„Nu lua, nu gusta, nu atinge.”
Sub titlul de stimulente și narcotice, este clasificată o mare varietate de articole care, folosite ca aliment sau băutură, irită stomacul, otrăvesc sângele și excită nervii. Folosirea lor este un rău absolut. Oamenii caută starea euforică a stimulentelor pentru că, pe moment, rezultatele sunt plăcute. Însă există întotdeauna un revers. Folosirea stimulentelor nefirești tinde să devină de fiecare dată excesivă și este un agent activ în producerea degenerării fizice.
Condimentele
În această eră rapidă, cu cât hrana este mai puțin excitantă, cu atât este mai bine. Prin natura lor, condimentele sunt dăunătoare. Muștarul, piperul, mirodeniile, murăturile și altele de acest fel irită stomacul și fac ca sângele să devină febril și impur. Starea de inflamare a stomacului bețivului este adesea dată ca exemplu pentru efectul băuturilor alcoolice. O stare inflamatorie similară este produsă de folosirea condimentelor iritante. În scurt timp, hrana obișnuită nu mai satisface apetitul. Organismul simte nevoia, dorința de ceva mai excitant.
Ceaiul și cafeaua
Ceaiul acționează ca un stimulent și, într-o anume măsură, produce intoxicație. Acțiunea cafelei și a multor altor băuturi obișnuite este similară. Primul efect este acela de bună dispoziție. Nervii stomacului sunt excitați; ei transmit creierului iritația, și acesta, la rândul său, este stimulat să mărească activitatea cardiacă și să dea o energie de scurtă durată întregului organism. Oboseala este uitată; tăria pare să crească. Intelectul este și el stimulat, iar imaginația este mai vie.
Din pricina acestor rezultate, mulți presupun că ceaiul sau cafeaua pe care o beau le face un mare bine. Însă aceasta este o greșeală. Ceaiul și cafeaua nu hrănesc organismul. Efectul lor se produce înainte ca digestia și asimilarea să poată avea loc, iar ceea ce pare a fi energie este doar excitare nervoasă. Când influența stimulentului a trecut, forța indusă în mod nefiresc dispare, iar rezultatul constă într-un grad de moleșeală și slăbiciune corespunzător.
Folosirea în continuare a acestor iritanți ai nervilor este urmată de dureri de cap, insomnie, palpitații cardiace, indigestie, tremurături și multe alte rele; căci ei epuizează forțele vitale. Nervii obosiți au nevoie mai degrabă de odihnă și liniște decât de stimulare și suprasolicitare. Organismul are nevoie de timp pentru a-și recupera energia epuizată. Când forțele sale sunt silite să se mobilizeze prin folosirea stimulentelor, pentru un timp scurt se va realiza mai mult; dar, pe măsură ce organismul este slăbit prin folosirea lor constantă, devine din ce în ce mai dificilă mobilizarea puterilor sale în măsura dorită. Pornirea de a folosi stimulente devine mai greu de controlat, până când voința este copleșită și pare că nu mai există nici o putere care să se opună acestei dorințe nefirești. Stimulentele sunt cerute din ce în ce mai puternic, până când organismul nu mai poate reacționa deloc.
Obiceiul de a folosi tutun
Tutunul este o otravă înșelătoare, lentă, dar extrem de nocivă. În orice formă ar fi folosit, își produce efectul asupra organismului; este cu atât mai periculos, căci efectele lui sunt lente și la început abia perceptibile. El excită nervii și apoi îi paralizează. Slăbește și întunecă creierul. Uneori afectează nervii într-o măsură mai mare decât în cazul intoxicării alcoolice. Este mai perfid ca substanță toxică, iar efectele sale sunt greu de îndepărtat din organism. Folosirea lui induce o sete după băuturi tari și în multe cazuri pune temelia obiceiului de a bea alcool.
Folosirea tutunului este incomodă, costisitoare, necurată, nocivă pentru cel care îl folosește și pentru cei din preajmă. Cei devotați lui se întâlnesc pretutindeni. Rareori treci prin mulțime fără ca vreun fumător să nu-ți sufle fumul otrăvit al respirației sale în față. Este neplăcut și nesănătos să rămâi într-un vagon de tren sau într-o cameră în care atmosfera este încărcată de mirosul greu de băutură și tutun. Deși bărbații continuă să folosească aceste otrăvuri, ce drept au să strice aerul pe care alții sunt nevoiți să-l respire?
„Căci bețivul și cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, și ațipirea te face să porți zdrențe.” (Proverbe 23, 21.)
