(Observații făcute de W. C. White la College View, Neb., în Sabat dimineața, 25 noiembrie 1905)
De multă vreme am sperat să am o ocazie favorabilă ca să relatez medicilor și pastorilor fapte cu privire la Mărturiile pentru biserică, care pot răspunde unor întrebări care par să tulbure multe minți. Poate că în dimineața aceasta este ocazia să o fac.
Timpul este prețios, iar acest subiect este important; și vă invit să vă rugați pentru mine ca să vorbesc la subiect. Dorința mea să vorbesc despre această chestiune este în interesul bisericii.
Ca un corp al adventiștilor de ziua a șaptea, credem că această biserică va exista până la revenirea lui Hristos. Cei care au studiat istoria bisericii, știu că fiecare denominațiune care a ieșit din organizații bine întemeiate a vestit adevăruri glorioase. Bărbații lui Dumnezeu au pornit cu motive înalte și cu principii curate; după aceea, pas cu pas, vrăjmașul le-a subminat integritatea, până acolo încât fiecare biserică s-a îndepărtat de la principiile de la început. Credem că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, va sta neclintită până la sfârșit, aceasta va fi prin puterea lui Dumnezeu și prin ascultarea de soliile Sale de avertizare, care credem că va feri de apostazia și de amăgirile care s-au strecurat în alte biserici.
Atacul vrăjmașului asupra acestei biserici a avut de multă vreme direcții precise, aceleași direcții ca și atacul asupra primilor noștri părinți. Mai întâi de toate, i-a despărțit, și apoi a amăgit pe Eva cu privire la ascultarea de Dumnezeu. Astfel, efortul cel mai puternic împotriva acestei biserici a fost lucrarea de dezbinare, o lucrare ciudată împotriva unității. Satana a căutat să despartă de biserică partea cea mai prețioasă a lucrării ei. Totdeauna s-a împotrivit lucrării unite a învățării Evangheliei de vindecare a bolnavilor. Pe multe căi subtile s-au făcut eforturi ca să se degradeze Sabatul și să ne facă să credem că lucrarea umanitară era atât de valoroasă încât pentru a o aplica puteam să trecem cu vederea cerințele sfinte ale Sabatului lui Iehova.
O împotrivire foarte puternică s-a manifestat împotriva mijloacelor pe care Dumnezeu le-a ales pentru întărirea și călăuzirea bisericii Sale, o împotrivire manifestată prin străduința de a clătina convingerea în soliile pe care Dumnezeu le trimite poporului Său prin slujitorii Evangheliei, prin profesorii din școlile noastre și prin unealta aleasă de Dumnezeu să dea bisericii solia Sa specială de avertizare și sfatul Său. Și în cele din urmă atacul s-a dezlănțuit împotriva Dumnezeirii. Se face un efort ca omul să fie pus în locul lui Dumnezeu; și dacă s-ar face lucrul acesta, lucrarea de apostazie este aproape terminată.
Când studiați mărturiile de avertizare și sfatul dat acestei biserici, veți descoperi că povara acestor mărturii urmează foarte aproape domeniul în care vrăjmașul atacă. Ele au fost pline de avertizări împotriva dezbinării, împotriva înălțării și a construirii în mod neînțelept a unei ramuri a lucrării Evangheliei și alăturarea tuturor celelalte la ea. Avem motive temeinice să ne temem de această lucrare ambițioasă; ea nu este încă terminată; ea se va continua în diferite forme; și în oricare din forme ni se va prezenta, trebuie să ne temem de ea.
Scripturile spun că o casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate rezista. Dar în mijlocul acestui popor timp de mulți ani a fost o mișcare pentru dezbinarea casei. Sunt recunoscător să văd în această adunare un corp de oameni care conlucrează pentru o casă unită. Să continuăm să lucrăm în această direcție. Însă cum se va realiza o unire totală? Acum câțiva ani fratele Irwin a prezentat Mamei în Australia unele din încurcăturile cărora a trebuit să le facem față și îmi aduc aminte răspunsul ei: „Această luptă, a zis ea, nu se va termina niciodată, până când frații și surorile noastre, vor lucra împreună în câmp”. Și pe măsură ce timpul înaintează, văd din ce în ce mai lămurit că acel câmp este locul unde se dizolvă dificultățile pe calea unei uniri desăvârșite.
Dacă cei care participă la această adunare vor merge acasă și vor uni toate domeniile și toate particularitățile lucrării în bisericile și în Conferințele noastre, va pătrunde lumina și puterea. În lucrarea pentru omenire, Mântuitorul a predicat Evanghelia și a vindecat pe bolnavi. Dacă și noi am face mai mult din această lucrare, n-am avea nevoie să discutăm atât de multe planuri în comitetele și în consiliile noastre.
