Cel de-al patrulea Consiliu Misionar European a avut loc la Great Grimsby, Anglia, în perioada 27 septembrie -- 4 octombrie 1886. Rapoartele lucrătorilor au arătat marile dificultăți pe care le întâmpinau în diferitele domenii ale lucrării. Într-o dimineață, înainte de întrunire, în sala unde aveau loc adunările, câțiva lucrători s-au adunat lângă o sobă și au început să-și împărtășească unele dintre experiențele și dezamăgirile lor. Sălile corespunzătoare pentru serviciile publice erau foarte scumpe, iar clasa de oameni la care doreau ei să ajungă nu era dispusă să vină în săli mai puțin costisitoare. Corturile se uzau repede din cauza climei umede. Deși făceau eforturi, lucrând din casă în casă, casele bune nu se deschideau pentru lucrătorul biblic, iar în casele unde ușile se deschideau imediat, locuiau persoane insuficient de inteligente pentru a înțelege cu ușurință importanța acceptării unor adevăruri nepopulare. „Ce se poate face?” se întrebau ei.
Consacrare, curaj, încredere
Chiar înainte de începerea Consiliului, la Great Grimsby, s-a desfășurat o serie de adunări, în cadrul căreia sora White a predicat de mai multe ori, vorbind despre consacrare, curaj și încredere. La încheierea uneia dintre prelegeri, în care se referise la experiența ucenicilor cu ocazia învierii Domnului Isus, ea a declarat:
„Trebuie să folosim la maximum orice ocazie prielnică pentru a învinge zilnic ispitele vrăjmașului. Viața aceasta este o luptă, iar dușmanul nostru nu doarme niciodată, ci veghează fără încetare, urmărind să ne distrugă mintea și să ne amăgească pentru a ne îndepărta de scumpul nostru Mântuitor, care și-a dat viața pentru noi. Vom lua noi pe umeri crucea care ne-a fost dată? Sau vom continua în satisfacerea eului, pierzând o veșnicie de binecuvântări? Nu ne putem permite să păcătuim, nu ne putem permite să disprețuim Legea lui Dumnezeu.
Problema noastră nu trebuie să fie: Cum să câștig cât mai mulți bani în lumea aceasta? Problema noastră nu trebuie să fie: Să-I slujesc sau nu lui Dumnezeu? Îi vom sluji noi lui Dumnezeu sau lui Baal? «Alegeți astăzi cui vreți să slujiți.... Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului». (Iosua 24, 15.)
Eu nu aștept ca toată fericirea să vină abia la sfârșit, eu mă bucur de fericire pe întregul parcurs al drumului. Fără a ține cont de suferințe și de încercări, privesc spre Isus. Tocmai atunci când ne aflăm în locurile strâmte și grele, El este chiar la dreapta noastră. Noi putem intra în comuniune cu El și putem așeza poverile noastre pe umerii marelui Purtător de poveri, spunându-I: «Iată, Doamne, eu nu mai sunt în stare să-mi port poverile în continuare». Iar El ne răspunde: «Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară». (Matei 11, 30.) Credeți voi aceste cuvinte? Eu le-am verificat în propria experiență. Eu Îl iubesc, Îl iubesc. Văd în El un farmec inegalabil și doresc să-L laud în Împărăția lui Dumnezeu.
Vom zdrobi noi inima de piatră? Vom merge noi pe drumul spinos, pe care l-a parcurs Domnul Isus, de la staul la cruce? Când vedem urmele sângelui Său, mai poate mândria lumii să-și găsească vreun loc în inima noastră? Mai suntem noi doritori să considerăm lumea ca fiind standardul nostru? Sau trebuie să ieșim din mijlocul ei? Chemarea lui Dumnezeu este: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, … nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic». (2 Corinteni 6, 17.18.)
Oh, ce onoare este aceasta -- să fim membri ai familiei regale, copii ai Regelui ceresc, să-L avem pe Mântuitorul universului, Regele tuturor regilor, care ne cunoaște pe nume, și să fim moștenitorii lui Dumnezeu, care vor primi o moștenire nemuritoare, a cărei natură este veșnică! Acesta este privilegiul nostru. Vom primi noi premiul? Vom lupta noi în bătăliile Domnului? Vom lupta până la porți? Vom fi biruitori?
