Mai puternică decât orice altă influență pământească manifestată asupra inimilor și vieților omenești este cea a unui cămin adevărat.
Căminul ar trebui să fie pentru copii locul cel mai atrăgător din lume, iar prezența mamei, cea mai mare atracție a sa. Copiii au firi sensibile, iubitoare. Ei pot fi mulțumiți cu ușurință și pot fi făcuți nefericiți la fel de ușor. Printr-o disciplină în spiritul blândeții, cu cuvinte și fapte iubitoare, mamele îi pot lega pe copii de inimile lor.
Copiii mici iubesc tovărășia și rareori se pot simți bine singuri. Ei tânjesc după simpatie și tandrețe. Ei cred că lucrurile care le fac plăcere lor îi vor face plăcere și mamei; și li se pare un lucru normal să meargă la ea cu micile lor bucurii și tristeți. Mama nu ar trebui să le rănească inimile sensibile, tratând cu indiferență lucruri care, deși pentru ea sunt nimicuri, pentru ei sunt de mare importanță, ca de exemplu simpatia și aprobarea ei. O privire de aprobare, un cuvânt de încurajare sau de laudă vor fi asemenea razelor de soare în inimile lor, adesea umplându-le cu bucurie toată ziua.
În loc să-i îndepărteze pentru a nu fi necăjită de zgomotul lor sau deranjată de măruntele lor cereri, mama să găsească ceva care să le facă plăcere sau lucrări ușoare pentru a da ceva de făcut mâinilor și minților.
Pătrunzând în lumea sentimentelor lor și orientându-i în jocurile și micile treburi încredințate lor, mama va câștiga încrederea copiilor săi și va putea corija cu mai multă eficiență obiceiurile greșite sau cenzura manifestările de egoism sau pasionale. Un cuvânt de atenționare sau de reproș rostit la timpul potrivit va fi de mare preț. Printr-o iubire răbdătoare, atentă, ea poate întoarce mințile copiilor în direcția cea bună, cultivând în ei trăsături de caracter frumoase, atrăgătoare.
Mamele ar trebui să fie cu băgare de seamă să nu-și învețe copiii să fie dependenți și preocupați numai de propria lor persoană. Nu-i faceți niciodată să își imagineze că ei sunt centrul și că totul trebuie să graviteze în jurul lor. Unii părinți acordă mult timp și atenție amuzamentului copiilor lor, însă copiii ar trebui să fie obișnuiți să-și facă de joacă singuri, să-și exerseze propria ingeniozitate și îndemânare. Astfel, ei vor învăța să fie mulțumiți cu plăceri foarte simple. Ei ar trebui să fie învățați să suporte cu bravură micile lor dezamăgiri și încercări. În loc să le fixați atenția asupra oricărei dureri sau suferințe neînsemnate, îndreptați-le mintea în altă parte, învățați-i să treacă ușor peste micile supărări sau necazuri. Cercetați cum să le sugerați căi prin care copiii să poată învăța să fie atenți față de alții.
Însă copiii să nu fie neglijați. Împovărate cu multe griji, mamele simt uneori că nu-și pot face timp pentru a-și instrui cu răbdare micuții și a le oferi dragoste și căldură sufletească. Dar ele ar trebui să-și aducă aminte că, dacă nu găsesc în părinții și în căminul lor ceea ce le va satisface dorința de tovărășie și compasiune, copiii vor privi înspre alte surse, unde atât mintea, cât și caracterul pot fi primejduite.
Din lipsă de timp și cumpănire a problemei, multe mame refuză copiilor lor vreo plăcere nevinovată, în timp ce degete ocupate și ochi obosiți sunt prinși cu totul într-o lucrare care are ca scop numai împodobirea, o lucrare care, în cel mai bun caz, va servi doar la încurajarea mândriei și extravaganței în inimile lor tinere. Pe măsură ce copiii se apropie de împlinirea lor ca bărbați și femei, aceste lecții aduc ca roade vanitatea și incapacitatea morală. Mama este sfâșiată din pricina greșelilor copiilor, dar nu își dă seama că recolta pe care o strânge provine din sămânța pe care ea însăși a sădit-o.
