„Dumnezeu poate întinde o masă în pustie.”
Există bărbați și femei cu inima largă, care iau în considerație cu neliniște starea celor săraci și mijloacele care se pot găsi pentru ușurarea lor. Cum pot fi ajutați cei fără ocupație și cei lipsiți de adăpost, pentru a se putea bucura de binecuvântările obișnuite ale providenței lui Dumnezeu și să ducă viața pe care El a intenționat ca omul s-o ducă este o chestiune căreia mulți se străduiesc cu seriozitate să-i găsească un răspuns. Însă nu sunt mulți aceia care înțeleg cauzele care stau la temelia stării actuale a societății, aceștia fiind rari chiar și printre educatori și oameni de stat. Cei care țin în mâini pârghiile guvernării nu sunt în stare să rezolve problema sărăciei și a delincvenței crescânde. Ei se luptă în van să pună operațiile cerute de activitățile comerciale pe o temelie mai sigură.
Dacă oamenii ar da mai multă atenție învățăturii din Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar găsi o soluție a acestor probleme care îi pune în încurcătură. Se poate învăța mult din Vechiul Testament în legătură cu problema muncii și ușurarea celor săraci.
Planul lui Dumnezeu cu Israel
În planul lui Dumnezeu pentru Israel, fiecare familie avea o locuință în țară, cu pământ arabil suficient. În felul acesta, erau asigurate atât mijloacele, cât și stimulentul pentru o viață folositoare, caracterizată de sârguință și independență materială. Și nici cel mai inventiv om nu a reușit vreodată să aducă un plan mai bun. Îndepărtării lumii de la acest plan se datorează, într-o mare măsură, sărăcia și nenorocirea care există astăzi.
La așezarea lui Israel în Canaan, pământul a fost împărțit întregului popor; numai leviții, ca slujitori ai sanctuarului, au fost excluși de la distribuirea egală a terenului. Semințiile erau luate ca număr de familii, iar fiecărei familii, după numărul de membri, i se atribuia o moștenire.
Și chiar dacă cineva putea dispune o vreme de proprietatea sa, nu putea vinde pentru totdeauna moștenirea copiilor săi. Când putea să-și răscumpere pământul, el avea libertatea s-o facă în orice moment. Datoriile erau iertate din șapte în șapte ani, iar în al cincizecilea an, anul jubileu, toate proprietățile funciare (agricole) se întorceau la proprietarul originar.
„Pământurile să nu se vândă pe veci”, a fost rânduiala Domnului; „căci țara este a Mea, iar voi sunteți la Mine ca niște străini și venetici. De aceea în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați dreptul de răscumpărare pentru pământuri. Dacă fratele tău sărăcește și vinde o bucată din moșia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină și să răscumpere ce a vândut fratele său. Dacă un om ... îi stă în putință lui singur să facă răscumpărarea, ... să se întoarcă la moșia lui. Dacă n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul de veselie.” (Leviticul 25, 23-28.)
„Și să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți slobozenia în țară pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moșia lui și fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.” (Leviticul 25, 10.)
Astfel, fiecare familie își avea proprietatea asigurată și exista un sistem de protecție atât împotriva extremei bogăției, cât și împotriva celei a sărăciei.
Pregătirea pentru o muncă utilă
În Israel, pregătirea pentru o muncă utilă era privită ca o datorie. Fiecărui tată i se cerea să-și învețe fiii o meserie utilă. Cei mai mari oameni din Israel erau pregătiți să desfășoare o activitate în cadrul unei ocupații. O cunoaștere a datoriilor care țineau de muncile casnice era considerată esențială pentru fiecare femeie. Iar priceperea în aceste datorii era privită ca o cinste acordată unor femei de cea mai înaltă condiție.
În școlile profeților, erau predate diferite meserii și mulți dintre învățăcei se întrețineau singuri prin muncă fizică.
