Divina vindecare

„Buzele celor înțelepți seamănă știința”.

Adevăratul medic este un educator. El își dă seama de răspunderea pe care o are, nu numai față de bolnavii aflați nemijlocit în grija sa, dar și față de comunitatea în care trăiește. El stă ca un veghetor, atât al sănătății fizice, cât și al celei morale. Eforturile sale sunt făcute nu numai pentru a-i învăța pe ceilalți metode corecte de tratament al celor bolnavi, dar și pentru a încuraja obiceiuri sănătoase de viață și a răspândi cunoașterea principiilor corecte.

Necesitatea dobândirii unei educații în ce privește principiile sănătății

Niciodată n-a fost mai multă nevoie ca acum de o educație în ce privește principiile sănătății. În pofida progresului minunat realizat în atâtea domenii ale confortului și facilităților care îmbunătățesc traiul, chiar în privința celui medical și în tratarea bolilor, declinul vigorii fizice și al puterii de rezistență este alarmant. Acest lucru reclamă atenția tuturor celor care au pe inimă bunăstarea semenilor lor.

Civilizația noastră artificială încurajează rele care distrug principiile sănătoase. Ceea ce se obișnuiește și ceea ce este la modă sunt în război cu natura. Practicile pe care le prescriu și îngăduințele pe care le încurajează diminuează constant atât tăria mintală, cât și cea fizică și aduc o povară copleșitoare asupra neamului omenesc. Necumpătarea și crima, boala și nenorocirea se găsesc pretutindeni.

Mulți încalcă legile sănătății din neștiință și au nevoie de instruire. Însă majoritatea celorlalți știu mai multe decât acestea. Ei au nevoie să înțeleagă cât este de important să facă din cunoștințele lor un ghid al viețuirii. Medicul are multe ocazii atât de a răspândi cunoașterea principiilor sănătății, cât și de a arăta importanța punerii acestora în practică. Printr-o instruire corectă, el poate face mult pentru îndreptarea relelor care aduc o pagubă de nespus.

O practică ce duce la instalarea unui mare număr de boli, și care provoacă rele încă și mai serioase, este folosirea neîngrădită a medicamentelor nocive. Când sunt atinși de boală, mulți nu se obosesc să caute cauza afecțiunii lor. Principala lor grijă este aceea de a scăpa de durere și neplăcere. Așa că recurg la unele patent nostrum1, despre ale căror proprietăți reale știu puține lucruri, sau apelează la un medic pentru vreun remediu care să contracareze efectul greșelii comise de ei, dar fără a intenționa să facă o schimbare în obiceiurile lor nesănătoase. Dacă nu obțin o ameliorare imediată, încearcă un alt medicament și apoi un altul. În felul acesta, răul continuă.

Oamenii trebuie să fie învățați că medicamentele nu vindecă boala. Este adevărat că ele produc uneori o ușurare de moment, iar pacientul pare să-și revină în urma folosirii lor; se întâmplă așa pentru că organismul are suficientă forță vitală pentru a elimina otrava și a îndepărta cauzele care au provocat boala. Sănătatea survine în ciuda folosirii medicamentului. Dar, în cele mai multe cazuri, medicamentul schimbă numai forma și locul de manifestare al bolii. Adesea, efectul substanței toxice pare să fie înlăturat pentru un timp, însă rezultatele rămân în sistemul organismului și aduc un mare rău mai târziu.

Prin folosirea medicamentelor toxice, mulți atrag asupra lor boala pe toată perioada vieții și multe vieți — care ar fi putut fi salvate prin folosirea metodelor naturale de vindecare — sunt pierdute. Otrăvurile din multe așa-numite remedii formează obiceiuri și pofte care înseamnă ruină atât pentru suflet, cât și pentru trup. Multe dintre panaceele populare, numite medicamente miraculoase, și chiar unele doctorii eliberate de medici au un rol în așezarea temeliei pentru dezvoltarea obiceiului de a bea alcool, de a folosi opium, morfină, care sunt un blestem atât de îngrozitor pentru societate.