Am decis că trebuie să am cerul și doresc să îl am. Nu aș fi venit niciodată din California în Europa, dacă nu aș fi dorit să vă spun cât de prețios este Mântuitorul și ce adevăr valoros avem.
Trebuie să cercetați Biblia, căci ea vă vorbește despre Isus. Când veți citi Biblia, veți vedea farmecul inegalabil al lui Isus. Vă veți îndrăgosti de Omul Golgotei și, la fiecare pas, veți putea spune lumii: «Căile Sale sunt niște căi plăcute și toate cărările Lui sunt niște cărări pașnice». Voi trebuie să fiți reprezentanții lui Hristos pentru lume. Voi puteți să-i arătați lumii că aveți o speranță care țintește spre nemurire. Voi puteți să beți din apele mântuirii. Învățații pe copiii voștri să Îl iubească pe Dumnezeu și să se teamă de El. Voi doriți ca îngerii cerului să locuiască în casa voastră. Doriți ca Soarele Neprihănirii să strălucească în încăperile întunecate ale minții voastre, pentru ca buzele voastre să rostească mulțumiri la adresa lui Dumnezeu.
Domnul Isus a plecat să pregătească un loc pentru noi. El a spus: «Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi». (Ioan 14, 1-3.) Iată locașurile pe care le aștept eu, nu reședințele pământești de aici, deoarece acestea urmează să fie zguduite de cutremurul cel puternic, ci aștept acele reședințe cerești, pe care Domnul Hristos a plecat să le pregătească pentru cel credincios.
Noi nu avem nici un cămin aici. Noi suntem doar niște străini și călători, niște peregrini, mergând spre o patrie mai bună, chiar patria cerească. Când meditați la aceste lucruri, Hristos se află la dreapta voastră. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să câștigăm premiul prețios al vieții veșnice.”
O parte dintre lucrători au răspuns prin mărturii care dovedeau încredere și hotărâre. Unii credeau că sora White nu înțelege dificultățile câmpului, alții căutau o temelie pe care să-și clădească speranțele pentru succes în viitor.
Risipirea întunericului
În timpul primelor zile ale Consiliului, unul dintre vorbitori s-a referit la câteva dintre piedicile aflate în calea înaintării soliei, apoi a invitat-o pe sora White să le împărtășească ascultătorilor concepțiile ei cu privire la ce se putea realiza, precum și cu privire la posibilitatea unor schimbări ale condițiilor -- probleme cu care se confruntau lucrătorii.
Ca răspuns la această solicitare, sora White a declarat că vor avea loc schimbări în urma cărora se vor deschide multe uși care fuseseră închise, iar piedicile vor fi îndepărtate. Stările de lucruri vor suferi o asemenea modificare, încât mintea oamenilor va fi deșteptată pentru a înțelege și prețui adevărul prezent. Mișcările politice viitoare vor pregăti inima oamenilor, făcându-i să fie dispuși să asculte solia celui de-al treilea înger. „Da, vor fi schimbări i-a asigurat ea, dar voi nu trebuie să așteptați până atunci. Lucrarea voastră trebuie să înainteze, prezentând adevărul în simplitatea lui și înălțând lumina adevărului înaintea oamenilor.”
Apoi, ea le-a relatat modul în care îi fusese prezentată întreaga situație în viziune. La un moment dat, mulțimile cărora le era vestită solia de avertizare a Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la apropiata revenire a lui Hristos îi fuseseră înfățișate ca fiind învăluite în ceață, în nori și în întuneric dens, întocmai cum erau descrise de Isaia: „Căci iată, întunericul acoperă pământul și negură mare, popoarele”. (Isaia 60, 2.)
Pe când privea scena aceasta cu o adâncă durere în suflet, îngerul însoțitor i-a atras atenția spre o altă priveliște. Ea s-a uitat din nou și a văzut două luminițe, asemenea unor stele ce străluceau în depărtare, în mijlocul întunericului. În timp ce le privea, luminițele deveneau din ce în ce mai strălucitoare și numărul lor se mărea, deoarece fiecare luminiță aprindea alte luminițe. Aceste luminițe păreau că au tendința să se adune, ca și când ar fi vrut să se încurajeze una pe alta, dar apoi se răspândeau iarăși, mergând de fiecare dată mai departe și aprinzând tot mai multe lumini. Astfel, lucrarea Domnului avea să înainteze până când întreaga lume urma să fie luminată de strălucirea ei.