Atenție față de cei săraci
Aceste rânduieli nu eradicau totuși sărăcia. Planul lui Dumnezeu nu era ca sărăcia să dispară cu desăvârșire. Acesta reprezintă unul din mijlocul Său pentru dezvoltarea caracterului. „Totdeauna vor fi săraci în țară”, spune El; „de aceea îți dau porunca aceasta: «Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta».” (Deuteronom 15, 11.)
„Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău, ci să-i deschizi celui lipsit mâna și să-l împrumuți cu ce-i trebuie, ca să facă față nevoilor lui.” (Deuteronom 15, 7.8.)
„Dacă fratele tău sărăcește, și nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.” (Leviticul 25, 35.)
„Când vei secera holdele țării, să lași nesecerat un colț din câmpul tău.” (Leviticul 19, 9.) „Când îți vei secera ogorul și vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei.... Când îți vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri.... Când îți vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele care rămân pe urma ta: ele să fie ale străinului, ale orfanului și ale văduvei.” (Deuteronom 24, 19-21.)
Nimeni nu trebuie să se teamă că mărinimia sa îl va aduce în situația de a duce lipsă. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu va aduce cu siguranță după sine prosperitatea. „Căci pentru aceasta”, a spus Dumnezeu, „te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de care te vei apuca.” „Vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine.” (Deuteronom 15, 10.6.)
Principii în afaceri
Cuvântul lui Dumnezeu nu aprobă nici o politică de îmbogățire a unei clase sociale prin apăsarea și suferința alteia. În toate tranzacțiile noastre comerciale, el ne învață să ne punem în locul acelora cu care tratăm, să nu ne uităm numai la lucrurile noastre, ci și la ale celorlalți. Cel care va profita de nenorocirile altuia pentru folosul său sau care caută să câștige de pe urma slăbiciunii sau incompetenței altuia este un călcător atât al principiilor, cât și al preceptelor Cuvântului lui Dumnezeu.
„Să nu te atingi de dreptul străinului și al orfanului și să nu iei zălog haina văduvei.” (Deuteronom 24, 17.) „Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog; ci să stai afară și cel pe care l-ai împrumutat să-ți aducă afară lucrul pus zălog. Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat în zălog.” (Deuteronom 24, 10-12.) „Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; căci este singura lui învelitoare; ... cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv.” (Exod 22, 26.27.) „Dacă vindeți ceva aproapelui vostru sau cumpărați ceva de la aproapele vostru, nici unul din voi să nu înșele pe fratele lui.” (Leviticul 25, 14.)
Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii. (Matei 7, 12.) „Să nu faceți nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăți, nici în măsurile de încăpere.” (Leviticul 19, 35.) „Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăți, una mare și alta mică. Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare și alta mică.” (Deuteronom 25, 13.14.) „Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, efe drepte și hine drepte.” (Leviticul 19, 36.)
„Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.” (Matei 5, 42.) „Cel rău ia cu împrumut și nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos și dă.” (Psalmii 37, 21.)
„Sfătuiește, mijlocește, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți ... fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului!” (Isaia 16, 3-4.)
Planul pe care l-a dat Dumnezeu lui Israel pentru viețuirea sa a fost conceput ca o pildă pentru întreaga omenire. Dacă aceste principii ar fi puse în practică astăzi, ce diferită ar fi fața acestei lumi!
În spațiul vast pe care-l ocupă natura, este încă loc și pentru cei care se chinuie să-și găsească un cămin. În sânul ei există suficiente resurse pentru alimentarea lor. Ascunse în adâncimile pământului, există binecuvântări pentru toți care au curaj, voință și perseverență pentru a-i aduna comorile.
Lucrarea pământului, ocupația pe care i-a dat-o Dumnezeu omului în Eden, deschide un câmp de activitate în care mulțimile au ocazia să-și câștige traiul.
„Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă1 în credincioșie.” (Psalmii 37, 3.)
