„Din ținutul Washington și din est”, scria sora White din reședința sa din Healdsburg, California, în 26 martie 1883, „vin invitații urgente ca eu să particip la adunările de tabără…. Acum sunt angajată într-o activitate importantă de scriere, pe care de șase ani mă străduiesc să o finalizez. An după an am fost întreruptă din această lucrare pentru a participa la adunările de tabără….
În ultimele două veri, am fost foarte aproape de porțile morții și, simțind că este posibil ca Domnul să găsească de cuviință să mă lase să mă odihnesc în mormânt, am trăit regretele cele mai dureroase, deoarece scrierile mele nu erau finalizate. În providența lui Dumnezeu, viața îmi este cruțată, iar sănătatea îmi este restabilită încă o dată. Îi mulțumesc Domnului pentru mila și bunătatea Sa iubitoare față de mine. Dacă datoria de a călători mi-ar fi fost descoperită cu claritate, aș fi fost dispusă să merg oriunde, dar răspunsul la rugăciunea mea: «Doamne, ce vrei să fac?» a fost: «Așteaptă în liniște până când te va îndemna Domnul».
Nu am rămas într-o stare de inactivitate. De când m-a vindecat Domnul, la adunarea de tabără din Healdsburg, am vizitat Santa Rosa, Oakland, San Francisco, Petaluma, Forestville și Ukiah și am lucrat în Healdsburg, predicând adesea în Sabat și duminică seara. În patru săptămâni, am ținut zece predici, am călătorit două sute de mile și am scris două sute de pagini….
Frații care mă îndeamnă să particip la adunarea de tabără și să-i vizitez întreabă cu nerăbdare: «Când vom avea volumul al patrulea din Spirit of Prophecy?» Acum pot să le răspund. Peste câteva săptămâni, munca mea la această carte se va încheia. Dar există și alte lucrări importante cărora trebuie să le acord atenție, de îndată ce aceasta va fi încheiată…. Cât încă mai am putere fizică și mintală, voi face lucrarea de care are nevoie cel mai mult poporul nostru…. În timpul călătoriilor, am lucrat în condiții foarte neprielnice. Am scris pe vapor, în tren, în cortul meu din adunarea de tabără, predicând adesea până la epuizare și apoi trezindu-mă la orele trei noaptea pentru a scrie între șase și cincisprezece pagini până la micul dejun….
Mi-ar face o mare plăcere să mă întâlnesc cu frații și cu surorile mele dragi la adunarea de tabără. Simt dragostea lui Isus arzând în sufletul meu. Îmi place să vorbesc și să scriu despre aceasta. Mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze la adunările de tabără și sufletul vostru să poată fi înviorat de harul Său. Dacă Dumnezeu îmi poruncește să renunț la activitatea de scriere pentru a participa la aceste adunări sau pentru a le predica oamenilor din diferite locuri, aștept să aud glasul Său și mă voi supune.” -- Signs of the Times, 5 aprilie, 1883.
În perioada primăverii și a verii anului 1883, sora White a petrecut mult timp într-un efort de a încheia volumul al patrulea din „Spirit of Prophecy”, cunoscut în anii de mai târziu ca „The Great Controversy”. Nu și-a întrerupt activitatea de scriere până în luna august, când a participat la câteva adunări de tabără din est și la sesiunea Conferinței Generale, care a avut loc după aceea. Despre aceste lucrări publice din anul 1883, ea scria următoarele:
Vizita la Battle Creek
„Duminică, 12 august, am părăsit coasta Pacificului, plecând spre est, însoțită de sora Sara McEnterfer. Deși am suferit considerabil, din cauza căldurii și a prafului, traversarea zonei de câmpie a fost plăcută. Conductorul trenului și ceilalți angajați au fost gata să facă tot ce le-a stat în putință pentru confortul nostru.
Încă din clipa în care am urcat în tren, am avut simțământul că sunt pe calea datoriei. Avusesem o comuniune plăcută cu Mântuitorul meu și simțeam că El este adăpostul și cetățuia mea de scăpare și că, atâta vreme cât sunt angajată în lucrarea pe care mi-a încredințat-o El, nu mă poate afecta nici un rău. Am o încredere necontenită în făgăduințele lui Dumnezeu și mă bucur de acea pace care vine doar de la Isus….
