„Elmshaven”, „Sanitarium, Cal., 7 noiembrie 1902.
N-am putut dormi după ora unu. Acum mintea mea este clară cu privire la problemele la care nu eram sigură. Am rugat pe Tatăl meu ceresc să mă ierte că am privit la oameni, așteptând ca ei să fie înțelepți. Domnul mi-a dat avertizări, care la început mi-au fost prezentate în imagini, dar acum îmi sunt descoperite lămurit. Dumnezeu m-a îndemnat cu privire la lucrarea care trebuie făcută în Nashville.
În trecut am primit multe îndrumări privitoare la lucrarea în câmpul de sud și timp de ani de zile am urmărit lucarea și pe lucrători cu un interes deosebit. Câmpul, așa cum arată acum, este o mustrare pentru aceia care pretind că împlinesc însărcinarea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Săi chiar înainte de înălțare.
De curând Domnul mi-a adresat întrebarea: „Vrei să faci la fel ca mulți dintre frații tăi conlucrători, doar pentru că-ți place să fi văzută făcând?” Glasul tău nu se va mai auzi prezentând dar nevoile acestui câmp atât de multă vreme neglijat? Dacă este așa, și tu vei primi mustrarea care este dată lucrătorilor și poporului care n-au făcut pentru câmpul din Sud lucrarea pe care El le-a dat să o facă, care au trecut înainte pe alături de cei care le sunt vecini tratându-i cu indiferență și cu o neglijență condamnabilă.
O, dacă președinții Conferinței noastre ar încuraja pe membrii bisericii să depună un interes activ în lucrarea din Sud și să facă tot ce le stă cu putință ca să șteargă acuzația care stă asupra adventiștilor de ziua a șaptea datorită stării acestui câmp. Poporul nostru crede în Biblie dar urmează o cale care aduce condamnare asupra lor și asupra cauzei lui Dumnezeu.
Există lucrători care au stat de partea Satanei în această situație, ca unii care nu doresc să se intereseze de lucrarea din Sud. Acelora care au fost înclinați să trimeată ajutor lucrării din Nashville li s-a vorbit cu necredință și descurajare, încât locul acesta despre care Dumnezeu a spus clar că trebuie să primească niște avantaje deosebite, n-a primit ajutorul pe care ar fi trebuit să-l primească. Mereu și mereu, banii care fuseseră dați câmpului acestuia au fost dirijați în alte direcții. În felul acesta s-a repetat greșeala din trecut cu privire la destinarea greșită a fondurilor. Există unii care în loc să întărească și să susțină lucrarea din Nashville, au încercat să o distrugă prin critici nedrepte și prin bănuieli rele. Ei au pus o piedică în fața ochilor care a devenit apoi un munte. Nu mai văd nimic decât muntele. Dacă ar îndepărta această piedică - și pot dacă doresc - ar vedea slava de dincolo. Dar dacă vor face ei lucrul acesta, n-ar fi oare un act de milă pentru ei? Ei nu văd modul în care privește Domnul atitudinea lor. Ei ciugulesc paie. Nu trebuie să rămână cum sunt. Situația lor depinde de ei. Dar trebuie să se supună voinței lui Dumnezeu. Până când nu vor face lucrul acesta, cuvintele spuse despre Moab, li se aplică și lor: ” Moab... n-a fost pritocit; de aceea a rămas cu gustul lui iar mirosul nu i s-a schimbat.”
Sunt mulți aceia care s-au angajat în lucrarea de strângere de bârfe, mulți care au făcut dintr-un țânțar un munte. Hristos le-a spus lămurit cum privește El acest fel de lucrare. Dar ei n-au luat seama la sfintele Sale îndrumări. De ce? Pentru că nu doresc să facă voia lui Dumnezeu. Ei doresc să înainteze doar domeniile de lucrare în care au un interes și cred că mijloacele de care dispun trebuie folosite în acele domenii.
A fost pusă întrebarea: „Ce influență aduceți voi în lucrarea Domnului când urmați o astfel de cale?” Voi folosiți timpul și banii să puneți piedici unei lucrări deja începute. N-ar putea fi folosiți mai bine timpul și banii? Dacă v-ați fi străduit să împliniți însărcinarea dată de Hristos, dacă ați fi acționat ca niște oameni sensibili, așa cum ar fi lucrat Hristos dacă ar fi fost în locul lor, ar fi început o lucrare în acele domenii, care ar fi proslăvit pe Dumnezeu și ar fi adus binecuvântare în multe locuri. Dar voi v-ați îndepărtat de îndrumarea dată de Hristos.
