În vara anului 1890, sora White a dedicat o mare parte din timpul ei pentru activitatea de scriere. În luna octombrie, a fost solicitată să participe la adunările generale din Massachusetts, New York, Virginia și Maryland. După câteva zile petrecute în Adams Center, N. Y., sora White a participat la o adunare generală în South Lancaster, Mass. În timpul călătoriei de la South Lancaster la Salamanca, N. Y., a suferit o răceală severă, iar, la începutul adunării de la Salamanca, a constatat că, din cauza celor zece zile de muncă intensă de la South Lancaster, era foarte obosită și chinuită de dureri de gât și de răgușeală.
La această adunare au participat aproape două sute de persoane, venite din toată Pennsylvania și din sud-vestul New York-ului. Majoritatea întrunirilor s-au desfășurat în sala operei, cu excepția adunărilor din Sabat după-amiaza și seara, care au avut loc în Biserica Congregațională. În Sabat după-amiază, sora White a vorbit despre necesitatea unui efort mai mare din partea bisericilor, în vederea cultivării credinței și a iubirii. Duminică dimineața, sora White a predicat în sala operei. Participarea a fost numeroasă, ascultătorii ocupând toate locurile și culoarele și înghesuindu-se până la platformă, aproape de vorbitor. Ea a vorbit despre temperanță și a stăruit în mare parte asupra datoriei părinților de a-i educa pe copii în vederea dezvoltării credincioșiei și a renunțării la sine, de care aveau nevoie ca să nu fie biruiți atunci când vor fi ispitiți să consume băuturi alcoolice.
După această adunare, sora White a fost atât de epuizată, încât secretara ei, sora Sara McEnterfer, a insistat să se întoarcă acasă, la Battle Creek pentru a fi tratată la Sanatoriu. Fratele A. T. Robinson și alții, interesați ca ea să rămână la adunările la care făgăduise că va participa, au rugat-o să nu abandoneze speranța de a-și redobândi sănătatea și puterea necesare pentru a-și continua activitatea.
Luni după-amiază, sora White a participat cu mare dificultate la o întrunire care fusese deja plănuită, dar și-a dat seama că trebuie să decidă ce va face cu privire la participarea la adunarea de la Virginia, care urma imediat după aceea.
În casa fratelui Hicks, unde era găzduită, a fost vizitată de o doamnă în vârstă, al cărei soț se opunea violent vieții ei creștine. Întrevederea a durat o oră. După aceea, obosită, slăbită și încurcată, sora White s-a gândit să se retragă în camera ei pentru a se ruga. A urcat la etaj și a îngenuncheat lângă pat. Înainte de a rosti primul cuvânt al rugăciunii, a simțit că întreaga încăpere s-a umplut de un parfum de trandafiri. Când a privit în sus pentru a vedea de unde vine parfumul, a văzut că întreaga încăpere era inundată de o lumină argintie plăcută. Imediat, durerea și oboseala au dispărut. Starea de confuzie și descurajare a minții s-a risipit, iar inima i-a fost inundată de speranță, de pace și liniște.
Apoi, pierzând orice legătură cu lucrurile din preajmă, a avut o viziune în care i-au fost arătate multe evenimente legate de progresul cauzei lui Dumnezeu în diferite părți ale lumii, precum și diferite situații care ajutau sau împiedicau lucrarea.
Printre multele scene care i-au fost înfățișate, i-au fost descoperite într-o manieră foarte detaliată și impresionantă câteva dintre situațiile existente în Battle Creek.
Data stabilită pentru plecarea de la Salamanca era marți, 4 noiembrie, înainte de prânz. Dimineața, frații A. T. Robinson și William C. White au întrebat-o pe sora White ce hotărâse să facă. Atunci, le-a povestit despre experiența avută cu o seară înainte și despre pacea și bucuria din timpul nopții. Ea le-a declarat că inima îi fusese atât de plină de fericire și de voioșie, încât nu simțise nici o dorință de a dormi toată noaptea. De mai multe ori, a repetat cuvintele lui Iacov: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut.... Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28, 16.17.)
Era pe deplin hotărâtă să participe la adunări, așa cum fusese stabilit. Apoi, a propus să le relateze fraților ce i se descoperise cu privire la lucrarea din Battle Creek, dar gândurile i-au fost imediat abătute spre alte subiecte și nu le-a povestit viziunea până la sesiunea Conferinței Generale de la Battle Creek, în luna martie.