Lipsa de armonie aparentă
Timp de ani de zile, în mințile multora din poporul nostru a fost o nedumerire cu privire la ceea ce părea a fi o contradicție în învățăturile din Mărturii. Aș ilustra faptul acesta referindu-mă la ceea ce a fost scris cu privire la lucrarea medical înainte și după Conferința Generală din 1897. Înainte de Conferință, Mama îmi citea din când în când, multe, multe lucruri pe care le scria, care arătau că Domnul îi descoperise clar ca lumina zilei, mișcările care aveau loc la centrul lucrării misionare medicale prin criticarea lucrării de slujire și a bisericii, și prin înălțarea lucrării medicale mai pe sus de alte ramuri. Și a fost subliniat cu claritate unde aveau să conducă.
După Conferință, se părea că a venit timpul ca aceste lucruri să fie tipărite, dar, spre surprinderea mea, Mama citea aceste lucruri și apoi le punea deoparte, pentru ca după aceea să le trimeată privat, la medicii conducători și la asociații lor, avertizându-i de pericolul în care se găseau. Ea a trimis unele tot personal pastorilor. Apoi a scris articole pentru reviste ca să fie trimise întregului nostru popor, mustrându-i pentru abaterile și pentru nereușitele lor de a se ridica la standardul corect al trăirii reformei sanitare. Ea a mai mustrat și pe pastorii care nu făceau din lucrarea misionară medicală, lucrarea bisericilor. Poporul nostru a fost mustrat aspru pentru că nu a stat alături de Doctorul Kellogg și de Sanatoriu.
Unii din poporul nostru au văzut în aceasta ceea ce părea a fi o contradicție și unii din ei s-au poticnit și se poticnesc până astăzi. Unii spuneau că trebuie să fie o încercare serioasă pentru sora White să scrie mărturii de mustrare vechilor prieteni personali. „Trebuie că atunci când se apucă să scrie aceste lucruri pe care Domnul i le-a descoperit cu privire la lucrarea medicală, datorită anilor de prietenie, datorită simpatiei și a dragostei ei pentru Doctorul Kellogg care sunt atât de puternice, ea scrie aceste apeluri poporului și nu lui.” Știu că nu acesta era motivul, dar nu puteam să înțeleg la vremea aceea, motivul adevărat pentru care făcea aceasta.
La vremea aceea era în adevăr o nedumerire pentru mine, așa cum era și pentru alții, dar când privesc astăzi la experiența aceea, constat că este una dintre cele mai puternice dovezi cu privire la înțelepciunea și la puterea lui Dumnezeu în îndrumarea și în dirijarea servei Sale pe calea pe care dau îndemnuri Mărturiile. Unele din Mărturiile de avertizare, de sfat și de îndemnare, au fost trimise personal, și s-a lăsat timp să-și facă lucrarea. Altele au fost puse la dosar și dovedesc acum că pericolele care însoțesc lucrarea medicală, au fost descoperite în repetate rânduri de Dumnezeu, solului Său, cu mult înainte ca solia să fie făcută public.
Să ne punem întrebarea: Care ar fi fost urmarea dacă avertizările și mustrările cu privire la erorile din lucrarea medicală ar fi fost făcute publice îndată când au fost date? Mulți din poporul nostru erau atunci cu inima împărțită față de lucrarea reformei sanitare, pe care ar fi lepădat-o, și ar fi întors spatele medicilor și infirmierelor, și mulți s-ar fi întors cu bucurie la oalele lor cu carne, așa cum fac unii astăzi. În mod normal ar fi urmat o mare deviere denominațională, cu privire la reforma sanitară.
Oamenii nu erau pregătiți pentru lucrurile care erau trimise conducătorilor, de aceea solia necesară pentru conducător a fost trimisă conducătorilor, iar poporului i s-a trimes acele lucruri de care avea nevoie. Care a fost urmarea? Prin mila lui Dumnezeu, a fost câștigată o mare biruință, iar poporul nostru a fost condus să ia o atitudine hotărâtă ca reformatori ai sănătății; sute s-au consacrat lucrării de ajutorare creștină și au fost făcute planuri prin care mulți din biserică se străduiesc să facă o lucrare unită de vindecare și predicare. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru modul Său de a ne conduce, care pentru mulți a părut neînțeleasă.
