În urma muncii la câmp, soțul meu a câștigat patruzeci de dolari. Cu o parte, am cumpărat câteva obiecte de îmbrăcăminte care ne erau necesare și ne-au mai rămas suficienți bani pentru a călători la New York și înapoi.
Sănătatea mea era șubredă și îmi era imposibil să călătoresc și, în același timp, să îngrijesc de copil. Așa că l-am lăsat pe micul Henry, care avea zece luni, în grija sorei Clarissa Bonfoey, la Middletown. Despărțirea de copil a însemnat o grea încercare pentru mine, dar nu îndrăzneam să îngăduim ca sentimentele noastre față el să ne împiedice în îndeplinirea datoriei noastre. Domnul Isus și-a dat viața pentru a ne mântui. Cât de mic este orice sacrificiu pe care îl putem face noi, în comparație cu sacrificiul Său!
Am ajuns în orașul New York în dimineața zilei de 13 august și ne-am dus la fratele D. Moody. A doua zi au venit frații Bates și Gurney.
Conferința de la Volney
În data de 18 august, a început prima noastră adunare generală din vestul statului New York și s-a desfășurat la Volney, în hambarul fratelui David Arnold. Au fost prezente aproape treizeci și cinci de persoane -- toți prietenii care puteau fi invitați din acea parte a statului. Dar, în mijlocul acestui grup, cu greu se găseau doi care să aibă aceeași părere. Unii susțineau greșeli serioase și fiecare își impunea cu înverșunare ideile proprii, declarând că erau în acord cu Scripturile.
Un frate susținea că cei o mie de ani din Apocalipsa capitolul 20 au trecut, iar cei o sută patruzeci și patru de mii, menționați în capitolele 7 și 14 din Apocalipsa, sunt cei care au înviat la învierea Domnului Hristos.
Când ne-am aflat în fața simbolurilor jertfei Domnului nostru, pregătindu-ne să comemorăm suferințele Sale, acest frate s-a ridicat în picioare și a declarat că el nu crede nimic din ce urma să îndeplinim, iar Cina Domnului era o continuare a sărbătorii Paștelui și ar trebui să fie oficiată doar o singură dată pe an.
Aceste deosebiri de opinie ciudate m-au îngrijorat foarte mult. Am văzut că multe greșeli erau prezentate ca fiind adevăr. Mi se părea că Dumnezeu este dezonorat. Sufletul meu a fost cuprins de o mare tristețe și am leșinat. Unii s-au temut că voi muri. Frații Bates, Chamberlain, Gurney, Edson și soțul meu s-au rugat pentru mine. Domnul a ascultat rugăciunea slujitorilor Săi și mi-am revenit.
Lumina cerului a coborât asupra mea și am pierdut imediat legătura cu lucrurile pământești. Îngerul meu păzitor mi-a arătat câteva dintre greșelile susținute de cei prezenți, precum și adevărul, în contrast cu erorile lor. Aceste idei contradictorii, despre care ei declarau că sunt în acord cu Sfintele Scripturi, erau doar opiniile lor personale. Am fost îndemnată să le spun că trebuie să renunțe la greșelile lor și să se unească în acceptarea adevărurilor soliei celui de-al treilea înger.
Întrunirea noastră s-a încheiat triumfător. Adevărul a obținut biruința. Frații noștri au renunțat la greșelile lor și s-au unit în acceptarea soliei îngerului al treilea, iar Dumnezeu i-a binecuvântat într-o mare măsură, adăugând multe suflete la numărul lor.