Restul lunii noiembrie și luna decembrie au fost petrecute în statele din est, la adunările din Washington și Baltimore, precum și la Norwich, Lynn, Danvers și Mass. Lunile ianuarie și februarie au fost petrecute în Battle Creek, participând la pregătirea sesiunii Conferinței Generale.
Propuneri privitoare la centralizare
Pe parcursul anului 1890, conducătorii implicați în administrarea Asociației de Publicații Review and Herald s-au gândit mult la o propunere ce avea în vedere unificarea activităților caselor de editură, sub conducerea unui comitet unic de coordonare. Această unificare administrativă era prevăzută ca mijloc de asigurare a unității, economiei și eficienței. În același timp, se exprima speranța că, într-o zi, nu prea îndepărtată, toate sanatoriile ar putea fi, de asemenea, unite sub conducerea unui proprietar unic. Aceleași persoane care susțineau unificarea caselor de editură și a sanatoriilor promovau teoria că modalitatea cea mai bună de a stabili încrederea în activitatea desfășurată de adventiștii de ziua a șaptea era aceea de a consolida centrele de conducere, prin dotarea lor cu clădiri spațioase și impunătoare și cu facilități multiple.
Pe de altă parte, cei familiarizați cu condițiile existente atât acasă, cât și în teritoriile misionare din străinătate, erau de părere că extinderea lucrării și înmulțirea centrelor de influență constituiau o nevoie mai mare decât centralizarea. Ei considerau că sumele cheltuite la sediul conducerii erau deja disproporționate. Mai mult decât atât, frații care purtau răspunderea casei de editură din California nu erau de acord cu nici un plan de unificare, al cărui rezultat ar fi putut fi prejudicierea activității de pe coasta Pacificului.
Propunerile privitoare la schimbarea strategiei
În rândul celor care lucrau în domeniul libertății religioase, apăruseră deosebiri de opinie serioase cu privire la modalitatea cea mai bună de a conduce lucrarea ce se dezvolta rapid. De mai mulți ani, American Sentinel și pastorii bisericii trataseră subiectul libertății religioase ca fiind o parte vitală a soliei celui de-al treilea înger. În cursul anului 1890, vorbitorii principali de la National Religious Liberty Association (Asociația Națională pentru Libertatea Religioasă) avuseseră ocazia de a prezenta principiile pe care le susțineau și de a protesta împotriva legislației privitoare la religie, în prezența unei audiențe numeroase ce era alcătuită din persoane nereligioase și necreștine. În acest context, ei erau de părere că ar fi înțelept să se folosească la maximum aceste ocazii și, de asemenea, că ar fi bine ca principiile privitoare la libertate să fie prezentate foarte clar, fără a fi asociate cu învățăturile Scripturii despre sfințenia Sabatului și despre apropierea celei de a doua veniri a Domnului Hristos. Acești frați îndemnau insistent la o schimbare a strategiei de publicare a revistei Sentinel și declarau că, dacă nu se va proceda astfel, vor propune înființarea unei alte publicații la Battle Creek, a cărei strategie editorială să se potrivească mai bine cu felul în care prezentau ei adevărul.
Dezbateri oficiale cu privire la schimbările propuse
Sesiunea Conferinței Generale din 1891 s-a desfășurat la Battle Creek, în perioada 5-25 martie. Duminică dimineața, în data de 15 martie, a fost prezentat raportul comitetului compus din douăzeci și una de persoane care fuseseră alese la sesiunea precedentă, cu misiunea de a studia subiectul unificării instituțiilor de publicații. Comitetul s-a exprimat în mod favorabil scopurilor ce urmau a fi atinse prin unificare, dar a avertizat Conferința să acționeze cu precauție. Apoi, au propus ca Asociația Conferinței Generale să fie reorganizată în vederea preluării conducerii întregii lucrări de publicații a denominațiunii.
În armonie cu recomandarea acestui comitet, Asociația Conferinței Generale, constituită inițial ca persoană juridică, posesoare a proprietăților bisericii, a fost reorganizată, alcătuindu-se un comitet de douăzeci și unu de membri, căruia i s-a încredințat conducerea mai multor domenii ale lucrării, între care activitatea de publicare se afla pe locul principal.
Constituirea unui Comitet special
Încă de la începutul întrunirii, conducătorii Asociației naționale pentru libertate religioasă și reprezentanții publicației American Sentinel s-au străduit să ajungă la un acord cu privire la planuri și strategii. În acest scop s-a organizat un comitet, care urma să se întrunească în data de 7 martie, sâmbătă seara, după adunările obișnuite din Tabernacul.