Sunt multe lucruri în legătură cu Mărturiile, iar împotrivirea față de ele, care a fost o încercare amară pentru mine, și în timpuri de mari nedumeriri, m-am aruncat cu fața înaintea lui Dumnezeu în agonia sufletului și am zis: „Doamne, de ce ai ales Tu pe Mama să fie unealta acestei lucrări? De ce ai lăsat să vină peste noi atâta nedumerire și atât de multă frământare?”. În acele împrejurări am citit manuscrisul acelor capitole din Hristos lumina lumii în care sunt relatate experiențele ucenicilor când erau nedumeriți și descurajați deoarece învățăturile și modul de viață ale Domnului păreau să lase cale liberă înțelegerii greșite și criticii (capitolele 40-44). Atunci am zis: „Tată, dacă voia Ta a fost ca poporul Tău din toate veacurile să fie descurajat și nedumerit, ajută-mă să intru în această experiență cu înțelegere și cu umilință”.
De multe ori am ajuns în Mărturii, ca și în Biblie la lucruri pe care nu le înțelegeam și pe care nu le puteam nici explica și nici armoniza. Toate acestea le-am pus înaintea Domnului, și am zis: „Iată, Doamne, sunt câteva lucruri pe care nu le pot înțelege. Le las în seama Ta. Ajută-mă să merg înainte și să fac lucrarea care mi-a fost dată să o fac; și când va veni vremea, ajută-mă să văd lămurit ce vrei Tu să înțeleg. Doamne, ia-mă de mână și condu-mă pe calea strâmtă și dreaptă”.
Nu înțeleg multe Mărturii. În multe cazuri, dacă aș fi lăsat să folosesc vreo discreție în problemă, nu le-aș trimite. Dar nu aceasta este treaba mea. Multe lucruri trec prin mâinile mele și se duc la oameni cu rugăciunea ca Dumnezeu să ajute pe cei care o înțeleg, și cărora le este trimeasă, dar pe care eu nu o înțeleg. Și nu este oare normal ca solia să însemne mai mult pentru cel căruia îi este adresată, decât pentru cei care o copiază și mai mult chiar celei căreia îi este scrisă?
Dați-mi voie să ilustrez acest aspect. La Conferința Generală când s-a reorganizat Asociația Conferinței Generale și ne găseam în mare încurcătură cu privire la cea mai bună metodă de lucru, Mama i-a chemat la un loc în sala de comitet de la Tabernacol pe președinții de Conferințe și pe administratorii instituțiilor și le-a citit o mărturie care se întemeia pe Isaia 8:12-14, și care a fost o mustrare hotărâtă pentru noi referitoare la confederare.
La data aceea erau puse înaintea noastră două planuri pentru confederație. Unul era cu privire la unirea noastră cu cei dinafară care lucrau pentru libertatea religioasă, iar altul trata scopul lucrării Asociației Conferinței Generale. Unii au aplicat mărturia ca referindu-se la primul plan. Alții dintre noi am simțit în inimă că trebuie aplicate și planurile noastre pentru Asociația Conferinței Generale. Dar în loc să ne adunăm, să studiem și să ne rugăm cu privire la această situație, până când aveam să înțelegem ce însemna pentru noi, am convocat o altă adunare și am cerut Sorei White să vină și să ne explice chestiunea care ne nedumerea. Am întrebat-o dacă solia se aplica la ceea ce noi plănuisem pentru reorganizarea Asociației Conferinței Generale. Ea ne-a spus că nu putea răspunde la această întrebare. Apoi am zis: „Desigur, că nu se aplică la aceasta”.
Nu am studiat și nu ne-am rugat cu privire la aceasta până vom primi lumina, ci ne-am continuat planurile. Cam după șase sau opt ani de la data aceea, Mamei i s-a arătat clar și lămurit că mărturia ne-a fost dată atunci ca să ne oprească să continuăm cu planurile care ar fi rezultat în contopirea multor ramuri ale lucrării într-o legătură nesatisfăcătoare și nefolositoare.
Deseori când mergem la Mama și o rugăm să ne explice lucrurile pe care le-a spus sau scris, ea zice: „Nu pot să vă explic; voi ar trebui să le înțelegeți mai bine decât mine. Dacă nu le înțelegeți, rugați pe Domnul și El vă va ajuta”. Nu este oare aceasta calea cea dreaptă ca să căpătăm o înțelegere corectă a Mărturiilor?