În concluzie, ea a spus: „Acesta este tabloul misiunii pe care trebuie să o îndepliniți voi. «Voi sunteți lumina lumii». (Matei 5, 14.) Lucrarea voastră este aceea de a înălța lumina pentru toți cei care se află în jurul vostru. Înălțați lumina tot mai sus și țineți-o cu fermitate. Aprindeți și alte lumini. Nu fiți descurajați de faptul că lumina voastră nu pare a fi puternică. Chiar dacă este doar cât o lumânare mică, țineți-o sus. Lăsați-o să strălucească. Faceți tot ce puteți mai bine și Dumnezeu va binecuvânta eforturile voastre”.
Prima vizită în Scandinavia
În timpul celor doi ani petrecuți în Europa, sora White a vizitat Danemarca, Suedia și Norvegia de trei ori. În luna septembrie, 1885, la încheierea Consiliului Misionar de la Basel, delegații din Scandinavia au rugat-o cu insistență să-i viziteze cât mai curând posibil. Deși prietenii din Elveția i-au recomandat să amâne călătoria pentru perioada de vară, când anotimpul era mai prielnic pentru zona de nord a Europei, ea a decis să îndrăznească, plecând prin credință, cu încrederea că Dumnezeu îi va dărui puterea de a îndura dificultățile călătoriei.
Luna octombrie și prima jumătate a lunii noiembrie au fost petrecute în Copenhaga, Stockholm, Grythyttehed, Orebro și Christiania. Sora White a fost însoțită de secretara ei, sora Sara McEnterfer, de fiul ei, William C. White, și de fratele J. G. Matteson, care le era ghid, translator și colaborator. Credincioșii din diferite locuri s-au adunat pentru a o asculta, iar solia ei a fost primită cu un interes plin de respect. În general, comunitățile erau destul de mici, cu excepția celei din Christiania, unde numărul membrilor bisericii era de o sută două zeci. În Sabatul din 31 octombrie, când s-au adunat frați și surori din mai multe comunități, numărul ascultătorilor a crescut la aproximativ două sute. Duminică a vorbit într-o sală publică muncitorească, în prezența unei audiențe de opt sute de persoane. În duminica următoare, ca urmare a invitației venite din partea președintelui unei puternice societăți de temperanță, sora White s-a adresat unei audiențe de aproape o mie trei sute de persoane, adunate în sala liceului și a vorbit despre importanța educației date în cămin cu privire la principiile cumpătării. Subiectul a fost prezentat dintr-o perspectivă biblică și a fost ilustrat prin experiențele personajelor Bibliei.
A doua vizită în Scandinavia
Cea de a doua vizită în Scandinavia a avut loc în vara anului 1886, în compania fiului ei și a sorei McEnterfer. În timpul primei părți a călătoriei, sora Christine Dahl a avut rolul de ghid și de translator.
Cea mai importantă dintre adunările la care a participat în această călătorie, a fost la Orebro, Suedia. Aici, în perioada 23-28 iunie, a avut loc adunarea anuală a Conferinței Suedeze, ocazie cu care s-a organizat Asociația pentru Literatură și Asociația școlii de Sabat, fiecare dintre acestea cuprinzând activitatea din Danemarca, Suedia și Norvegia.
Cu o săptămână înaintea deschiderii acestei sesiuni a Conferinței, fratele Matteson organizase o școală pentru colportori și pentru lucrători biblici. Pe parcursul desfășurării cursurilor s-au alăturat fratele A. B. Oyen din Christiania și fratele O. A. Olsen, care tocmai veniseră din America. Printre conducătorii din acele zile, cuvântul de ordine era „educația”, iar oamenii erau dornici și nerăbdători să învețe. Seminarul lucrătorilor începea în fiecare dimineață la 6:30 cu o rugăciune și o adunare de părtășie. La ora 9, se desfășura un curs de contabilitate, iar la 11:30, învățau despre lucrarea misionară în cămin. La ora 4 după-amiază, începea cursul de predare a lecturilor biblice, și la ora 8 seara avea loc un serviciu divin. Atât studenții, cât și profesorii considerau că fiecare oră a zilei era foarte prețioasă.
La următoarea sesiune a conferinței au participat aproximativ șaizeci și cinci de păzitori ai Sabatului. Dintre cele zece biserici aflate în Suedia, nouă erau reprezentate de douăzeci și trei de delegați. Sora White a vorbit de șase ori la adunările de dimineața și de cinci ori cu alte ocazii.
