Divina vindecare

„De ce aș cheltui bani pentru ceea ce nu este pâine?”

Mintea conducătoare în confederația răului lucrează fără încetare, pentru a lua dinaintea ochilor cuvintele lui Dumnezeu și a aduce în locul lor părerile oamenilor. Intenția lui Satana este ca noi să nu auzim vocea lui Dumnezeu spunând: „Iată drumul, mergeți pe el.” (Isaia 30, 21.) Prin sistemele sucite de învățământ, el face tot ce poate pentru a stinge lumina cerului.

Speculațiile filozofice și cercetările științifice în care nu este recunoscut Dumnezeu creează sceptici cu miile. În școlile de astăzi, concluziile la care au ajuns oamenii învățați, ca rezultat al cercetărilor lor științifice, sunt predate cu grijă și explicate în amănunt; și aceasta, în timp ce este subliniată în mod lămurit implicația că, dacă acești oameni învățați au dreptate, Biblia nu poate fi corectă. Scepticismul este plăcut pentru mintea umană. Tinerii văd în el o independență care pune stăpânire pe imaginație și sunt amăgiți. Satana triumfă. El udă fiecare sămânță de îndoială care este sădită în inimile tinere. O face să crească și să aducă roadă și curând se strânge o recoltă îmbelșugată de necredință.

Motivul pentru care este atât de periculos să se sădească semințele scepticismului în mințile tinere este acela că inima omului este înclinată spre rău. Tot ce slăbește credința în Dumnezeu jefuiește sufletul de puterea de a se împotrivi ispitei. Îndepărtează singura apărare reală împotriva păcatului. Avem nevoie de școli în care tineretul să fie învățat că măreția constă în a-L onora pe Dumnezeu, descoperind caracterul Său în viața de zi cu zi. Trebuie să învățăm despre Dumnezeu prin Cuvântul și lucrările Sale, pentru ca viețile noastre să poată împlini scopul Său.

Autorii necredincioși

Mulți cred că, pentru a obține o educație, este esențială studierea scrierilor autorilor necredincioși, pentru că aceste lucrări conțin multe perle strălucite ale gândirii. Dar cine a inspirat aceste perle ale gândirii? Dumnezeu și numai Dumnezeu. El este sursa oricărei sclipiri de lumină. Și atunci, de ce să ne chinuim să răzbatem prin masa enormă de erori ce se găsesc în lucrările necredincioșilor de dragul câtorva adevăruri intelectuale, când avem la dispoziție adevărul întreg?

Cum se face că oameni care sunt în război cu guvernarea lui Dumnezeu ajung în posesia înțelepciunii pe care o etalează uneori? Însuși Satana a fost educat în curțile cerești și el cunoaște atât binele, cât și răul. El amestecă ceea ce este prețios cu ceea ce este ordinar, și acesta este lucrul care îi dă puterea de a înșela. Să-l primim însă pe Satana ca fiind un înger de lumină pentru motivul că s-a înveșmântat cu hainele strălucirii cerești? Ispititorul își are agenții săi, educați după metodele lui, mișcați de duhul său și pregătiți pentru lucrarea lui. Să conlucrăm cu ei? Să primim lucrările uneltelor sale ca fiind esențiale pentru dobândirea unei educații?

Dacă timpul — și efortul — cheltuit în încercarea de a prinde înțelesul ideilor strălucite ale necredincioșilor ar fi dăruit studiului prețioaselor lucruri ale cuvântului lui Dumnezeu, mii de persoane care stau acum în întuneric și în umbra morții s-ar bucura de slava Luminii vieții.

Lucrările istorice și teologice

Ca pregătire pentru lucrarea creștină, mulți cred că este esențial să dobândească o cunoaștere aprofundată a scrierilor istorice și teologice. Ei cred că aceste cunoștințe le vor fi un ajutor în predicarea Evangheliei. Însă studiul lor laborios în ce privește părerile oamenilor tinde să ducă mai degrabă la o slăbire a lucrării lor decât la o întărire a ei. Când văd librării pline cu volume groase de lucrări istorice și teologice, mă gândesc: De ce aș cheltui bani pentru ceea ce nu este pâine? Capitolul 6 din Ioan ne spune mai mult decât poate fi găsit în asemenea lucrări. Hristos spune: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată, și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” „Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.” „Cel care crede în Mine are viață veșnică.” „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și sunt viață.” (Ioan 6, 35.51.47.63.)