Influența personală
Problema influenței personale este o problemă care a nedumerit pe mulți. Întrebarea este: Pot oare persoane să meargă la Sora White și să-i prezinte nevoile și vederile lor, și prezentându-i chestiunile așa cum le văd ei să influențeze caracterul Mărturiilor și să-și asigure prezentarea lor în armonie cu mințile lor? Nu, fără îndoială. Dacă cineva crede așa ceva, să fie sigur că nu se poate.
Știți că în anii 90 se făcea o lucrare de clădire a lucrării de la Battle Creek în mod disproporționat. Aceasta era condusă de financiari puternici, bărbați care aveau o mare influență asupra președintelui Conferinței Generale. În fața sfaturilor date îndată după Conferința de la Minneapolis și în anii care au urmat, s-a făcut o prea mare centralizare a răspunderilor prin împărțirea câmpului și prin numirea de supraveghetori de district, și erau mulți bărbați care lucrau neobosit ca să continue lucrarea de centralizare.
Lucrarea era una de aducere a lucrurilor laolaltă, și punând administrarea tuturor lucrurilor sub controlul câtorva bărbați din Batlle Creek și extinzând nepermis instituțiile din locul acela. Mărturiile Mamei au fost puternic împotrivă. Ea a trimes multe mustrări și a purtat poveri grele pe inima ei cu privire la caracterul greșit care se dădea lucrării. Nu înțeleg de ce Mama continuă să ducă această povară, după ce a scris bărbaților responsabili de mai multe ori, și am stăruit de ea să-și dedice timpul și energiile scrierii cărților ei.
Timp de mulți ani am simțit că era privilegiul meu să fac tot ce puteam ca să atrag atenția Mamei la trăsăturile încurajatoare ale lucrării noastre, la nenumăratele experiențe pline de speranță din instituțiile și din Conferințele noastre. M-am gândit că așa cum Domnul a ales-o pe Mama să fie solul Său pentru corectarea relelor din biserică, descoperindu-i pericolele, greșelile, erorile, slăbiciunile și nelegiuirile oamenilor, și pentru aceste descoperiri îi împovărează inima aproape să moară, nu cred că ar fi rău din partea mea să strâng toate cuvintele de bucurie, și toate veștile bune care să-i mângâie inima, precum și orice situație care dă pe față puterea lui Hristos care lucrează în biserică și care să dea pe față partea bună a lucrărilor oamenilor care poartă poveri grele în lucrarea Domnului; de aceea voi încerca să-i îndrept atenția la partea luminoasă a lucrurilor. Când un frate vorbește frumos despre ceea ce face alt frate, voi încerca să-l aduc în atenția ei. Criticile și acuzațiile pe care un frate le aduce fratelui lui, am să încerc să le păstrez pentru mine. Știu că ce vă spun este foarte diferit de prezentările care au fost făcute adesea unora dintre voi cu privire la caracterul și ținta lucrării mele, dar vă asigur că aceasta am încercat să fac.
Ei bine, într-o zi pe când locuiam la Coorambong, New South Walles, am primit scrisori de la președintele Conferinței Generale pline cu rapoarte îmbucurătoare, în care ne spunea de adunările de tabără frumoase, și cum unii dintre oamenii de afaceri care fuseseră mustrați prin Mărturii, mergeau în diferite state și vorbeau la adunările de tabără, și că trăiau o experiență spirituală nouă, fiind de un real folos în aceste adunări.
Noi am fost foarte fericiți citind aceste scrisori. Chiar ne bucuram foarte mult și ne-am unit în a aduce laude lui Dumnezeu pentru raportul cel bun. Imaginați-vă surpriza mea când în după amiaza zilei următoare, Mama mi-a spus că scrisese acestor bărbați despre care auzisem un raport bun, și apoi mi-a citit critica cea mai pătrunzătoare, mustrarea cea mai cercetătoare pentru că au adus planuri și principii greșite în lucrarea lor, și care erau scrise acestui grup de bărbați. Aceasta a fost pentru mine o învățătură mare cu privire la influența personală.
În anii din urmă am văzut astfel de experiențe, deseori repetate. Mulți au vizitat pe Mama acasă cu convingerea că prezentarea personală a lucrării și a planurilor lor, vor influența pe Mama să le recomande. Ei erau bine veniți în casa noastră; ne bucuram de societatea lor și eram bucuroși de prietenia lor; dar atunci când Mama începea să scrie, ea scria ceea ce Domnul o învăța. Uneori era foarte încurajatoare, iar uneori era ca un fier ars care străpungea inima, deoarece duhul înțelepciunii pricepea care aveau să fie urmările aplicării planurilor propuse și că aveau să fie păgubitoare pentru cauza lui Dumnezeu, iar solul era obligat să vorbească ce-i dădea Dumnezeu să vorbească.