La această ședință de comitet, câteva persoane care aveau convingeri puternice și erau foarte hotărâte și-au exprimat părerile în mod deschis, iar, în cele din urmă, reprezentanții Asociației Naționale pentru Libertate Religioasă au votat ca, în cazul în care nu se va schimba strategia publicației American Sentinel, asociația să înființeze o altă publicație care să o reprezinte. Acest comitet reunit și-a continuat dezbaterile până după ora unu, duminică dimineața.
Serviciul divin din Sabat
Sabatul din 7 martie a fost o zi marcată de o solemnitate profundă. Fratele Haskell a vorbit înainte de prânz despre proclamarea Evangheliei în întreaga lume. În timpurile apostolice, Evanghelia fusese predicată în toată puritatea ei, cu o putere care a făcut-o să se răspândească în toată lumea. Tot astfel, în ultimele zile, Dumnezeu va face să strălucească fiecare rază de lumină a Evangheliei veșnice și o va transmite, cu puterea Duhului Său, în toată lumea.
După-amiază, sora White a vorbit despre importanța predicării Cuvântului și despre pericolul ascunderii lui și a așezării pe un loc secundar a aspectelor distinctive ale credinței noastre, din cauza impresiei că prin aceasta s-ar evita eventuale prejudicii. Dacă ne este încredințată o solie specială, așa cum credem noi, atunci această solie trebuie să fie vestită fără a se armoniza cu obiceiurile sau prejudecățile lumii și fără a fi guvernată de o politică a fricii sau a câștigului de favoruri. Chiar dacă mulți o vor respinge și i se vor opune, unii o vor primi și vor fi sfințiți prin ea. Sora White a insistat îndeosebi asupra pericolului de a pierde dragostea dintâi și asupra importanței ca toți frații, și în special cei ce poartă răspunderi în instituțiile noastre principale, să aibă o relație vitală cu Domnul Hristos, adevărata viță. Trebuie să veghem împotriva adoptării modelului și a strategiilor lumești. Frații aflați în poziții de răspundere trebuie să apeleze la Dumnezeu, cerând stăruitor ajutorul divin tot atât de des ca și Daniel.
De două sau de trei ori pe parcursul predicii, sora White a început să relateze experiența de la Salamanca, dar de fiecare dată a ezitat și, lăsând povestirea nespusă, a trecut la alte idei. Această predică a avut o impresie profundă asupra întregii adunări.
După-amiază târziu, în aripa de est a Tabernaculului a avut loc o întrunire a pastorilor. Sora White a fost prezentă, adresând un apel la o consacrare mai adâncă. La încheierea acestei întruniri speciale, fratele O. A. Olsen a întrebat-o dacă dorește să participe la adunarea pastorilor de duminică dimineața. Ea a răspuns că își făcuse partea și îi va lăsa lui această sarcină. Apoi s-a plănuit ca frații Olsen și Prescott să conducă adunarea de dimineață.
Duminică dimineața, pe la ora 5:20, mergând la adunarea de dimineață, frații A. T. Robinson, William C. White și Ellery Robinson au trecut prin fața locuinței sorei White. Când a văzut lumina aprinsă în camera ei, fiul ei a fugit să se intereseze dacă este bine.
A găsit-o scriind. Atunci, sora White i-a spus că un înger al lui Dumnezeu o trezise pe la ora trei și o îndemnase să participe la adunarea pastorilor pentru a le relata câteva dintre lucrurile care îi fuseseră descoperite la Salamanca. Ea a spus că se trezise îndată și că scria de aproximativ două ore.
La adunarea pastorilor, tocmai se încheiase o serie de rugăciuni stăruitoare, când sora White a intrat cu un teanc de manuscrise în brațe. Vădit surprins, fratele Olsen a spus: „Ne bucurăm să vă vedem, soră White. Aveți o solie pentru noi în dimineața aceasta?”
„Desigur că am”, a răspuns ea. Apoi a mărturisit că nu avusese în plan să participe la adunarea de dimineață, dar a fost trezită foarte devreme și instruită să se pregătească pentru a le relata fraților câteva dintre lucrurile care îi fuseseră descoperite la Salamanca.