Am ajuns la Battle Creek vineri, în data de 17 august. În noaptea următoare, mi-a fost imposibil să dorm. Nu mai fusesem în acest loc de la funeraliile soțului meu, când plecasem foarte slăbită. Acum, marea pierdere suferită de lucrarea lui Dumnezeu prin decesul său, pierdere pe care eu însămi o suferisem profund, din cauză că am rămas lipsită de tovărășia și de ajutorul lui în lucrarea mea, îmi revenea viu în minte și nu mă puteam liniști, ca să dorm. Mi-am amintit de legământul pe care îl făcusem cu Dumnezeu la moartea soțului meu -- că nu mă voi descuraja sub povară, ci voi lucra mai sârguincioasă și mai devotată ca oricând înainte pentru a prezenta adevărul atât prin scrieri, cât și prin predicare, că voi înfățișa înaintea oamenilor excelența legilor și a preceptelor lui Iehova și îi voi îndruma spre izvorul curățitor, unde putem fi spălați de orice urmă a păcatului.
M-am luptat cu Dumnezeu toată noaptea în rugăciune, ca să-mi dea putere pentru lucrarea mea și să mă umple cu Duhul Său pentru a fi în stare să-mi respect legământul solemn. Doream mai mult ca orice să-mi petrec timpul și să-mi folosesc toată puterea pentru a-i avertiza pe cei ce mărturisesc adevărul să intre într-o relație mai strânsă cu Dumnezeu, ca să se poată bucura de o comuniune cu El, mai profundă decât aceea pe care a avut-o Israelul din vechime, în zilele lui cele mai prospere.
În Sabat dimineața, m-am adresat marii adunări din Tabernacul. În timp ce prezentam cuvintele din Apocalipsa 7, 9-17, Domnul mi-a dat putere și libertate în exprimare….”
Calea ascultării
„Duminică dimineața am vorbit pentru cei aproximativ șaptezeci și cinci de lucrători angajați ai biroului de editură Review and Herald. Cu o săptămână înainte, în data de 12 august, mă adresasem unui grup similar de angajați ai Pacific Press, atrăgându-le atenția asupra importanței respectării principiilor. Acum, prezentam același subiect, sfătuindu-i pe toți să nu îngăduie nimic care să-i abată de la ce este drept. I-am avertizat că vor fi nevoiți să se confrunte cu influențe potrivnice și vor fi asaltați de ispite, iar cei care nu sunt înrădăcinați și întemeiați în adevăr vor fi doborâți de pe temelia cea sigură….
Duminică seara, în data de 19 august, am fost invitată să vorbesc la Sanatoriu…. Am predicat în fața unei adunări numeroase, inspirându-mă din cuvintele: «Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune să-și înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul». (1 Petru 3, 10-12.)…
Calea ascultării de Dumnezeu este o cale a virtuții, a sănătății și a fericirii. Planul de Mântuire, așa cum este descoperit în Sfintele Scripturi, deschide o cale prin care omul poate obține fericirea și își poate prelungi zilele pe pământ și prin care se poate bucura de favoarea cerului și poate obține acea viață viitoare care durează cât timp va exista Dumnezeu….
Siguranța aprobării lui Dumnezeu va contribui la sănătatea trupului. Ea fortifică sufletul împotriva îndoielii, confuziei și îngrijorării excesive, care subminează atât de adesea puterile vitale și induc cele mai cumplite și dureroase boli ale nervilor. Domnul a făgăduit prin cuvântul Său care se împlinește întotdeauna, că ochii Săi vor veghea asupra celui neprihănit și urechile Sale vor fi deschise pentru a auzi rugăciunea lor….
Luni dimineața, în data de 20 august, le-am vorbit din nou celor angajați la biroul de la Review….
Chiar și printre cei implicați în activitatea instituțiilor noastre, există unii care se află în marele pericol de a cădea de la credință. Satana va acționa deghizat și în maniera cea mai înșelătoare în aceste ramuri ale lucrării lui Dumnezeu. Instituțiile noastre sunt niște instrumente importante în vederea realizării lucrării lui Dumnezeu și constituie ținta specială a atacurilor lui Satana care va întrebuința toate mijloacele posibile pentru a le împiedica să fie folositoare…. În aceste zile periculoase, trebuie să fim extrem de atenți să nu respingem razele de lumină pe care ni le trimite Cerul, în harul Său, deoarece lumina Cerului este unicul mijloc prin care putem discerne planurile amăgitoare ale vrăjmașului. Avem nevoie de lumină din ceruri în fiecare ceas, ca să putem deosebi lucrurile sfinte de cele profane și pe cele veșnice de cele trecătoare.