Cum se face, atunci, că sunt unii care au avut ocazia să prezinte Sorei White planurile lor și să creadă că este influențată și că uneori favorizează o parte, iar alteori partea cealaltă? Fraților, câmpul de luptă dintre principiile binelui și ale răului este larg, și se întinde dincolo de concepția noastră obișnuită. În ambele părți sunt slăbiciuni și adesea, atunci când problemele sunt descoperite în mintea Mamei, sunt prezentate ca și când a fost urmat un anume curs, rezultatele sigure care vor urma și dacă se va face un lucru sau altul, vor urma cu siguranță alte rezultate. Cu o astfel de prezentare a câmpului, timpul și modul de trimitere a soliilor către biserică depinde în mare măsură de înaintarea reală a lucrării.
Atunci când bărbați buni și puternici asemenea profesorilor care conduc școlile noastre, sunt nedumeriți cu privire la un anumit punct, și ei vin și prezintă Mamei concepțiile lor cu privire la pericolele și la datoriile cele mai importante ale acestui timp și îi cer sfatul, ce face ea? Începe din start să le arate unde sunt greșiți? Nu, desigur, ea știe că acești oameni sunt împovărați cu o lucrare mare, care în general nu este apreciată și mai știe că dacă vrea să-i ajute cu succes, trebuie să le arate că înțelege motivele lor, precum și greutatea poverilor lor. Natural că primul lucru este să exprime toate cuvintele de încredere pe care le poate spune cu sinceritate despre lucrarea pe care ei o fac; și să recunoască relele și pericolele din biserică pe care le văd ei, arătând până unde i-au fost descoperite aceste rele și pericole. După aceea ea îndreaptă atenția la punctele slabe ale lucrării lor precum și pericolele care-i așteaptă pe cale precum și avertismente cu privire la problemele pe care poate le-au trecut cu vederea.
Un alt bărbat care reprezintă o altă parte a lucrării poate vorbi cu ea despre aceeași experiență. Ea își exprimă încrederea în străduințele lui. Recunoaște pericolele care însoțesc lucrarea și după aceea, subliniază părțile slabe ale lucrării lui, precum și pericolele care îl așteaptă.
Dacă acești bărbați pleacă și își aduc clar aminte că ceea ce s-a spus este în armonie cu vederile lor și uită ce s-a spus pentru corectarea planurilor și a lucrării greșite, vederile lor și sfaturile sorei White se vor deosebi.
În ceea ce privește relația mea cu lucrarea Mamei, mulți spun că W. C. White este apropiat de mama lui, îi face sugestii și îi atrage atenția la una sau la alta și în felul acesta influențează într-o mare măsură lucrarea ei. Care sunt însă faptele? Deseori, cu multe săptămâni înainte de o adunare generală și uneori cu multe luni înainte de o Conferință Generală, Mama are povara cu privire la caracterul lucrării pe care ea trebuie să o facă la adunarea viitoare. Și cum eu o întâlnesc în fiecare zi, ea îmi vorbește despre ce i-a fost prezentat în timpul nopții cu privirea la lucrarea pe care o are înainte la adunarea viitoare.
Înainte de Conferința de la Oakland, ea mi-a prezentat dimineață după dimineață, uneori trei sau patru dimineți una după alta, ce scria, și după aceea, punea deoparte cele scrise și-mi vorbea despre caracterul problemelor și al conflictelor din adunarea aceea. Ea mi-a spus că la adunarea aceea vor avea loc mișcări de un fel sau de altul, și dacă particip, trebuie să dau o mărturie puternică de mustrare. Ea prezenta pericolele care s-ar putea ivi ca urmare a vederilor greșite ale oamenilor medicali, precum și pericolele care vor apare datorită vederilor greșite ale bărbaților de la Conferința Generală. Și sublinia pozițiile pe care avea să fie obligată să le ia la adunarea aceea.
Adesea eram nerăbdător să merg la birou și să-mi reiau lucrul meu obișnuit, dar simțeam că ea îmi încredința aceste lucruri cu un scop, așa că înălțam o rugăciune în taină: „Doamne, ajută-mă să-mi aduc aminte de aceste lucruri, astfel dacă vreodată aș vrea să mi le amintesc, să-mi revină clar în minte”. Ca urmare înainte de adunare aveam o schiță clară cu privire la drumul pe care avea să-l urmeze la Conferința Generală.
