Predica sorei White în capela Sanatoriului Sf. Elena (Cal.), 14 iulie 1902, ora 6
Am făgăduit că în această dimineață voi vorbi cu privire la nevoia de a ne strânge copiii din școlile publice și să le asigurăm locuri unde pot fi educați corect. Am fost surprinsă de aparenta atitudine indiferentă a unora, cu toate avertizările repetate că părinții trebuie să ofere familiilor lor nu numai cele privitoare la interesele actuale, ci mai ales cele privitoare la interesele viitoare, veșnice.
Caracterele pe care le formăm în această viață vor hotărî destinul nostru. Dacă alegem, putem trăi o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu.
Fiecare familie creștină este o biserică. Membrii familiei ar trebui să fie ucenici ai lui Hristos în toate faptele lor. Tatăl trebuie să păstreze o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu încât să-și simtă datoria să asigure tuturor membrilor familiei o educație și o pregătire care să-i pregătească pentru o viață viitoare, nemuritoare. Copiii lui trebuie să fie învățați principiile cerului. El este preotul familiei, răspunzător față de Dumnezeu pentru influența pe care o are asupra fiecărui membru al familiei. El trebuie să-și așeze familia în condițiile cele mai favorabile cu putință, astfel încât să nu fie ispitiți să semene obiceiurile și practicile rele și a principiilor decăzute pe care le-ar putea găsi în lume.
Dând un exemplu bun în cămin părinții pot avea o influență bună în biserică. Ei să nu aducă în biserică un spirit grăbit care produce neînțelegeri, făcând aproape cu neputință ca doi membri să se înțeleagă dacă nu ajung să aprecieze ideile și căile altuia. Membrii bisericii ar trebui să-și aducă aminte că două frunze ale aceluiași pom nu sunt asemănătoare. Ei trebuie să recunoască faptul că atunci când sunt frați și surori în Hristos Isus, ei sunt legați unul de altul și cu Hristos, așa cum frunzele unui copac sunt legate cu ramurile și cu trunchiul, și cu toate acestea, nu sunt toate tăiate după același model. Fiecare părinte are individualitatea și personalitatea lui. El are dreptul la independență personală ca oricare alt conducător, deoarece el trebuie să-și conducă familia în temere de Dumnezeu. Regula cerească trebuie adusă în cămin. Aceasta ne va pregăti pentru relațiile din biserică în calitate de împreună lucrători cu Dumnezeu și ne vor face exemple bune.
Domnul dorește să înțelegem că trebuie să punem pe copiii noștri într-o relație corectă cu lumea, cu biserica și cu familia. Legătura lor cu familia este primul punct pe care să-l luăm în considerație. Să-i învățăm să fie politicoși unul față de altul și politicoși cu Dumnezeu; poate întrebi: „Ce înțelegi atunci când spui că trebuie să-i învățăm să fie politicoși cu Dumnezeu?” Vreau să spun că trebuie învățați să respecte pe Tatăl nostru ceresc și să aprecieze jertfa cea mare și infinită pe care Hristos a adus-o în favoarea noastră. Hristos S-a așezat în capul omenirii ca să ne poată arăta ce poate face natura omenească în legătură cu cea divină. Învățați-i că împreună, copii și părinți, aveți privilegiul să fiți membri ai bisericii lui Dumnezeu - pietre vii în templul Său ceresc. Atât părinții cât și copiii trebuie să păstreze o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu încât îngerii cerești să poată comunica cu ei. Acești soli sunt ținuți afară din multe căminuri din cauză că abundă nelegiuirea și nepolitețea față de Dumnezeu. Să scoatem din Cuvântul Său spiritul cerului și să-l aducem în viața noastră, aici jos.
