Lucrarea misionară medicală

Capitolul 10

Ocazii de slujire în spitale și sanatorii

[AUDIO]

Restaurarea prin reformă

Familia omenească suferă datorită călcării legilor lui Dumnezeu. Satana îi îndeamnă continuu pe oameni să accepte principiile lui și, în acest fel, el caută să se împotrivească lucrării lui Dumnezeu. El prezintă poporul lui Dumnezeu ca fiind un popor înșelat. El este pârâtorul fraților, iar puterea aceasta acuzatoare o folosește mereu împotriva lucrării neprihănirii. Domnul dorește să răspundă, prin poporul Său, acuzațiilor lui Satana, arătând care este rezultatul ascultării față de principiile neprihănirii.

El dorește ca instituțiile noastre de sănătate să stea ca mărturie în favoarea adevărului. Ele trebuie să reprezinte lucrarea care trebuie adusă la îndeplinire în aceste zile din urmă pentru refacerea omului printr-o lucrare de reformă în privința obiceiurilor, poftelor și patimilor. Adventiștii de ziua a șaptea trebuie reprezentați în lume prin principiile înaintate ale reformei sănătății pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Adevăruri încă și mai mari sunt dezvăluite pentru acest popor pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, și planul lui Dumnezeu este ca noi să înființăm instituții pretutindeni unde cei care se află în întuneric în privința nevoilor organismului omenesc să poată fi educați, pentru ca și ei, la rândul lor, să poată conduce pe alții la lumina reformei sănătății....

Să descoperim principiile Împărăției lui Dumnezeu

Planul lui Dumnezeu este ca, prin poporul Său, să prezinte principiile Împărăției Sale. Pentru ca ei să poată descoperi aceste principii prin viață și caracter, El dorește să-i despartă de obiceiurile, deprinderile și practicile lumii. El caută să-i aducă aproape de Sine, pentru a le face cunoscută voia Sa....

Trebuie făcută o mare lucrare pentru a prezenta înaintea oamenilor adevărurile mântuitoare ale Evangheliei. Acesta este mijlocul stabilit de Dumnezeu pentru a opri torentul de stricăciune morală. Acesta este mijlocul de refacere a chipului Său moral în om. Este remediul Său pentru lipsa de rânduială universală. Este puterea care îi apropie pe oameni, unindu-i.

Prezentarea acestor adevăruri constituie solia celui de-al treilea înger. Planul lui Dumnezeu este ca prezentarea acestei solii să fie cea mai nobilă, cea mai mare lucrare care este îndeplinită în lumea noastră în acest timp. Pentru ca această lucrare să fie adusă la îndeplinire în mod corespunzător, El a călăuzit înființarea de școli, sanatorii, case de editură și alte instituții. În aceste instituții, trebuie dezvăluite trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu, iar slava și perfecțiunea adevărului trebuie să apară din ce în ce mai intens. -- (Manuscript 166, 1899).

Deschiderea ușilor înțepenite

Fiecare lucrător medical trebuie să aibă la îndemână, prin credința în Hristos, un tratament de cea mai înaltă valoare remediul pentru sufletul bolnav de păcat. Medicul care este convertit și sfințit prin adevăr este înregistrat în cer ca un lucrător împreună cu Dumnezeu, un urmaș al Domnului Isus Hristos.

Prin sfințirea adevărului, Dumnezeu dă iscusință medicilor și surorilor medicale pentru a ști să trateze pe cei bolnavi, și această lucrare deschide ușile înțepenite ale multor inimi. Bărbați și femei sunt călăuziți să vadă și să înțeleagă adevărul care trebuie să salveze atât trupul, cât și sufletul. Acesta este un element care dă tărie lucrării pentru acest timp.

