De la Oswego am plecat la Centerport însoțiți de fratele și de sora Edson și ne-am stabilit în casa familiei Harris, unde am publicat o revistă lunară, intitulată Advent Review. [Revista Advent Review, tipărită în Auburn, N.Y., în vara anului 1850, nu trebuie confundată cu Advent Review and Sabbath Herald, al cărei prim număr a fost realizat în Paris, Maine, în noiembrie 1850. Advent Review a fost realizată în perioada dintre numerele 10 și 11 ale revistei Present Truth. Cu privire la scopul acestei publicații, fratele James White scria, în pagina introductivă a ediției de 48 de pagini a revistei Advent Review, următoarele:
„Scopul pe care-l urmărim prin această publicație este acela de a-l încuraja și întări pe adevăratul credincios, arătându-i împlinirea profeției în trecut, prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu de a-i chema să se despartă de lume și de biserica oficială pe cei care așteaptă a doua venire a scumpului nostru Mântuitor”.]
Eforturile lui Satana de a împiedica lucrarea
Starea de sănătate a copilului meu devenea tot mai rea și, de trei ori pe zi, ne rugam pentru el. Uneori era binecuvântat, iar boala înceta să se agraveze, dar, când simptomele deveneau alarmante, credința noastră era greu încercată.
Eu eram foarte deprimată și frământată de întrebări. De ce nu voia Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre și să-l însănătoșească pe copilul meu? Satana, care este întotdeauna gata să ispitească, îmi sugera că starea copilului se înrăutățea din cauza greșelilor noastre. Nu am reușit să identific nici o faptă anume prin care să-L fi supărat pe Domnul, cu toate acestea, sufletul meu era împovărat până la disperare. Mă îndoiam de acceptarea lui Dumnezeu și nu puteam să mă rog. Nu aveam suficient curaj pentru a-mi ridica ochii spre cer. Am suferit o stare de teamă intensă, până când soțul meu a început să se roage Domnului pentru mine. El nu a vrut să cedeze până când nu m-am alăturat lui în rugăciune pentru eliberare. Binecuvântarea a venit, și eu am început să sper iarăși. Credința mea șovăitoare se prindea de făgăduințele lui Dumnezeu.
Apoi, Satana a venit într-o altă formă. Soțul meu s-a îmbolnăvit foarte grav. Semnele bolii lui erau alarmante. Avea niște spasme musculare care se repetau și suferea dureri îngrozitoare. Picioarele și extremitățile îi erau reci. Eu i-am făcut masaj, până nu am mai avut putere. Fratele Harris lucra la o depărtare de câteva mile. Singurele persoane prezente erau surorile Harris și Bonfoey și sora mea, Sarah, iar eu căutam să-mi fac curaj pentru a îndrăzni să cred în făgăduințele lui Dumnezeu. Dacă mi-am simțit vreodată slăbiciunea cu adevărat, aceasta s-a întâmplat atunci. Știam că trebuie să intervenim imediat. Cu fiecare clipă care trecea, starea soțului meu devenea tot mai critică. Era un caz evident de holeră. El ne-a cerut să ne rugăm și nu am îndrăznit să-l refuzăm. Copleșite de slăbiciune, am îngenuncheat înaintea Domnului. Cu un profund simțământ de nevrednicie, mi-am pus mâinile pe capul său și i-am cerut Domnului să-și manifeste puterea. Imediat s-a produs o schimbare. Fața lui și-a recăpătat culoarea naturală și chipul lui a strălucit de lumina cerului. Cu toții eram plini de o recunoștință de nedescris. Niciodată nu mai asistasem la un răspuns atât de remarcabil la rugăciune.
În acea zi trebuia să mergem la Port Byron pentru a corecta revista ce urma să fie tipărită la Auburn. Am înțeles că Satana încerca să împiedice lucrarea de publicare a adevărului pe care ne pregăteam să-l punem la dispoziția oamenilor. Am simțit că trebuie să înaintăm prin credință. Soțul meu a spus că dorește să meargă la Port Byron pentru a lua revista. L-am ajutat să lege calul și am mers împreună cu el. Domnul l-a întărit pe parcursul călătoriei. El a primit revista și o notă în care era înștiințat că materialele vor fi tipărite în ziua următoare și că trebuia să mergem la Auburn pentru a le ridica.