Printre copii și tineret, folosirea tutunului face un rău nespus de mare. Practicile nesănătoase ale generațiilor trecute afectează copiii și tineretul de astăzi. Incapacitatea mintală, slăbiciunea fizică, tulburările nervoase și poftele anormale sunt transmise ca o moștenire de la părinți la copii. Și aceleași practici, continuate de copii, sporesc și perpetuează rezultatele rele. Aceasta este cauza căreia i se datorează — și nu doar într-o mică măsură — decăderea fizică, intelectuală și morală, care a devenit un motiv de alarmare atât de serios.
Băieții încep să folosească tutunul de la o vârstă foarte fragedă. Obiceiul astfel format, când corpul și mintea sunt în mod deosebit susceptibile de a suferi de pe urma efectelor lui, subminează tăria fizică, pipernicește trupul, inhibă mintea și afectează percepția morală.
Dar ce se poate face pentru a-i învăța pe copii și tineri despre relele unei practici pentru care îi au drept exemplu pe părinții, profesorii și pastorii lor? Băieței abia trecuți de pragul prunciei pot fi văzuți trăgând din țigară. Și dacă cineva le vorbește despre acest lucru, ei spun: „Și tata fumează”. Ei arată înspre supraveghetorul de la școala de duminică sau înspre pastor și spun: „Un astfel de bărbat fumează; ce rău este în a face și eu cum face el?” Mulți lucrători angajați în lupta pentru abstinența alcoolică au patima tutunului. Ce putere pot avea asemenea persoane pentru a stăvili înaintarea alcoolismului?
Fac apel către aceia care mărturisesc că se supun Cuvântului lui Dumnezeu, crezând în el: Puteți să vă îngăduiți — creștini fiind — un obicei care vă paralizează intelectul și vă răpește puterea de a evalua în mod corect realitățile veșnice? Puteți fi de acord să-L jefuiți zilnic pe Dumnezeu de slujirea ce I se cuvine și pe semenii voștri de slujirea pe care ați putea-o înfăptui în folosul lor și de puterea exemplului?
Ați luat în considerație responsabilitatea pe care o aveți ca administratori ai lui Dumnezeu, administratori ai mijloacelor care se află în mâinile voastre? Cât cheltuiți pe tutun din banii Domnului? Faceți socoteala cât ați cheltuit astfel în timpul vieții voastre. La cât se ridică suma cheltuită pentru satisfacerea acestei patimi care vă întinează, în comparație cu cât ați dat pentru ușurarea poverii celor săraci și răspândirea Evangheliei?
Nici o ființă omenească nu are nevoie de tutun; în schimb, mulțimi pier din lipsa mijloacelor care sunt mai mult decât pierdute prin folosirea acestuia. Nu ți-ai însușit oare pe nedrept bunurile Domnului? Nu te-ai făcut oare vinovat de jaf împotriva lui Dumnezeu și semenilor tăi? „Nu știți ... că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți deci pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6, 19.20.)
Băuturi amețitoare „Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; Oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.” (Proverbe 20, 1.) „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănile fără pricină? Ai cui sunt ochii roși? Ale celor ce întârzie la vin, Și se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roș Și face mărgăritare în pahar; El alunecă ușor, Dar pe urmă ca un șarpe mușcă Și înțeapă ca un basilic.” (Proverbe 23, 29-32.)
Niciodată o mână omenească nu a descris un tablou mai viu al înjosirii și sclaviei victimei băuturii amețitoare. Subjugat, degradat, chiar și când își dă seama, treaz, de mizeria sa, nu are nici o putere să scape din capcană; el „o va căuta1 din nou.” (Versetul 35.)
Nu este nevoie de nici un argument pentru a arăta efectele rele ale băuturilor alcoolice asupra bețivului. Epavele abrutizate și cu privirile împăienjenite, epave ale omenirii — suflete pentru care a murit Hristos și pentru care plâng îngeri — sunt pretutindeni. Ei sunt o pată asupra civilizației cu care ne mândrim. Ei sunt rușinea, blestemul și primejdia fiecărei țări.
Și cine poate descrie nefericirea, agonia și disperarea care se ascund în căminul bețivului? Gândiți-vă la soția, adesea bine educată, sensibilă, având cultură și rafinament, legată de cineva pe care băutura îl transformă într-un neghiob sau într-un demon. Gândiți-vă la copiii jefuiți de comoditățile unui cămin, de educație și instruire, trăind cu frică teribilă de acela care ar trebui să fie mândria și protecția lor, azvârliți în lume, purtând însemnul rușinii și adesea blestemul ereditar al setei bețivului.