Există un studiu al istoriei care nu trebuie condamnat. Istoria sacră era una din materiile școlilor profeților. În raportul privitor la modul Său de a proceda cu națiunile erau evidențiați pașii făcuți de Iehova Domnul. La fel și astăzi, noi trebuie să luăm în considerație procedeele lui Dumnezeu folosite cu națiunile pământului. Noi trebuie să vedem împlinirea profetică în istorie, să studiem lucrările providenței în marile mișcări reformatoare și să înțelegem desfășurarea evenimentelor în strângerea națiunilor pentru conflictul final al marii controverse.

Un asemenea studiu va oferi perspective largi, cuprinzătoare, despre viață. Ne va ajuta să înțelegem ceva din legăturile și interdependențele ei, să înțelegem cât de minunat suntem întrețesuți în marea frățietate a societății și a națiunilor și într-o cât de mare măsură oprimarea și degradarea unui singur membru înseamnă o pierdere pentru toți.

„De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.” (1 Petru 1, 13-15.)

Însă istoria, așa cum este studiată în mod curent, se ocupă cu realizările omului, cu victoriile sale în bătălii, cu succesul dobândirii puterii și măreției. Partea lui Dumnezeu în treburile oamenilor este pierdută din vedere. Puțini studiază împlinirea scopurilor Sale în ridicarea și căderea națiunilor.

Și, într-o mare măsură, teologia, așa cum este studiată și predată, nu este altceva decât un raport al speculațiilor omenești, care nu slujește decât pentru a „întuneca sfatul prin cuvinte fără pricepere”. Prea adesea, motivul pentru care sunt acumulate aceste multe cărți nu este atât din dorința de a obține hrană pentru minte și suflet, cât din ambiția de familiarizare cu filozofi și teologi, din dorința de a prezenta poporului creștinismul în termeni și formulări elevate.

Nu toate cărțile pot servi scopului unei vieți sfinte. „Învățați de la Mine”, a spus marele Învățător, „luați jugul Meu asupra voastră” și învățați blândețea și smerenia Mea. Mândria voastră intelectuală nu vă va ajuta să comunicați cu suflete care pier din lipsa pâinii vieții. Prin faptul că studiați aceste cărți, înlocuiți astfel lecțiile practice pe care ar trebui să le învățați de la Hristos. Poporul nu este hrănit cu rezultatele dobândite din acest studiu. Foarte puțin din aceste cercetări, care sunt atât de obositoare pentru minte, aduc ceea ce-i va fi de folos unei persoane, ca lucrător eficient pentru suflete.

Mântuitorul a venit să vestească „săracilor Evanghelia.” (Luca 4, 18.) În învățătura Sa, El folosea cei mai simpli termeni și cele mai comune simboluri. Și se spune că „gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.” (Marcu 12, 37.) Cei care caută să facă lucrarea Sa pentru acest timp trebuie să analizeze mai profund lecțiile pe care le-a dat El.

Cuvintele viului Dumnezeu sunt cea mai înaltă educație care poate fi dobândită. Cei care slujesc poporul au nevoie să se hrănească ei înșiși cu pâinea vieții. Aceasta le va da tărie spirituală; atunci vor fi pregătiți să lucreze pentru toate felurile de oameni.

Clasicii

În colegii și universități, mii de tineri își consacră o mare parte a celor mai buni ani pentru a studia scrierile autorilor greci și latini. Și, în timp ce sunt angajați în aceste studii, mintea și caracterul sunt modelate de sentimentele rele care răzbat din literatura păgână — a cărei citire este privită, în general, ca o parte esențială a studiului acestor limbi.

Cei care sunt familiari cu clasicii declară că „tragedia greacă este plină de incest, crimă și jertfe umane închinate unor dumnezei pătimași și răzbunători”. Ar fi cu mult mai bine pentru lume dacă ne-am lipsi de educația câștigată din asemenea surse. „Poate merge cineva pe cărbuni aprinși, fără să-i ardă picioarele?” (Proverbe 6, 28.) „Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.” (Iov 14, 4.) Și atunci, cum să așteptăm ca tinerii noștri să dobândească un caracter creștin, în timp ce educația lor este modelată de învățătura acelora care nesocotesc principiile Legii lui Dumnezeu?

Renunțând la înfrânare și aruncându-se în distracții nesocotite, în viață de plăceri și viciu, studenții nu fac decât să imite ceea ce este ținut înaintea lor prin aceste studii. Există chemări pentru care este nevoie de cunoașterea limbilor latină și greacă. Unii trebuie să studieze aceste limbi. Însă cunoașterea lor, esențială în scopuri practice, ar putea fi dobândită fără studierea literaturii corupte și corupătoare.

