Înviorați de rezultatele bune ale activității noastre în biserica din Battle Creek, care s-a încheiat în luna octombrie, 1867, l-am însoțit cu bucurie pe fratele J. N. Andrews, într-o călătorie în statul Maine. Pe drum, am organizat o întrunire la Roosevelt, N. Y., care s-a desfășurat între 26 și 27 octombrie. Această întrunire a implicat o muncă grea și au fost adresate mărturii foarte precise. Au avut loc mărturisiri personale, urmate de o întoarcere generală la Domnul, din partea celor ce păcătuiseră și alunecaseră de pe cale.
În Maine
Lucrarea noastră în Maine a început pe întâi noiembrie, cu conferința din Norridgewock. Adunarea a fost numeroasă. Ca de obicei, soțul meu și cu mine am prezentat o mărturie precisă și clară în favoarea adevărului și a unei discipline și ordini corespunzătoare în biserică și împotriva diferitelor forme de confuzie, fanatism și dezordine, care se dezvoltaseră necontrolat, din cauza lipsei de disciplină. Această mărturie era aplicabilă îndeosebi cu privire la starea de lucruri din Maine. Diferite persoane turbulente, care pretindeau că păzesc Sabatul, erau răzvrătite și se străduiau să-și răspândească sentimentele de nemulțumire pretutindeni în conferință.
Ca o consecință a acestui spirit de răzvrătire, lucrarea noastră din Maine a necesitat șapte săptămâni de muncă extrem de dificilă, obositoare și neplăcută. Totuși, când am plecat din acest stat, ne-am simțit mângâiați de faptul că toți își mărturisiseră răzvrătirea, iar câteva persoane din afara bisericii fuseseră conduse să-L caute pe Domnul și să accepte adevărul.
Probabil că modalitatea cea mai bună de a oferi o idee cu privire la activitatea noastră, desfășurată până la adunarea din Vermont, este aceea de a reda un fragment dintr-o scrisoare pe care i-am adresat-o fiului nostru la Battle Creek, în 27 decembrie 1867:
„Dragul meu fiu Edson,
După încheierea adunării din Topsham, Maine, am plecat la Westbrook, Maine, unde stabiliserăm o întâlnire cu frații din Portland și din zonele învecinate. Am fost găzduiți în casa amabilei familii a fratelui Martin. Eu nu am fost în stare să stau în picioare în acea după-amiază, dar, fiind nevoită să particip la adunarea de seară, m-am deplasat la școală, unde avea loc adunarea, deși simțeam că nu voi avea puterea să mă ridic și să le vorbesc oamenilor.
Sala a fost plină de ascultători profund interesați. Fratele Andrews a făcut introducerea și a vorbit puțin, după aceea a urmat tatăl tău, rostind câteva fraze. Apoi m-am ridicat eu și, după câteva cuvinte, am simțit că puterile mi se înnoiesc. Toată slăbiciunea părea că dispăruse și am vorbit aproape o oră, cu o libertate de exprimare deplină. Am simțit o recunoștință nespusă pentru acest ajutor din partea lui Dumnezeu, care a venit exact în momentul când aveam cea mai mare nevoie de el.
Miercuri seara am vorbit cu ușurință aproape două ore. Faptul că puterile mi-au fost înnoite într-o manieră atât de neașteptată, deși, înainte de începerea celor două adunări, mă simțisem total epuizată, a fost pentru mine sursa unei mari încurajări.
Adunările de înviorare spirituală din Washington, N. H.
Călătoria noastră spre Washington, N. H., a fost istovitoare. În cele din urmă, am ajuns acasă la fratele C. K. Farnsworth, unde am fost găzduiți în condiții bune. Gazdele au făcut tot ceea ce le-a stat în putință să ne simțim bine și totul a fost pregătit în așa fel încât să ne putem odihni cât mai mult cu putință.
În Sabat, tatăl tău a vorbit la serviciul divin de dimineață și, după o pauză de aproximativ douăzeci de minute, am vorbit eu, prezentând o solie de mustrare pentru mai multe persoane. Adunarea de seara a fost planificată să aibă loc în casa fratelui Farnsworth. În dimineața următoare, am participat din nou la întrunirile care s-au desfășurat în sala de adunări. Am încercat să-i ajutăm pe cei care pretindeau că au adevărul să înțeleagă starea de întuneric înspăimântător și de îndepărtare de Dumnezeu în care se aflau și să-și mărturisească greșelile cu umilință.