Mii și zeci de mii dintre cei care stau înghesuiți în marile orașe, așteptând o ocazie de a câștiga o plată de nimic, ar putea lucra pământul. În multe cazuri, această plată de nimic nu este cheltuită pe pâine, ci este pusă în sertarul vânzătorului de băuturi alcoolice, pentru a căpăta ceea ce distruge sufletul și trupul.
Mulți consideră munca o corvoadă ingrată și încearcă să-și câștige existența prin înșelăciune, mai degrabă decât prin lucru cinstit. Această dorință de a-și asigura traiul fără muncă deschide poarta ticăloșiilor, viciului și nelegiuirilor aproape fără limită.
Mahalalele din orașele mari
În marile orașe, există mulți oameni care primesc mai puțină grijă și atenție decât se acordă necuvântătoarelor. Gândiți-vă numai la familiile înghesuite laolaltă în locuințe mizere, multe dintre acestea fiind subsoluri întunecoase, mirosind îngrozitor din pricina umezelii și a murdăriei. În aceste locuri ingrate se nasc copii, acolo trăiesc și tot acolo mor. Ei nu văd nimic din frumusețea lucrurilor naturale pe care le-a creat Dumnezeu spre desfătarea simțurilor și înălțarea sufletului. În zdrențe și pe jumătate morți de foame, ei trăiesc în mijlocul viciului și depravării, cu caracterul modelat de ticăloșia și păcatul care îi înconjoară. Copiii aud Numele lui Dumnezeu numai luat în deșert. Vorbirea murdară, imprecațiile și înjurăturile le umplu urechile. Mirosul greu de alcool și tutun, duhoarea îngrețoșătoare și degradarea morală le strică simțurile. Astfel, o mulțime de oameni sunt pregătiți să devină infractori, vrăjmași ai societății care i-a lăsat pradă mizeriei și degradării.
Nu toți săracii din mahalalele marilor orașe aparțin acestei categorii. Bărbați și femei cu teamă de Dumnezeu au fost aduși în cea mai adâncă sărăcie prin boli și nenorociri, adesea din cauza stratagemelor necinstite ale celor care trăiesc prădându-și semenii. Mulți dintre cei care sunt cinstiți și bine intenționați devin săraci din cauza lipsei unei calificări într-o meserie. Din pricina ignoranței lor, ei nu sunt capabili să se lupte cu dificultățile vieții. Rătăcind prin orașe, de multe ori nu reușesc să-și găsească de lucru. Împresurați de priveliștea și zgomotele viciului, ei sunt supuși unor ispite îngrozitoare. Trăind împreună cu cei vicioși și degradați și adesea fiind etichetați ca făcând parte din aceeași tagmă, numai printr-o luptă supraomenească, printr-o putere care s-o depășească pe cea limitată, umană, mai pot fi opriți să nu se scufunde în aceleași adâncuri. Mulți se țin cu îndârjire de integritatea lor, alegând mai degrabă să sufere decât să păcătuiască. În special această categorie de oameni are nevoie de ajutor, compasiune și încurajare.
Dacă cei săraci, acum îngrămădiți în marile orașe, ar putea găsi case la țară, nu numai că și-ar putea câștiga traiul, dar ar găsi sănătate și fericire, care acum le sunt necunoscute. Partea lor ar fi munca grea, o hrană simplă, o economie strictă, adesea greutăți și privațiuni. Dar ce binecuvântare și-ar însuși părăsind orașul, cu ispitele sale atrăgătoare către rău, cu fierberea și nelegiuirea sa, cu mizeria și murdăria sa — dacă l-ar părăsi pentru liniștea, pacea și puritatea de la țară!
Dacă mulți dintre cei care trăiesc la oraș, care nu au nici un petic de iarbă verde pe care să calce, care an după an au privit de la fereastra lor o curte murdară și niște alei înguste, niște ziduri de cărămidă, care au avut ca priveliște cerurile întunecate de praf și fum — dacă aceștia ar putea fi luați și duși în vreun district agricol, înconjurat de câmpii verzi, de păduri, dealuri și râuri, cu cerul senin și aerul proaspăt de țară, aproape totul le-ar părea un paradis.