Lucrarea misionară medicală constituie mâna și brațul drept al soliei îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată unei lumi decăzute; iar medicii, directorii și lucrătorii din toate departamentele, făcându-și cu credincioșie partea care le revine, aduc la îndeplinire lucrarea acestei solii. De la ei adevărul va răsuna la orice neam, națiune, limbă și popor. În această lucrare, au o parte de îndeplinit și îngerii. Ei trezesc bucurie și armonie spirituală în inimile acelora care au fost eliberați de suferință, și mulțumire și recunoștință se înalță către Dumnezeu din multe inimi care au primit adevărul cel prețios....

Îndreptați atenția către un Mântuitor care iartă păcatele

Medicul va descoperi că este spre binele său prezent și veșnic să urmeze calea Domnului pentru omenirea care se află în suferință. Dumnezeu a făcut mintea omului și El o poate modela fără puterea omului; însă, cerând oamenilor să colaboreze cu El în această măreață lucrare, El îi onorează. Când Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra minții celui suferind, și acesta dorește adevărul, medicul să facă tot ce poate pentru prețiosul suflet, așa cum ar lucra Domnul Hristos pentru el. Nu-i vorbiți despre o anumită doctrină, ci îndreptați-i atenția către Domnul Isus, ca Mântuitorul care iartă păcatele. Îngerii lui Dumnezeu vor impresiona mintea omului. Unii vor refuza să primească lumina pe care Dumnezeu dorește s-o vadă strălucind în cămările minții și în templul sufletului, însă mulți vor fi receptivi față de lumină, și din mintea acestora va fi izgonită orice formă de înșelăciune și greșeală. -- (Letter 205, 1899).

Cu iubire și înțelepciune

Medicul care se dovedește vrednic să fie numit medic-șef într-un sanatoriu va face o lucrare deosebită. Însă lucrarea sa în domeniul religios trebuie să fie de așa natură, încât antidotul divin pentru alinarea sufletelor împovărate de păcat să fie prezentat pacienților. Toți medicii trebuie să înțeleagă că o astfel de lucrare trebuie făcută cu iubire și înțelepciune. În instituțiile noastre, în care sunt aduși bolnavi mintal pentru tratament, cuvintele mângâietoare ale adevărului, rostite pentru cel în durere, se vor dovedi adesea mijlocul de alinare a minții și readucerea păcii sufletești.

Când nu dă atenție părții spirituale a lucrării sale, medicul-șef își neglijează datoria și dă un exemplu greșit tinerilor ce îl ajută, care învață cum să lucreze ca medici creștini. Acești studenți ajung să neglijeze cea mai importantă parte a lucrării. Iar acest lucru va duce, mă tem, la o pierdere irecuperabilă. -- (Letter 20, 1902).

Să învățăm să lucrăm așa cum a lucrat El

Dumnezeu trebuie recunoscut în toate sanatoriile noastre ca Lucrătorul Meșter. Cunoscându-L pe El, medicii și personalul medical trebuie să învețe să lucreze așa cum a lucrat El. El este Maiestatea cerului, Regele slavei. Însă, îmbrăcându-Se în veșmântul omenirii, El și-a luat locul la căpătâiul omenirii decăzute. S-a umilit și a ajuns ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. El a luat asupra Sa natura umană, pentru a face cu putință ca omul să devină părtaș de natură divină.

Medicul care se luptă să-L reprezinte pe Domnul Hristos nu-și va asuma prerogativele pe care Mântuitorul nu i le-a dat. El nu va căuta să stăpânească asupra semenilor săi. El își va aminti că este un lucrător pentru Dumnezeu. În spirit, cuvânt și faptă, el va reprezenta pe Cel Nevăzut. -- (Manuscript 136, 1902).

Acordați atenție lucrării de câștigare de suflete

Medicului-șef din sanatoriile noastre îi revin îndatoriri în privința slujirii, care nu țin strict de lucrarea medicală. El trebuie să acorde atenție apelurilor urgente care vin pentru câștigarea de suflete. Fiecare iotă de influență pe care le-a dat-o Domnul trebuie să fie folosită pentru El. Responsabilii noștri medicali trebuie să fie recunoscuți ca oameni care își pun încrederea în Dumnezeu, oameni care se tem de Domnul și sunt dependenți de puterea Sa divină. -- (Letter 158, 1909).