Iar cunoștințele de greacă și latină nu sunt necesare multora. Studiul limbilor moarte ar trebui trecut pe planul al doilea, după studiul acelor subiecte care învață folosirea corectă a tuturor puterilor trupului și minții. Este o nebunie ca studenții să-și petreacă timpul învățând limbile moarte sau dobândind cunoștințe teoretice într-o direcție sau alta, cu prețul neglijării pregătirii pentru datoriile practice ale vieții.

Ce iau cu ei studenții când părăsesc școala? Unde merg? Ce trebuie să facă? Au ei cunoștințele care îi va face în stare să-i învețe pe alții? Au fost ei educați să fie adevărați tați și mame? Pot sta ei la cârma unei familii ca instructori înțelepți? Singura educație vrednică de acest nume este aceea care îi face pe tineri și tinere să fie asemenea lui Hristos, care îi pregătește să poarte răspunderile vieții, îi pregătește să stea la conducerea familiilor lor. O asemenea educație nu poate fi dobândită prin studiul clasicilor păgâni.

Literatura de senzație

Multe dintre publicațiile populare ale zilei sunt pline de povestiri senzaționale care instruiesc tineretul în fărădelege, conducându-l pe căile pierzării. Mulți sunt doar copii ca vârstă, dar maturi în cunoașterea crimei. Ei sunt incitați la rele prin istorisirile pe care le citesc. În imaginația lor trăiesc faptele descrise, până când li se trezește ambiția de a vedea ceea ce pot face în făptuirea crimei, ca apoi să scape de pedeapsă.

Pentru mintea activă a copiilor și tineretului, scenele înfățișate în descrierile închipuite ale viitorului sunt realități. Așa cum revoluțiile au prezis și tot felul de procedee demonstrează înlocuirea barierelor legii și ale înfrânării de sine, mulți sunt cuprinși de spiritul acestor reprezentări. Ei sunt conduși la comiterea crimelor chiar mult mai rău, dacă este posibil, de cum au înfățișat acești scriitori de senzație. Prin influențe de felul acesta, societatea devine tot mai coruptă. Semințele fărădelegii se răspândesc pretutindeni. Deci, nu trebuie să se mire nimeni că rezultatul este un seceriș al crimei.

Lucrările romanțate, poveștile frivole, emoționante, nu reprezintă într-o măsură mai mică un blestem pentru cititor. Autorul poate declara că expune o lecție morală și poate presăra întreaga sa lucrare cu sentimente religioase; însă, adesea, acestea slujesc numai camuflării nebuniei și nimicniciei de dedesubt.

Lumea este invadată de un potop de cărți pline cu erori ademenitoare. Tinerii primesc ca adevăr ceea ce Biblia denunță ca fiind fals și iubesc și se prind de amăgirea care înseamnă ruină pentru suflet.

Există lucrări de ficțiune care au fost scrise în scopul de a scoate la iveală adevărul sau a deconspira un mare rău. Unele lucrări dintre acestea au făcut un mare bine. Totuși, au produs și nespus de mult rău. Ele cuprind afirmații și tablouri descrise cu mare măiestrie, care stârnesc imaginația și dau naștere unui mod de gândire foarte primejdios, mai ales pentru tineri. Scenele zugrăvite sunt trăite iarăși și iarăși în mintea lor. O asemenea lectură pune mintea în imposibilitatea de a fi de folos și o descalifică pentru exercițiul spiritual. Risipește interesul pentru Biblie. Lucrurile cerești cu greu își găsesc loc în gândurile lor. Pe măsură ce mintea se ocupă cu scenele de desfrâu prezentate, pasiunea crește, iar rezultatul este păcatul.

Chiar ficțiunea care nu cuprinde nici măcar o aluzie la desfrâu și care poate avea la origine dorința de a expune principii excelente, chiar și aceasta este dăunătoare. Ea încurajează obiceiul cititului grăbit, superficial, numai de dragul povestirii. În felul acesta, ea manifestă tendința de a nimici puterea unei gândiri viguroase, capabile de a face legături; această ficțiune face sufletul incapabil de a contempla marile probleme legate de datorie și destin.

Nutrind dragostea doar ca amuzament, cititul lucrărilor de ficțiune creează dezgust față de datoriile practice ale vieții. Prin puterea-i incitantă, îmbătătoare, nu este rareori cauza unor boli mintale și fizice. Cămine nenorocite, neglijate, bolnavi mintali pe viață, pacienți ale ospiciilor, iată efecte ale cititului de romane.