Gândiți-vă la accidentele înfricoșătoare care au loc în fiecare zi din pricina băuturii. Vreun conducător de tren nu este atent la un semnal sau interpretează greșit un ordin. Trenul nu se oprește; se produce o coliziune și se pierd multe vieți. Sau vreun vapor naufragiază, iar pasagerii și echipajul își găsesc mormântul în ape. Când se cercetează cazul, se descoperă că cineva aflat într-un post important era sub influența alcoolului. Până unde își poate îngădui cineva obiceiul de a bea și să i se încredințeze în deplină siguranță viețile ființelor omenești? Se poate avea încredere în el numai dacă se abține total de la băutură.
Băuturile cu conținut redus de alcool
Persoanele care au moștenit apetitul pentru stimulente nefirești nu ar trebui să aibă deloc înaintea ochilor sau la îndemână vin, bere sau cidru; căci acest lucru ține ispita permanent înaintea lor. Considerând cidrul dulce ca fiind inofensiv, mulți nu-și fac mustrări de conștiință când îl cumpără, în orice cantitate. Dar acesta rămâne dulce numai pentru puțin timp; apoi începe să fermenteze. Gustul înțepător pe care îl capătă atunci îl face și mai acceptabil pentru cerul gurii multora, iar cel care îl folosește nu vrea să admită că a devenit „tare” sau fermentat.
Este primejdioasă pentru sănătate și folosirea cidrului dulce, cum este produs în mod normal. Dacă oamenii ar vedea ceea ce descoperă microscopul în legătură cu cidrul pe care-l cumpără, puțini ar fi cei care ar mai dori să-l bea. Adesea, cei care produc cidru pentru piață nu sunt atenți în privința stării fructelor folosite și storc sucul merelor viermănoase și stricate. Cei cărora nu le-ar trece prin cap să folosească în vreun fel merele otrăvitoare, stricate, vor bea cidrul făcut din ele și îl vor numi delicatesă; însă microscopul arată că, și atunci când este proaspăt stoarsă, această băutură plăcută nu este deloc bună de băut.
Îmbătarea este efectul consumului de vin, bere sau cidru, la fel ca în cazul băuturilor mai tari. Folosirea acestor băuturi trezește gustul pentru unele mai tari și așa se instalează obiceiul de a bea. Consumul moderat de alcool este școala în care se formează oamenii pentru o carieră de bețiv. Lucrarea acestor stimulente ușor alcoolizate este atât de insidioasă, încât drumul către beție este apucat înainte ca victima să biruiască primejdia.
Unii care nu sunt considerați niciodată ca fiind beți sunt mereu sub influența băuturilor ușor alcoolizate. Ei sunt febrili, cu mintea instabilă, neechilibrați. Imaginându-se în afară de orice pericol, ei continuă mereu și mereu, până când toate barierele sunt doborâte și fiecare principiu sacrificat. Cele mai puternice hotărâri sunt subminate, considerațiile cele mai înalte nu sunt suficiente pentru a ține apetitul stricat sub controlul rațiunii.
Biblia nu aprobă nicăieri folosirea vinului îmbătător. Vinul1 pe care Hristos l-a făcut din apă la nunta din Cana era sucul curat din struguri. Acesta este „vinul nou din ciorchine”, despre care Scriptura spune: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el.” (Isaia 65, 8.)
Hristos a fost Acela care, în Vechiul Testament, i-a dat lui Israel avertismentul: „Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înțelept.” (Proverbe 20, 1.) El nu putea face o asemenea băutură. Satana îi ispitește pe oameni să-și îngăduie lucruri care le vor întuneca rațiunea și le vor amorți înțelegerea spirituală, dar Hristos ne învață să aducem natura inferioară în starea de supunere. El nu pune niciodată înaintea oamenilor ceea ce ar putea fi o ispită. Întreaga Sa viață a constituit un exemplu de tăgăduire de sine. Pentru a înfrânge puterea apetitului a postit patruzeci de zile în pustie, suportând în locul nostru testul cel mai sever pe care-l poate îndura natura umană. Hristos a fost Acela care a poruncit ca Ioan Botezătorul să nu bea nici vin, nici băutură tare. Tot El a cerut o abstinență similară de la soția lui Manoah. Hristos nu și-a contrazis propria învățătură. Vinul nefermentat pe care l-a făcut pentru nuntași era o băutură hrănitoare și înviorătoare. Acesta este vinul care a fost folosit de Mântuitorul nostru și de ucenicii Săi la prima Cină (împărtășanie). Este vinul care ar trebui întotdeauna folosit la masa împărtășaniei, ca simbol al sângelui Mântuitorului. Serviciul sacru al Cinei este destinat să învioreze sufletul și să fie dătător de viață. Nimic nu trebuie să fie adus în el care ar putea sluji răului.