Toți cei care rămân curați și necorupți de influența predominantă a spiritului timpului în care trăim se vor confrunta cu lupte aspre. Ei vor trece prin mari strâmtorări, își vor curăți haina caracterului și o vor albi în sângele Mielului. Ei vor cânta cântecul biruinței în Împărăția slavei. Cei care suferă împreună cu Hristos vor fi părtași ai slavei Sale.” -- The Review and Herald, 16 octombrie, 1883.
Pregătirea pentru seceriș
„Adunarea de tabără de la Worcester, Mass., din 22-28 august, ... a fost o ocazie deosebit de importantă pentru mine. Am întâlnit acolo un mare număr de credincioși, dintre care unii erau angajați în lucrare încă de la prima vestire a soliei îngerului al treilea. De la ultima noastră adunare de tabără, fratele Hastings, unul dintre purtătorii credincioși ai stindardului, căzuse la datorie. Am fost întristată să-i văd pe ceilalți împovărați de infirmitățile vârstei, dar, cu toate acestea, am fost bucuroasă să-i văd dornici de a asculta cuvintele vieții. Iubirea lui Dumnezeu și adevărul Lui păreau că radiază în inima lor, luminându-le chipul. Ochii lor se umpleau adesea de lacrimi, dar nu erau lacrimi de întristare, ci lacrimi ale bucuriei pe care o simțeau, când auzeau solia lui Dumnezeu vestită prin gura slujitorilor Lui. Acești peregrini vârstnici erau prezenți aproape la toate întâlnirile, ca și când s-ar fi temut ca nu cumva să fie absenți, asemenea lui Toma, tocmai când vine Isus și le spune: «Pace vouă».
Acești valoroși și încercați credincioși erau asemenea grâului copt, pregătit pentru seceriș. Lucrarea lor este aproape îndeplinită. Poate că unora li se va îngădui să rămână în viață până când Hristos Se va arăta pe norii cerului cu mare putere și slavă. Alții pot ieși oricând din rânduri pentru a se odihni în Isus. Dar, când pământul va fi învăluit de întuneric și când popoarele vor fi cuprinse de o mare întunecime, acești copii ai luminii își vor putea ridica privirile spre ceruri și se vor bucura, știind că răscumpărarea lor este aproape.…”
Membrii laici, ca misionari pentru Dumnezeu
„În timp ce priveam această adunare de credincioși a căror înfățișare exprima seriozitate și ardoare, … ochii mei s-au oprit asupra mai multora dintre cei care avuseseră o cunoaștere a adevărului și care, dacă ar fi fost sfințiți prin această cunoaștere, ar fi putut realiza o mare lucrare pentru Dumnezeu. Mă gândeam: Dacă toți aceștia și-ar fi înțeles responsabilitatea față de Dumnezeu și datoria față de semeni și dacă ar fi lucrat proporțional cu capacitatea pe care le-a dat-o Domnul, ce lumină ar fi răspândit ei în Massachusetts și chiar mai departe, în alte state! Dacă fiecare dintre cei care și-au mărturisit credința în solia îngerului al treilea ar fi făcut din Cuvântul lui Dumnezeu regula vieții sale și dacă ar fi îndeplinit lucrarea Lui cu credincioșie, ca slujitori ai lui Hristos, acești oameni ar fi fost o putere în lume.
Nu numai cei care lucrează în domeniul doctrinei și al predicării sunt răspunzători pentru suflete. Fiecare bărbat și fiecare femeie, oricine are o cunoaștere a adevărului trebuie să conlucreze cu Hristos… El cere ca membrii laici să lucreze ca misionari. Fraților, luați-vă Bibliile, vizitați-i pe oameni acasă, citiți-le Cuvântul lui Dumnezeu la gura sobei și vor veni la El mult mai mulți. Mergeți cu o inimă smerită și cu o încredere neclintită în harul și în mila lui Dumnezeu și faceți tot ce puteți face….