Lipsiți într-o mare măsură de contactul cu oamenii și dependența de ei și izolați de obiceiurile și „vorbele de duh” corupătoare ale lumii, de agitația ei, s-ar apropia mai mult de inima naturii. Prezența lui Dumnezeu ar fi mult mai reală pentru ei. Mulți ar învăța lecția dependenței de El. Prin natură, ei ar auzi glasul Său, rostind către inimile lor cuvinte despre pacea și iubirea Sa, iar mintea, sufletul și trupul ar primi puterea vindecătoare, dătătoare de viață.
Ca să poată deveni vreodată oameni muncitori și independenți din punct de vedere material, foarte mulți au nevoie neapărat de asistență, încurajare și instruire. Există o mulțime de familii sărace pentru care nici o lucrare misionară n-ar fi mai bună ca aceea de a-i ajuta să se instaleze la țară și să învețe cum să lucreze pământul, ca să-și scoată cele necesare traiului de pe urma sa.
Necesitatea unui asemenea ajutor nu se restrânge numai la cei care vin de la oraș. Chiar și la țară, cu toate posibilitățile unei vieți mai bune care există acolo, mulți dintre cei săraci sunt în mare încurcătură. Comunități întregi sunt lipsite de educație pe linia sănătății și lucrării practice. Sunt familii care trăiesc în cocioabe, cu mobilier și îmbrăcăminte sărace, fără unelte, fără cărți, lipsite atât de confort și bunuri utilitare, cât și de mijloace culturale. Suflete abrutizate, trupuri slabe și deformate, acestea descoperă rezultatele unei eredități sărace și ale unor obiceiuri greșite. Acești oameni trebuie educați pornind de la zero. Ei au dus o viață de lenevie, lipsită de energie, stricată, și au nevoie să fie învățați să-și schimbe obiceiurile.
Cum pot fi conștientizați de necesitatea schimbării lor? Cum pot fi îndrumați către un ideal de viață mai înalt? Cum pot fi ajutați să se ridice? Ce poate fi făcut acolo unde domnește sărăcia, cu care trebuie să te lupți la fiecare pas? Desigur, lucrarea este dificilă. Nu va avea loc reforma necesară până când oamenii nu sunt ajutați de o putere din afara lor. Scopul lui Dumnezeu este ca atât cei bogați, cât și cei săraci să fie strâns uniți prin legăturile simpatiei și ajutorării. Cei care au mijloace, talente și calități trebuie să le folosească pentru binecuvântarea semenilor lor.
Fermierii creștini pot face o reală lucrare misionară, ajutându-i pe cei săraci să-și găsească niște cămine la țară și să-i învețe cum să lucreze pământul și să-l facă productiv. Învățați-i cum să folosească uneltele agricole, cum să cultive diferitele soiuri de plante, cum să sădească și să îngrijească livezile.
Mulți care lucrează pământul nu reușesc să asigure rezultate profitabile din pricina neglijenței lor. Livezile lor de pomi fructiferi nu sunt îngrijite corespunzător, culturile nu sunt puse la timpul potrivit și doar se zgârie la suprafață când se ară pământul. Ei pun insuccesul lor pe seama neproductivității pământului. Adesea, se aduce o mărturisire falsă când se dă vina pe pământul care, dacă ar fi lucrat cum se cuvine, ar aduce roade bogate. Planurile înguste, puțina energie depusă și studiul insuficient cu privire la cele mai bune metode care trebuie adoptate reclamă cu putere schimbarea acestei stări de lucruri.
