Căldura adevăratei prietenii și iubirea care leagă inima soțului și a soției sunt o pregustare a cerului.
Dumnezeu a stabilit că, în relația dintre cei care se căsătoresc, trebuie să existe armonie și dragoste desăvârșită.
Mirele și mireasa trebuie să-și făgăduiască, înaintea universului ceresc, că se vor iubi unul pe altul așa cum a rânduit Dumnezeu. -- In Heavenly Places, 202.
O pregustare a cerului
Omul nu a fost creat să locuiască în singurătate. El trebuia să fie o ființă socială. Fără relația socială, scenele frumoase și ocupațiile plăcute ale Edenului nu ar fi reușit să-i ofere o fericire desăvârșită. Nici chiar comuniunea cu îngerii nu ar fi putut împlini dorința de părtășie și simpatie a omului. Dar, la început, nu exista nici o ființă care să aibă aceeași natură cu Adam, pe care el să o iubească și de care să fie iubit.
Dumnezeu însuși i-a dat lui Adam o tovarășă de viață. El a prevăzut „un ajutor potrivit pentru el” -- un ajutor care să-i corespundă -- o persoană capabilă să-i fie tovarășă de viață, care putea fi una cu el în iubire și simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată din pieptul lui Adam, semnificând faptul că ea nu trebuia să-l conducă, în poziția de cap al familiei, dar nici să fie călcată în picioare de Adam, ca inferioară lui, ci să stea alături de el, ca egală, să fie iubită și protejată de el. Ca parte a bărbatului, os din oasele lui și carne din carnea lui, Eva era cel de-al doilea eu al lui Adam, arătând legătura strânsă și atașamentul plin de iubire care trebuie să existe în această relație. „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag.” (Efeseni 5, 29.) „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă-sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup.” (Efeseni 5, 31.)
Dumnezeu a oficiat prima căsătorie. Astfel, autorul acestei instituții este chiar Creatorul universului. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea.” (Evrei 13, 4.) Căsătoria a fost unul dintre primele daruri ale lui Dumnezeu pentru om și este una dintre cele două instituții pe care Adam le-a dus cu sine dincolo de porțile Paradisului, după căderea în păcat. Când principiile divine sunt recunoscute și respectate în această relație, căsătoria este o binecuvântare. Ea ocrotește puritatea și fericirea neamului omenesc, împlinește nevoile sociale ale omului și înnobilează natura sa fizică, intelectuală și morală.
Când a unit mâinile primei perechi sfinte în legământul căsătoriei, spunând: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup” (Geneza 2, 24), Creatorul a vorbit pentru toți copiii lui Adam.
Ceea ce însuși Tatăl cel veșnic a declarat ca fiind bun a constituit legea celei mai înalte binecuvântări și dezvoltări a omului.
Curtenia să dureze pe întregul parcurs al căsniciei
Nu ar trebui să rostești nici un cuvânt și nu ar trebui să săvârșești nici o faptă pe care nu ai dori ca îngerii sfinți să le vadă și să le înregistreze în cărțile din cer. Slava lui Dumnezeu ar trebui să fie singurul tău scop. Inima ta ar trebui să aibă doar sentimente curate, sfinte și demne de urmașii Domnului Isus Hristos, având o natură nobilă, mai degrabă cerească decât pământească. În curtenie, orice altfel de sentimente sunt înjositoare și degradante, iar dacă nu este conformă cu înaltele principii ale Scripturii, căsătoria nu poate fi sfânta și onorabilă în ochii unui Dumnezeu curat și sfânt.
Faceți ca o parte din orele de curtenie de dinaintea căsătoriei să continue în viața de căsnicie.
