Divina vindecare

„Rămâi în mine și eu rămân în tine.”

Avem continuu nevoie de o descoperire nouă de la Hristos, o experiență zilnică ce se armonizează cu învățăturile Sale. Cunoștințe înalte și sfinte sunt la îndemâna noastră. O continuă înaintare pe tărâmul cunoașterii și virtuții este țelul pe care-l are Dumnezeu pentru noi toți. Legea Sa este ecoul propriei Sale voci, făcându-le tuturor invitația: „Vino mai sus. Fii sfânt, și mai sfânt.” Putem înainta zi de zi întru desăvârșirea caracterului creștin.

Aceia care sunt angajați în lucrare pentru Stăpân au nevoie de o experiență mult mai înaltă, mai profundă, mai largă decât și-au închipuit mulți până acum că vor avea. Mulți care sunt deja membri ai marii familii a lui Dumnezeu știu prea puțin ce înseamnă să privești la slava Sa și să fii preschimbat din slavă în slavă. Mulți au un început de înțelegere a desăvârșirii lui Hristos, iar inimile lor tremură de bucurie. Ei doresc mult să fie pătrunși de un simțământ mai plin, mai adânc al iubirii Mântuitorului. Aceștia să nutrească orice dorință a sufletului îndreptată către Dumnezeu. Duhul Sfânt lucrează cu aceia care vor să fie schimbați, îi modelează pe cei ce vor să fie modelați, îi rafinează pe aceia care doresc să fie rafinați. Nu vă refuzați cultivarea cugetărilor spirituale și a părtășiilor sfinte. Nu ați văzut decât primele raze ale răsăritului slavei Sale. Pe măsură ce înaintați în cunoașterea Domnului, veți ști că „drumul celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” (Proverbe 4, 18.)

„V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15, 11.)

Hristos avea mereu înaintea ochilor rezultatul misiunii Sale. Viața Sa pământească, plină de atâta trudă și jertfire de sine, era înviorată la gândul că toată această muncă a Sa nu va fi în zadar. Dându-și viața pentru viața oamenilor, El avea să restabilească în om chipul lui Dumnezeu. El avea să ne ridice din țărână, să ne remodeleze caracterul după modelul propriului Său caracter și să-l înfrumusețeze cu propria Sa slavă.

Hristos a văzut roada muncii sufletului Său și a fost mulțumit. El a privit în veșnicii și a văzut fericirea acelora care, prin umilința Sa, aveau să primească iertarea și viața veșnică. El a fost străpuns pentru nelegiuirile lor, zdrobit pentru fărădelegile lor. Pedeapsa care le dă pacea era peste El și prin biciuirea1 Lui au fost vindecați. El a auzit strigătul celor răscumpărați. El i-a auzit pe cei răscumpărați cântând cântarea lui Moise și a Mielului. Deși mai întâi trebuia primit botezul sângelui, deși păcatele lumii aveau să-I apese sufletul nevinovat, deși avea asupra Lui umbra unei tristeți de nespus, cu toate acestea, pentru bucuria pusă înaintea Sa, El a ales să îndure crucea și a disprețuit rușinea.

Toți urmașii Săi pot fi părtași la această bucurie. Oricât de măreață și slăvită va fi lumea viitoare, răsplata noastră nu urmează să fie în întregime păstrată pentru clipa izbăvirii finale. Chiar aici putem intra, prin credință, în bucuria Mântuitorului. Asemenea lui Moise, noi trebuie să răbdăm ca și cum am vedea cele nevăzute.