Singura nădejde ca lucrurile să meargă mai bine stă în educarea poporului în ce privește principiile corecte. Medicii trebuie să-i învețe pe oameni că puterea regeneratoare nu își are izvorul în medicamente, ci în forțele vitale ale organismului. Boala reprezintă un efort al funcțiunilor vitale naturale de a elibera organismul din starea în care a fost adus prin încălcarea legilor sănătății. În caz de boală, trebuie clarificată cauza. Ar trebui schimbate stările de lucruri nesănătoase și corijate obiceiurile greșite. Apoi trebuie ajutat organismul în efortul său de a elimina impuritățile și de a restabili funcțiunile normale ale corpului.

Remedii naturale

Aerul curat, lumina solară, cumpătarea, odihna, exercițiul fizic, dieta1 corespunzătoare, folosirea apei, încrederea în puterea divină — acestea sunt adevăratele remedii. Fiecare om ar trebui să aibă cunoștințe despre mijloacele de refacere ale organismului și despre modul în care să le folosească. Este foarte important, chiar esențial, să înțelegi principiile implicate în tratarea celor bolnavi, cât și să ai o pregătire practică în acest scop, lucru care îl va ajuta pe cel cunoscător să folosească în mod corect aceste informații.

Pentru aplicarea remediilor naturale este necesar un volum mare de efort și îngrijire, pe care mulți nu îl agreează. Procesul de vindecare și restabilire inițiat de forțele vitale ale corpului este treptat, iar acest proces i se pare lent celui nerăbdător. Cel care a cedat îngăduințelor nocive are nevoie să facă sacrificii. Până la urmă însă, se va vedea că forțele vitale ale organismului, nestingherite, își duc până la capăt lucrarea cu înțelepciune și eficiență. Cei care rămân statornici în ascultarea față de legile după care lucrează acestea vor culege răsplata în sănătate trupească și mintală.

În general, se acordă prea puțină atenție păstrării sănătății. Este cu mult mai bine să preîntâmpini boala decât să știi cum s-o tratezi când aceasta s-a instalat. Este datoria fiecărei persoane, în interesul său și în interesul omenirii, de a se informa în ce privește legile vieții și de a le respecta cu conștiinciozitate. Toți au nevoie să se familiarizeze cu cel mai minunat organism din câte există — corpul omenesc. Ar trebui să înțeleagă funcțiile diferitelor organe și interdependența lor pentru o funcționare sănătoasă a tuturor. Ar trebui să studieze influența minții asupra corpului și a corpului asupra minții și legile care le guvernează.

Pregătire pentru bătălia vieții

Nu ni se poate reaminti îndeajuns de des că sănătatea nu depinde de întâmplare. Ea este rezultatul ascultării față de lege. Acest lucru este recunoscut de către concurenții participanți la jocurile atletice și la probele de rezistență. Acești oameni fac pregătirile cele mai atente. Ei se supun unor antrenamente minuțioase și unei discipline stricte. Fiecare obicei fizic este adus cu grijă în orânduială. Ei știu că fiecare neglijență, exces sau neatenție, care slăbește sau vatămă orice organ sau funcție a corpului, în mod sigur va atrage după sine înfrângerea.

Cu atât mai mult trebuie ca această îngrijire să asigure succesul în bătălia vieții. Noi nu suntem angajați în lupte simulate. Noi ducem un război de care atârnă rezultate veșnice. Avem de înfruntat inamici nevăzuți. Îngeri răi se luptă pentru stăpânirea fiecărei ființe omenești. Orice vatămă sănătatea, nu numai că micșorează vigoarea fizică, dar tinde să slăbească puterile mintale și morale. Îngăduirea oricărei practici nesănătoase face dificilă deosebirea dintre bine și rău și, de aici, mai dificilă împotrivirea față de rău. Aceasta sporește pericolul eșecului și înfrângerii.