Se propune adesea să le oferim tinerilor un tip mai bun de ficțiune pentru a-i îndepărta de literatura de senzație sau maculatura literară. Aceasta este ca și cum am încerca să-l vindecăm pe bețiv, dându-i, în loc de whisky sau coniac, băuturi mai slabe, ca vin, bere sau cidru. Folosirea acestora din urmă n-ar face decât să țină în continuare trează pofta de stimulente mai tari. Singura siguranță pentru cel dedat la băutură — și de asemenea pentru omul cumpătat — este abstinența totală. Pentru iubitorul de ficțiune este adevărată aceeași regulă. Abstinența totală este singura siguranță.

Mituri și basme

Basmelor, miturilor și povestirilor fictive li se acordă acum un loc important în educarea copiilor și tinerilor. Cărți de acest fel sunt folosite în școli și pot fi găsite în multe familii. Cum le pot permite părinții creștini copiilor lor să citească asemenea cărți pline de minciună? Când copiii întreabă care este înțelesul povestirilor atât de diferite de învățătura părinților, răspunsul este acela că povestirile nu sunt adevărate; însă aceasta nu înlătură rezultatele rele ale citirii lor. Ideile prezentate în aceste cărți îi îndrumă greșit pe copii. Ele oferă perspective false ale vieții, nasc și nutresc o dorință după ireal.

Răspândirea largă din zilele noastre a acestui fel de cărți este unul din mijloacele viclene folosite de Satana. El caută să întoarcă mințile bătrânilor și tinerilor de la marea lucrare de zidire a caracterului. El intenționează ca tinerii și copiii noștri să fie furați de amăgirile care nimicesc sufletul, amăgiri cu care umple lumea. În consecință, el caută să le abată mințile de la Cuvântul lui Dumnezeu și să facă astfel ca ei să nu poată dobândi o cunoaștere a acelor adevăruri care ar constitui apărarea lor.

În mâinile copiilor sau tinerilor nu ar trebui puse niciodată cărți care conțin adevăruri denaturate. Nu permiteți ca, tocmai în procesul de obținere a unei educații, copiii noștri să primească idei care se vor dovedi semințe ale păcatului. Dacă cei cu minți mature n-ar avea deloc de-a face cu astfel de cărți, ar fi mai întâi ei înșiși cu mult mai în siguranță, iar exemplul și influența lor în bine ar face ca păzirea de ispită a tineretului să fie cu mult mai puțin dificilă.

Avem din belșug lucruri reale, lucruri divine. Cei ce însetează după cunoaștere nu trebuie să meargă la izvoare poluate. Domnul spune:

„Pleacă-ți urechea și ascultă cuvintele înțelepților Și ia învățătura mea în inimă.... Pentru ca să-ți pui încrederea în Domnul, Vreau să te învăț eu astăzi, da, pe tine. N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și cugetări, Ca să te învăț lucruri temeinice, cuvinte adevărate, Ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimite?” (Proverbe 22, 17-21.)

„El a pus o mărturie în Iacov, A dat o lege în Israel, Și a poruncit părinților noștri Să-și învețe în ea copiii ... Vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, Puterea Lui, și minunile pe care le-a făcut.... Ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, De copiii care se vor naște, Și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; Pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, Să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui.” (Psalmii 78, 5.4.6.7.)

„Binecuvântarea Domnului îmbogățește

Și El nu lasă să fie urmată de nici un necaz.” (Proverbe 10, 22.)

Învățătura lui Hristos

Hristos a prezentat în același fel principiile adevărului în Evanghelie. În învățătura Sa, putem bea din undele curate care izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu. Hristos le-ar fi putut oferi oamenilor cunoștințe care ar fi întrecut orice dezvăluiri anterioare și ar fi lăsat în urmă orice altă descoperire. El ar fi putut dezlega taină după taină și ar fi putut concentra asupra acestor descoperiri minunate gândirea activă, angajată, a unor generații întregi, până la sfârșitul timpului. Însă El nu voia să piardă o clipă fără să ne învețe știința mântuirii. Timpul, înzestrările și viața Sa au fost cântărite și folosite numai ca mijloace pentru lucrarea de mântuire a sufletelor oamenilor. Venise pentru a căuta și a salva ceea ce era pierdut și nu S-a lăsat îndepărtat de la scopul Său. Nu a permis să fie abătut de nimic.