Acum biserica este angajată în luptă. Acum ne confruntăm cu o lume aflată în întuneric, aproape în întregime cucerită de idolatrie. Dar vine ziua când se va da bătălia și se va câștiga victoria. Voia lui Dumnezeu urmează să fie înfăptuită pe pământ, așa cum este înfăptuită în ceruri. Națiunile celor mântuiți nu vor ști altă lege decât Legea cerului. Toți vor fi o familie fericită, unită, înveșmântată în haina laudei și recunoștinței — haina neprihănirii lui Hristos. Toată natura, în frumusețea ei de neegalat, Îi va aduce lui Dumnezeu un omagiu de laudă și adorare. Lumea va fi scăldată în lumina cerului. Lumina lumii va fi asemenea celei a soarelui, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai mare decât este acum. Anii se vor scurge în bucurie. La această priveliște, stelele dimineții vor cânta împreună, iar fiii lui Dumnezeu vor scoate strigăte de bucurie, în timp ce Dumnezeu și Hristos Se vor uni spunând: „Nu va mai fi păcat și nici moarte nu va mai fi.”

Aceste imagini ale slavei viitoare, scene zugrăvite de mâna lui Dumnezeu, ar trebui să le fie dragi copiilor Săi.

Stai în pragul veșniciei și ascultă urarea de bun venit plină de har, adresată celor care au cooperat cu Hristos în această viață, privind ca o onoare și ca un privilegiu faptul de a suferi pentru El. Împreună cu îngerii, ei își aruncă cununile la picioarele Răscumpărătorului, exclamând: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!... A Celui ce stă pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5, 12-13.)

Acolo, cei răscumpărați îi întâlnesc pe cei care i-au îndrumat către Mântuitorul înălțat. Ei se unesc în laudă pentru Cel ce a murit ca ființele omenești să poată avea viața care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Conflictul s-a sfârșit. Toate strâmtorările și luptele s-au isprăvit. Cântările de biruință umplu tot cerul, în timp ce răscumpărații stau în jurul tronului lui Dumnezeu. Toți încep să cânte refrenul vesel: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat” și care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu.

„M-am uitat, și iată că era o mare gloată, pe care nu putea nimeni s-o numere, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare, și ziceau: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, și a Mielului».” (Apocalipsa 7, 9-10.)

„Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele, și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții, și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.” (Versetul 14-17.) „Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21, 4.)

Avem nevoie să ținem neîncetat înaintea ochilor această imagine a lucrurilor nevăzute. În felul acesta, vom fi în stare să prețuim corect lucrurile veșniciei și pe cele trecătoare. Acest lucru ne va da putere să-i influențăm pe alții pentru o viață mai înaltă.

Pe munte cu Dumnezeu

„Veniți la Mine pe munte”, ne îndeamnă Dumnezeu. Lui Moise, înainte ca acesta să poată fi unealta lui Dumnezeu spre izbăvirea lui Israel, i s-au hărăzit patruzeci de ani de comuniune cu El, în singurătatea munților. Înainte de a purta solia lui Dumnezeu pentru faraon, el a vorbit cu îngerul din rugul aprins. Înainte de a primi Legea lui Dumnezeu ca reprezentant al poporului Său, Moise a fost chemat pe munte și a privit slava Sa. Înainte de a împlini judecata asupra celor idolatri, el a fost ascuns în crăpătura stâncii, iar Domnul a spus: „Voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exod 33, 19), „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, ... dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.” (Exod 34, 6-7.) Înainte de a-și lăsa, o dată cu viața sa, povara pentru Israel, Dumnezeu l-a chemat pe vârful Pisga și a desfășurat înaintea lui slava țării promise.

Înainte ca ucenicii să plece în misiunea lor, au fost chemați sus pe munte cu Isus. Înainte de puterea și slava Cincizecimii, a fost noaptea de părtășie cu Mântuitorul, întâlnirea de pe munte, în Galilea, scena despărțirii de pe muntele numit al Măslinilor (împreună cu făgăduința îngerilor) și zilele de rugăciune și comuniune din camera de sus.

Isus, când Se pregătea pentru o mare încercare sau o lucrare importantă, recurgea la singurătatea din munți și Își petrecea noaptea rugându-Se Tatălui Său. O noapte de rugăciune a precedat alegerea apostolilor și predica de pe munte, schimbarea la față, agonia din sala de judecată, crucea și slava învierii.