„Nu știți că cei ce aleargă într-o cursă,1 toți aleargă, dar numai unul capătă premiul?” (1 Corinteni 9, 24.) În războiul în care suntem prinși, pot câștiga toți care se vor autodisciplina prin supunerea față de principiile corecte. Aplicarea acestor principii în cele mai mici lucruri ale vieții este considerată adesea ca fiind lipsită de importanță, o chestiune prea măruntă pentru a i se acorda atenție. Însă, având în vedere lucrurile puse în joc, nici un amănunt cu care avem de-a face nu este neînsemnat. Fiecare faptă își are greutatea ei în cântarul care hotărăște înfrângerea sau biruința în viață. Scriptura ne îndeamnă: „Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!” (1 Corinteni 9, 24.)

În cazul primilor noștri părinți, pofta nestăpânită a avut ca rezultat pierderea Edenului. Cumpătarea în toate lucrurile are mai mult de-a face cu recâștigarea Edenului decât își pot da seama oamenii.

Arătând tăgăduirea de sine exercitată de cei care concurau la vechile competiții grecești, apostolul Pavel scrie: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veșteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9, 25-27.)

Înaintarea reformei depinde de o recunoaștere clară a adevărului fundamental. În timp ce, pe de-o parte, pericolul pândește printr-o filosofie îngustă și o ortodoxie rece, dură, pe de altă parte, există o mare primejdie în liberalismul ușuratic. Temelia oricărei reforme viabile este Legea lui Dumnezeu. Trebuie să prezentăm în linii clare, lămurite, nevoia de supunere față de această Lege. Principiile ei trebuie ținute înaintea poporului. Ele sunt tot atât de veșnice și inexorabile ca Însuși Dumnezeu.

Unul dintre cele mai deplorabile efecte ale apostaziei originare a fost pierderea puterii omului de a se stăpâni. Numai în măsura în care această putere este redobândită putem vorbi de un progres real.

Trupul este singurul mijloc prin care mintea și sufletul se dezvoltă în direcția zidirii caracterului. Din acest motiv își dirijează vrăjmașul sufletelor ispitele pentru slăbirea și degradarea puterilor fizice. Succesul său în acest punct înseamnă capitularea întregii ființe înaintea răului. Tendințele naturii noastre fizice — dacă nu se vor afla sub controlul unei puteri mai înalte — vor aduce cu siguranță ruina și moartea.

Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către voință, care trebuie ea însăși să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a rațiunii, sfințită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în viețile noastre.

Cerințele lui Dumnezeu trebuie aduse înaintea conștiinței. Bărbați și femei deopotrivă trebuie conștientizați de datoria de a fi stăpâni pe ei înșiși, de nevoia purității, de eliberarea de orice poftă stricată și obicei murdar. Ei trebuie să fie pătrunși de înțelegerea faptului că toate puterile minții și trupului sunt darul lui Dumnezeu și că este imperativ să fie păstrate în cea mai bună formă posibilă, pentru slujirea Sa.

În acel ritual străvechi care reprezenta în simbol Evanghelia, nu putea fi adusă pe altarul lui Dumnezeu nici o jertfă ce avea vreun cusur. Sacrificiul care avea menirea să-L reprezinte pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată către acest lucru ca fiind o ilustrație a ceea ce trebuie să fie copiii Săi — „o jertfă vie”, „sfântă și fără cusur”, „plăcută înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 12, 1; Efeseni 5, 27.)

Fără puterea divină, nici o reformă reală nu poate fi făcută. Barierele omenești înălțate împotriva tendințelor naturale și cultivate nu sunt decât ca niște diguri de nisip împotriva torentului. Numai când viața lui Hristos devine o putere dătătoare de viață în existența noastră putem rezista ispitelor care ne asaltează dinăuntru și din afară.

Hristos a venit în lumea aceasta și a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată avea control deplin asupra înclinațiilor naturale care corup sufletul. Medicul sufletului și trupului, El dă biruință asupra poftelor răzvrătite. El a pus la îndemâna noastră toate mijloacele pentru ca omul să poată avea desăvârșire de caracter.