Hristos a dăruit numai acea cunoaștere care putea fi folosită. Instruirea poporului era restrânsă la nevoile specifice condiției lor, în viața practică. Domnul Isus nu a satisfăcut curiozitatea care îi împingea să vină la El cu întrebări iscoditoare. A făcut din aceste momente în care I se puneau întrebări ocazii pentru chemări solemne, vitale, puternice. Celor care erau atât de dornici să culeagă din pomul cunoașterii, El le oferea fructul din pomul vieții. Ei găseau închise toate drumurile, în afară de calea care duce la Dumnezeu. Orice izvor era secat, în afară de izvorul vieții veșnice.

Mântuitorul nostru nu a încurajat pe nimeni să urmeze școlile rabinice din vremea Sa, pentru că mințile lor ar fi fost corupte tot spunând: „Se zice” sau „S-a spus”. Și atunci, noi de ce am accepta cuvintele nestatornice ale oamenilor, înălțându-le la rangul de înțelepciune, când avem la îndemână o înțelepciune sigură, mult mai mare?

Ceea ce am văzut despre lucrurile veșnice și despre slăbiciunea firii omenești a făcut o impresie profundă asupra minții mele și mi-a influențat lucrarea vieții. Nu văd nimic pentru care omul ar trebui lăudat sau slăvit. Nu văd nici un motiv pentru care părerile oamenilor înțelepți în felul lumii și ale acelora așa-numiți oameni mari ar trebui tratate cu încredere și înălțate. Cum ar putea avea idei corecte despre planurile și căile lui Dumnezeu cei care sunt lipsiți de iluminare divină? Ei fie că Îl tăgăduiesc total și Îi ignoră existența, fie că Îi limitează puterea prin propriile lor concepții limitate.

Noi trebuie să alegem să fim învățați de Acela care a creat cerurile și pământul, de Acela care a pus stelele pe întinderea cerului în ordinea lor și a încredințat soarelui și lunii lucrarea lor.

Este bine ca tinerii să aibă simțământul că trebuie să atingă cea mai înaltă dezvoltare a puterilor lor intelectuale. Nu dorim să restrângem educația căreia Dumnezeu nu i-a fixat granițe. Însă realizările noastre nu sunt de nici un folos dacă nu sunt folosite spre onorarea lui Dumnezeu și binele omenirii.

Nu este un lucru bun să împovărăm mintea cu studii care ne solicită foarte mult, dar care nu sunt aplicate în viața practică. O asemenea educație va fi o pierdere pentru student. Căci aceste studii micșorează dorința și înclinația pentru acele studii care îl vor pregăti pentru o viață folositoare și îl vor face capabil să-și împlinească responsabilitățile. O pregătire practică valorează cu mult mai mult decât oricâtă teorie fără aplicații. Nu este îndeajuns nici măcar să ai cunoștințe. Trebuie să avem abilitatea de a folosi corect aceste cunoștințe.

Timpul, mijloacele și studiul pe care le consacră atâția pentru obținerea unei educații care, în comparație cu acestea, este nefolositoare, ar trebui folosite pentru dobândirea unei educații care îi va transforma în femei și bărbați practici, pregătiți să poarte responsabilitățile vieții. O asemenea educație ar fi de cea mai mare valoare.

Lucrul de care avem nevoie este cunoașterea care ne va întări mintea și sufletul, care va face din noi bărbați mai buni, femei mai bune. Educația inimii este cu mult mai importantă decât simpla învățătură luată din cărți. Este bine, chiar esențial, să avem o cunoaștere a lumii în care trăim; însă, dacă nu luăm în considerație veșnicia, vom suferi un eșec din care nu ne vom mai putea reveni niciodată.

Un student își poate angaja toate puterile pentru a dobândi cunoștințe; dacă însă nu-L cunoaște pe Dumnezeu, dacă nu respectă legile care guvernează propria-i făptură, se va autodistruge. Prin obiceiuri greșite, el pierde puterea de autoevaluare; pierde autocontrolul. Nu poate gândi corect în privințe care îl afectează în modul cel mai profund. El este nechibzuit și irațional în modul în care își tratează mintea și corpul. Prin neglijența sa de a cultiva principiile corecte, el este ruinat atât pentru lumea aceasta, cât și pentru cea viitoare.

Dacă tinerii și-ar înțelege propria slăbiciune, și-ar găsi tăria în Dumnezeu. Dacă vor căuta să fie învățați de El, vor deveni înțelepți în felul înțelepciunii Sale, iar viețile lor vor fi rodnice în binecuvântări pentru lume. Dacă însă își predau mințile pentru studiul speculativ și pur lumesc și se despart astfel de Dumnezeu, ei vor pierde tot ceea ce îmbogățește viața.