Există oameni care, deși ar fi trebuit să lucreze pentru salvarea sufletelor, nu au ținut niciodată în viață o predică. Nu se cer nici talente mari, nici poziții înalte. Dar este o nevoie urgentă de bărbați și de femei care Îl cunosc pe Isus și sunt familiarizați cu istoria vieții și a morții Sale…. Noi nu avem nevoie atât de mult de oameni remarcabili, cât avem nevoie de oameni buni, loiali și umili. Dumnezeu cheamă oameni din toate clasele sociale și din toate domeniile de activitate să lucreze pentru cauza Sa. Este nevoie de oameni dispuși să înceapă de pe treapta de jos a scării, care să își câștige singuri pâinea, îndeplinindu-și în liniște datoria, oameni care nu se vor da înapoi de la o muncă sârguincioasă pentru a obține cele necesare sau de la o economie strictă în folosirea banilor și a timpului, ca să lucreze pentru Domnul în propriile familii și în mijlocul vecinilor lor. Dacă lucrarea reformei este începută și dusă mai departe în fiecare familie, va exista o biserică vie și prosperă. Lucrurile trebuie să fie așezate în ordine mai întâi în cămin. Lucrarea are nevoie de aceia care pot să lucreze în cămin, care pot să studieze Biblia și să trăiască învățăturile ei și să-i crească pe copiii lor în temere de Dumnezeu. Deci trebuie să facem un efort perseverent și sârguincios pentru alții, cu rugăciune fierbinte pentru ajutorul harului și al puterii divine, iar lucrarea misionară va fi urmată de mari rezultate.
Nu contează cine ești; adevărata valoare a omului este dată de inimă, de motivație, de sinceritatea scopului și de viața trăită zi cu zi. Cei vorbăreți, neastâmpărați și dictatori nu sunt necesari în această lucrare. Astfel de oameni se ivesc pretutindeni. Mulți tineri caută să ocupe locuri de frunte, dar sunt lipsiți de experiență, nu au nici un respect pentru cei vârstnici sau pentru cei aflați în poziții de răspundere și se supără când sunt sfătuiți sau mustrați. Avem deja destule asemenea persoane care își acordă prea multă importanță. Dumnezeu cheamă tineri modești, liniștiți și serioși și oameni maturi, echilibrați și principiali, care se pot ruga la fel de bine cum pot vorbi și care se vor ridica în picioare în fața celor vârstnici și vor trata cu respect perii albi.
Cauza lui Dumnezeu suferă din lipsă de lucrători înțelepți. Frații mei și surorile mele, Domnul v-a binecuvântat cu însușiri intelectuale care pot ajunge la mari performanțe. Cultivați-vă talentele cu perseverență și cu seriozitate. Educați-vă și disciplinați-vă mintea prin studiu, prin observație și prin meditație. Nu puteți împlini voia lui Dumnezeu, dacă nu vă folosiți toate puterile. Însușirile intelectuale se vor întări și se vor dezvolta, dacă veți merge să lucrați în temere de Dumnezeu, în umilință și cu rugăciune stăruitoare. O țintă bine determinată va face minuni. Fiți creștini sinceri, statornici și hotărâți. Înălțați-L pe Isus, vorbiți despre dragostea Lui, mărturisiți despre puterea Lui și faceți ca lumina voastră să strălucească în lume”. -- The Review and Herald, 13 noiembrie, 1883.