În noaptea aceea, am fost treziți de țipetele micuțului nostru Edson, care dormea în camera de deasupra. Era pe la miezul nopții. Copilul s-a agățat de sora Bonfoey, după care i-a dat drumul și s-a zbătut cu ambele mâini în aer, strigând îngrozit: „Nu, Nu!” apoi s-a agățat cu putere de noi. Am știut că această manifestare era efortul lui Satana de a ne tulbura și am îngenuncheat în rugăciune. Soțul meu a certat spiritul cel rău în numele Domnului și Edson a adormit liniștit în brațele sorei Bonfoey, odihnindu-se bine pe tot parcursul nopții.
Apoi, soțul meu a suferit din nou un atac și avea dureri mari. Eu am îngenuncheat pe marginea patului și m-am rugat Domnului să ne întărească credința. Știam că Dumnezeu lucrase pentru el și alungase boala și nu puteam să-L rugăm să facă lucrarea pe care o făcuse deja. Dar ne-am rugat ca Domnul să continue această lucrare. Am repetat cuvintele: „Tu ai ascultat rugăciunea. Tu ai lucrat. Noi credem fără nici o îndoială. Continuă lucrarea pe care ai început-o!” Ne-am rugat astfel Domnului timp de două ore și, în timp ce ne rugam, soțul meu a adormit și s-a odihnit bine până a doua zi. Când s-a trezit, era foarte slăbit, dar noi nu voiam să luăm în considerare aparențele.
Biruință prin credință
Ne-am încrezut în făgăduința lui Dumnezeu și am decis să înaintăm prin credință. În acea zi, eram așteptați la Auburn pentru a primi primul număr al revistei. Eram convinși că Satana încearcă să ne împiedice, dar soțul meu s-a hotărât să meargă, încrezându-se în Domnul. Fratele Harris și-a pregătit trăsura, iar sora Bonfoey ne-a însoțit în călătorie. Soțul meu a trebuit să fie ajutat să urce în trăsură, dar, cu fiecare milă de drum, s-a simțit tot mai bine. Ne-am păstrat gândurile îndreptate spre Dumnezeu și ne-am exercitat fără încetare credința, continuându-ne călătoria fericiți și plini de pace.
După ce am primit toate revistele tipărite și ne-am înapoiat la Centerport, am fost siguri că ne-am împlinit datoria și am făcut ce trebuia. Binecuvântarea lui Dumnezeu era cu noi. Deși am fost foarte loviți de Satana, în cele din urmă, prin puterea lui Hristos, am ieșit biruitori. Aveam un mare număr de reviste ce conțineau adevărul prețios pentru poporul lui Dumnezeu.
Copilul nostru a început să se însănătoșească, iar lui Satana nu i s-a mai îngăduit să-l lovească. Am lucrat de dimineața devreme și până seara târziu, uneori fără a ne permite nici măcar să stăm la masă. Mâncam doar câte ceva în timp ce lucram. Din cauza efortului excesiv pentru împachetarea revistelor, am început să sufăr o durere intensă la umăr, care nu a încetat ani de zile.
Ne gândeam la o călătorie spre est, și starea copilului nostru devenise iarăși suficient de bună pentru a călători. Prin urmare, am luat pachebotul spre Utica, unde ne-am despărțit de sora Bonfoey, de sora mea, Sarah, și de copilul nostru, pe care fratele Abbey i-a luat acasă la el, iar noi ne-am continuat drumul spre est. A trebuit să facem niște sacrificii, despărțindu-ne de cei de care eram legați prin legăturile duioase ale sufletului. Inima noastră era legată în special de micul Edson, a cărui viață fusese în mare pericol. După aceea, am călătorit spre Vermont și am organizat o conferință la Sutton.
„Review and Herald”
Din luna noiembrie, 1850, revista a fost realizată la Paris, Maine. Aici, conținutul ei a fost extins, iar numele a fost schimbat cu cel pe care îl poartă și astăzi, Advent Review and Sabbath Herald. Am locuit la familia fratelui A. Eram dispuși să trăim în așa fel încât să cheltuim cât mai puțin, ca să putem susține revista din punct de vedere financiar. Prietenii lucrării erau puțini la număr și săraci în privința bogățiilor lumești, iar noi încă eram nevoiți să luptăm cu sărăcia și cu descurajarea. A trebuit să muncim mult și adesea lucram până la miezul nopții, iar uneori, până la orele două-trei dimineața pentru a verifica materialele ce urmau a fi tipărite.