Toți cei care au bunăvoință trebuie să fie învățați care sunt metodele corecte. Dacă unii nu doresc să le vorbiți despre idei avansate, lecțiile să fie predate în tăcere. Continuați cultivarea propriului vostru pământ. Aruncați vecinilor câte un cuvânt când puteți și lăsați ca recolta să vorbească de la sine în favoarea metodelor corecte. Demonstrați ce se poate face cu pământul când este lucrat cum trebuie.
Ar trebui să se dea atenție creării unor locuri de muncă diferite, astfel încât familiile sărace să găsească de lucru. Dulgherii, fierarii și practic oricine cunoaște o anumită meserie ar trebui să simtă răspunderea de a-i învăța și ajuta pe cei necunoscători și lipsiți de ocupație.
În lucrarea pentru cei săraci există un câmp larg de slujire, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Bucătăreasa eficientă, gospodina, croitoreasa, sora medicală — e nevoie de ajutorul tuturor. Membrii unor gospodării sărace să fie învățați cum să gătească, să-și confecționeze și să-și repare propria îmbrăcăminte, cum să îngrijească de cei bolnavi, cum să aibă grijă de cămin așa cum trebuie. Băieții și fetele să fie învățați foarte bine o meserie sau să fie formați într-o ocupație utilă.
Familii misionare
Este nevoie de familii misionare care să se stabilească în locuri pustii. Fermieri, cei pricepuți în afaceri, constructori și toți cei care sunt calificați în diferite meserii și îndeletniciri să desțelenească pământul, să creeze locuri de muncă, să-și construiască și pentru ei case modeste și să-și ajute vecinii.
Locurile nepromițătoare din natură, locurile sălbatice au fost făcute atrăgătoare de către Dumnezeu, căci a pus lucruri frumoase printre cele deloc ispititoare. Aceasta este lucrarea la care suntem chemați. Chiar și locurile pustii ale pământului, unde priveliștea pare neatrăgătoare, pot deveni o adevărată grădină a lui Dumnezeu. „În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții și ochii orbilor, izbăviți de negură și întuneric, vor vedea. Cei nenorociți se vor bucura tot mai mult în Domnul, și săracii se vor veseli de Sfântul lui Israel.” (Isaia 29, 18.19.)
Instruindu-i în meserii practice, adesea îi putem ajuta mult mai eficient pe cei săraci. Ca regulă, cei care nu au fost învățați să muncească nu au obiceiurile hărniciei, perseverenței, economiei și tăgăduirii de sine. Ei nu știu cum să se descurce. Adesea, prin lipsa de chibzuință și judecată se irosește ceea ce ar menține familiile lor într-o stare de decență și confort, dacă ar fi folosit cu grijă și cu economie. „Multă hrană este în țarina celui sărac; dar aceasta este cea care este prăpădită din lipsă de judecată.” 1 (Proverbe 13, 23.)
Noi le putem da celor săraci și în același timp să le facem rău, deprinzându-i să fie dependenți. O asemenea dăruire încurajează egoismul și starea de neajutorare. Adesea ea duce la lenevie, comportament ciudat și necumpătare. Nici un om care își poate câștiga singur traiul nu are dreptul de a depinde de alții. Zicala „lumea să îmi ducă”2 are în sine esența falsului, înșelăciunii și furtului. Lumea nu datorează nimic nici unui om care este capabil să lucreze și să-și câștige singur existența.
Adevărata milostenie îi ajută pe oameni să se ajute singuri. Dacă ar veni cineva la ușa noastră să ne ceară de mâncare, n-ar trebui să-l lăsăm să plece flămând; sărăcia lui poate fi rezultatul unei nenorociri. Dar adevărata binefacere înseamnă mai mult decât niște simple daruri. Înseamnă interesul real în ce privește bunăstarea altora. Ar trebui să căutăm să înțelegem nevoile celor săraci și deznădăjduiți și să le dăm ajutorul care le va folosi cel mai mult. A investi cugetul, timpul și efortul personal este mult mai mult decât a da doar bani. Dar aceasta este milostenia adevărată.