Eforturi zilnice în câștigarea de suflete

În privința ocaziilor pe care le avem de a-i îndrepta pe oameni spre Mântuitorul, ca fiind singura lor nădejde, credința noastră în realitățile veșnice este slabă, iar simțul datoriei noastre, redus. Noi nu trebuie să fim reci și indiferenți în ce privește acordarea de tratamente eficiente pentru vindecarea sufletului. Este de datoria noastră să facem cunoscut adevărul, nu în propria noastră putere, ci în tăria credinței, asigurării și încrederii pe care o dă Dumnezeu.

În sanatoriile noastre, nu trebuie să treacă nici o zi fără a se face ceva pentru salvarea de suflete. Noi trebuie să facem rugăciuni speciale pentru bolnavi, atât atunci când suntem de față cu ei, cât și atunci când suntem departe de ei. Apoi, când ne vor întreba în legătură cu remediul pentru păcat, propriile noastre suflete, înmuiate de Duhul Sfânt, vor fi aprinse de dorința de a-i ajuta să-și predea inimile lui Dumnezeu....

Slujire credincioasă

Toate surorile medicale și întregul personal medical trebuie să facă tratamentele și orice alte îndatoriri într-un mod atât de delicat, plin de respect și totodată atât de trainic, deplin și optimist, încât sanatoriul să se dovedească a fi un refugiu de odihnă.

În mod individual, fiecare lucrător trebuie să lucreze ca un creștin în orice înseamnă tratament al bolnavului și al celor în suferință într-o instituție medicală. El trebuie să lucreze astfel ca lumina să strălucească în fapte bune. Cuvintele sale trebuie să-L proslăvească pe Domnul nostru Isus Hristos. În loc să aștepte ocazii mari pentru a face ceva, el trebuie să întrebuințeze cât poate mai bine aptitudinile pe care i le-a dat Dumnezeu, pentru ca acestea să sporească mereu. El nu trebuie să creadă că trebuie să păstreze tăcerea în privința subiectelor religioase. Oriunde s-ar afla, acela este câmpul lui, în care trebuie să reprezinte cu seriozitate, prin cuvânt și faptă, puterea mântuitoare a adevărului. El nu trebuie să aștepte să vadă ce fac alții. Are propria lui ocazie și este răspunzător înaintea Domnului Hristos, al cărui slujitor este, pentru fiecare cuvânt și faptă. El trebuie să fie atât de atent și credincios la datorie, ca și când ar auzi vocea Mântuitorului: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor”.

Purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu

Este extrem de important să știm cum să-i abordăm pe bolnavi cu mângâierea nădejdii câștigate prin credința în Domnul Isus Hristos și prin acceptarea făgăduințelor Sale. Când conștiința trezită strigă: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul, fă-mă copilul Tău”, fiți gata să-i spuneți celui în suferință sau celui indiferent că există nădejde pentru el și că va găsi un refugiu în Domnul Isus.

Mântuitorul îi invită pe toți: „Priviți la Mine și veți trăi. Veniți la Mine și veți găsi odihnă”. Cei care, cu blândețe și iubire, prezintă nădejdea Evangheliei sufletelor întristate, care au atât de mare nevoie de această speranță, sunt purtătorii de cuvânt ai Celui care S-a dat pe Sine pentru toți oamenii, ca să poată fi un Mântuitor care vindecă, plin de iubire, simpatie și milă. Să fie căutate toate mijloacele cu putință pentru ca salvarea de suflete să fie în centrul atenției în instituțiile noastre medicale. Aceasta este lucrarea noastră. Dacă lucrarea spirituală este lăsată nefăcută, nici nu mai este nevoie să se facă apel la poporul nostru să construiască astfel de instituții. Cei care nu au o dorință aprinsă de a salva suflete nu trebuie să lucreze în sanatoriile noastre. -- (Letter 159, 1902).