Când s-au convocat lucrările Conferinței Generale, Mama spunea mereu că povara era prea mare încât se gândea să nu se ducă, și uneori credeam că nu avea putere să meargă. Dar Domnul i-a dat putere și curaj și a participat la adunări. Frații Daniells și Prescott, au venit, la cererea ei, să vorbească despre desfășurarea adunării, și i-au prezentat vederile, planurile și nedumeririle lor, și i-au cerut sfat. Atunci frații Paulson și Sadler, au venit la cererea ei și și-au expus vederile lor cu privire la felul lor de a vedea lucrurile. Vă aduceți aminte că fratele Sadler lucrase cu noi în California. În timp ce Mama le dădea sfat și încurajare, mă miram cum era posibil ca cursul vorbirilor ei la Conferință era pe cale să se schimbe cu totul de la ceea ce plănuise, prin faptele aduse de aceste întrevederi cu frații.
Când a venit timpul ca Mama să-și dea Mărturia în fața Conferinței, am constatat că vorbirea ei era în armonie desăvârșită cu schița pe care mi-o dăduse mie zi de zi în lunile anterioare. Îmi voi aminti cât voi trăi, că nu mi-am dat seama să se fi abătut nici cât un fir de păr de la linia stabilită înainte de adunare. Acesta este rezultatul observațiilor mele în problema influenței personale.
Integritatea scrierilor sorei White
Cu privire la integritatea scrierilor trimise din biroul Mamei, vă pot asigura că Mama este responsabilă, inteligent de responsabilă, pentru scrisorile, manuscrisele și celelalte documente care pleacă de la biroul ei sub semnătura ei.
Domnul a binecuvântat-o pe Mama cu ajutoare bune, conștiincioase, oameni cu inimă sensibilă, oameni temători de Dumnezeu, și care nu se aventurează în nici un fel să facă modificări în Mărturiile ei.
Mama scrie foarte repede. Ea își scrie majoritatea scrierilor ei dis de dimineață, adesea scrie despre mai multe subiecte într-o scrisoare sau manuscris, exact așa cum un subiect sau altul îi străfulgeră prin minte. Dă aceste manuscrise unuia care este expert în citirea scrierilor ei, să le copieze la mașina de scris, și după aceea le dă înapoi Mamei; ea le cercetează, face anumite corecturi, schimbări sau adăugiri cum crede de cuviință. Apoi sunt din nou copiate și expediate după îndrumarea Mamei. Uneori o scrisoare lungă și personală conține un material pe care dorește să-l folosească într-o scrisoare mai generală care să fie trimisă unei grupe de lucrători. Alteori ea conține material pentru un articol pentru unul din periodicele noastre sau un capitol într-o carte.
Unul dintre cele mai prețioase capitole din cartea Hristos lumina lumii este alcătuit din materiale scrise pentru prima dată către oameni care lucrează în împrejurări grele cu scopul de-ai încuraja și a-i instrui cu privire la lucrarea lor. Unele dintre aceste învățături frumoase despre experiența creștină ilustrată în viața Mântuitorului nostru au fost cuprinse pentru prima oară în scrisorile către fratele meu Edson când se lupta cu multe greutăți în lucrarea lui din Mississippi. Altele au fost scrise pentru prima dată fratelui Corliss, atunci când susținea o discuție cu un adversar șiret în Sydney.
Scrisoare primită
Mama primește multe scrisori. Unele sunt rapoarte cu privire la înaintare; unele relatează istoria procedeelor pline de milă ale lui Dumnezeu cu poporul Său. Unele scrisori îi bucură inima și îi fac mult bine. Altele sunt triste și descurajatoare. Unele vin de la străini, care pun multe întrebări la care nu poate răspunde, din cauză că subiectele asupra cărora Domnul îi dă lumină, sunt rareori subiectele alese de ea.
Sunt scrisori care vin de la bărbați care poartă poveri grele, și care cer sfat cu privire la chestiuni neclare. Unii au adoptat practica de a trimite la mine scrisorile cu nedumeririle lor, întrebându-mă dacă este corect și rezonabil să aduc probleme în atenția Mamei, și dacă ea este slabă sau împovărată cu alte poveri, să las scrisoarea să mai aștepte. Deseori aceste comunicări vin la mine atunci când mintea ei este preocupată cu vreun subiect dificil și i le pun într-o casetă, în așteptarea unui timp favorabil. Se întâmplă deseori că în cursul unei săptămâni sau două, descopăr că mintea se ocupă cu subiectele prezentate în unele din aceste scrisori. Ea zice: „Cum merg lucrurile în ce privește această chestiune?”. Apoi îi spun că am câteva scrisori în birou cu privire la subiectul acesta și la cererea ei, i le aduc. În asemenea împrejurări aceste scrisori nu-i împovărează mintea. Când Domnul îi îndrumează mintea la un anume subiect, nu este o povară pentru ea să-l studieze în profunzime.
