine și el singur.” Nu le vorbiți altora despre greșeală. I se vorbește unei persoane, apoi alteia și apoi alteia, până când întreaga biserică este făcută să sufere. Rezolvă problema „între tine și el singur”. Acesta este planul lui Dumnezeu.
„Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu știi ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. Apără-ți pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe față taina altuia” (Proverbe 25, 8.9). Nu trece cu vederea păcatul fratelui tău, dar nu-l expune, mărind în felul acesta dificultatea și făcând mustrarea să pară asemenea unei răzbunări. Corectează-l în felul descris de Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu lăsa ca resentimentul să se transforme în răutate. Nu îngădui ca rana să se infecteze și să erupă în cuvinte otrăvite, care întinează mintea celor ce le ascultă. Nu permite ca gândurile pline de amărăciune să continue să umple mintea ta și a lui. Mergi la fratele tău și vorbește cu el despre problema în cauză, cu umilință și sinceritate.
Oricare ar fi caracterul ofensei, acesta nu schimbă planul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru rezolvarea neînțelegerilor și a ofenselor personale. Adesea, când vorbim cu acela care greșește, numai și numai în spiritul lui Hristos, dificultatea va fi înlăturată. Mergi la cel greșit, cu o inimă plină de iubirea și simpatia Domnului Hristos, și caută să soluționezi problema. Discută cu el în mod calm și liniștit. Nu lăsa să scape de pe buzele tale cuvinte pline de furie. Vorbește într-o manieră care va face apel la judecata lui. Adu-ți aminte de cuvintele: „Să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, și va acoperi o sumedenie de păcate” (Iacov 5, 20).
Du-i fratelui tău remediul care va trata boala lipsei de bunăvoință și dragoste. Fă-ți partea în a-l ajuta. Pentru cauza păcii și a unității bisericii, consideră că este atât un privilegiu, cât și o datorie să faci așa. Dacă fratele tău te va asculta, l-ai câștigat ca prieten.
Tot cerul este interesat de conversația dintre cel care a fost prejudiciat și cel care a greșit. Când cel greșit acceptă mustrarea adresată în spiritul iubirii lui Hristos și își recunoaște greșeala, cerând iertare de la Dumnezeu și de la fratele lui, lumina cerului îi umple inima. Conflictul se încheie, prietenia și încrederea sunt recâștigate. Untdelemnul iubirii alină durerea cauzată de greșeală. Duhul lui Dumnezeu unește inimile, iar în ceruri este bucurie pentru unitatea realizată.
Când cei uniți în relația de părtășie creștină își înalță rugăciunile spre Dumnezeu și se hotărăsc să se trateze corect unul pe celălalt, să iubească mila și să umble în umilință cu Dumnezeu, ei primesc o mare binecuvântare. Dacă le-au greșit altora, ei continuă să se pocăiască, să-și mărturisească greșelile și să le repare, pe deplin hotărâți să-și facă bine unul altuia. Aceasta este împlinirea legii lui Hristos.
„Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” Ia cu tine oameni cu o gândire spirituală și discută cu acela care greșește, despre greșeala lui. Poate că va ceda la apelurile unite ale fraților lui. Când vede că ei sunt de acord cu privire la problema în cauză, mintea lui poate să se lumineze.
„Dacă nu vrea să asculte de ei”, ce trebuie să fie făcut? Oare câteva persoane dintr-o adunare de comitet trebuie să ia asupra lor responsabilitatea excluderii celui greșit? „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii”. Biserica trebuie să fie cea care decide cu privire la membrii ei.
„Dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.” Dacă nu va asculta vocea bisericii, dacă refuză toate eforturile făcute pentru a-l recupera, biserica are responsabilitatea de a-l exclude. Prin urmare, numele lui trebuie să fie șters din registre.
Nici un slujbaș al bisericii nu trebuie să sfătuiască, nici un comitet nu trebuie să recomande și nici o biserică nu trebuie să voteze ca un nume al unui membru greșit să fie îndepărtat din registrele bisericii, până când îndrumarea dată de Domnul Hristos nu a fost respectată cu credincioșie. După ce s-a făcut așa, biserica este liberă de orice vinovăție înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, răul trebuie să fie înfățișat așa cum este și să fie îndepărtat, ca să nu devină din ce în ce mai răspândit. Sănătatea și curăția bisericii trebuie să fie păstrată, pentru ca biserica să poată sta fără pată înaintea lui Dumnezeu, îmbrăcată în hainele neprihănirii lui Hristos.