Cei ce sunt învățați să muncească pentru plată vor învăța mult mai grabnic care este valoarea cea mare a acestui lucru. Și, învățând să se descurce singuri, ei dobândesc ceea ce îi va face nu numai să se întrețină singuri, ci să fie capabili să-i ajute și pe alții. Învățați-i importanța îndatoririlor vieții pe cei care își irosesc ocaziile. Arătați-le că religia Bibliei nu-i învață pe oameni să fie leneși. Hristos a încurajat întotdeauna hărnicia. „De ce stați aici toată ziua fără lucru?”, le-a spus el celor leneși. „Cât este ziuă, trebuie să lucrez; ... vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” (Matei 20, 6; Ioan 9, 4.)
Este privilegiul tuturor acela de a da o pildă, în viața de familie, în obiceiurile, practicile și rânduielile lor, despre ceea ce poate face Evanghelia pentru cei care ascultă de ea. Hristos a venit în lumea noastră pentru a ne da un exemplu despre ceea ce putem deveni. El pretinde de la urmașii Săi să fie modele de corectitudine în toate împrejurările vieții. El dorește ca asupra lucrurilor practice să se vadă amprenta divină.
Propriile noastre cămine și împrejurimile lor ar trebui să fie pilde spre învățătură, care să ne instruiască în căile de schimbare în bine, astfel ca hărnicia, curățenia, gustul și rafinamentul să poată lua locul leneviei, murdăriei, grosolăniei și neorânduielii. Prin viețile și exemplul nostru, îi putem ajuta pe alții să-și dea seama ce este respingător în caracterul sau în anturajul lor și îi putem încuraja — cu delicatețe creștină — să facă schimbări. Pe măsură ce manifestăm interes în ceea ce îi privește, vom găsi ocazii să-i învățăm cum să-și canalizeze cel mai bine puterile.
Speranță și curaj
Nu putem face nimic fără curaj și perseverență. Adresați cuvinte de speranță și curaj celor săraci și descurajați. Dacă este nevoie, dovediți în mod practic, palpabil, interesul vostru de a-i ajuta când ajung la strâmtoare. Cei care au avut multe avantaje ar trebui să-și amintească faptul că ei înșiși greșesc în multe lucruri și că este dureros și pentru ei când li se descoperă greșelile și că este pus înaintea lor un model a ceea ce ar trebui ei să fie. Amintiți-vă că bunătatea va înfăptui mult mai mult decât cenzura. În timp ce încercați să-i învățați pe alții, faceți în așa fel încât să vadă că doriți ca ei să atingă standardul cel mai înalt și că sunteți gata să le dați ajutor. Dacă vor eșua în unele lucruri, nu vă grăbiți să-i condamnați.
Simplitatea, tăgăduirea de sine, economia, lecțiile esențiale pe care trebuie să le învețe cei săraci le par adesea dificile și neatrăgătoare. Exemplul și spiritul lumii stârnesc și nutresc în mod constant mândria, dorința de exhibare, îngăduința de sine, spiritul risipitor și lenevia. Aceste rele aduc mii de oameni la sărăcie și fac ca alte mii să nu se poată ridica din starea de degradare și nevrednicie. Creștinii au datoria de a-i încuraja pe cei săraci să se împotrivească acestor influențe.
Isus a venit în lume în umilință. Descendența Sa era de condiție umilă. Maiestatea cerului, Împăratul slavei, Căpetenia întregii oștiri angelice S-a smerit, acceptând firea omenească, și a ales apoi o viață de sărăcie și umilință. El n-a fost avantajat de ocazii pe care săracii nu le au. Truda, greutățile și privațiunile au fost o parte din experiența de zi cu zi. „Vulpile au vizuini”, a spus Isus, „și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-și odihni capul.” (Luca 9, 58.)