Vizita la fratele Snow, în Hannibal
De la Volney, am plecat în călătorie spre Port Gibson, la o distanță de șaizeci de mile, pentru a fi prezenți la o altă întrunire, care urma să aibă loc în 27 și 28 august. „În drumul nostru”, scria soțul meu în data de 26 august, într-o scrisoare adresată fratelui Hastings, „ne-am oprit la fratele Snow, în Hannibal. Acolo sunt opt sau zece suflete prețioase. Fratele Bates, fratele și sora Edson și fratele Simmons au rămas întreaga noapte acolo. Dimineața, Ellen a fost răpită în viziune și toți frații au venit în încăperea în care se afla. Unul dintre cei prezenți nu era de aceeași părere cu noi în privința adevărului despre Sabat, dar era un om smerit și bun. În timpul viziunii, Ellen s-a ridicat în picioare, a luat în mână Biblia cea mare și a ridicat-o înaintea Domnului, citând din ea mai multe texte, și apoi s-a îndreptat spre fratele nostru și i-a pus Biblia în mâini. El a luat-o, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraz. După aceea, Ellen a venit și s-a așezat lângă mine. Viziunea a durat o oră și jumătate, timp în care nu a respirat de loc. A fost o experiență emoționantă. Toți plângeau de bucurie. L-am lăsat acolo pe fratele Bates și am plecat la fratele Edson.”
Întrunirea de la Port Gibson
Întrunirea de la Port Gibson s-a desfășurat în hambarul fratelui Hiram Edson. Acolo au fost prezenți mulți credincioși care iubeau adevărul, dar acceptaseră unele idei greșite. Cu toate acestea, înainte de încheierea întrunirii, Domnul a lucrat pentru noi cu putere. Mi s-a descoperit din nou în viziune cât de important este ca frații să abandoneze deosebirile de idei și să se unească în acceptarea adevărului Bibliei.
Vizita la fratele Harris în Certerport
Am plecat de la fratele Edson cu intenția de a petrece Sabatul următor în orașul New York. Deoarece am ajuns prea târziu pentru pachebot, am luat o șalupă, plănuind să schimbăm la întâlnirea cu următorul pachebot. Când am văzut pachebotul apropiindu-se, am început să ne pregătim pentru a urca la bord, dar pachebotul nu a oprit și a trebuit să sărim la bord din mers.
Fratele Bates ținea în mână banii pentru plata călătoriei, spunându-i căpitanului șalupei, „Poftim, luați-vă banii”. Când a văzut că șalupa se îndepărtează de pachebot, a sărit pentru a urca la bordul acestuia, dar piciorul i s-a împiedicat de marginea șalupei și a căzut în apă. Atunci, a început să înoate spre șalupă, cu portofelul într-o mână și o bancnotă de un dolar în cealaltă. Pălăria i-a căzut în apă și, încercând să o prindă, a pierdut bancnota de un dolar, reușind totuși să păstreze portofelul. Hainele îi erau îmbibate de apa murdară a canalului, și, când am ajuns în apropiere de Centerport, am hotărât să ne oprim la fratele Harris acasă, pentru ca fratele Bates să-și poată aranja hainele.
Vizita noastră s-a dovedit benefică pentru familia Harris. De mai mulți ani, sora Harris suferea de guturai. Ea inhala praf de tutun pentru alinarea suferinței și spunea că nu poate trăi fără el. Avea dureri mari de cap. I-am recomandat să se roage Domnului, Marele Medic, care îi putea vindeca boala. Ea a decis să procedeze astfel și ne-am rugat împreună. Apoi a încetat să folosească tutunul. Suferințele i-au fost ușurate într-o mare măsură și, din acel moment, sănătatea ei a fost mai bună decât fusese vreodată în ultimii ani.