Dacă acela care a greșit se pocăiește și se supune disciplinei lui Hristos, trebuie să i se acorde încă o posibilitate de îndreptare. Chiar dacă nu se pocăiește, chiar dacă stă departe de biserică, slujitorii lui Dumnezeu încă mai au o lucrare de făcut pentru el. Ei trebuie să se străduiască în mod stăruitor să-l câștige la pocăință. Oricât de gravă ar putea fi ofensa adusă de el, dacă cedează în fața eforturilor Duhului Sfânt și dă dovadă de pocăință, prin mărturisirea și părăsirea păcatului său, el trebuie să fie iertat și primit bine înapoi în staul. Frații lui să-l încurajeze în direcția cea bună, tratându-l așa cum ar dori să fie tratați și ei, dacă ar fi în locul lui, și luând seama la ei înșiși, ca să nu fie ispitiți.
„Adevărat vă spun”, a continuat Domnul Hristos, „că orice veți lega pe pământ, va fi legat în cer, și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.”
Această declarație și-a păstrat puterea de-a lungul veacurilor. Bisericii i s-a conferit autoritatea de a acționa în Numele lui Hristos. Ea este mijlocul lui Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și a disciplinei în poporul Său. Domnul i-a delegat bisericii autoritatea de a lămuri toate aspectele cu privire la prosperitatea, curăția și ordinea din cadrul ei. Pe aceasta se bazează responsabilitatea de a-i exclude din rândurile ei pe cei nevrednici, care ar putea dezonora adevărul prin conduita lor necreștinească. Tot ce face biserica, în armonie cu îndrumările date în Cuvântul lui Dumnezeu, va fi aprobat în ceruri.
Iertarea păcatelor
„Celor ce le veți ierta păcatele”, a spus Domnul Hristos, „vor fi iertate și celor ce le veți ținea vor fi ținute” (Ioan 20, 23). Domnul Hristos nu-i acordă nici unui om dreptul de a-i judeca pe alții. În Predica de pe Munte, El a interzis acest lucru. Judecarea este prerogativa lui Dumnezeu. Dar El îi încredințează bisericii organizate responsabilitatea pentru fiecare dintre membrii ei. Biserica are datoria de a-i avertiza, de a-i instrui și, dacă este posibil, de a-i recupera pe cei care cad în păcat. „Mustră, ceartă, îndeamnă”, spune Domnul, „cu toată blândețea și învățătura” (2 Timotei 4, 3).
Să vă purtați cu credincioșie față de cei greșiți. Avertizați fiecare suflet aflat în pericol. Nu lăsați pe nimeni să se înșele singur. Spuneți-i păcatului pe nume. Arătați ce a zis Dumnezeu cu privire la minciună, la călcarea Sabatului, la furt, la idolatrie și cu privire la orice alt rău. „Cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (Galateni 5, 21). Dacă persistă în păcat, judecata pe care ați rostit-o din Cuvântul lui Dumnezeu este pronunțată asupra lor în ceruri. Prin alegerea de a păcătui, ei neagă autoritatea Domnului Hristos, iar biserica trebuie să arate că ea nu aprobă faptele lor, altfel, ea însăși Îl dezonorează pe Domnul ei. Biserica trebuie să declare ce spune Dumnezeu despre păcat. Ea trebuie să trateze păcatul așa cum o îndrumă Dumnezeu, iar decizia ei este aprobată în ceruri. Cel care disprețuiește autoritatea bisericii disprețuiește autoritatea lui Hristos Însuși.
Dar există și o față luminoasă a tabloului. „Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate.” Acest gând să fie predominant. Când lucrăm pentru cei greșiți, toate privirile să fie îndreptate spre Domnul Hristos. Păstorii să manifeste o grijă duioasă față de turma Domnului. Să le vorbească celor greșiți despre mila iertătoare a Mântuitorului. Să-l încurajeze pe cel păcătos să se pocăiască și să creadă în Acela care poate ierta. Să declare, pe temeiul autorității Cuvântului lui Dumnezeu: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1, 9). Toți cei care se pocăiesc au asigurarea: „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor” (Mica 7, 19).
Pocăința celui păcătos să fie acceptată de biserică din toată inima și cu recunoștință. Cel care se pocăiește să fie condus din întunericul necredinței și la lumina credinței și a neprihănirii. Mâna lui tremurândă să fie așezată în mâna iubitoare a lui Isus. O asemenea iertare este aprobată în ceruri. -- The Desire of Ages, 805, 806.