Unii ar putea spune: „Dacă credem în Biblie, de ce nu face Dumnezeu minuni pentru noi?” El face dacă-i dăm voie. Când unei minți omenești i se îngăduie să intre sub stăpânirea lui Dumnezeu, mintea aceea va descoperi puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu; puterea minții în acțiune este asemenea puterii făcătoare de minuni a lui Dumnezeu.
În rugăciune, trebuie să menținem pe copii prin credință în căminuri și trebuie să ne facem cu credincioșie datoriile care ne revin. Din lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, știu că soțul și soția trebuie să fie în cămin pastor, medic, asistentă și învățător, legând pe copii de ei și de Dumnezeu, învățându-i să evite orice obicei care într-un fel sau altul luptă contra lucrării lui Dumnezeu și învățându-i să poarte de grijă fiecărei părți a organismului. Părinții au răspunderea cea mai mare să se păstreze în sănătate fizică și spirituală, astfel ca lumina cerului să poată lumina în canalele minții și să ilumineze templul sufletului. Astfel de părinți vor da copiilor din pruncie îndrumări cu privire la ce așteaptă Dumnezeu de la ei. Luând Cuvântul Său ca Sfetnic, îi vor crește în hrănirea și mustrarea Domnului.
Mulți părinți îngăduie copiilor lor să alunece într-o parte și în alta. Dar lucrul acesta nu este corect. Părinții sunt răspunzători față de Dumnezeu pentru salvarea copiilor lor. Ei răspund pentru sănătatea fizică. Ei trebuie să-i ajute pe orice cale, să crească cu o constituție sănătoasă. Ar trebui să-i învețe să nu se lase stăpâniți de poftă sau să-și pună în pericol capacitățile fizice sau mintale prin obiceiuri rele; căci Dumnezeu dorește să folosească toate puterile lor.
Orice cuvânt rostit de tați și de mame are o influență asupra copiilor spre bine sau spre rău. Dacă părinții vorbesc cu mânie, dacă dau pe față un spirit pe care-l manifestă copiii lumii, Dumnezeu îi socotește copii ai lumii, nu fii și fiice ale Sale.
Părinți, din clipa în care ne-am născut din nou în Împărăția cerului suntem în slujba lui Dumnezeu. Viețile noastre trebuie trăite așa încât El să le poată aproba. Principiile cerului trebuie să fie aduse în conducerea căminului. Orice copil trebuie învățat să fie politicos, milos, iubitor, curtenitor, simțitor și cu inima plină de bunătate. Petru vorbește despre caracteristicile creștinului și ne învață cum să ne ferim de orice rău trăind după placul adunării: „Dați-vă și voi toate silințele, zice el, ca să uniți cu credința voastră fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați, și cu dragostea de frați, iubirea de oameni”.
Dorim să avem cunoașterea Mântuitorului nostru. Nu este oare cel mai bine ca fiecare să învățăm pe copii să fie politicoși în cămin și politicoși cu Dumnezeu? Nu acesta este lucrarea ca „împreună lucrători cu Dumnezeu”, să ne facem datoria? După lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o de ani de zile, știm că familiile poporului Său au o nevoie mare de curățire. Sfârșitul este mai aproape decât atunci când am crezut. Ca tați și mame, trebuie să ne curățim după cum Hristos este curat, adică trebuie să ajungem desăvârșiți în sfera noastră, așa cum Dumnezeu este desăvârșit în sfera Sa. În loc să dăm înapoi, ar trebui să ne asemănăm cu voia cerului, cu divinitatea cerească. Să dăm la o parte orice spirit de murmurare și de nemulțumire, amintindu-ne că prin alimentarea unui astfel de spirit arătăm lipsă de respect față de Dumnezeu. Trăim în locul locuinței Sale; suntem membrii ai familiei Sale - prin creațiune și prin mântuire. Fiecare în parte trebuie să cultive sentimente de respect și amabilitate față de cei cu care suntem asociați. În relațiile noastre unii cu alții ar trebui să fim atenți ca niciodată să nu stingem sau să rănim viața și spiritul altora. Când în viață și în caracter dăm pe față puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu, lumea va afla despre noi că am fost cu Isus și că am învățat de la El.