„La început, lucrarea a înaintat greu și încet. Acum este timpul ca toți să se unească, umăr la umăr, pentru a ridica povara și pentru a o duce mai departe. Chiar dacă în fața noastră se află Marea Roșie, iar de o parte și de cealaltă munții sunt de netrecut, trebuie să înaintăm. Să lucrăm prin credință. «Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea». (Matei 11, 12.) Trebuie să ne rugăm, să credem că rugăciunile noastre sunt auzite și să lucrăm.
Lucrarea poate părea mică acum, dar, înainte de orice progres, este necesar să existe un început. «Întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic». Începutul poate fi slab și, pentru un timp, progresul poate fi lent, cu toate acestea, dacă începem bine, va exista o dezvoltare constantă, sigură și substanțială. [Ca o confirmare a acestei declarații, la încheierea anului 1914, Uniunea de Conferințe din Scandinavia a ajuns la un număr de 3.807 membri, organizați în șase conferințe locale și trei misiuni.] Celor ce sunt nou-veniți la credință trebuie să li se ofere ca model un standard înalt. Ei trebuie educați să fie atenți în vorbire și prudenți în purtare pentru a dovedi că adevărul a produs o schimbare în viața lor și pentru a răspândi, prin exemplul lor, o lumină asupra celor care se află în întuneric….
Chiar dacă cei care au primit adevărul sunt săraci, aceasta nu înseamnă că trebuie să rămână într-o stare de ignoranță sau să cultive defecte de caracter, influențându-i și pe alții să le urmeze modelul. Când biserica acceptă lumina pe deplin, întunericul se va risipi, iar, dacă va respecta adevărul pe măsură ce îi este descoperit și va cultiva sfințenia caracterului, lumina ei va deveni din ce în ce mai strălucitoare. Adevărul își va realiza lucrarea înnobilatoare, restaurând chipul moral al lui Dumnezeu în om, iar întunericul, confuzia și certurile zgomotoase, care sunt un blestem în atât de multe biserici, vor înceta să existe. Tot ce trebuie să facă membrii este să țină pasul cu lumina care strălucește asupra lor, iar puterea pe care Dumnezeu o va dărui bisericii Sale este greu de imaginat.
Venirea Domnului este aproape, și solia de avertizare trebuie să ajungă la orice limbă, la orice neam și la orice norod. În timp ce lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de lucrători și mijloace financiare, care este răspunsul celor ce trăiesc în lumina deplină a adevărului prezent?” -- The Review and Herald, 5 octombrie, 1886.
După încheierea adunărilor Conferinței din Suedia, sora White a petrecut două săptămâni în Christiania, lucrând serios pentru biserică și pentru angajații casei de editură. La acea dată, construcția noii case de editură tocmai fusese încheiată, iar diferitele sectoare ale activității de tipărire fuseseră mutate în interior și începuseră să funcționeze.
În timp ce era condusă prin diversele secții ale noii instituții tipografice, sora White și-a exprimat bucuria de a vedea că facilitățile oferite permiteau tipărirea revistelor și a cărților într-o formă acceptabilă pentru a fi trimise mai departe spre a-și îndeplini misiunea. Cu ocazia acestei vizite, ajungând în camera mașinilor, ea a declarat că, în urmă cu mulți ani, îi fusese arătată în viziune chiar acea încăpere, precum și mașinile de tipărit care funcționau, exact așa cum le vedea în acea zi.
Adunările din Christiania au fost urmate de zece zile de lucru în Copenhaga, după care grupul s-a întors la Basel.
Al cincilea Consiliu Misionar European
În anul 1887, sora White, însoțită de sora Ings, a vizitat pentru a doua oară Scandinavia și a petrecut luna iunie acolo. Cu acea ocazie, a participat la adunări foarte interesante, împreună cu micul grup de păzitori ai Sabatului din Vohwinkel și Gladbach, Germania. Fratele L. R. Conradi a fost ghidul, translatorul și colaboratorul lor.
La Copenhaga a observat că, de la ultima ei vizită, avusese loc o dezvoltare încurajatoare a bisericii. Acolo a petrecut o săptămână încărcată.