„Dacă nu zidește Domnul o casă....” (Psalmii 127, 1)
Cei care intenționează să se căsătorească trebuie să aibă în vedere caracterul și influența căminului pe care îl întemeiază. Când devin părinți, celor doi li se încredințează o răspundere sfântă. De ei depinde, în mare parte, bunăstarea copiilor lor în această lume și fericirea lor în lumea viitoare. Ei determină într-o mare măsură trăsăturile fizice și morale pe care le vor moșteni cei mici. De caracterul căminului depinde starea societății, iar influența fiecărei familii va contribui la ridicarea sau coborârea nivelului societății.
Alegerea unui tovarăș de viață trebuie să fie făcută în așa fel, încât să asigure cea mai bună stare fizică, mintală și spirituală atât pentru părinți, cât și pentru copiii lor, făcându-i capabili să fie o binecuvântare pentru semenii lor și să-L onoreze pe Creatorul lor.
Domnul Isus nu și-a început activitatea de slujire prin îndeplinirea vreunei lucrări mari în fața Sinedriului de la Ierusalim. Puterea Sa a fost folosită pentru a contribui la bucuria unei sărbători de căsătorie, la o întrunire de familie dintr-un mic sat galilean. În felul acesta, El și-a arătat simpatia față de oameni și dorința de a sluji pentru fericirea lor.
Acela care i-a dat-o pe Eva lui Adam, ca ajutor potrivit, a săvârșit prima Sa minune cu ocazia unei nunți. Domnul Hristos și-a început lucrarea publică într-o sală de sărbătoare, unde rudele și prietenii se bucurau împreună. În acest fel, Domnul a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca fiind o instituție consacrată de El însuși.
Numai prezența Domnului Hristos îi poate face pe oameni fericiți. Hristos poate transforma toate apele obișnuite ale vieții în vinul cerului. Astfel, căminul devine asemenea unui Eden al binecuvântării, iar familia devine un simbol frumos al familiei cerești.
Edson a fost al doilea dintre cei patru fii ai lui Ellen White. Datorită călătoriilor ei lungi, precum și altor răspunderi pe care le-a avut pe parcursul vieții ei pline de activitate, Ellen White a fost nevoită să stea mult timp departe de copiii săi. Scrisorile adresate lor au fost păstrate într-o colecție voluminoasă. Următoarea scrisoare le-a fost adresată lui Edson și Emmei, în anul 1870, la scurt timp după căsătorie, și reprezintă speranțele și rugăciunile unei mame pentru căminul care tocmai se întemeiase. Sfaturile arată grija unei mame iubitoare pentru fiul ei, dar cuprind și dimensiunea propriei experiențe, dobândite prin soliile divine, primite de la Domnul în viziuni. Adunarea de tabără din Clyde, Ohio, Septembrie 1870.
Dragii mei Edson și Emma, Voi, copiii mei, v-ați dăruit inimile unul celuilalt. Așa unite cum sunt, dăruiți-le în întregime și fără rezerve lui Dumnezeu. În viața voastră de căsnicie, căutați să vă înnobilați unul pe celălalt. În conversațiile voastre de zi cu zi și în cele mai intime căi ale vieții, evidențiați principiile nobile și înălțătoare ale credinței voastre sfinte. Fiecare să fie mereu atent și delicat față de sentimentele celuilalt. Nu vă permiteți nici o conversație în care să tachinați sau să vă adresați unul altuia critici ironice. Aceste lucruri sunt periculoase. Ele rănesc. Deși poate fi ascunsă, există totuși rana, iar pacea este sacrificată și fericirea este pusă în pericol.
Fiul meu, veghează asupra ta însuți, ca să nu manifești, în nici o situație, nici cea mai mică înclinație care seamănă cu un spirit dictatorial și arogant. Merită să fii atent la cuvintele tale înainte de a vorbi. Este mai ușor să procedezi astfel decât să le retragi sau să ștergi după aceea impresia pe care au lăsat-o. Vorbește întotdeauna cu amabilitate. Modulează chiar și tonul vocii tale. Chipul și vocea ta să exprime numai dragoste, blândețe și delicatețe. Consideră că este o datorie să răspândești raze de soare, dar nu lăsa niciodată în urmă un nor. Emma va fi pentru tine tot ce ți-ai putea dori, dacă vei veghea și nu-i vei da nici o ocazie să se simtă nefericită și tristă sau să se îndoiască de sinceritatea iubirii tale. Voi înșivă puteți să vă construiți fericirea sau să o pierdeți. Dacă veți căuta să vă puneți viața în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, veți putea fi loiali și nobili și veți netezi cărarea vieții unul pentru celălalt.