În lumina a ceea ce învață Scriptura, firea și rațiunea despre băuturile amețitoare, cum se poate apuca un creștin de cultivarea hameiului pentru a fabrica bere sau de producția de cidru sau vin pentru piață? Dacă iubește pe aproapele său ca pe sine însuși, cum poate ajuta la plasarea în calea lui a ceea ce va fi o cursă pentru el?
Adesea, necumpătarea în consumul de alcool începe în cămin. Prin folosirea unor alimente grele, nesănătoase, organele digestive sunt slăbite și se creează o dorință pentru hrană încă și mai ațâțătoare. Astfel, apetitul este educat să râvnească neîncetat ceva și mai puternic. Cererea de stimulente devine mai frecventă și mai greu de respins. Organismul este otrăvit într-o măsură mai mică sau mai mare și, cu cât este mai slăbit, cu atât crește mai mult dorința față de aceste lucruri. Un pas făcut într-o direcție greșită pregătește calea pentru un altul. Mulți care nu se fac vinovați că au pus la masa lor vin sau tărie de orice fel își vor încărca mesele cu mâncare care generează o sete atât de mare pentru băuturi tari, încât le este aproape imposibil să reziste ispitei. Obiceiurile greșite în mâncare și băutură distrug sănătatea și pregătesc calea pentru beție.
Dacă ar putea fi sădite principiile în ce privește abținerea de la alcool în tineretul care formează și modelează societatea, curând s-ar face prea puțin simțită nevoia unor campanii în favoarea abstinenței. Părinții să înceapă o campanie împotriva alcoolismului chiar în căminul lor, constând în instruirea copiilor lor încă de mici conform principiilor corecte, și pot spera că vor avea succes.
Mamele au de făcut lucrarea de a-și ajuta copiii să-și formeze obiceiuri bune și gusturi curate. Educați apetitul; învățați-i pe copii să refuze cu dezgust stimulentele. Creșteți-vă copiii așa încât să aibă rezistență morală pentru a se împotrivi răului care îi înconjoară. Învățați-i că nu trebuie să se lase ademeniți de alții, că nu trebuie să cedeze înaintea influențelor puternice, ci să-i influențeze ei pe alții în bine.
Se fac eforturi mari pentru eradicarea patimii beției; dar multe eforturi nu sunt direcționate bine. Susținătorii abstinenței ar trebui să fie conștientizați de relele care rezultă din folosirea alimentelor nehrănitoare, a condimentelor, ceaiului și cafelei. Urăm succes întru Dumnezeu tuturor lucrătorilor în favoarea abstinenței; însă îi invităm să privească profund în cauza răului cu care se războiesc și să se asigure că sunt consecvenți în reformă.
Trebuie amintit neîncetat poporului faptul că echilibrul perfect dintre puterile intelectuale și morale depinde, într-o mare măsură, de bunăstarea sistemului fizic. Toate narcoticele și stimulentele nefirești, care slăbesc și degradează organismul, au tendința de a scădea nivelul moral și intelectual. Patima beției stă la temelia stricăciunii morale a lumii. Prin îngăduirea unui apetit pervertit, omul își pierde puterea de a se împotrivi ispitei.
Reformatorii în ce privește abstinența de la consumul băuturilor alcoolice au o lucrare de făcut, aceea de a educa poporul în această direcție. Învățați-i pe oameni că sănătatea, caracterul și chiar viața sunt primejduite prin folosirea stimulentelor, care produc prin excitare o activitate spasmodică, nefirească a energiilor secătuite.
În ce privește ceaiul, cafeaua, tutunul și băuturile alcoolice, singura cale sigură este aceea de a nu lua, a nu gusta, a nu atinge. Acțiunea ceaiului, cafelei și a altor băuturi similare este îndreptată în aceeași direcție cu cea a alcoolului și tutunului și în unele cazuri este la fel de greu de renunțat la acest obicei ca în cazul bețivului căruia îi este greu să se lase de băuturile amețitoare. Cei care încearcă să renunțe la aceste stimulente vor avea un timp simțământul unei pierderi și vor suferi fără ele. Însă, prin perseverență, vor birui acea poftă puternică și vor înceta să le mai simtă lipsa. S-ar putea ca organismul să aibă nevoie de ceva timp pentru a se reface de pe urma abuzului la care a fost supus; dar dați-i o șansă și își va recăpăta forțele, făcându-și lucrarea bine și cu spor.