În perioada 14 -- 21 iunie, în Norvegia urma să se desfășoare cea de a cincea sesiune anuală a Consiliului European al Misiunilor Adventiste de Ziua a șaptea. Locul ales pentru această întâlnire era Moss, un orășel frumos, cu opt mii de locuitori, aflat la o distanță de aproximativ două ore de drum călare de la Christiania. La întrunire au participat mai mulți delegați, după cum urmează: Europa Centrală: B. L. Whitney, sora E. G. White, William C. White și L. R. Conradi; Anglia: S. H. Lane, Wm. Ings, J. H. Durland; Norvegia: O. A. Olsen, K. Brorsen, și N. Clausen; Danemarca: E. G. Olsen; Suedia: J. G. Matteson; Rusia: J. Laubhan; Statele Unite: S. N. Haskell, J. H. Waggoner, D. A. Robinson, și C. L. Boyd.
Cu ocazia Consiliului Misionar a fost organizată prima adunare de tabără a Conferinței Norvegiene. Într-o poiană frumoasă, au fost ridicate zece corturi, în care au fost cazate aproximativ o sută de persoane, în timp ce alte cincizeci și-au găsit găzduire în casele din apropiere. Delegații din America și din Europa Centrală au fost găzduiți într-o casă spațioasă și confortabilă, iar la numărul participanților, s-au adăugat credincioșii din Christiania Fiord. În tabără se vorbea, în cea mai mare parte, limba norvegiană, iar programul era cel obișnuit pentru adunările de tabără locale. În marea sală de întrunire, majoritatea vorbitorilor s-a adresat în limba engleza și au avut loc multe ore prețioase de rugăciune, care s-au bucurat de o participare deosebită, precum și diferite adunări de consfătuire cu privire la mijloacele și la metodele care trebuiau folosite pentru extinderea și consolidarea lucrării în toate țările Europei.
Marți, 14 iunie, au fost prezentate mai multe rapoarte încurajatoare cu privire la dezvoltarea uimitoare a lucrării de colportaj în cursul anului precedent. Fratele Matteson a relatat experiențele minunate, pe care le-au avut în timpul iernii, în cadrul școlii pentru colportori și lucrători biblici. Fratele Conradi a raportat succesul lucrătorilor din Germania și din Elveția. Fratele Olsen a prezentat rapoarte încurajatoare din Norvegia și fratele Hendrickson a prezentat rapoartele cu privire la activitatea din Danemarca. Fratele Lane a raportat un progres deosebit al colportorilor din Anglia.
După adunările festive de la început, credincioșii care aparțineau bisericilor din Norvegia s-au întors acasă, iar lucrările Consiliul Misionar au continuat. S-au alcătuit planuri și au fost adoptate hotărâri cu privire la educația pentru lucrarea pastorală și cu privire la înființarea unui centru misionar în Hamburg. Subiectul care a stârnit interesul cel mai entuziast a fost înființarea de școli pentru colportori în fiecare Conferință. Un alt subiect care a solicitat un studiu deosebit de atent a fost cel legat de pregătirea și de publicarea unei literaturi care să corespundă cel mai bine cerințelor lucrării. La adunările Consiliului Misionar, au fost prezenți, de asemenea, frații C. L. Boyd și D. A. Robinson, care se aflau în călătorie, din America spre câmpul Sud African, iar participarea lor a stârnit un interes deosebit. Ei s-au implicat cu toată inima în studiul unora dintre problemele dificile cu care se confrunta lucrarea din Europa și au adus în atenție, pentru o evaluare informativă, multe dintre problemele lor din Africa de Sud.
Eficiența în slujirea misionară
Scriindu-le acestor frați cu privire la marea lucrare pe care trebuiau să o îndeplinească, sora White a accentuat faptul că este important ca activitatea lor să înceapă bine. Ea s-a referit la anumite domenii în care s-ar fi putut realiza mult mai mult, dacă nu s-ar fi făcut economii neînțelepte, care prejudiciaseră lucrarea. Sora White declara că, dacă activitatea ar fi început corect, s-ar fi cheltuit mai puține resurse financiare din vistieria bisericii. Ea spunea:
„Noi avem o responsabilitate mare și sfântă cu privire la adevărurile înalte care ne-au fost încredințate. Suntem bucuroși că există persoane dispuse să lucreze în câmpul misionar, mulțumindu-se cu o remunerație mică. Pentru aceste persoane, îndemnurile conștiinței și simțământul datoriei de a le dezvălui adevărul celor din țări îndepărtate, care zac în întunericul rătăcirilor, și dragostea pentru Hristos și pentru semenii lor sunt mai importante decât banii.