Informații de la bărbați
Este o parte pe care bărbații trebuie să o îndeplinească, aducând fapte cu privire la ordinea evenimentelor, prin scris și prin cuvinte, solilor Domnului. Aceasta se vede din experiența lui Pavel raportată în 1 Corinteni 1:11.
Când eram în Australia au fost schițate cu claritate Mamei, planurile după care ar fi trebuit să se dezvolte lucrarea școlii, și ea a prezentat aceste gânduri celor care erau implicați cu școala. Eram înconjurați de greutăți, iar lucrarea pusă înaintea noastră părea a fi imposibilă. Unii doreau să împingă lucrarea foarte rapid; alții erau prevăzători și doreau să aștepte asigurări că vom putea termina ce am început. Noi aveam luptele noastre.
La o adunare importantă, m-am hotărât să nu vorbesc mamei despre încurcăturile legate de lucrarea noastră, ci să-i spun Domnului totul, și să-L rog să ne trimeată o îndrumare după nevoile noastre. Când am venit acasă de la comitet, noaptea târziu, am pus problema înaintea Domnului, și L-am rugat să ne ajute și să ne trimită solii cum dorește El. În fiecare dimineață am să mă duc la Mama și am să-i zic: Ai ceva nou pentru noi în această dimineață? Uneori ea spunea: „Nu știu dacă am; dar în noaptea aceasta am fost în Consiliu și discutam despre cutare și cutare chestiune”. Uneori ceea ce îmi spunea, nu părea să aibă nici o legătură cu subiectul care era în mintea mea, iar alteori răspundea la problemele pe care le pusesem înaintea Domnului în noaptea precedentă. De multe ori ceea ce spunea ea dădea lumina care era un răspuns direct la rugăciunea mea.
Într-o dimineață după ce am întrebat-o pe Mama dacă avea ceva nou pentru noi, ea a spus: „Ce faceți voi în Comitet? Cum veți petrece timpul acela?”. I-am răspuns: „Nu trebuie să-ți spun; Domnul îți poate spune ce trebuie să știi, mai bine decât îți pot spune eu, și s-ar putea să nu-ți spun imparțial”. Ea a zis: „Willie White, să-mi spui ce faceți”. Am întrebat, „de ce”. Apoi ea a zis: „Mi s-a arătat că aveți probleme serioase și când ajungeți la un anumit punct, trebuie să vă spun ceva. Vreau să știu dacă ați ajuns la punctul acela”; „Mamă, i-am răspuns, avem probleme serioase, dar din câteva motive nu vreau să-ți spun despre ele”. Atunci ea a insistat și i-am spus cât mai bine din punctul meu de vedere despre situația lucrării noastre. Când am terminat, ea a zis: „Este bine. Nu cred că voi veni astăzi, dar cred că ați ajuns foarte aproape de punctul când trebuie să vin și să-mi dau mărturia”. Într-o zi sau două a venit și ne-a spus ce-i fusese prezentat.
Unii s-au minunat ce se întâmplă atunci când sora White, vorbind spre încheierea aprecierilor, s-a întors spre mine și a zis: „Am acoperit toate punctele, Willie?”. Și de aici ei au tras concluzia că eu am sugerat Mamei ce trebuia să spună la adunare.
Se întâmplă deseori că Mama ne spune cu câteva zile sau ore înainte de adunare, linia de gândire pe care să o prezinte, și uneori mă roagă să-i aduc aminte dacă a lăsat afară vreun punct esențial. Apoi, la încheierea aprecierilor ei, are grijă să știe dacă trecuse cu vederea vreo trăsătură importantă din ceea ce intenționase să prezinte.
O înțelegere greșită
Unii s-au întrebat dacă W. C. White n-a îndemnat-o uneori pe mama lui ca să spună pastorilor sau oamenilor de afaceri cu privire la datoria și legătura lor cu lucrarea generală. Vă voi relata o situație, arătându-vă ce fac uneori și cum o femeie bună credea că avea dovada cea mai clară că ei i-am spus Mamei ce ar trebui să spună unui pastor care se găsea într-o încercare grea și care simțea că avea nevoie de sfat și de sugestii.