Dorința Mântuitorului este ca între urmașii Săi să se dea pe față unitate și dragoste. Învățătura pe care a dat-o ucenicilor în capitolul cinci din Matei este aceeași învățătură pe care ucenicii de astăzi pe care ei trebuie să o învețe. A nu învăța această lecție înseamnă condamnare. Dumnezeu nu poate conlucra cu aceia care nu ascultă de învățătura Sa și care socotesc calea lor mai bună decât a Sa. Un astfel de exemplu este în totală opoziție cu învățăturile pe care Dumnezeu le-a dat ca să ajute poporul Său în formarea de caractere asemănătoare cu al lui Hristos.
Cei care primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, fac lucrarea Sa și merg pe calea Sa, devin membrii ai familiei regale. Dar sunt mulți care în ciuda dovezilor celor mai clare, merg în totală contradicție cu îndrumările Sale, urmând calea păcătoșilor. Ei fac exact aceeași lucrare de învinuire pe care o fac păcătoșii notorii. În loc să fie lucrători împreună cu Dumnezeu, curățindu-și hainele caracterului și făcându-le albe în sângele mielului, ca să poată fi reprezentanți ai Mântuitorului, dând prin cuvânt și faptă, exemplul asemănător cu al lui Hristos, ei își folosesc puterile și capacitățile într-un mod asemănător cu acele în care urmașii lui Satana își folosesc puterile și capacitățile. Ei gândesc și vorbesc răul. Folosesc timp și bani adunând minciuni și presupuneri rele, iar gura care ar trebui să fie folosită pentru lauda lui Dumnezeu este folosită către rău. Mulți sunt angajați în lucrarea Satanei - îngrijorându-se, căutând greșeli și acuzând pe aceia care încearcă să facă din lucrarea pe care ar trebui s-o facă ei. Talentul vorbirii este folosit ca să distrugă încrederea credincioșilor în frații lor. Și mulți adventiști de ziua a șaptea se prezintă înaintea lumii ca dezbinați și căutători de greșeli, în loc să se facă una cu Hristos.
Unirea între credincioși
„Vă dau o poruncă nouă, spune Isus, să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu; tot așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”
„Adevărat, adevărat, vă spun că cel care crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu; și va face lucrări mai mari decât acestea pentru că Eu mă duc la Tatăl. Și tot ce veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu,voi face. Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac, și anume Duhul adevărului pe care lumea nu-L poate primi pentru că nu-L vede și nici nu-L cunoaște, dar voi Îl vedeți, căci locuiește în voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani; Mă voi întoarce la voi.”
Va pune credința noastră stăpânire pe această făgăduință? Nu vedem cât de mare este avantajul oferit nouă prin asigurarea unui astfel de Mângâietor? „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui. ... Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul, pe care-l auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimes.”
„Așa vorbește Domnul: „Va asculta poporul Meu solia din partea servului Meu, când nu țin cuvântul Meu? Neascultarea, nepracticarea învățăturilor Mele, este motivul că sunt atât de multe glasuri și atât de multe lupte în poporul Meu. În timp ce urmează pornirile inimilor lor rele și încăpățânate, nu au înclinația să facă voia Mea. Ei își fac voia și își aleg calea lor, căci căile lor nu sunt căile Mele și nici gândurile lor nu sunt gândurile Mele.” „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre!”.
Iubirea față de Hristos conduce la ascultare. Cei care disprețuiesc cuvântul lui Hristos, nu au înțelepciunea lui Hristos, nici pacea Lui și nici lumina Lui. Oricare ar fi înzestrările lor, oricât de tare se încred în înțelepciunea lor, planurile lor se vor sfârși în nebunie, pe când ei se vor umfla cu ideile despre mărirea lor. Ei nu ascultă pe Hristos; nu au dragostea Lui în inimile lor; și pentru motivul acesta n-au gândul lui Hristos. Natura lor omenească refuză să se conformeze voinței și căilor Sale.
Succesul oricărui lucrător depinde de faptul că are gândul lui Hristos. Credința indiscutabilă în Tatăl și în Fiul este siguranța cea mai mare împotriva oricărui necaz și încercări. Cei care au această credință își dau seama că ajutorul atotîndestulător le este mereu la dispoziție.