Supuneți-vă unul altuia. Edson, te îndemn sa renunți din când în când la părerile tale. Nu fi prea insistent, chiar dacă purtarea ta ți se pare bună. Trebuie să fii îngăduitor, răbdător, bun, delicat, milos, curtenitor, înnoind mereu gesturile curtenitoare, faptele amabile, cuvintele duioase, voioase și încurajatoare. Dragii mei copii, fie ca binecuvântările cele mai bogate ale cerului să rămână peste voi amândoi. Aceasta este rugăciunea mamei voastre. Mama, Scrisoarea 24, 1870.
Căsătoria este asemenea iubirii Domnului Hristos pentru poporul Său ales
Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, căsătoria este folosită pentru a reprezenta legătura sacră și duioasă care există între Domnul Hristos și cei mântuiți ai Săi, pe care i-a răscumpărat cu prețul Calvarului.
„Nu te teme”, spune El, „... căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel” (Isaia 54, 4.5.) „Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru.” (Ieremia 3, 14.) În Cântarea Cântărilor, auzim vocea miresei spunând: „Preaiubitul meu este al meu și eu sunt a lui”. Iar El, care este pentru ea „deosebit din zece mii”, îi vorbește alesei Sale astfel: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai nici un cusur.” (Cântarea Cântărilor 2,16; 5,10; 4,7.)
Viața de căsnicie devine din ce în ce mai bună
Dacă îl vor lua pe Domnul Hristos ca ajutor al lor, bărbații și femeile vor putea atinge idealul lui Dumnezeu pentru ei. Pentru aceia care I se consacră cu o încredere plină de iubire, harul Său va îndeplini ceea ce înțelepciunea omenească nu poate face. Lucrările providenței Sale pot uni inimile cu legături de origine cerească. Dragostea nu va fi doar un schimb de cuvinte plăcute și măgulitoare. Războiul de țesut al cerului țese cu o urzeală și o bătătură mai fine și totuși mai rezistente decât pot țese războaiele de țesut pământești. Rezultatul nu este o țesătură firavă, ci una care va suporta uzura și încercările. Inimile vor fi legate cu legăturile de aur ale unei iubiri durabile.
A iubi așa cum a iubit Domnul Hristos înseamnă a manifesta altruismul în permanență și în orice loc, prin cuvinte amabile și prin gesturi plăcute. Acestea nu îi costă nimic pe cei care le exprimă, dar lasă în urma lor un parfum care înconjoară sufletul. Efectul lor nu va putea fi măsurat niciodată. Ele nu sunt o binecuvântare doar pentru cel căruia îi sunt adresate, ci și pentru cel care le adresează, deoarece acționează asupra lui. Dragostea veritabilă este o însușire prețioasă, de origine cerească, al cărei parfum devine tot mai plăcut, pe măsură ce se răspândește asupra altora.
Dragostea lui Hristos este profundă și arzătoare, revărsându-se asemenea unui torent irezistibil asupra tuturor celor care o vor primi. În iubirea Sa nu există nici o umbră de egoism. In această iubire de origine cerească există un principiu durabil, care rămâne în inimă. Ea se va face cunoscută nu numai în relația sfântă cu aceia care ne sunt cei mai dragi, ci și față de toți ceilalți semeni cu care venim în contact. Ea ne va face să acordăm mici atenții, să facem concesii, să îndeplinim fapte de bunătate, să spunem cuvinte încurajatoare, amabile și sincere. Ea ne va determina să simțim împreună cu aceia a căror inimă flămânzește după simpatie.