La încheierea Conferinței Generale ținută în Battle Creek în anul 1901, frații au insistat ca Mama să meargă la Indianapolis și să participe la adunarea generală convocată acolo, ca să discute lucrarea fanatică condusă de un grup de lucrători care apărau doctrina despre „natura sfântă”.
Mama era obosită și simțea că nu avea putere pentru această povară suplimentară. Ea mi-a spus mie și altor membri ai familiei că nu se simțea în stare să participe la adunarea aceea. Nu credea că avea putere să dea Mărturia pe care trebuia să o prezinte dacă participa la adunare. Atunci ne-a spus multe lucruri pe care le avea de spus fraților care învățau aceste doctrine ciudate în Indiana. În cele din urmă s-a hotărât să meargă. Domnul i-a dat putere pentru călătorie și și-a prezentat mărturia în fața unei adunări mari a poporului nostru într-un mod clar și hotărât. După aceasta a fost rugată să vorbească unui public numeros, Duminică după- amiază. Aceasta era o încercare prea mare pentru puterile ei iar la încheiere era foarte obosită.
Duminică după amiază am avut o convorbire lungă, cu unul din pastorii care susținea o învățătură ciudată împotriva a ceea ce Mama prezentase în Mărturia ei, și a cerut o întrevedere cu Mama. I-am spus că Mama era obosită. Dar când am văzut că se va simți rănit și mâhnit dacă îi era refuzată întrevederea, i-am spus că voi face tot ce pot să aranjez o întrevedere Luni dimineața la prima oră.
Mă așteptam să văd pe Mama, duminică seara și să-i spun despre dorința acestui frate să o întâlnească a doua zi dimineață, dar lucrările Comitetului m-au împiedicat să o văd în seara aceea.
Luni dimineața devreme m-am dus la camera ei și am găsit-o foarte ocupată cu scrisul. Atunci mi-a spus că i se descoperise minții ei un subiect important în timpul nopții și dorea foarte mult să-l scrie înainte ca altceva să-i distragă mintea de la subiect. I-am spus atunci că promisesem unuia dintre pastori că voi face tot ce pot ca să aranjez o întrevedere cu ea luni dimineață. Mama a zis: „Dar mintea mea este concentrată acum asupra acestui subiect. Mi-am prezentat mărturia înaintea poporului nostru, și cuvântarea mea în fața acestui auditoriu mi-a istovit puterea și acum am de scris acest subiect nou. De ce trebuie să am o întrevedere particulară cu acest frate?”. I-am spus din nou despre dorința lui să aibă o întrevedere cu ea, iar ea a zis: „Dar ce pot să-i spun?”. Atunci am văzut că cuvântarea de duminică după masă și subiectul cel nou deschis minții ei, îi atrăseseră gândurile cu totul de la problema fanatismului „natura sfântă” și astfel i-am amintit unele din lucrurile pe care mi le spusese la Battle Creek că avea să le spună fraților acestora dacă urma să vină la Indiana. După ce i-am atras atenția la câteva din lucrurile pe care mi le spusese de mai multe ori și că trebuia să le spună acestor frați dacă avea să vină la Indiana, mintea ei și-a reluat firul de gândire, iar eu m-am dus să-l caut pe fratele.
În timpul acestei conversații, o soră bună din camera alăturată a auzit câteva din cuvintele noastre. Eu vorbisem destul de tare cu Mama, iar sora auzise cuvintele mele fără să audă, poate, ce a spus Mama și a fost surprinsă destul de tare și șocată să audă pe W. C. White spunându-i mamei lui ce ar fi trebuit să spună fratelui care era în nedumerire. Cu siguranță că situația a fost spusă și altora, iar raportul a circulat în lung și în lat timp de multe luni până când am aflat și eu. Atunci când fratele Hankins mi-a scris despre aceasta, i-am explicat faptele, și de atunci n-am mai auzit nimic; dar aceasta este o ilustrație pentru modul cum ceea ce este drept și cinstit poate fi greșit înțeles și socotit ca o greșeală gravă de cei care au înțeles în parte faptele.
S-a întâmplat de multe ori ca în urma îndrumării date de Mama, am luat în adunările de comitet o poziție care nu era de acord cu unii din frații mei, și după aceea, atunci când Mama avea ocazia să scrie cu privire la acel subiect, frații mei erau șocați și surprinși să afle că ea susținea acele lucruri pentru care stătusem eu și trăgeau concluzia că eu am influențat pe Mama, deoarece eu încercasem să prezint în comitet ceea ce ea învăța și apăra. Mărturia ei susținea planurile și procedeele pe care eu le aflasem de la ea. (Semnat) W C. White. (C. C. Crisler)