Cei care se vor dedica marii lucrări de vestire a adevărului sunt niște oameni care nu pot fi cumpărați cu bogății și nici nu pot fi înspăimântați de sărăcie. Dumnezeu dorește ca slujitorii trimiși de El să se dezvolte necontenit. Pentru ca lucrarea să se realizeze în mod eficient, Domnul și-a trimis ucenicii doi câte doi…. Progresul lucrării nu trebuie să fie dominat de ideile și de planurile unui singur om.… Nici un lucrător să nu se izoleze de ceilalți, promovând și apărând niște metode și planuri proprii, deoarece este posibil ca educația lui să fie limitată doar la un singur domeniu și să aibă anumite trăsături de caracter, cărora, dacă li s-ar îngădui să exercite o influență determinantă, ar putea prejudicia interesele lucrării. Lucrătorii nu trebuie să fie despărțiți, ci să lucreze împreună în toate domeniile cauzei lui Dumnezeu. Unul dintre cele mai importante subiecte, pe care trebuie să îl avem în vedere, este cultivarea și dezvoltarea personală. Acestui aspect i se acordă prea puțină atenție. Trebuie să cultivăm toate însușirile și abilitățile care ne fac în stare să îndeplinim o lucrare de înaltă calitate și onorabilă pentru Dumnezeu. Măsura înțelepciunii care poate fi dobândită este mult mai mare decât presupun mulți dintre cei care au lucrat ani de zile în slujba cauzei lui Dumnezeu….
Mențineți caracterul înalt al lucrării misionare. Fiecare persoană angajată în această lucrare să se cerceteze pe sine însăși și să se întrebe: Cine sunt eu și ce ar trebui să fiu și să fac? Fiecare lucrător să înțeleagă faptul că nu le poate oferi altora, ceva ce el însuși nu are. Prin urmare, nici un lucrător nu ar trebui să se cantoneze în propriile idei și practici preconcepute, refuzând orice schimbare spre bine. Apostolul Pavel spunea: Nu am ajuns ținta, dar merg înainte. În experiența fiecărui om trebuie să aibă loc un progres, o dezvoltare și o reformă continuă spre desăvârșirea unui caracter armonios și echilibrat….
Singur, nici unul dintre voi nu va realiza decât puțin. Doi sau mai mulți vor face mai mult decât unul singur, dacă fiecare îl va considera pe celălalt mai bun decât el însuși. Dacă vreunul dintre voi crede că planurile și metodele lui de lucru sunt desăvârșite, se înșală. Sfătuiți-vă unii cu alții cu multă rugăciune și într-un spirit umilit, fiind dispuși să vă lăsați îndrumați și învățați. Acest fapt vă va conduce la o atitudine potrivită, pentru ca Dumnezeu să fie sfătuitorul vostru….
Să nu ne însușim metodele de lucru ale lumii. Noi suntem cei care trebuie să-i ofere lumii un exemplu mai nobil, dovedind caracterul superior și înalt al credinței noastre. Faceți-le altora ce ați vrea să vă facă ei vouă. Fiecare faptă a voastră să dea pe față noblețea adevărului. Fiți loiali față de credința voastră, și veți fi loiali față de Dumnezeu. Apelați la Cuvânt, ca să puteți învăța care sunt adevăratele lui cerințe. Când Dumnezeu vorbește, datoria noastră este să ascultăm și să împlinim….
Când așezați temeliile unei lucrări noi, începeți într-o manieră demnă și creștinească, astfel încât să puteți evidenția puterea adevărului despre care știți că este de origine cerească. Aduceți-vă aminte că modul de prezentare a adevărului necesită o mare atenție. Îndrumați-i pe oameni cu grijă. Stăruiți asupra evlaviei practice, combinând-o cu prezentările doctrinare. Învățăturile și dragostea lui Hristos vor desțeleni solul inimii, făcându-l să primească sămânța adevărului. Dacă vă străduiți să stabiliți o relație personală cu oamenii, le veți câștiga încrederea. Totuși, păstrați caracterul înalt al lucrării. Răspândiți revistele, broșurile și cărțile, pentru ca ele să-și îndeplinească lucrarea, pregătind pentru predicarea adevărului mintea celor obișnuiți să citească. Faceți eforturi susținute și consecvente în acest domeniu și, dacă lucrarea este începută și continuată în mod înțelept, în cele din urmă, va avea succes. Dacă doriți să-i învățați pe alții și să-i conduceți pe calea adevărului și a neprihănirii, trebuie să fiți smeriți și dispuși să vă lăsați învățați”.