Privilegiul rugăciunii

Și noi trebuie să avem un timp pus deoparte pentru meditație și rugăciune și pentru a primi înviorare spirituală. Noi nu prețuim puterea și eficiența rugăciunii așa cum ar trebui s-o facem. Rugăciunea și credința vor face ceea ce nu poate izbândi nici o putere de pe pământ. Rareori suntem — în toate privințele — puși în aceeași situație de două ori. Noi trecem continuu prin situații și încercări noi, pentru care experiența din trecut nu poate fi un îndrumător suficient de bun. Trebuie să avem lumina nestinsă care vine de la Dumnezeu.

Hristos trimite mereu solii celor care caută să-I audă glasul. În noaptea agoniei din Ghetsemani, ucenicii adormiți nu au auzit glasul lui Isus. Ei aveau un simțământ vag al prezenței îngerilor, dar au pierdut puterea și slava priveliștii. Din pricina toropelii și nemișcării lor, ei nu au putut primi dovada care le-ar fi întărit sufletele pentru scenele îngrozitoare la care aveau să fie martori. Și astăzi este la fel — adesea, chiar oamenii care au cea mai mare nevoie de învățătură divină nu reușesc s-o primească pentru că nu stabilesc o relație cu cerul.

Ispitele la care suntem expuși zilnic fac din rugăciune o necesitate. Primejdiile stau la pândă pe orice cărare. Cei ce caută să-i salveze pe alții de la viciu și ruină sunt îndeosebi expuși ispitei. Fiind confruntați neîncetat cu răul, au nevoie să se prindă cu putere de Dumnezeu, pentru a nu fi ei înșiși corupți. Pașii care îi duc pe oameni de pe terenul înălțat și sfânt pe unul inferior sunt mici și siguri. Într-o clipă, pot fi luate decizii care hotărăsc pentru totdeauna soarta cuiva. Eșecul de a obține o biruință lasă sufletul fără apărare. Dacă nu i se opune rezistență, un obicei rău va căpăta în timp duritatea unor lanțuri de oțel, încătușând omul în întregime.

Motivul pentru care atât de mulți sunt lăsați singuri în locuri ale ispitei este că aceștia nu-L păstrează întotdeauna pe Domnul înaintea lor. Când îngăduim ca părtășia noastră cu Dumnezeu să fie ruptă, atunci ne-am pierdut apărarea. Toate scopurile voastre bune, toate intențiile voastre bune nu vă vor ajuta să vă împotriviți răului. Trebuie să fiți bărbați și femei ale rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie să fie slabe, făcute de formă și dacă vă aduceți aminte, ci din toată inima, perseverente și continue. Nu este întotdeauna necesar să vă plecați pe genunchi pentru a vă ruga. Cultivați obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când sunteți singuri, când mergeți în drumul vostru și când sunteți ocupați cu munca zilnică. Inima voastră să se înalțe neîncetat, cerând în tăcere ajutor, lumină, tărie, cunoaștere. Fiecare respirație să vă fie o rugăciune.

Ca lucrători pentru Dumnezeu, trebuie să ajungem la oameni acolo unde se află, înconjurați de întuneric, scufundați în viciu și întinați de stricăciune. Însă, atâta vreme cât ne fixăm gândurile asupra Aceluia care este soarele și scutul nostru, răul care ne înconjoară nu va aduce nici o pată asupra veșmintelor noastre. În timp ce lucrăm pentru a salva suflete care sunt gata să piară, nu vom fi dați de rușine dacă ne punem încrederea în Dumnezeu. Hristos în inimă, Hristos în viață — aceasta este siguranța noastră. Atmosfera prezenței Sale va umple sufletul de dezgust față de tot ce este rău. Spiritul nostru poate ajunge atât de asemănător cu al Său, încât să fim una cu El în gândire și țeluri.