Mă simt apăsată de aceste lucruri. Noaptea trecută n-am putut dormi după ora două. În zorii dimineții, scriam cu privire la acest subiect, încercând să-l prezint așa încât să fie înțeles. Nu trebuie să credem că am ajuns la desăvârșire. Trebuie să fim treziți, ca să putem fi curățiți de toată zgura. Avem nevoie de binecuvântările bogate pe care cerul este gata să le reverse peste noi, binecuvântări făgăduite fiecărui credincios.
Domnul nu ne lipsește de nici un lucru bun. El declară: „Cereți și vi se va da”. El nu ne cere să ne restrângem cererile la anumite lucruri, ci ne asigură că ne va binecuvânta după bogățiile harului Său. El este mai binevoitor să dea Duhul Sfânt acelora care-L cer, decât sunt dispuși părinții să dea daruri bune copiilor lor. Ca să-și arate bunăvoința, El se referă la legătura plină de dragoste prin care părintele își susține fiul. „Care este omul acela dintre voi care dacă fiul său îi cere o pâine, să-i dea o piatră? Sau dacă cere un pește să-i dea un șarpe?”
Dacă voi care sunteți răi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel ceresc va da daruri bune celor care-I cer?
Părinții pot învăța această lecție în toată însemnătatea ei. Copiii care cer ceva care nu este spre binele lor, nu sunt lăsați , ci li se spune cu amabilitate. „Nu-ți face bine. Nu-ți pot da pentru că îți face rău, dar vom căuta pe toate căile să te facem fericit”.
Tatăl ar trebui să fie totdeauna dispus față de copii. Cât de trist este că nu totdeauna dispoziția tatălui este așa cum ar trebui. Tatăl care are băieți ar trebui să vină în legătură apropiată cu ei dându-le avantajul experienței lui mai mari și vorbind cu ei cu o astfel de simplitate și bunătate care să-i lege de inima lui. El trebuie să-i facă să vadă că el are în vedere totdeauna fericirea și interesele lor.
Părinți, păstrați fără încetare înaintea copiilor voștri, relația pe care o avem cu Tatăl nostru ceresc. Să le spunem că noi suntem copiii Săi, și că dorim să-i tratăm la fel cum ne tratează și El. El nu ne lasă în situațiile periculoase. Ne dă numai lucrurile care sunt spre cel mai mare bine al nostru. El spune: „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide, căci cine cere capătă; cine caută găsește și celui ce bate i se va deschide”.
Taților, trebuie să dăm socoteală lui Dumnezeu. Când luăm în considerație răspunderea față de El pentru orice faptă, când ne aducem aminte că „suntem o priveliște pentru lume, îngeri și oameni”, vom dori să fim curățiți de orice asprime, de toane, de lipsa noastră de simpatie și de dragoste unii față de alții. Aceste rele sunt ca neghina în grâu și trebuie distruse.
Copiii să fie ocrotiți de influențele stricăcioase
Asupra taților și mamelor stă răspunderea să dea o educație creștină copiilor încredințați lor. Ei nu trebuie să neglijeze pe copii niciodată. În nici o împrejurare să nu lase ca afacerile să le absoarbă mintea, timpul și talentele prin care copiii lor pot fi aduși în armonie cu Dumnezeu, și să fie lăsați să ne depărteze până când să fie despărțiți de El. Nu trebuie să îngăduie copiilor lor să plece din brațele lor în brațele necredincioșilor. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere să-i ferească de spiritul lumii. Ei trebuie să-i învețe să devină ajutoare împreună cu Dumnezeu. Ei sunt mâna omenească a lui Dumnezeu care-i pregătește pe ei și pe copii pentru o viață fără sfârșit în căminul ceresc.