Munca excesivă, răspunderea, îngrijorarea, lipsa unei hrane corespunzătoare și hrănitoare, precum și expunerea la frig în călătoriile din timpul iernii au însemnat prea mult pentru soțul meu, care a căzut sub povară. El a ajuns atât de slăbit, încât cu greu mai putea merge pe jos până la biroul editurii. Credința noastră a fost încercată până la limită. Am îndurat cu bunăvoință lipsurile, munca și suferința, dar, cu toate acestea, eforturile noastre au fost interpretate greșit și am fost priviți cu neîncredere și gelozie. Puțini dintre cei pentru binele cărora suferiserăm păreau să aprecieze eforturile noastre.
Eram atât de împovărați, încât abia reușeam să dormim și să ne odihnim. Orele în care ar fi trebuit să ne refacem puterile și să dormim erau folosite adesea pentru a scrie lungi răspunsuri la provocările cauzate de invidie. În timp ce alții dormeau, noi petreceam ceasuri nenumărate înaintea Domnului, în rugăciuni și cu lacrimi disperate. În cele din urmă, soțul meu a spus: „Nevastă, nu este de nici un folos să mai continuăm lupta. Aceste lucruri mă doboară și mă vor duce curând în mormânt. Nu mai pot înainta. Am scris o notă pentru revistă, menționând că voi înceta activitatea de publicare”. Când a ieșit pe ușă pentru a duce nota la biroul de editură, eu am leșinat. El s-a întors și s-a rugat pentru mine. Rugăciunea i-a fost ascultată și starea mea s-a îmbunătățit.
În dimineața următoare, în timpul altarului familial, am fost răpită în viziune și mi-au fost date sfaturi cu privire la aceste dificultăți. Am văzut că soțul meu nu trebuia să renunțe la revistă, deoarece Satana lucra prin slujitorii lui, încercând să-l determine să facă tocmai acest pas. Mi-a fost descoperit că trebuie să continuăm activitatea de publicare și că Domnul ne va susține.
La scurtă vreme după aceea, am primit invitații urgente de a organiza conferințe în diferite state și am decis să participăm la adunările generale de la Boston, Mass., Rocky Hill, Conn., Camden și West Milton, N. Y. Toate acestea au fost adunări de lucru, dar foarte valoroase pentru frații noștri, care erau răspândiți în diferite locuri.
Mutarea la Saratoga Springs
Am rămas la Ballston Spa mai multe săptămâni, până când am ajuns la convingerea că trebuie să mutăm sediul lucrării de publicare la Saratoga Springs. Ca urmare, am închiriat o casă și i-am chemat pe fratele și sora Stephen Belden și pe sora Bonfoey, care era la data aceea în Maine, unde îngrijea de micul Edson, și, cu lucruri împrumutate, ne-am amenajat o gospodărie. În acest loc, soțul meu a publicat cel de-al doilea volum al revistei Advent Review and Sabbath Herald.
Sora Annie Smith, care se odihnește acum în Domnul Isus, a venit să locuiască împreună cu noi, pentru a ne ajuta în lucrare. Ajutorul ei a fost prețios. Într-o scrisoare adresată fratelui Howland, la data de 20 februarie 1852, soțul meu scria despre simțămintele lui cu privire la această perioadă următoarele: „Toți suntem neobișnuit de bine, cu excepția mea. Nu voi mai putea suporta multă vreme efortul călătoriilor și munca în domeniul publicațiilor. Miercuri noaptea, am lucrat până la orele două dimineața, împăturind și împachetând numărul 12 din Review and Herald. Apoi, m-am retras și am tușit până când s-a luminat de ziuă. Roagă-te pentru mine. Lucrarea progresează glorios. Poate că Domnul nu va mai avea nevoie de mine și îmi va îngădui să mă odihnesc în mormânt. Sper să fiu eliberat de responsabilitatea revistei. Am apărat-o în condiții de împotrivire extremă, iar acum, când are mulți prieteni, mă simt liber să o încredințez altcuiva, dacă se va găsi cineva care să se ocupe de ea. Sper că mi se va lumina calea. Fie ca Domnul să ne îndrume”.