Prin credință și rugăciune a ajuns Iacov, dintr-un om al slăbiciunii și păcatului, prinț al lui Dumnezeu. În acest fel puteți deveni bărbați și femei cu scopuri înalte și sfinte, cu vieți nobile, bărbați și femei care nu vor accepta pentru nici un motiv să fie îndepărtați de la adevăr, dreptate și ceea ce este bine. Toți sunt apăsați de griji, poveri și îndatoriri urgente, însă, cu cât este mai dificilă poziția în care vă aflați și cu cât sunt mai grele poverile voastre, cu atât mai mult aveți nevoie de Isus.

Este o greșeală gravă neglijarea serviciului divin al comunității. Privilegiile serviciului divin nu ar trebui privite cu superficialitate. Cei ce îngrijesc de bolnavi se află adesea în imposibilitatea de a se bucura de aceste privilegii, însă ar trebui să fie atenți să nu lipsească în mod inutil de la casa de rugăciune.

Slujind celor bolnavi, mai mult decât în oricare altă ocupație mireană, succesul depinde de spiritul de consacrare și jertfire de sine în care este împlinită lucrarea. Cei ce poartă răspunderi au nevoie să se plaseze acolo unde vor fi profund impresionați de Spiritul lui Dumnezeu. Ar trebui ca, față de alții, să râvniți cu atât mai mult ajutorul Duhului Sfânt și cunoașterea lui Dumnezeu, cu cât poziția de încredere pe care o dețineți comportă mai multă răspundere decât a altora.

De nimic nu este mai multă nevoie în lucrarea noastră ca de rezultatele practice ale comuniunii cu Dumnezeu. Ar trebui să arătăm prin viețile noastre de zi cu zi că avem pace și odihnă în Mântuitorul. Pacea Sa din inimă va străluci pe chipul nostru. Ea va da vocii o putere de convingere. Părtășia cu Dumnezeu va înnobila caracterul și viața. Oamenii își vor da seama, așa cum și-au dat seama și de primii ucenici, că am fost cu Isus. Acest lucru va atribui lucrătorului o putere pe care nimic altceva n-o poate da. El nu trebuie să îngăduie să fie deposedat de această putere.

Trebuie să ducem o viață dublă — o viață de cugetare și una de acțiune, o viață de rugăciune tainică și una de lucrare plină de zel. Tăria primită prin părtășia cu Dumnezeu, unită cu efortul serios de a pregăti mintea pentru chibzuință și considerație, îl califică pe om pentru datoriile zilnice și asigură păstrarea cumpătului în orice împrejurări, oricât de grele ar fi.

Sfetnicul divin

Când sunt la necaz, mulți cred că trebuie să apeleze la vreun prieten pământesc, căruia să-i spună despre supărările lor și de la care să cerșească ajutor. În împrejurări grele, neîncrederea le umple inimile, iar calea pare întunecoasă. Și în tot acest timp, alături de ei stă puternicul Sfetnic al veacurilor, invitându-i să-și pună încrederea în El. Isus, marele Purtător de poveri, spune: „Veniți la Mine și vă voi da odihnă.” Să ne întoarcem de la El înspre ființele omenești schimbătoare, care depind de Dumnezeu la fel cum depindem noi înșine?

Puteți avea simțământul imperfecțiunii caracterului vostru și al priceperii voastre reduse, în comparație cu măreția lucrării. Dar chiar dacă ați avea cel mai puternic intelect dat vreodată omului, nu v-ar fi îndeajuns pentru lucrarea voastră. „Fără Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), spune Domnul și Mântuitorul nostru. Rezultatul a tot ce facem este în mâinile lui Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla, prindeți-vă de El cu încredere neclintită, constantă.