Când un om se predă lui Hristos, mintea sa este adusă sub stăpânirea Legii; însă tocmai Legea împărătească este cea care vestește eliberarea fiecărui rob. Devenind una cu Hristos, omul este eliberat. Supunerea față de voința lui Hristos înseamnă redobândirea întregii bărbății.

Ascultarea de Dumnezeu înseamnă eliberare din robia păcatului, izbăvire de pasiunile și pornirile omenești. Omul poate sta drept, ca biruitor al eului, biruitor al propriilor înclinații, al domniilor și puterilor, biruitor asupra „stăpânitorilor întunericului acestui veac” și asupra „duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6, 12.)

În nici un alt loc nu este nevoie mai mare de o asemenea instruire și nicăieri nu va aduce un bine mai mare ca în cămin. Părinții au de-a face chiar cu temelia obiceiului și caracterului. Mișcarea de reformă trebuie să înceapă prin prezentarea principiilor Legii lui Dumnezeu ca având înrâurire atât asupra sănătății fizice, cât și asupra celei morale. Arătați că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singurul nostru mod de apărare împotriva relelor care împing lumea spre distrugere. Faceți clară răspunderea părinților nu numai pentru aceștia, ci și pentru copiii lor. Ei le pot da copiilor lor un exemplu fie de ascultare, fie de călcare a Legii. Prin exemplul și învățătura lor se hotărăște destinul familiei lor. Copiii vor fi ceea ce îi fac să fie părinții lor.

Dacă părinții ar putea fi conduși să urmărească rezultatele faptelor lor și dacă ar putea să vadă cum, prin exemplul și învățătura pe care au dat-o, ei perpetuează și sporesc puterea păcatului sau puterea neprihănirii, s-ar ajunge cu siguranță la o schimbare. Mulți s-ar întoarce de la tradiții și obiceiuri și ar accepta principiile divine de viețuire.

Puterea exemplului

Medicul care slujește în căminele oamenilor, veghind la căpătâiul celor bolnavi, ușurându-le suferința, trăgându-i înapoi de pe marginea mormântului, rostind cuvinte de speranță celor aflați pe moarte, câștigă încrederea și afecțiunea lor, așa cum puțini o pot face. Nici slujitorului Evangheliei nu-i sunt încredințate posibilități atât de mari sau o influență care să ajungă la rezultate atât de înalte.

Exemplul medicului, și în aceeași măsură învățătura pe care o dă, ar trebui să fie o putere pozitivă, de partea binelui. Cauza reformei cheamă bărbați și femei ale căror conduite sunt o ilustrare a stăpânirii de sine. Modul în care trăim principiile întipărite în minte este ceea ce le dă greutate. Lumea are nevoie de o demonstrație practică a ceea ce poate face harul lui Dumnezeu pentru a le reda oamenilor noblețea pierdută, dându-le stăpânire asupra lor înșile. Nu este nimic de care lumea să aibă mai mare nevoie ca o cunoaștere a puterii mântuitoare a Evangheliei, descoperite în vieți trăite asemenea lui Hristos.

Medicul este adus neîncetat în contact cu aceia care au nevoie de tărie și încurajare, printr-un exemplu de corectitudine. Mulți sunt slabi în ce privește puterea morală. Le lipsește stăpânirea de sine și sunt biruiți ușor de ispită. Medicul nu poate ajuta aceste suflete decât dacă descoperă în propria sa viață o fermitate a principiilor care îl face în stare să triumfe asupra oricărui obicei vătămător și patimă degradantă. În viața sa trebuie să se vadă lucrarea unei puteri care este de origine divină. Dacă nu izbutește în acest punct, oricâtă tărie ar avea cuvintele sale și oricât de convingătoare ar fi, influența sa va da mărturie pentru rău.