Noi n-am studiat și n-am ascultat de cuvintele lui Hristos așa cum ar trebui. Hristos aseamănă cuvintele Sale cu carnea și sângele. Vorbind într-o ocazie despre acest lucru, El a spus: „Nu Mă căutați din cauza minunilor, ci pentru că ați mâncat pâine, și v-ați săturat. Lucrați, nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne în viața veșnică, pe care v-o va da Fiul omului; căci pe El Dumnezeu L-a sigilat cu pecetea Sa”.
„Atunci ei i-au zis: „Ce să facem ca să lucrăm lucrările lui Dumnezeu? Isus le-a răspuns: ” Lucrarea lui Dumnezeu este aceea să credeți în Acela pe care L-a trimis”.
„Ce semn faci Tu, au zis ei, ca să vedem și să credem în Tine? Ce lucrări faci Tu? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer”.
Ei stăruiau de El să facă o minune asemănătoare cu aceea care fusese făcută pentru copiii lui Israel în pustie. „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, și dă lumii viața.” „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine”. Isus le-a zis: „Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la mine, nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-ați și văzut, și tot nu credeți.”
Aceasta este poziția luată de mulți astăzi care se pretind a fi copii ai lui Dumnezeu. Ei nu înțeleg ce înseamnă să primească pe Isus ca Mântuitor personal. Ei nu și-au răstignit niciodată eul.
Sunt îndemnată să spun acelora care lucrează cu cuvântul și cu învățătura: Frații mei, aveți nevoie de o cunoaștere practică a adevăratei credințe în Dumnezeu. Este o lipsă grozavă de credință în poporul nostru. Îndoiala și necredința câștigă o putere atât de mare, încât Domnul nu poate influența inimile noastre încăpățânate și îndărătnice. Cel Atotștiutor, infinit și veșnic nu poate mișca inimile împietrite deoarece bărbații și femeile refuză să se lepede de eu. Să continue oare această lipsă de credință, de dragoste și de unitate, să se întărească până acolo încât cei din slujbele sfinte să devină nesfinți, neconsacrați, lipsiți de bunătate și mizerabili? Să nu reînvioreze suflarea de viață de la Hristos scânteie de dragoste față de Dumnezeu și față de oameni? Necredința este ucigătoare. Gândirea păcătoasă și vorbirea de rău sunt rodul unui pom rău. Dragostea, credința și încrederea dezvoltă amabilitatea. Să se frângă inima înaintea Domnului în dorința după sfințenia cea adevărată.
Atât de mult este cultivat eul încât viața lui Hristos în suflet este stinsă. Adevărul care este prezentat dă gust hranei. Vasele trebuie curățite. Trebuie să se are adânc în inimă astfel încât sămânța Cuvântului veșnic al lui Hristos să prindă rădăcină și să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Credința multora trebuie să fie atât de superficială și fără valoare în ochii lui Dumnezeu, încât rodul va avea altă calitate. Este nevoie de o cercetare profundă a inimii.
Citiți rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi, înălțată chiar înainte de răstignire. „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.”
Prin dragostea și unirea lor, ucenicii urmau să dea mărturie cu privire la puterea lui Hristos. În felul acesta lumea urma să vadă că Dumnezeu a trimes în adevăr pe Fiul Său ca să mântuiască pe păcătoși. Dacă așa stau lucrurile, n-ar trebui oare să facem tot ce putem să ajungem la acest rezultat glorios? N-ar trebui să cultivăm atributele acelea care ne vor face în stare să răspundem rugăciunii lui Hristos pentru noi? Binecuvântarea lui Dumnezeu va rămâne peste toți cei care respectă și urmează pe Hristos dând pe față dragoste unii pentru alții, luptându-se pentru unirea pentru care s-a rugat să existe între ei.
Cum pot cei care pretind a fi poporul lui Dumnezeu să accepte lupta dintre ei? Cu siguranță că văd în lume urmările destul de triste ale luptei și ale înstrăinării. Satana se luptă să aducă neunire în rândurile urmașilor lui Hristos, astfel ca inima lui Hristos să fie plină de durere. Acei care slujesc pe Domnul să se asigure că slujirea lor nu este doar o formă. Așa se întâmplă atunci când vorbesc unii împotriva altora, dând loc unui spirit de gelozie și de căutare de greșeli. „Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și noi suntem una, - Eu în ei, și Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimes. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, Și Eu să fiu în ei.” Semnat E. G. White.