În afacerile voastre, în părtășia cu alții în orele de destindere și în căsătorie, în toate întovărășirile în care intrați, să începeți prin rugăciune sinceră, umilă. Veți arăta astfel că Îl onorați pe Dumnezeu, iar Dumnezeu vă va onora pe voi. Rugați-vă când sunteți cuprinși de teamă. Când deznădejdea pune stăpânire pe voi, pecetluiți-vă buzele față de oameni; nu umbriți poteca altora; dar spuneți-I totul lui Isus. Înălțați-vă mâinile după ajutor. În slăbiciunea voastră, prindeți-vă de tăria infinită. Cereți umilință, înțelepciune, curaj, sporirea credinței, pentru a vedea lumina în lumina lui Dumnezeu și a vă bucura în dragostea Sa.

Consacrare, încredere

Când suntem plini de umilință și pocăință, stăm în locul în care Dumnezeu poate și vrea să ni Se arate. El are o mare plăcere când noi ne grăbim să trecem de îndurările și binecuvântările Sale, având ca motiv dorința ca El să-și reverse asupra noastră binecuvântări mai mari. Domnul va face mai mult decât să împlinească strict așteptările celor care se încred pe deplin în El. Isus știe exact de ce anume au nevoie copiii Săi, știe câtă putere divină vom lua pentru binecuvântarea omenirii; iar El revarsă asupra noastră tot ce vom folosi spre binecuvântarea altora și pentru înnobilarea propriilor noastre suflete.

Trebuie să avem mai puțină încredere în ce putem face noi înșine și mai multă încredere în ce poate face Domnul pentru și prin noi. Nu sunteți angajați în propria voastră lucrare; voi înfăptuiți lucrarea lui Dumnezeu. Predați-vă Lui voința și calea voastră. Nu păstrați nici o rezervă, nu faceți nici măcar un compromis cu eul. Aflați ce înseamnă să fii liber în Hristos.

Simpla audiere a predicilor Sabat după Sabat, citirea Bibliei iarăși și iarăși sau explicarea ei verset cu verset nu ne vor fi de folos nici nouă, nici celor care ne ascultă, dacă nu experimentăm noi înșine adevărurile Bibliei. Priceperea, voința, afecțiunea, toate trebuie puse sub controlul Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci, prin lucrarea Duhului Sfânt, preceptele Cuvântului vor deveni principiile viețuirii.

Când Îl rugați pe Domnul să vă ajute, onorați-L pe Mântuitorul vostru, crezând că și primiți binecuvântarea Sa. Toată puterea, toată înțelepciunea ne stau la îndemână. Tot ce avem de făcut este să le cerem.

Umblați neîncetat în lumina lui Dumnezeu. Meditați zi și noapte asupra caracterului Său. Atunci veți vedea frumusețea Lui și vă veți veseli în bunătatea Sa. Inima voastră va străluci, simțind iubirea Sa. Veți fi înălțați ca și cum ați fi purtat de brațe veșnice. Cu puterea și lumina pe care v-o dă Dumnezeu, veți putea înțelege și realiza mai mult decât ați crezut înainte că este posibil.

„Rămâneți în Mine”

Hristos ne îndeamnă: „Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce roadă dacă nu rămâneți în Mine.... Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.... Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da. Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi ucenicii Mei.”

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea....

Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15, 4-16.)

„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 20.)

„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă, și-i voi da o piatră albă, și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni, decât acela care-l primește.” (Apocalipsa 2, 17.)

„Celui ce va birui ... îi voi da luceafărul de dimineață” , „voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu și numele cetății Dumnezeului Meu ... și Numele Meu cel nou.” (Versetul 26-28; 3, 12.)

„Eu una fac”

Cel a cărui încredere este în Dumnezeu va putea spune împreună cu Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filipeni 4, 13.) Oricare ar fi greșelile sau eșecurile trecutului, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne putem ridica deasupra lor. Vom putea spune împreună cu apostolul:

„Eu fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3, 13-14.)