Un exemplu de sacrificiu de sine
„Am fost bucuroasă de privilegiul de a participa la adunarea de tabără din Vermont, care a avut loc la Montpelier, în perioada 30 august -- 4 septembrie…. Gândurile mi-au fost purtate cu treizeci de ani în urmă, când, însoțită de sora mea, am vizitat Fairhaven, Mass., cu scopul de a-mi prezenta solia în fața micului grup de credincioși din acel loc. Fratele Bates locuia acolo pe vremea aceea și și-a exprimat convingerea că era datoria lui să viziteze Vermont și să predice adevărul în acel stat. Dar a adăugat: «Nu am nici un ban și nici nu știu de unde ar putea veni banii necesari pentru călătorie. Mă gândesc să pornesc prin credință. Voi pleca pe jos și voi merge atât cât îmi va da Dumnezeu putere». Sora mea mi-a spus: «Cred că Domnul mă va ajuta să găsesc o cale ca fratele Bates să poată merge în Vermont. Sora F. caută o fată pe care să o angajeze la îngrijirea gospodăriei și … eu voi câștiga banii de care este nevoie». Ea și-a pus planul în aplicare și, cerând o plată în avans, a pus banii în mâna fratelui Bates. El a pornit în călătorie a doua zi dimineața, iar sora mea a rămas să lucreze pentru un dolar și un sfert pe săptămână. În Vermont, oamenii au fost aduși la adevăr într-un număr destul de mare și fratele Bates s-a întors acasă cu o mare bucurie, deoarece Domnul binecuvântase cu adevărat eforturile lui.…”
Completarea rândurilor lucrătorilor
„Când am privit la chipurile celor încercați, care erau atât de prețioși în ochii Domnului, și am văzut că unii dintre ei păreau aproape gata să-și dezbrace armura…, în mintea mea s-a ivit întrebarea: Cine se va ridica pentru a lua locul acestor bătrâni și obosiți soldați ai crucii? Cine se va consacra pentru lucrarea lui Dumnezeu?… Unde sunt cei care au cunoașterea adevărului și care Îl iubesc pe Isus -- sufletele pentru care a murit El -- suficient de mult ca să renunțe la eul lor, să aleagă suferința și să iasă afară din tabără și să sufere ocara lui Hristos?…
Cine își va folosi talanții încredințați lui de Dumnezeu, fie ei mari sau mici, lucrând în umilință și învățând zi de zi în școala lui Hristos pentru a le împărtăși altora acea cunoaștere prețioasă? Cine va înțelege lucrarea care ar trebui să fie îndeplinită și cine o va face? Câți se vor scuza și se vor lăsa înlănțuiți de interese lumești? Tăiați funiile care vă leagă și mergeți în vie spre a lucra pentru Stăpân!
În fiecare departament al lucrării lui Dumnezeu, este nevoie de slujitori consacrați și temători de Dumnezeu, oameni inteligenți și educați din punct de vedere intelectual, care să înainteze ca pastori, colportori și misionari. Frați și surori, înălțați spre Dumnezeu rugăciunile voastre fierbinți, ca El să găsească lucrători pe care să-i trimită la seceriș, căci mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii.” -- The Review and Herald, 27 noiembrie, 1883.
Întărirea credinței în adevărul Bibliei
„În perioada 6-11 septembrie, am participat la adunarea de tabără desfășurată la Waterville, Maine. Aici, în statul meu natal, am întâlnit frați și surori dragi, a căror ocupație, de-a lungul anilor, fusese întrețesută cu lucrarea și cauza adevărului prezent…. La această adunare de tabără au avut loc câteva întruniri foarte valoroase. Mulți au ascultat cu interes mărturiile pe care le-am prezentat, dar oare nu aceea era marea lucrare pe care am dorit așa de mult să o vedem îndeplinită?... Există un fel de credință care acceptă faptul că noi avem adevărul, dar credința care se bazează în totul pe Cuvântul dat de Dumnezeu, care lucrează din iubire și curăță inima, este foarte rară.
Dumnezeu a descoperit adevărurile Sale mântuitoare în Cuvântul Său. Ca popor, noi ar trebui să fim niște cercetători sârguincioși ai profeției și nu ar trebui să ne găsim liniștea, până când nu ajungem să înțelegem subiectul sanctuarului, așa cum este prezentat în viziunile lui Daniel și ale lui Ioan. Acest subiect aduce o mare lumină asupra situației și lucrării noastre actuale și ne oferă o dovadă de netăgăduit că Dumnezeu a condus experiența noastră din trecut. El explică dezamăgirea din 1844, arătându-ne că sanctuarul care trebuia curățit nu era pământul, așa cum presupuneam noi, ci faptul că, atunci, Hristos a intrat în Locul Preasfânt al Sanctuarului ceresc și că El este acolo, îndeplinind lucrarea finală a slujbei Sale preoțești, ca împlinire a cuvintelor adresate de înger profetului Daniel, «Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi, sfântul Locaș va fi curățit!» (Daniel 8, 14.)