Nevoia de lucrători

Domnul dorește ca femei și bărbați înțelepți să lucreze ca lucrători medicali, pentru a veni în ajutorul celor bolnavi. Prin intermediul surorilor medicale, cei care până acum n-au fost interesați de cele religioase vor ajunge să întrebe: „Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” Cei bolnavi vor fi conduși la Hristos prin atenția plină de răbdare a surorilor medicale, care le cunosc nevoile și care se pleacă în rugăciune și cer marelui Medic Misionar să privească asupra celui în suferință cu milă și să facă astfel ca harul Său și puterea Sa restauratoare să fie simțite....

Învingerea timidității

Bolnavii își vor învinge timiditatea pe măsură ce sunt tot mai mult familiarizați cu interesul deosebit pe care îl are Mântuitorul pentru omenirea care suferă. Oh, profunzimea iubirii lui Hristos! Pentru a ne răscumpăra din moarte, El a murit pe crucea Calvarului.

Fie ca medicii și surorile noastre medicale să aibă totdeauna în minte cuvintele: „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu”. Fie ca fiecare medic și fiecare soră medicală să învețe cum să lucreze pentru alinarea atât a suferinței mintale, cât și a celei fizice. În aceste vremuri, când păcatul predomină și este atât de vizibil, cât este de important ca sanatoriile noastre să fie conduse în așa fel, încât să se facă cel mai mult bine cu putință! Cât este de important ca toți lucrătorii din aceste instituții să știe cum să le vorbească la timpul potrivit acelora care sunt istoviți și bolnavi de păcat!

Medicii și surorile medicale trebuie să fie întotdeauna buni și veseli, lăsând la o parte orice negură și întristare. Fie ca mâna credinței să-L apuce pe Hristos pentru atingerea Sa vindecătoare.

Surorile noastre medicale care slujesc cu răbdare celor care sunt bolnavi cu trupul și cu sufletul să-L roage pe Dumnezeu să lucreze pentru cei care sunt în suferință, pentru a putea fi călăuziți spre Hristos și pentru a avea credința că rugăciunile lor vor primi răspuns. În tot ce realizați, faceți să se descopere dragostea Domnului Hristos. -- (Letter 17, 1905).

Promptitudine la întâlniri

Au existat lipsuri în administrarea sanatoriului. Pacienții au simțit că nu au fost tratați așa cum ar fi trebuit. S-au stabilit întâlniri care nu s-au respectat. Eșecuri de acest fel vorbesc mult împotriva influenței unui medic. Astfel, pacienții vor fi adesea dezamăgiți, simțind amărăciune în suflet și minte....

Cei bolnavi plătesc pentru tratamentele prin care își pot recăpăta sănătatea; însă, dacă sunt dezamăgiți iar și iar, renumele sanatoriului va fi periclitat. Acest rău trebuie îndreptat; ceea ce s-a promis trebuie respectat, căci, dacă nu, medicul pierde încrederea pacienților în cuvântul său. Dacă medicul-șef nu își poate ține întâlnirea programată, atunci colaboratorul său trebuie să facă această consultație, explicând pacientului cauza absenței sale.

Dacă medicii din sanatoriile noastre nu se vor dovedi oameni capabili, care să aibă în vedere desăvârșirea, dacă nu își vor îndeplini cu promptitudine sarcinile de serviciu, lucrarea lor va ajunge o ocară, iar uneltele rânduite de Domnul își vor pierde influența pe care ar fi trebuit să o aibă. Prin neglijarea datoriei, medicul Îl umilește pe Marele Medic, al cărui reprezentant trebuie să fie. Ora de consultație trebuie respectată cu toți pacienții, fie că sunt bogați, fie că sunt săraci. Nici un fel de neglijență nu trebuie să fie îngăduită la nici una din surori. țineți-vă totdeauna cuvântul, fiți prompți la ora de consultație stabilită, căci acest lucru înseamnă mult pentru cel bolnav. -- (Letter 128, 1905).