Isus nu a căutat admirația sau aplauzele oamenilor. El nu a comandat vreo armată. Nu a cârmuit vreo împărăție pământească. El nu i-a curtat pe cei bogați și onorați de lume pentru a obține favoruri. Nu a pretins o poziție între conducătorii națiunii. A trăit printre cei de condiție umilă. A disprețuit distincțiile artificiale ale societății. A ignorat descendența regală, bogăția, talentul, învățătura și rangul.
El era Prințul cerului, și totuși nu și-a ales ucenicii dintre oameni ai legii, dintre mai mari, cărturari sau farisei. El a trecut pe lângă aceștia, pentru că se mândreau cu învățătura și poziția lor. Ei stăteau neclintiți în tradițiile și superstițiile lor. El, care putea citi toate inimile, a ales pescari smeriți care aveau bunăvoința de a se lăsa învățați. El a stat la masă cu vameșii și păcătoșii și s-a amestecat printre oamenii de rând, nu pentru a deveni vulgar și pământesc cu ei, ci pentru a le prezenta principiile corecte prin cuvânt și faptă și a-i înălța din degradarea și starea lumească în care se aflau.
Isus a căutat să corijeze standardul greșit al lumii, după care era judecată valoarea oamenilor. El S-a alăturat celor săraci, pentru a putea înlătura stigmatul pe care lumea îl pusese asupra sărăciei. El i-a smuls pentru totdeauna batjocura disprețului, binecuvântându-i pe săraci, moștenitori ai împărăției lui Dumnezeu. El ne îndrumă să mergem pe calea pe care El Însuși a mers, zicând: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” (Luca 9, 23.)
Lucrătorii creștini trebuie să vină în întâmpinarea oamenilor la nivelul la care se găsesc aceștia și să-i educe nu cum să devină mândri, ci cum să-și zidească un caracter. Învățați-i cum a lucrat Hristos în tăgăduire de sine. Ajutați-i să învețe de la El lecțiile de tăgăduire de sine și sacrificiu. Învățați-i să fie cu băgare de seamă la îngăduința de sine, în ceea ce privește moda. Viața este prea valoroasă, prea încărcată de răspunderi solemne, sacre, pentru a fi irosită în satisfacerea eului.
Cele mai bune lucruri din viață
Nu se poate spune cu hotărâre că oamenii au început să priceapă care este adevăratul obiectiv al vieții. Ei sunt atrași de strălucire și de ostentație. Ambiția lor este aceea de a dobândi superioritate lumească. Adevăratele țeluri ale vieții sunt sacrificate în favoarea acesteia. Cele mai bune lucruri din viață — simplitatea, onestitatea, buna credință, puritatea, integritatea — nu pot fi cumpărate sau vândute. Ele sunt oferite gratuit, atât celor lipsiți de educație, cât și celor educați, muncitorului umil și omului de stat onorabil. Dumnezeu a lăsat pentru fiecare o plăcere de care se pot bucura atât cei bogați, cât și cei săraci — plăcerea descoperită în cultivarea purității gândirii și faptelor dezinteresate, plăcerea care vine din adresarea unor cuvinte de simpatie și din faptele pline de bunătate. De la aceștia, care aduc o asemenea slujire, lumina lui Hristos strălucește spre a înviora vieți întunecate de atâtea umbre.
În timp ce îi ajutați pe cei săraci în cele vremelnice, să aveți întotdeauna în vedere nevoile lor spirituale. Faceți așa încât propria voastră viață să mărturisească despre puterea păstrătoare a Mântuitorului. Caracterul vostru trebuie să descopere standardul înalt pe care îl pot atinge toți. Predicați Evanghelia prin pilde simple. Fiecare lucru cu care aveți de-a face să fie o lecție pentru zidirea caracterului.