„Mergeți înainte!”
Într-o retrospectivă a progresului realizat până la încheierea anului 1887, sora White scria cu satisfacție despre începuturile providențiale ale lucrării lui Dumnezeu în Europa și despre oportunitățile viitorului. Ea spunea:
„Celor care predică adevărul în Europa le este încredințată o mare lucrare…. Franța și Germania, cu marile lor orașe, și populația numeroasă se află în atenția noastră. Apoi, Italia, Spania și Portugalia, care au trecut prin atâtea secole de întunecime, ... sunt deschise acum pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dispuse să primească ultima solie de avertizare a lumii. De asemenea, avem în vedere Olanda, Austria, România, Turcia, Grecia și Rusia, cu milioane și milioane de oameni, ale căror suflete sunt la fel de prețioase în ochii lui Dumnezeu ca sufletele noastre și care nu știu nimic despre adevărurile speciale pentru acest timp…. În aceste țări s-a realizat deja o lucrare bună. Mulți au primit adevărul, fiind răspândiți aproape în toate țările, asemenea unor purtători ai luminii…. Dar cât de puțin s-a făcut în comparație cu marea lucrare care se află în fața noastră! Îngerii lui Dumnezeu lucrează asupra minții oamenilor, pregătindu-i pentru primirea soliei de avertizare. Este nevoie de misionari care să meargă în teritorii unde până acum nu s-a lucrat decât foarte puțin. În permanență se deschid noi câmpuri de lucru. Adevărul trebuie să fie tradus în diferite limbi, pentru ca toate popoarele să se poată bucura de puterea lui curată și dătătoare de viață….
Colportorii au succese încurajatoare în vânzarea cărților. În felul acesta, lumina le este vestită oamenilor, iar colportorii -- care în multe situații, din cauza acceptării adevărului, au fost concediați din locurile de muncă anterioare -- sunt ajutați să se întrețină singuri, în timp ce activitatea lor comercială contribuie la susținerea editurilor. În zilele Reformei, călugării care renunțau la legământul monahal și nu mai aveau nici un alt mijloc de întreținere călătoreau prin țară, vânzând cărțile lui Luther, fapt ce a făcut ca aceste cărți să se răspândească repede în toate țările Europei. În perioada aceea, lucrarea de colportaj a constituit unul dintre cele mai eficiente mijloace de transmitere a luminii și se va dovedi la fel de eficientă și astăzi….
Vor exista piedici care vor încetini progresul lucrării…. Pretutindeni în zonele în care am înființat centre misionare, am fost nevoiți să ne confruntăm cu aceleași piedici. A trebuit să depășim neplăcerile cauzate de lipsa de experiență, de nedesăvârșiri, de greșeli și de influența celor neconsacrați. Cât de adesea au împiedicat toate acestea înaintarea cauzei lui Dumnezeu în America! Nu ne așteptăm la dificultăți mai puține în Europa. Așa cum s-a întâmplat și în America, unii dintre cei angajați în lucrare s-au descurajat și, îndrumați de intruși lipsiți de demnitate, au prezentat un raport descurajator. Asemenea țesătorului nemulțumit, ei privesc fața cealaltă a stofei. Acești lucrători nu pot discerne planul Creatorului. Pentru ei, totul este confuz și, în loc de a aștepta până când vor fi în stare să înțeleagă planul lui Dumnezeu, se grăbesc să le transmită și altora spiritul lor de îndoială și de confuzie.
Dar noi nu avem de prezentat un raport de acest fel. După doi ani de ședere în Europa, constatăm că nici un motiv de descurajare nu este diferit de cele care au existat și există în diferitele teritorii ale Americii. Am văzut că Domnul pune la încercare și verifică materialul ce urmează a fi folosit. Unii nu vor trece testul lui Dumnezeu. Ei nu au dorit să fie modelați și șlefuiți. Fiecare lovitură a dălții, fiecare izbitură a ciocanului au stârnit în ei mânie și opoziție. Ei au fost lăsați la o parte, și, în locul lor, a fost adus un alt material care urmează a fi verificat în același fel. Toate aceste lucruri au provocat întârzieri. Fiecare piesă sfărâmată și înlăturată a fost regretată și deplânsă. Unii au crezut că aceste pierderi vor duce la prăbușirea zidirii, dar, dimpotrivă, după îndepărtarea acelor elemente ale slăbiciunii, ea a devenit mai puternică și mai rezistentă. Lucrarea a înaintat constant și temeinic. Fiecare zi a dovedit mai limpede că mâna Domnului conducea totul și că întreaga lucrare, de la început și până la sfârșit, era îndrumată spre un țel măreț. Prin urmare, vedem că lucrarea se consolidează în Europa.