Promptitudine și eficiență

Cei bolnavi nu trebuie să fie siliți să aștepte atunci când au nevoie de sfat și alinare. Niciodată medicul nu trebuie să-și neglijeze pacienții. El trebuie să aibă o judecată rapidă și profundă și trebuie să aducă în salonul bolnavului o atmosferă plăcută. Nu trebuie să fie rece, respingător sau șovăitor, ci trebuie să cultive acele calități care să exercite o influență mângâietoare asupra celor în suferință. Ei doresc mai mult decât o privire; doresc cuvinte amabile, care să le aducă speranță. Doctorul trebuie să fie gata să le acorde cuvinte voioase de asigurare, cuvinte rostite din inimă cu înțelepciune, care să arate că el înțelege cazurile celor pe care îi are în grija sa. Acest lucru le va inspira odihnă și încredere chiar de la prima întâlnire.

Medicul trebuie să fie un om cu mintea curată. Dacă principiile sale sunt neîntinate, el va exercita o influență în favoarea binelui. Medicii trebuie să fie continuu pătrunși de Spiritul lui Hristos, învățând lecții de la El, Cel mai mare Învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Atunci ei vor fi curați în gândire, cuvinte și fapte. Nu va exista nimic în cuvintele sau faptele lor care să-i conducă la gânduri necurate.

Desfrâul distruge multe suflete, iar medicii, în special, trebuie să vegheze și să se roage ca să nu fie duși în ispită și ca să poată avea acel har care să-i facă exemple de evlavie și curăție. Lucrarea lor este o cunoaștere zilnică și îndeaproape a lui Dumnezeu, iar raportul lor va fi păstrat cu strictețe în registrul din ceruri.

Medicii din instituțiile noastre de sănătate au responsabilități multe și dificile. Unica lor siguranță constă în a-și păstra gândurile și pornirile sub controlul Marelui Învățător. Ei au ocazii de aur de a face bine; pot călăuzi și modela varietatea de tipuri ale minții omenești cu care vin în contact. Ei trebuie să ia poziții de partea lui Dumnezeu. Arătați bărbaților și femeilor care vin în legătură cu institutul cât de curați și nobili pot deveni; arătați-le că aveți încredere neclintită în Dumnezeu, că El este Izvorul tăriei voastre și că voi vă bizuiți doar pe făgăduințele Sale. Faceți-vă datoria cu promptitudine, în timp ce faceți apel la ajutorul Tatălui vostru Cel ceresc pentru a birui orice slăbiciune de caracter. Cu mâna credinței, apucând brațul puterii divine, implicați-vă cu toată ființa în lucrarea pe care o aveți de făcut. -- (Letter 6a, 1890).

Privilegiul slujirii

Sunt învățată să le spun lucrătorilor din sanatoriile noastre: adevărul trebuie prezentat cu înțelepciune, bunătate și iubire. În capitolul 14 din Ioan sunt lecții prețioase, îndemnuri valoroase, care ar trebui să fie prețuite de fiecare copil al lui Dumnezeu care dorește să slujească altora, prezentându-le mângâierea și harul lui Dumnezeu. Fie ca aceste lecții să fie întipărite în minte; ele să fie mereu, mereu repetate.

Domnul a lucrat astfel, încât să avem instituții de sănătate, pentru a putea învăța să aducem în fața bolnavilor, în modul cel mai atrăgător, adevăruri de origine divină. Noi nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că aceste instituții sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu, pentru a aduce lumina adevărului acelora care se află în întuneric....