Chiar în truda umilă obișnuită, cei mai slabi, cei mai neobservați pot fi împreună lucrători cu Dumnezeu și pot avea mângâierea prezenței Sale și a harului Său susținător. Ei nu trebuie să se obosească din pricina neliniștilor împovărătoare și a grijilor inutile. Să continue să lucreze zi după zi, împlinind cu credincioșie sarcina pe care le-o pune în seamă providența lui Dumnezeu, care va avea grijă de ei. El spune:
„Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4, 6.7.)
Grija Domnului îmbrățișează toate creaturile Sale. El le iubește pe toate și nu face discriminări, având însă cea mai duioasă milă pentru aceia care sunt chemați să poarte poverile cele mai grele ale vieții. Copiii lui Dumnezeu trebuie să se confrunte cu încercări și dificultăți. Dar ei trebuie să-și accepte soarta cu un spirit voios, amintindu-și că acelora pe care lumea neglijează să-i sprijine, Însuși Dumnezeu le va suplini lipsurile prin cele mai mari favoruri.
Când ajungem în situații dificile El, Își descoperă puterea și înțelepciunea, ca răspuns la rugăciunea făcută în umilință. Aveți încredere în El ca într-un Dumnezeu care ascultă și răspunde la rugăciuni. El vi Se va descoperi ca Unul care poate da ajutor în orice stare de urgență. El, care l-a creat pe om, care i-a dat minunatele sale însușiri fizice, mintale și spirituale, nu va reține ceea ce este necesar pentru sprijinirea vieții pe care a dat-o. El, care ne-a dat Cuvântul Său — frunzele pomului vieții, nu Se va feri să ne dea cunoștința legată de modul în care să facem rost de hrană pentru copiii Săi nevoiași.
Cum poate obține înțelepciune cel care ține plugul și mână boii? Căutând-o ca pe argint, căutând-o ca pe o comoară ascunsă. „Dumnezeul lui l-a învățat să facă așa, El i-a dat aceste învățături.” (Isaia 28, 26.) „Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui și mare este înțelepciunea Sa.” (Isaia 28, 29.)
El, care i-a învățat pe Adam și Eva în Eden cum să îngrijească grădina, dorește să-i instruiască și pe oamenii de astăzi. Există înțelepciune pentru cel care ține în mâini plugul și care seamănă sămânța. Înaintea celor care se încred în El și Îl ascultă, Dumnezeu va deschide căi pe care ei să înainteze. Să înainteze deci cu curaj, având încredere că El Se va îngriji de nevoile lor după bogățiile bunătății Sale.
El, care a hrănit mulțimea cu cinci pâini și doi peștișori, este în stare și astăzi să ne dea roada muncii noastre. El, care a zis pescarilor din Galilea: „Aruncați-vă mrejele pentru pescuire” și care, după ce I-au dat ascultare, le-a umplut năvoadele până s-au rupt, dorește ca poporul Său să vadă în aceasta o dovadă a ceea ce dorește El să facă pentru ei, astăzi. Dumnezeul care le-a dat copiilor lui Israel în pustie mană din cer încă trăiește și domnește. El îi va călăuzi pe cei care formează poporul Său și le va da pricepere și înțelegere pentru lucrarea pe care sunt chemați s-o facă. El le va da înțelepciune celor care se străduiesc să-și împlinească datoria în mod conștiincios și rațional. El, care este Stăpânul lumii, este bogat în resurse și-i va binecuvânta pe toți cei care caută să aducă binecuvântări altora.
Noi trebuie să privim cu credincioșie către cer. Nu trebuie să fim descurajați din pricina eșecului aparent și nici să fim demoralizați din cauza întârzierii. Ar trebui să lucrăm cu voioșie, având nădejde și fiind recunoscători, crezând că pământul păstrează în sânul său comori bogate, care să fie adunate de lucrătorul credincios, comori mai valoroase decât aurul sau argintul. Munții și dealurile sunt în schimbare, pământul se învechește ca o haină; dar binecuvântarea lui Dumnezeu, care întinde o masă în pustie pentru poporul Său, nu va înceta niciodată.