Credința noastră cu privire la solia primului, a celui de-al doilea și a celui de-al treilea înger a fost corectă. Marile pietre de hotar ale drumului pe care l-am parcurs sunt de neclintit. Chiar dacă oștirile iadului ar încerca să le doboare din temelie și ar triumfa, crezând că au reușit să biruiască, totuși nu vor birui. Acești stâlpi ai adevărului stau neclintiți, asemenea unor înălțimi veșnice, care nu pot fi clătinate, oricât de mari ar fi eforturile oamenilor, asociate cu eforturile lui Satana și ale oștirilor lui. Noi putem învăța mult, și ar trebui să cercetăm fără încetare Scripturile pentru a vedea dacă aceste lucruri sunt așa. În aceste timpuri, poporul lui Dumnezeu trebuie să aibă privirile ațintite spre Sanctuarului ceresc, unde se desfășoară ultima slujire a Marelui nostru Preot, în lucrarea de judecată care continuă și prin care El mijlocește pentru poporul Său.” -- The Review and Herald, 27 noiembrie, 1883.
Conferința Generală din 1883
Adunările de tabără din toamnă au fost urmate de cea de a douăzeci și doua sesiune anuală a Conferinței Generale, în timpul căreia, sora White a prezentat primele „discursuri de dimineață” pentru pastori, publicate mai întâi în Review și, după aceea, în ediția 1893 a cărții Gospel Workers. Cu privire la această Conferință, sora White scria:
„Adunările de la Battle Creek au fost însoțite de un interes mai adânc decât cel manifestat la oricare altă adunare asemănătoare, care a avut loc vreodată în poporul nostru. Pentru această sesiune a Conferinței Generale s-au înălțat multe rugăciuni și putem mărturisi că Isus a participat la sărbătoare și a fost un oaspete onorat la această adunare importantă. Lecturile biblice au oferit lecții prețioase atât pentru pastori și profesori, cât și pentru laici. Adunările de dimineață, destinate în special pastorilor și altor lucrători ai lui Dumnezeu, au fost deosebit de interesante. Credința și dragostea au fost inspirate în multe inimi. Lucrurile spirituale și veșnice au devenit o realitate și nu doar un simplu sentiment. Această adunare prețioasă a trecut, dar rezultatele ei urmează să se vadă în viitor. Nu vom ști niciodată binele realizat în timpul celor douăzeci de zile, în care s-a desfășurat sesiunea, până când nu ne vom întâlni în jurul marelui tron alb.” -- The Review and Herald, 15 ianuarie, 1884.
Încheierea activității din est
S-au făcut planuri pentru un seminar de zece zile, intitulat „Biblia și Misionarismul”, care urma să se desfășoare la South Lancaster, Mass., și, de asemenea, pentru o adunare generală a credincioșilor din Conferința Pennsylvania la Wellsville, N. Y. Sora White a fost solicitată cu insistență să participe la aceste întruniri și, la întoarcerea ei în Battle Creek, le-a vorbit vineri seara angajaților Sanatoriului, iar în Sabat a predicat pentru marea adunare din Tabernacul.
„Acestea au fost ultimele activități pe care le-au avut în cadrul acestei călătorii în est”, scria sora White cu privire la Seminarele biblice la care a participat, „și trebuie să spun, spre lauda lui Dumnezeu, că El m-a susținut la fiecare pas. Mă rugam zi și noapte și pe tot parcursul călătoriei, cerându-I lui Dumnezeu puterea, harul și lumina prezenței Sale, și știu în cine am crezut. M-am întors în California cu o putere mai mare și cu mai mult curaj decât avusesem în 12 august, când am plecat din Oakland. [Sora White a ajuns la casa sa din Healdsburg, în data de 30 decembrie 1883, după o absență de aproape cinci luni.]
Doresc iubirea lui Isus așa cum nu am dorit-o niciodată mai înainte. Văd motive de a-L lăuda pe Dumnezeu pentru bunătatea Sa, pentru grija Sa protectoare, pentru pacea plăcută și pentru bucuria și curajul pe care mi le-a dăruit în această călătorie. Am plecat prin credință și nu prin vedere, am văzut mâna lui Dumnezeu în lucrul fiecărei zile și, zi de zi, lauda la adresa Lui a fost în inima mea și pe buzele mele. Duhul Său m-a ajutat în slăbiciunile mele, într-o manieră atât de evidentă, încât nu mă pot teme să mă încredințez grijii Sale. Am o siguranță deplină a dragostei Sale. El a auzit rugăciunile mele și mi-a răspuns, iar eu Îl voi lăuda.” -- The Review and Herald, 5 februarie, 1884.