Mulți care au devenit epave morale din pricina propriilor lor obiceiuri greșite caută consiliere medicală și tratament. Ei sunt vătămați, slabi și răniți, dându-și seama de nebunia lor și de incapacitatea de a birui. Aceștia nu ar trebui să mai aibă în preajmă nimic care să le nutrească aceleași gânduri și sentimente care i-au făcut să decadă. Ei au nevoie să respire o atmosferă a curățeniei, a gândurilor nobile și înălțătoare. Ce răspundere înfricoșătoare stă asupra celor care ar trebui să le dea un exemplu corect, dar nu sunt nici ei decât robi ai obiceiurilor vătămătoare, influența lor conferind ispitei un plus de tărie!

Medicul și lucrarea cumpătării

Mulți care își ruinează sufletul și trupul prin folosirea tutunului sau prin intoxicare alcoolică ajung sub îngrijirea medicului. Medicul care este credincios răspunderii pe care o are trebuie să le arate acestor pacienți cauza suferințelor lor. Dar, dacă el însuși folosește tutun sau băuturi alcoolice, ce greutate vor avea cuvintele sale? Când el are înaintea ochilor propria sa îngăduință, nu va șovăi el oare să pună degetul pe rană în viața pacientului său? Câtă vreme și el folosește aceste lucruri, cum îi va putea convinge pe tineri de efectele lor nocive?

Cum poate trece un medic în comunitate drept un exemplu de curățenie și stăpânire de sine, cum poate fi el un lucrător eficient pentru cauza cumpătării, când își îngăduie el însuși un obicei rău? Cum poate sluji el așa cum se cuvine la căpătâiul celor bolnavi și celor muribunzi, când propria sa respirație este respingătoare, încărcată de izul de alcool sau tutun?

Câtă vreme își provoacă tulburări nervoase și își întunecă mintea, folosind narcotice toxice, cum ar putea fi demn de încrederea pe care o primește ca fiind un medic priceput? Ce sarcină imposibilă este pentru el aceea de a avea o judecată rapidă sau de a opera cu precizie!

Dacă el nu păzește acele legi care îi guvernează propria făptură, dacă el alege să-și satisfacă o plăcere egoistă în detrimentul sănătății minții și corpului, nu se recunoaște el oare nepotrivit pentru a primi răspunderea față de viețile omenești?

Oricât de priceput și credincios ar putea fi un medic, există în experiența sa și multe descurajări și înfrângeri aparente. Adesea, străduințele sale nu reușesc să obțină ceea ce a dorit el atât de mult. Deși sănătatea este readusă pacienților săi, este posibil ca acest lucru să nu fie de un real folos pentru ei înșiși sau pentru lume. Mulți își recapătă sănătatea numai pentru a repeta îngăduințele care au provocat boala. Ei se aruncă din nou, cu aceeași plăcere de mai înainte, în cercul închis al îngăduinței de sine și al nebuniei. Lucrarea pe care a făcut-o medicul pentru ei pare un efort risipit în vânt.

Hristos a avut aceeași experiență, dar, cu toate acestea, nu și-a încetat eforturile pentru vreun suflet cuprins de suferință. Dintre cei zece leproși care au fost curățiți, numai unul a apreciat darul — și acesta era străin și chiar samaritean. Numai de dragul aceluia singur, Hristos i-a vindecat pe toți zece. Dacă medicul nu are parte de o experiență mai bună decât cea pe care a avut-o Mântuitorul, să învețe o lecție de la Medicul șef. Despre Hristos stă scris: „El nu va slăbi, nici nu se va lăsa”. „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora.” (Isaia 42, 4; 53, 11.)

Dacă nu s-ar fi găsit decât un singur suflet care să fi acceptat Evanghelia harului Său, pentru a-l salva, Hristos ar fi acceptat viața Lui de trudă și umilință și moartea Sa rușinoasă. Dacă prin eforturile noastre va fi ridicată și înnobilată o singură ființă omenească și pregătită să strălucească în curțile Domnului, nu avem motiv să ne bucurăm?

Îndatoririle medicului sunt grele și obositoare. Pentru a le îndeplini cu maximum de succes, el are nevoie de o constituție robustă și o sănătate bună. Un om sensibil sau bolnăvicios nu poate suporta truda obositoare, proprie profesiei de medic. Unul căruia îi lipsește perfecta stăpânire de sine nu poate deveni apt să se ocupe de toate categoriile de boli.