Unele mame nu sunt consecvente în modul în care își tratează copiii. Uneori le îngăduie lucruri care sunt spre răul lor; și, din nou, cum am mai spus, le refuză o plăcere nevinovată oarecare, ce ar face inima de copil foarte fericită. Prin aceasta, ele nu se aseamănă cu Hristos; El i-a iubit pe copii; le-a înțeles sentimentele și a fost alături de ei în încercările și plăcerile lor.
Răspunderea tatălui
Soțul și tatăl este capul familiei. Soția așteaptă de la el dragoste, înțelegere și ajutor pentru educarea copiilor; și este corect să fie așa. Copiii sunt ai lui în aceeași măsură în care sunt și ai ei, iar el este la fel de interesat de bunăstarea lor. Copiii așteaptă de la tatăl lor sprijin și călăuzire; el trebuie să aibă o concepție corectă despre viață și despre înrâuririle și legăturile care ar trebui să existe în jurul familiei sale; mai presus de toate, el ar trebui să fie stăpânit de iubirea și teama de Dumnezeu și de învățăturile Cuvântului Său pentru a putea călăuzi picioarele copiilor săi pe drumul cel bun.
Tatăl este legiuitorul familiei sale; și, asemenea lui Avraam, ar trebui să facă din Legea lui Dumnezeu regula căminului său. Dumnezeu a spus despre Avraam: „Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului.” (Geneza 18, 19.) Nu există nici o neglijare păcătoasă de a îngrădi răul, nici un favoritism neînțelept, indulgent și trădând slăbiciune; iar înaintea pretențiilor ridicate de o „afecțiune” rău înțeleasă, nu există nici o abdicare de la convingerile legate de datoria sa. Avraam nu se mărginea doar la a comunica instrucțiunile juste, ci, de asemenea, susținea autoritatea legilor drepte. Dumnezeu a dat reguli pentru călăuzirea noastră. Copiii nu ar trebui lăsați să rătăcească departe de poteca sigură descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu, pe cărări primejdioase, cărări care se arată în orice loc. Cu blândețe, dar ferm, cu efort perseverent însoțit de rugăciune, dorințele lor greșite ar trebui înfrânate, iar înclinațiile lor refuzate.
„Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, cu mustrarea și învățătura Domnului.” (Efeseni 6, 4.)
Tatăl ar trebui să impună în familia sa virtuțile bărbăției — energia, integritatea, onestitatea, răbdarea, curajul, sârguința și calitatea de a fi folositor în mod practic. Și ceea ce cere de la copiii săi ar trebui să practice el însuși, ilustrând aceste virtuți în postura propriei sale bărbății.
Dar, taților, nu vă descurajați copiii. Combinați afecțiunea cu autoritatea, bunătatea și compasiunea cu restricțiile hotărâte. Dăruiți-le copiilor voștri din ceasurile voastre de răgaz; familiarizați-vă cu ei; alăturați-vă lor în lucrul și în jocurile lor și câștigați-le încrederea. Cultivați prietenia cu ei, mai ales cu fiii voștri. În acest fel, veți fi o puternică influență spre bine.
Tatăl ar trebui să-și facă partea sa în privința fericirii din cămin. Oricare ar fi grijile și greutățile sale în afaceri, acestor lucruri nu ar trebui să li se îngăduie să arunce o umbră asupra familiei; ar trebui să intre în casă împărțind zâmbete și cuvinte plăcute.
Într-un anumit sens, tatăl este preotul familiei, aducând la altarul familial jertfa de dimineață și de seară. Însă soția și copiii ar trebui să se unească în rugăciune și în cântări de laudă. Dimineața, înainte de a pleca de acasă la munca de fiecare zi, tatăl să-și adune copiii în jurul său și, plecându-se înaintea lui Dumnezeu, să-i încredințeze grijii Tatălui din cer. Când grijile zilei au trecut, familia să se unească, înălțând rugăciuni pline de recunoștință și cântece de laudă, recunoscând purtarea de grijă divină din cursul zilei.