Educația copiilor noștri începe în cămin. Mama este primul lor învățător. Când ajung destul de mari ca să meargă la școală, să le îngăduim oare să se ducă la școala publică? Cu mulți ani în urmă, în Oakland, soțul și cu mine am discutat cu un învățător de la o școală publică din oraș. El ne-a spus. „Dacă părinții ar ști despre nelegiuirile care se practică, după câte știm, în această școală, s-ar aprinde de mânie astfel încât nici dumneavoastră și nici eu nu-mi pot imagina. Tinerii sunt stricați; și ce fel de cămine au, este mai mult decât pot spune profesorii”.
Această declarație a fost făcută acum peste douăzeci de ani. S-au ameliorat stările de lucruri din școlile publice? Unii tați și mame sunt atât de indiferenți, atât de neglijenți, încât cred că nu este nici o deosebire dacă copiii lor merg la școala bisericii sau la școala publică. Ei spun: „Suntem în lume și nu putem ieși din ea”.
Dar părinților, putem alege o cale mai bună să ieșim din lume, și dacă alegem să facem așa, putem evita să vedem multe din nelegiuirile și crimele care există.
Trebuie să facem tot ce putem ca să ne așezăm pe noi și pe copii acolo unde să nu vedem nelegiuirea care se practică în lume. Ar trebui să păzim cu grijă văzul ochilor și auzirea urechilor astfel ca aceste lucruri grozave să nu pătrundă în mințile noastre. Când sosește ziarul în casă, îmi vine să-l ascund pentru ca lucrurile ridicole și senzaționale să nu fie văzute. Pare ca și când vrăjmașul este la temelia publicării a atâtor lucruri care apar în ziare. Orice lucru păcătos care poate fi găsit este descoperit și prezentat gol înaintea lumii.
Linia de demarcație dintre cei care slujesc lui Dumnezeu și cei care nu-L slujesc trebuie să rămână mereu clară. Deosebirea dintre credincioși și necredincioși trebuie să fie atât de mare ca și deosebirea dintre lumină și întuneric. Când poporul lui Dumnezeu va lua atitudinea că sunt temple ale Duhului Sfânt, Hristos Însuși va locui în el, ei îl vor descoperi atât de lămurit în spirit, în cuvinte și în fapte, încât va fi o deosebire clară între ei și urmașii lui Satana.
Unii pot întreba: „Dacă trebuie să rămânem un popor deosebit, de ce avem sanatorii în care-i invităm pe toți?” Răspund: „Aducând pe bărbații și femeile din alte biserici în instituțiile noastre, le spunem că nu aparținem unei biserici? Dacă facem așa ne lepădăm de Legea lui Dumnezeu. Noi aparținem bisericii; dar deschidem larg ușile și dorim ca toți care vor, să intre. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, spunea Mântuitorul, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe tatăl vostru care este în ceruri”. Trebuie să căutăm să refacem sănătatea fizică a celor bolnavi și a celor suferinzi. Mulți bărbați și femei au fost greșit educați în obiceiurile de viață. Mulți copii sunt bolnavi pentru că n-au fost învățați niciodată cu privire la legile organismului omenesc - mecanism care a determinat pe David să exclame: „Am fost făcut într-un mod atât de minunat”.
O învățătură din Israel
În timp ce judecățile lui Dumnezeu cădeau peste țara Egiptului, Domnul a îndrumat pe Israeliți nu numai să-și țină copiii în case, ci să aducă și cirezile de pe câmp. Înainte ca primii născuți să fie uciși, Domnul, prin Moise a spus poporului Său: „Luați un miel pentru familia voastră și înjunghiați paștele. Să luați o ramură de isop pe care să o înmuiați în sângele care este în vas și nimeni dintre voi să nu iasă pe ușă din casă până a doua zi dimineața. Căci Domnul va trece să lovească pe Egipteni; și când va vedea sângele pe prag și pe ușiori, Domnul va trece pe lângă ușă și nu va lăsa pe nimicitor să intre în casele voastre și să vă lovească”.