Adesea privat de somn, neglijând chiar să se hrănească, lipsit într-o mare măsură de bucurii sociale și de privilegii religioase, medicul pare să aibă o viață veșnic umbrită. Nenorocirile asupra cărora privește, muritorii neajutorați care doresc mult să primească ajutor, contactul său cu cei stricați, toate acestea îi amărăsc inima și aproape îi năruie încrederea în oameni.

În bătălia cu boala și moartea, fiecare putere îi este solicitată până la limita rezistenței. Tensiunea acestei încordări îi pune caracterul la cea mai grea încercare. Atunci are ispita cea mai mare putere. Mai mult decât practicanții oricărei alte meserii care cere vocație, medicul are nevoie de stăpânire de sine, curăție spirituală și de acea credință care se prinde cu tărie de cer. De dragul celorlalți și pentru propriul său bine, el nu-și poate permite să disprețuiască legile trupului omenesc. Ușurătatea în obiceiurile fizice duce la ușurătatea morală.

Singura siguranță a medicului este aceea de a acționa în orice împrejurare din principiu, întărit fiind și înnobilat de o intransigență în scopul urmărit, pe care o găsim numai la Dumnezeu. El trebuie să rămână neclintit în desăvârșirea morală a caracterului Său. Zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, el trebuie să trăiască, purtându-se ca în prezența lumii nevăzute. Asemenea lui Moise, el trebuie să rabde totul „ca și cum L-ar vedea pe Acela care este nevăzut”.

Neprihănirea își are rădăcinile în evlavie. Nici un om nu poate oferi cu statornicie privirilor semenilor săi o viață pură, plină de putere, dacă aceasta nu este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu cât este mai extinsă activitatea printre oameni, cu atât trebuie să fie mai strânsă comuniunea inimii cu cerul.

Cu cât sunt mai urgente îndatoririle sale și cu cât sunt mai mari răspunderile, cu atât medicul are nevoie mai mare de puterea divină. Trebuie răscumpărat timpul petrecut cu lucrurile vremelnice, pentru a medita asupra lucrurilor veșnice. El trebuie să reziste unei lumi care-i răpește tot timpul și care va face presiuni asupra lui pentru a-l despărți de Sursa de tărie. Mai presus de oricare altul, el ar trebui, prin rugăciune și studiu al Scripturilor, să se așeze sub scutul protector al lui Dumnezeu. El trebuie să trăiască în contact conștient, ceas de ceas, cu principiile adevărului, dreptății și îndurării care descoperă atributele lui Dumnezeu în suflet.

Exact în măsura în care este primit și respectat Cuvântul lui Dumnezeu va impresiona, prin puterea și simpla atingere cu viața sa, orice acțiune și orice fază de formare a caracterului. Va curăți orice gând, va transforma orice dorință. Aceia care își vor pune toată încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu se vor purta ca niște oameni adevărați și vor fi puternici. Ei se vor ridica deasupra tuturor lucrurilor demne de dispreț, pentru a trăi într-o atmosferă lipsită de orice lucru murdar.

Când omul este în tovărășie cu Dumnezeu, țelul care i-a păstrat integri pe Daniel și Iosif în mijlocul stricăciunii curților păgâne, viața sa va fi de o puritate desăvârșită. Veșmântul caracterului său va fi nepătat. În viața sa, lumina lui Hristos nu va scădea. Steaua strălucitoare a dimineții va răsări cu o lumină statornică asupra lui într-o slavă neschimbătoare.

O asemenea viețuire va fi un element de tărie în comunitate. Va fi un zăgaz înaintea răului, un loc de apărare pentru cei ispitiți, o lumină călăuzitoare pentru cei care, în mijlocul dificultăților și descurajărilor, sunt în căutarea căii celei adevărate.

Misionarii medicali și lucrarea lor

„Ei vor fi în mijlocul multor popoare ca roua de la Domnul”.