A povestit pe scurt experiența ei cu ocazia adunării de la Salamanca și a declarat că, în viziunea primită acolo, Domnul îi dezvăluise situația și pericolele lucrării din multe locuri. Cu acea ocazie îi fuseseră încredințate avertizări pe care i se poruncise să le prezinte fraților aflați în poziții de răspundere. Lucrarea era amenințată de mari pericole în special la Battle Creek, dar frații nu știau, deoarece nepocăința le orbise ochii.
Cu privire la o anumită ocazie, călăuza ei i-a spus: „Urmează-mă” și a condus-o într-o adunare de comitet, unde mai mulți frați își susțineau concepțiile și planurile cu mult zel și într-o manieră stăruitoare, dar nu în armonie cu voia lui Dumnezeu. Unul dintre frați stătea în picioare în fața comitetului, ținând în mână o publicație și criticând caracterul conținutului ei. Publicația era American Sentinel. El indica anumite articole, declarând: „Acesta trebuie să fie scos și acela trebuie să fie schimbat. Dacă Sentinel nu ar fi conținut asemenea articole, am fi putut să o folosim”. Articolele indicate ca fiind discutabile erau despre Sabat și despre cea de a doua venire a Domnului Hristos.
Sora White a relatat cu claritate concepțiile și atitudinea vorbitorilor principali de la acea adunare de comitet. Ea s-a referit la spiritul aspru manifestat de unii și la pozițiile greșite adoptate de alții. Și-a încheiat observațiile cu un apel cât se poate de stăruitor, ca toți să susțină și mai departe adevărul în deplinătatea lui și ca veghetorii să sune din trâmbiță cu un sunet distinct și clar. Întreaga adunare era stăpânită de o convingere solemnă și toți simțeau că au auzit o solie venită din cer.
Fratele Olsen era derutat și nu știa ce să spună. El nu auzise despre adunarea specială de comitet, care avusese loc până la ore târzii în noaptea precedentă și se încheiase cu mai puțin de două ore înainte ca îngerul să o îndemne pe sora White să relateze viziunea primită în urmă cu patru luni, în care îi fusese descrisă tocmai această adunare, minut cu minut. Dar explicația nu s-a lăsat așteptată prea mult. Îndată, frații care participaseră la comitetul din noaptea precedentă s-au ridicat și au mărturisit despre întrunirea lor.
Unul a spus: „Am participat la întrunire noaptea trecută și declar cu părere de rău că m-am aflat de partea greșită. Folosesc ocazia din această dimineață pentru a mă așeza pe o poziție corectă”.
Președintele Asociației naționale pentru libertate religioasă a prezentat o mărturie clară. El a declarat că, în noaptea precedentă, mai mulți frați s-au întâlnit în biroul său de la Editura Review și acolo au discutat tocmai subiectele menționate de sora White. Dezbaterile au continuat până după ora unu dimineața. El a spus că nu va începe să descrie întrunirea. Acest lucru nu era necesar, deoarece descrierea prezentată de sora White era corectă și chiar mai precisă decât ar fi putut să o prezinte el. În continuare, a recunoscut că poziția pe care o susținuse nu fusese corectă și că acum era în stare să-și înțeleagă greșeala.
Un alt frate a confirmat că participase la întrunire și că descrierea făcută de sora White era adevărată și corectă în fiecare detaliu. El era profund mulțumitor că li se dăruise lumină, deoarece deosebirile de opinie creaseră o situație foarte dificilă. El credea că toți participanții fuseseră onești în convingerile lor și doriseră sincer să facă binele, totuși părerile lor erau contradictorii și nu reușiseră să ajungă la un acord. Ceilalți participanți la acea ședință de comitet târzie, cu privire la publicația Sentinel, au mărturisit că sora White descrisese corect întrunirea.
Au fost prezentate și alte mărturii care exprimau mulțumirea că li se oferise lumină cu privire la acea problemă asupra căreia existase așa de multă confuzie. De asemenea, ei și-au exprimat mulțumirea că solia fusese prezentată în așa fel încât fiecare să poată vedea nu numai înțelepciunea lui Dumnezeu, ci și bunătatea Lui, manifestată prin faptul că o trimisese într-un moment în care nimeni nu se putea îndoi că este o solie venită din Cer.
Această experiență a confirmat credința celor care aveau încredere în solie și i-a impresionat profund pe cei care consideraseră că propria experiență în domeniul administrației era mai sigură decât planurile de distribuire a responsabilităților și de înființare a mai multor centre de influență, așa cum solicitaseră atât frații lor din zonele mai îndepărtate, cât și Mărturiile.