După cum Israelții și-au ținut copiii în casă atunci când judecățile lui Dumnezeu erau în țara Egiptului, tot astfel în acest timp periculos, trebuie să ne păstrăm copiii despărțiți și deosebiți de lume. Trebuie să-i învățăm că poruncile lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult decât ne dăm noi seama. Cei care le păzesc nu vor imita practicile călcătorilor Legii lui Dumnezeu.
Părinții trebuie să privească Cuvântul lui Dumnezeu cu respect, ascultând de învățăturile lui. Părinților din zilele acestea, ca și Israeliților, Dumnezeu le spune: „Aceste cuvinte... să fie în inima ta, să le dai copiilor tăi și să le vorbești când te vei culca și când te vei scula. Să legi ca un semn pe mâna ta și să fie pe frunte între ochi. Să le scrii pe ușiorii și pe porțile tale”.
Cu toate aceste instrucțiuni lămurite, unii din poporul lui Dumnezeu, îngăduie copiilor lor să meargă la școlile publice unde se amestecă cu aceia care sunt stricați moral. În aceste școli copiii lor nu pot nici să studieze Biblia și nici să învețe principiile ei. Părinți creștini, trebuie să luați măsuri ca copiii voștri să fie educați în principiile biblice și nu vă mulțumiți doar cu faptul că învață Cuvântul în școala bisericii. Învățați personal Scripturile pe copiii voștri mai mult decât faceți acum. Vorbiți cu ei. Așezați-le mințile să alerge pe o cale dreaptă. Dacă faceți lucrul acesta veți descoperi că lumina slavei lui Dumnezeu va pătrunde în căminele voastre. Dar cum vă puteți aștepta la binecuvântarea Sa, când nu învățați pe copii cum se cuvine?
Am atins doar câteva puncte din numărul mare de subiecte cu privire la formarea și educarea copiilor. Cândva sper să tratez aceste aspecte mai profund; căci am fost trezită să-mi dau seama că aceste lucruri trebuie prezentate înaintea poporului nostru. Adventiștii de Ziua a Șaptea trebuie să meargă pe o cale cu totul diferită decât aceea pe care a mers, dacă așteaptă aprobarea lui Dumnezeu să se odihnească asupra lor și a căminelor lor.
Orice părinte credincios va auzi de pe buzele Domnului cuvintele: „Bine, slugă bună și credincioasă... intră în bucuria Domnului tău. Domnul să ne ajute să fim robi buni și credincioși în legăturile noastre unii cu alții. El ne spune: „îndemnați-vă unul pe altul ca să vă îndemnați la dragoste și la fapte bune”, ajutându-ne și întărindu-ne unii pe alții.
Nevoia de o școală a bisericii din Crystal Springs
Am ajuns aproape acasă. Stăm la hotarele lumii veșnice. Cei care se vor dovedi vrednici vor fi invitați în curând în împărăția lui Dumnezeu. Nu avem timp de pierdut. Ar trebui să întemeiem lucrarea la Crystal Springs. Aici sunt copiii noștri. Să-i lăsăm să fie mânjiți de lume prin nelegiuirea ei și prin disprețul ei față de Legea lui Dumnezeu? Întreb pe cei care plănuiesc să-și trimită copiii la școala publică unde sunt supuși stricăciunii: „Cum vă puteți asuma un asemenea risc?”
Dorim să înălțăm o clădire a școlii bisericii pentru copiii noștri. Din cauza numeroaselor apeluri pentru mijloace, se pare că este o chestiune grea să se asigure suficienți bani sau să se trezească un interes destul de mare ca să se clădească o școală mică, potrivită. Am spus comitetului școlar că le vor lăsa un teren pe un timp pe care-l voi socoti necesar, pentru școală. Sper că se va trezi un interes destul de mare care să ne ajute să clădim ceva unde copiii noștri să poată fi învățați Cuvântul lui Dumnezeu care este sângele vieții și trupul Fiului lui Dumnezeu. „Cine mănâncă trupul Meu, declară El, și bea sângele Meu are viața veșnică... Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață”. Trebuie să mâncăm și să bem Cuvântul viații, împlinind îndrumările lui mult mai mult decât am făcut vreodată înainte.