Sărăcia constituie una dintre marile dificultăți cu care ne confruntăm la fiecare pas. Aceasta încetinește înaintarea adevărului, care, în perioadele de început, își găsește de obicei adepți în rândul claselor mai sărace ale societății. Cu toate acestea, o experiență asemănătoare am avut și în propria țară, atât în estul, cât și în vestul Munților Stâncoși. Cei care au acceptat primii solia erau săraci, dar, după ce au început să lucreze cu credință, făcând tot ce le era cu putință, în limitele talentelor, ale aptitudinilor și ale mijloacelor lor financiare, Domnul a început să-i ajute. În providența Sa, El a câștigat de partea adevărului bărbați și femei, oameni plini de bunăvoință sinceră, care, deși nu aveau bani, doreau să le transmită și altora lumina. Tot așa va fi și acum. Domnul dorește ca noi să lucrăm sârguincios și cu încredere până vor veni acele timpuri.
Cuvântul a ajuns până în Europa -- «Mergeți înainte!» Chiar și cel mai umil dintre cei ce trudesc pentru salvarea sufletelor este un colaborator al lui Dumnezeu, un conlucrător cu Hristos. Îngerii slujesc pentru el. Pe măsură ce înaintăm pe căile deschise de providența lui Dumnezeu, El va continua să deschidă căi noi. Cu cât sunt mai mari dificultățile pe care trebuie să le învingem, cu atât mai mare va fi biruința pe care o vom câștiga”. -- The Review and Herald, December 6, 1887.
O dezvoltare remarcabilă
Sora White a trăit pentru a vedea ziua în care, datorită efortului neobosit al multor lucrători, în Europa s-a format o biserică puternică. Ea s-a bucurat de progresul realizat în multe domenii ale lucrării din diferite țări și de rapoartele creșterii rapide a numărului de credincioși, care totaliza în anul 1914 peste treizeci și trei de mii -- mai mulți decât numărul adventiștilor din întreaga lume, la data călătoriei ei în Europa.
Cât de mare era bucuria sorei White, ori de câte ori îi erau prezentate cărțile și publicațiile tipărite în diferitele limbi vorbite în țările europene. Aceste cărți erau produse de mai multe centre de publicații, care în 1913 realizau literatură denominațională în valoare anuală totală de 482.000 de dolari.
Solii de încurajare și de speranță
Soliile pe care sora White obișnuia să le trimită din când în când lucrătorilor din Europa au încurajat abordarea unor strategii vaste, care aveau să conducă toate ramurile lucrării la prosperitate și putere. În 1902, ea scria:
„Frații mei, faceți un legământ cu Domnul Dumnezeul oștirilor. Numai de El să vă temeți și să vă înspăimântați. A sosit timpul ca lucrarea Lui să fie extinsă. În fața noastră sunt timpuri pline de necaz, dar, dacă rămânem uniți într-o relație de părtășie creștină, în care nimeni nu luptă pentru supremație, Dumnezeu va lucra pentru noi în mod minunat.
Să avem curaj și speranță. Pentru cei aflați în slujba lui Dumnezeu, descurajarea nu își găsește justificare și constituie un păcat. El cunoaște toate nevoile noastre. El are toată puterea și le poate dărui slujitorilor Săi o reușită pe măsura așteptărilor lor. Dragostea și compasiunea Lui infinită nu se sting niciodată. Maiestatea atotputerniciei Sale se unește cu bunătatea și duioșia unui păstor. Nu trebuie să ne temem sub nici o formă că Dumnezeu nu Își va împlini promisiunile. El este Adevărul veșnic și nu Își va schimba niciodată legământul făcut cu aceia care Îl iubesc. Făgăduințele adresate bisericii Sale rămân valabile pentru totdeauna. El va face ca biserica să fie o bucurie pentru multe generații și o slavă veșnică.” -- Mărturii pentru comunitate 3:38, 39.