Prin lucrarea Sa de slujire pentru cei bolnavi și suferinzi, Domnul Hristos stă în fața lumii ca cel mai mare Misionar medical pe care L-a cunoscut lumea vreodată și ca model pentru fiecare lucrător misionar creștin. El a știut să rostească cel mai potrivit cuvânt pentru fiecare suferind și El a rostit nu numai ceea ce aducea vindecare pentru trup, ci și convingere pentru suflet și iluminare spirituală. El le dădea celor ce căutau acest lucru o cunoaștere a propriului suflet și a celei mai mari nevoi a acestuia.

Cuvântările Domnului Hristos au constituit explicația spirituală a slujirii Sale practice pentru cei necăjiți. El Însuși a fost marele ideal de neprihănire pentru cei cărora le-a slujit. În acest fel, El a sădit semințele adevărului în inimile omenești.

Rugăciune pentru cei bolnavi

Adesea, în îngrijirea bolnavilor, se acordă prea multă atenție unor aspecte minore, în timp ce este uitată marea nevoie a pacienților după adevărurile mărețe, mântuitoare ale Evangheliei, care ar trebui să lucreze atât asupra sufletului, cât și a trupului. Când neglijați să vă rugați pentru cei bolnavi, îi lipsiți de marile binecuvântări; căci îngerii lui Dumnezeu așteaptă să slujească acestor suflete, ca răspuns la cererile voastre. Cei care cunosc adevărul trebuie să caute, pe orice cale cu putință, pe orice cale plăcută, să descopere puterea harului Domnului Isus Hristos. Pe măsură ce exemplifică adevărul zi de zi în umblarea lor și în vorbirea lor, ei vor exercita o influență sfântă, iar harul lui Hristos va coopera cu efortul omenesc. Lucrând în mod inteligent pentru refacerea trupului și a sufletului afectat de păcat, ei vor fi adevărați împreună-lucrători cu Hristos și vor fi unelte în mâinile Sale, pentru a-I aduce laudă și a-I vesti mântuirea.

Iubirea Mântuitorului trebuie experimentată

Exercitarea înțelepciunii și a unei judecăți sănătoase va face mult pentru Dumnezeu. Pe măsură ce slujitorii Săi aduc la îndeplinire cerințele Evangheliei potrivit cu iscusința lor, Dumnezeu va face din ei o laudă la adresa Numelui Său. Planul Său este ca, prin exemplificarea adevărului în viețile urmașilor Săi, sufletele să fie câștigate pentru El.

Toți cei care susțin că sunt evlavioși și că dețin o cunoaștere a adevărului pentru acest timp trebuie să transmită acest lucru acelora cu care au de-a face. Însă plinătatea iubirii Mântuitorului nu este exprimată atât de hotărât pe cât ar trebui, iar urmarea este că, în locuri în care ar trebui cules un seceriș bogat pentru Dumnezeu, este lipsă. „Găsit prea ușor” sunt cuvintele scrise în dreptul numelui multora care ar fi putut face o lucrare ce ar fi putut câștiga aprobarea cerului. Este nevoie de o măsură mai mare a harului lui Hristos pentru a se uni cu efortul și iscusința omului.

Scopul lui Dumnezeu este ca instituțiile noastre de sănătate să devină mijloace foarte eficiente pentru aducerea sufletelor la lumina adevărului. Trebuie făcut mult mai mult pentru a încuraja. Numai atunci când facem tot ce putem mai bine pentru înălțarea Împărăției lui Hristos ni se vor putea rosti cuvintele: „Bine, rob bun și credincios”. Doar atunci când spiritul adevărului este prezent în viețile noastre Spiritul lui Hristos va putea lucra împreună cu noi, pentru a convinge inimile și a converti sufletele pentru Evanghelie.