Din nou am avut o adunare de seară în casa fratelui Farnsworth. Fratele Andrews a vorbit despre suferința pentru cauza lui Hristos și Domnul l-a ajutat în seara aceea. A fost menționat exemplul lui Moise, care «n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire». (Evrei 11, 24-26.)
Luni, adunarea a început la ora 10 dimineața. S-a discutat din nou despre starea bisericii. Noi le-am adresat participanților cele mai serioase îndemnuri, să se întoarcă la Dumnezeu și să fie corecți înaintea Lui. Domnul ne-a ajutat în această lucrare. Adunarea de dimineață s-a încheiat pe la orele trei sau patru după-amiaza. În toate aceste ore, am vorbit pe rând, fiind preocupați îndeosebi de lucrarea pentru tinerii neconvertiți.
Marți seara am predicat cu o mare ușurință timp de o oră. Fratele Andrews a vorbit într-o manieră mișcătoare și arzătoare. Duhul Domnului a fost prezent la întrunire. Îngerii lui Dumnezeu păreau a fi foarte aproape de noi, alungându-i pe îngerii răi. Atât pastorii, cât și poporul au plâns ca niște copii. Am simțit că reușiserăm să fim tot mai bine întemeiați în credință și că puterile întunericului fuseseră învinse. Întâlnirea s-a încheiat cu bine.
Am plănuit încă o întâlnire pentru ziua următoare, începând cu orele zece dimineața. Eu am vorbit aproape o oră despre umilirea și proslăvirea lui Hristos. Apoi am început lucrarea pentru tineri. Părinții și-au adus copiii la întrunire, ca să primească binecuvântarea. Le-am adresat copiilor apeluri stăruitoare, până când treisprezece dintre ei s-au ridicat în picioare, exprimându-și dorința de a deveni creștini. Un tânăr de aproximativ douăzeci de ani venise pe jos patruzeci de mile pentru a ne vedea și pentru a auzi adevărul. El nu aderase până atunci la nici o biserică, dar, înainte de a pleca, a trecut de partea Domnului.
Aceasta a fost una dintre cele mai bune adunări. Ne-am despărțit cu toții în lacrimi, simțind că binecuvântarea Cerului sălășluiește asupra noastră”.
În Vermont și în New York
Întrunirea de la West Enosburg, Vt., a fost însoțită de un profund interes. Ne-a părut bine să ne reîntâlnim și să vorbim cu vechii și încercații noștri prieteni din acest stat. Într-un timp scurt, s-a realizat o lucrare bună și mare. Majoritatea prietenilor din acest loc erau săraci și munceau din greu pentru cele necesare, în condițiile în care aici un dolar se câștigă cu mai multă muncă decât doi dolari în vest; cu toate acestea au fost darnici față de noi. Nu există în nici un stat credincioși mai loiali cauzei lui Dumnezeu, ca în vechiul Vermont.
Următoarea noastră adunare a avut loc la Adams Center, N. Y., Participarea a fost numeroasă. În acest loc și în împrejurimi, se aflau mai multe persoane ale căror cazuri îmi fuseseră descoperite și pentru care nutream un interes deosebit. Erau oameni de înaltă ținută morală. Unii se aflau în situații care făceau greu de purtat crucea adevărului prezent sau, cel puțin, așa credeau ei. Alții, care ajunseseră la mijlocul vieții, fuseseră învățați din copilărie să păzească Sabatul, dar nu purtaseră crucea lui Hristos. Aceștia se aflau într-o poziție din care păreau greu de schimbat. Încrederea în propriile fapte bune trebuia să fie zguduită, iar ei aveau nevoie să fie ajutați să-și simtă starea pierdută în care se aflau, fără Hristos. Nu puteam renunța la aceste suflete, așa că am făcut tot ce ne-a stat în putință. În cele din urmă, au fost impresionați și, după aceea, am fost bucuroasă să aud vești bune despre unii dintre ei și despre toți ceilalți.
Dumnezeu convertește oameni foarte înstăriți, aducându-i în rândul credincioșilor. Dacă doresc să prospere în viața creștină, să crească în har și la sfârșit să culeagă o răsplată bogată, acești oameni vor trebui să-și folosească bogăția pentru înaintarea cauzei adevărului.
Întoarcerea la Michigan
După ce am plecat din Adams Center, ne-am oprit câteva zile la Rochester și, de acolo, am venit la Battle Creek, unde am rămas în Sabat și în prima zi a săptămânii. Apoi ne-am întors acasă în Greenville unde am petrecut Sabatul următor și ziua întâi, împreună cu frații care se adunaseră din diferite locuri.