În timp ce ne aflam în casa fratelui Harris, am avut o întrevedere cu o soră care purta bijuterii de aur, și totuși pretindea că este o așteptătoare a venirii lui Hristos. Am vorbit despre declarațiile explicite ale Scripturii, care erau contra purtării bijuteriilor. Dar ea a făcut referire la pasajul în care Solomon primise porunca de a înfrumuseța templul, precum și la afirmația că străzile cetății lui Dumnezeu erau din aur curat. Ea spunea că, dacă ne înfrumusețăm înfățișarea prin purtarea de bijuterii, putem avea o influență mai mare în lume și susținea că această practică era corectă. Eu i-am răspuns că noi suntem doar niște sărmani muritori și, în loc să împodobim aceste trupuri, pe motivul că Templul lui Solomon fusese strălucit ornamentat, ar trebui să ne amintim de starea noastră căzută și de prețul suferinței și al morții Fiului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea noastră. Acest gând ar trebui să trezească în noi umilința și renunțarea la sine. Domnul Isus este modelul nostru. Dacă El ar fi renunțat la umilință și la suferință și ar fi spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să-și satisfacă toate plăcerile, să se bucure de tot ce oferă lumea și să fie ucenicul Meu”, mulțimile ar fi crezut în El și L-ar fi urmat. Dar Domnul Isus a venit printre noi în persoana Celui umilit și răstignit. Dacă dorim să fim cu El în ceruri, trebuie să fim asemenea Lui pe pământ. Lumea va pretinde ce este al ei și toți cei care doresc să fie biruitori trebuie să renunțe la cele lumești.
Vizita la fratele Abbey, în Brookfield
În ziua următoare, ne-am reluat călătoria cu pachebotul și am mers până la Madison Co., N. Y. De acolo, am închiriat o trăsură și am călătorit încă douăzeci și cinci de mile până la Brookfield, unde locuia fratele Ira Abbey. Deoarece când am ajuns în fața casei lui era vineri după-amiaza, s-a propus să meargă cineva la ușă pentru a vedea dacă este cineva acasă, iar în cazul care nu era nimeni să ne primească, să ne putem întoarce cu trăsura la un hotel, unde puteam să rămânem în timpul Sabatului.
Sora Abbey a venit la ușă, iar soțul meu s-a prezentat ca fiind un păzitor al Sabatului. Ea a spus: „Mă bucur să vă văd. Intrați.” El a răspuns: „Mai sunt trei persoane cu mine în trăsură. M-am gândit că, dacă am fi venit cu toții, ar fi fost posibil să vă speriați”. „Eu nu mă sperii niciodată de creștini”, a răspuns ea. Sora Abbey s-a arătat foarte bucuroasă de venirea noastră și am fost primiți cu toată inima, atât de ea, cât și de familia ei. Când a fost prezentat fratele Bates, ea a spus: „Oare este posibil ca dumnealui să fie fratele Bates, cel care a scris acea carte excepțională despre Sabat? Și a venit să ne cunoască? Nu sunt vrednică să vă am sub acoperișul casei mele. Domnul v-a trimis la noi, căci suntem înfometați după adevăr”.
Apoi a fost trimis un copil la câmp, să-l anunțe pe fratele Abbey că patru păzitori ai Sabatului au venit în vizită la ei. Totuși fratele Abbey nu a fost prea nerăbdător să ne cunoască, deoarece fusese tulburat de unii care îl vizitau adesea, încercând să-i impună ideile lor. Pretinzând că sunt slujitori ai lui Dumnezeu, aceștia răspândiseră erori în mijlocul micii lor turme de credincioși, care se străduiau să rămână loiali adevărului. Fratele și sora Abbey luptaseră împotriva lor de atâta vreme, încât se temeau să mai intre în legătură cu ei. Fratele Abbey se temea că și noi facem parte din acea categorie. Când a intrat în casă, ne-a primit cu răceală și ni s-a adresat direct și deschis, întrebându-ne dacă păzim Sabatul și credem că ultimele solii au fost de la Dumnezeu. După ce a constatat că noi susțineam adevărul, ne-a adresat un bun venit bucuros.
Adunările la care am participat în acest loc au fost încurajatoare pentru cei câțiva credincioși care iubeau adevărul. Ne-am bucurat că, în Providența Sa, Domnul ne condusese pe calea aceasta. Binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu s-a manifestat în mijlocul nostru și am fost mângâiați de faptul că am găsit acolo câțiva credincioși care au rămas statornici de-a lungul perioadei dificile prin care trecuseră, păstrând cu fermitate solia adevărului în mijlocul confuziei provocate de spiritism și de fanatism. Această familie dragă ne-a ajutat pe drumul nostru în căutarea celor evlavioși.