Tați și mame, oricât de presante ar fi treburile voastre, nu uitați să vă adunați familia în jurul altarului lui Dumnezeu. Cereți paza îngerilor sfinți în căminul vostru. Amintiți-vă că cei dragi ai voștri sunt expuși ispitelor. Supărările zilnice îi așteaptă pe cărare și pe cei tineri, și pe cei vârstnici. Cei care doresc să ducă vieți răbdătoare, pline de iubire și voioșie trebuie să se roage. Numai primind ajutor neîncetat de la Dumnezeu putem câștiga biruința asupra eului.
Căminul ar trebui să fie locul în care domnesc voioșia, politețea și iubirea; și acolo unde se află aceste virtuți, se vor afla și fericirea și pacea. Necazurile pot invada căminul, dar de ele au parte toți oamenii. Răbdarea, recunoștința și iubirea să păstreze lumina soarelui în inimă, chiar dacă ziua poate fi foarte întunecată. În asemenea cămine stau îngerii lui Dumnezeu.
Soțul și soția să caute fiecare fericirea celuilalt, neuitând niciodată micile amabilități și măruntele dovezi de afecțiune care înseninează și luminează viața. Între soț și soție ar trebui să existe o încredere desăvârșită. Ei ar trebui să-și cerceteze responsabilitățile împreună. Împreună ar trebui să lucreze pentru binele suprem al copiilor lor. Ei nu ar trebui niciodată să-și critice unul altuia planurile sau să-și conteste unul altuia judecata în prezența copiilor. Soția să aibă grijă să nu facă mai dificilă lucrarea soțului pentru copii. Soțul să țină ridicate mâinile soției, dându-i sfaturi înțelepte și încurajări pline de iubire.
Nu ar trebui să fie îngăduită înălțarea nici unui zid de răceală și reținere între părinți și copii. Părinții să se familiarizeze cu copiii lor, căutând să le înțeleagă gusturile și dispozițiile sufletești, pătrunzând în sentimentele lor și scoțând la iveală ceea ce este în inimile lor.
Părinți, copiii voștri trebuie să vadă că îi iubiți și că veți face tot ce stă în puterile voastre să-i faceți fericiți. Dacă faceți așa, restricțiile pe care le veți găsi necesare vor avea mult mai multă greutate în mințile lor tinere. Conduceți-vă copiii cu blândețe și înțelegere, amintindu-vă că „îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 18, 10.) Dacă doriți ca îngerii să înfăptuiască pentru copiii voștri lucrarea ce le-a fost încredințată de către Dumnezeu, cooperați cu ei, făcând partea ce vă revine.
Crescuți sub călăuzirea înțeleaptă și iubitoare a unui cămin adevărat, copiii nu vor simți nici o dorință de a rătăci în căutarea plăcerii și a altor tovărășii. Răul nu-i va atrage. Spiritul care este precumpănitor în cămin le va modela caracterele; ei își vor forma obiceiuri și principii care vor constitui o apărare puternică împotriva ispitei, când vor părăsi adăpostul căminului și își vor lua locul în lume.
Copiii, ca și părinții, au îndatoriri importante în cămin. Ar trebui să fie învățați că fac și ei parte din „firma” familiei. Sunt hrăniți, îmbrăcați, iubiți și îngrijiți; și ei ar trebui să reacționeze la aceste binecuvântări, ducând partea lor din poverile căminului și aducând cât mai multă fericire posibil în familia ai cărei membri sunt.
Copiii sunt uneori ispitiți să se supere în fața restricțiilor; însă, mai târziu în viață, își vor binecuvânta părinții pentru grija lor plină de credincioșie și vegherea strictă prin care au fost păziți și călăuziți în anii în care le lipsea experiența.