Să învățăm și să mângâiem

Domnul Hristos dorește să lucreze pe multe căi cu oamenii pe care i-a rânduit. Fiecare lucrător din sanatoriile noastre trebuie să se considere un slujitor al lui Hristos, care trebuie să-i învețe pe alții și să aducă alinare, lăsând ca lumina să strălucească prin cuvânt și faptă. Cei care sunt binecuvântați cu lumina adevărului trebuie să reflecte lumina. Luând asupra lor Numele lui Hristos, ei s-au angajat să devină împreună-lucrători cu Dumnezeu și trebuie să dovedească un spirit de lucru consacrat atunci când aduc la îndeplinire planurile Domnului. Ei trebuie să meargă în toată lumea, să predice Evanghelia oricărei făpturi, prezentând frumusețea vieții Lui prin propriul lor exemplu de lucru serios și cu sacrificiu de sine.

Mă rog ca Duhul Sfânt să-și poată face lucrarea sfințitoare asupra lucrătorilor din instituțiile noastre. Frații mei și surorile mele, treziți-vă ca să deveniți împreună-lucrători cu Acela care și-a dat viața pentru mântuirea lumii. Nu trebuie să ne reducem eforturile în aceste vremuri. Domnul Hristos vă cere să lucrați cu toate puterile inimii, sufletului și minții. Dacă veți da ajutorul influenței și efortului pe care îl depuneți pentru lucrarea lui Hristos, îngerii vi se vor atașa, făcând din voi o putere mântuitoare pentru Domnul Hristos. -- (Manuscript 57, 1912).

O influență care câștigă

Când îi îngrijiți pe bolnavi, acționați cu duioșie, bunătate, credincioșie, ca să puteți avea o influență spre convertire asupra lor. Aveți nevoie de harul lui Hristos pentru a putea reprezenta cum se cuvine slujirea Lui. și pe măsură ce voi prezentați harul adevărului, printr-o slujire credincioasă, dezinteresată, îngerii vor fi prezenți pentru a vă susține. Mângâietorul va fi alături de voi pentru a împlini făgăduința Mântuitorului: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”.

Am de dat o însărcinare, am de transmis o solie lucrătorilor noștri de la sanatoriu. Păstrați-vă sufletele în curăție. Lucrarea voastră să aibă ca influență câștigarea celor pe care îi aveți în grijă. Poate puteți vorbi adesea bolnavilor despre marele Medic, care poate vindeca bolile atât ale trupului, cât și ale sufletului. Rugați-vă împreună cu cei bolnavi și încercați să-i călăuziți să-L vadă în Domnul Hristos, Vindecătorul lor. Spuneți-le că, dacă vor privi la El, prin credință, El le va spune: „Păcatele îți sunt iertate”. Înseamnă foarte mult ca bolnavul să învețe această lecție. -- (Letter 56, 1907).

Surori medicale consacrate

Este nevoie de tineri serioși, devotați, care să se înroleze în această lucrare pentru a munci ca surori medicale și lucrători medicali. Pe măsură ce acești tineri folosesc cu conștiinciozitate cunoștințele dobândite, priceperea lor va spori și vor fi tot mai bine calificați pentru a sluji ca mână de ajutor a Domnului. Ei pot deveni misionari de succes, călăuzind sufletele către Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii și care poate salva atât sufletul, cât și trupul.

Domnul are nevoie de tinere și tineri înțelepți, care să lucreze ca surori medicale și lucrători medicali, pentru a alina și a veni în ajutorul celor bolnavi și suferinzi. Oh, ce bine ar fi dacă medici și surori medicale asemenea lui Hristos le-ar putea sluji celor aflați în necazuri, să-i ajute să-și așeze trupurile istovite, robite de durere, în grija Marelui Vindecător, privind la El prin credință pentru refacere!

Mulți convertiți și vindecați

Orice creștin adevărat se pleacă înaintea Domnului Isus, adevăratul medic pentru suflet. Când acesta stă la patul bolnavului, mulți se vor converti, nu doar se vor vindeca. Dacă, printr-o călăuzire judicioasă, pacientul este călăuzit să-și predea sufletul lui Hristos și să-și aducă sufletul în ascultare de voia lui Dumnezeu, se va obține o mare biruință. -- (The Review and Herald, 9 mai, 1912).