Nu vreți să vă dați interesul pentru înălțarea acestei școli în care să fie predat Cuvântul lui Dumnezeu? Când a fost întrebat cât era de dispus să dea pentru școala în lucru, un bărbat a spus că dacă i s-ar da trei dolari pe zi împreună cu cazare și masă, ne-ar ajuta. Dar noi nu dorim oferte de felul acesta. Ajutoare ne vor veni. Așteptăm să avem o clădire pentru școală, în care să fie învățați cu privire la principiile biblice. Ne așteptăm ca fiecare dintre cei care sunt împreună cu noi să dorească să ia parte la ridicarea acestei clădiri. Ne așteptăm să formăm o mică oștire de lucrători pe acest deal.
Știm că toți sunt interesați în reușita acestei întreprinderi. Toți cei care au timp să dea câteva zile ca să ajute la clădire. Nu s-au subscris prea mulți bani, dar suficienți pentru cumpărarea de materiale. Suntem bucuroși pentru ceea ce s-a dat și acum rugăm pe toți să susțină cu interes această problemă, astfel ca în curând să putem avea un loc în care copiii noștri să poată studia Biblia care este temelia oricărei educații adevărate. Frica de Domnul este prima lecție ce trebuie învățată - este începutul înțelepciunii. Nu este nici un motiv ca această lucrare să se tergiverseze. Fiecare să facă ceva. Unii s-ar putea scula la ora 4 dimineața ca să ne ajute. De obicei eu îmi încep lucrarea înainte de acest timp. Îndată ce se luminează, cineva ar putea începe la clădire folosind o oră sau două până la micul dejun. Alții nu pot face lucrul acesta, însă toți pot face ceva ca să-și arate interesul în a face cu putință copiilor să fie educați în școală, unde pot fi disciplinați și educați pentru slujirea lui Dumnezeu. Binecuvântarea Sa va fi dată cu siguranță oricărui efort.
Când clădeam casa de adunare din Coorambong, sora Mc. Enterfer și cu mine am mers în districtul în care locuiau tâmplarii întrebându-i cu cât s-ar putea angaja să lucreze pe zi. Mulți au făgăduit că vor lucra mai ieftin decât plata obișnuită. Câțiva au promis să dea ceva timp, alții cu familii de întreținut care erau prea săraci să lucreze pe nimic, s-au oferit să lucreze pe 6 șilingi pe zi - un dolar și jumătate. Casa de adunare a fost clădită și stă azi ca monument pentru Dumnezeu, o minune lucrată prin puterea Sa. Mulți dintre credincioși de abia începuseră să păzească Sabatul. Unii dintre ei erau foarte săraci și la început a trebuit să-i ajutăm. Acum se întrețin singuri. Ei țin cheltuielile bisericii și plătesc o zecime credincioasă. Acesta este modul în care au lucrat la construcțiile caselor lor de adunare în multe locuri din Australia.
Frați și surori, ce faceți să ajutați la construirea unei școli a bisericii? Credem că fiecare vă socotiți un privilegiu și o binecuvântare să aibă această școală. Să prindem spiritul lucrării zicând: „Ne vom scula și vom zidi. Și toți se vor apuca de lucru uniți și în curând vom avea școală în care o zi după alta copiii noștri vor fi învățați calea Domnului. Când facem tot ce putem mai bine, binecuvântarea Domnului va rămâne asupra noastră. Să nu ne sculăm și să zidim? (Semnat) Ellen G. White.