Sabatul a fost instituit o data cu întemeierea lumii. Mi s-a arătat că, daca Sabatul ar fi fost păstrat, nu ar fi existat niciodată necredincioși sau atei. Păzirea Sabatului ar fi ocrotit lumea de idolatrie. -- (Life Sketches of Ellen G. White, 96.)
Sabatul a fost făcut pentru om. Dumnezeu a plănuit ca în această zi omul să nu aibă nici o preocupare lumească, ci să I se închine Lui. Toți aceia care tratează cu reverență poruncile lui Dumnezeu vor asculta de porunca a patra a Decalogului, după ce vor vedea cerințele ei, fără să se mai întrebe dacă ascultarea este posibilă sau convenabilă. Dar, dacă oamenii refuză lumina despre acest subiect, prezentată de Cuvântul lui Dumnezeu, ei îl refuză chiar pe Dumnezeu și, prin urmare, nu pot fi mântuiți în neascultarea lor. -- (The Southern Watchman, 23 iunie, 1908.)
Dumnezeu a văzut că Sabatul era esențial pentru om, chiar și în Paradis. Ființa umană avea nevoie să lase deoparte, într-una dintre cele șapte zile, propriile interese și ocupații, ca să poată contempla mai profund lucrările lui Dumnezeu și să mediteze asupra puterii și bunătății Sale. Omul avea nevoie de Sabat, ca să-i reamintească mai viu de Dumnezeu și să-i inspire mulțumirea pentru toate cele de care se bucura, pe care le avea și care veneau din mâna binefăcătoare a Creatorului. -- (Patriarchs and Prophets, 48.)
Sabatul a fost instituit spre folosul tuturor oamenilor. După ce în șase zile a creat lumea, Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea în care S-a odihnit de toată lucrarea Sa. El a pus deoparte această zi specială pentru ca omul să se odihnească de munca lui, iar, contemplând pământul și cerurile, dovezile tangibile ale înțelepciunii infinite a lui Dumnezeu, inima să i se umple de dragoste și de recunoștință față de Făcătorul lui. Dacă omul ar fi respectat întotdeauna ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o și a sfințit-o, în lumea noastră nu ar fi existat nici un necredincios, deoarece Sabatul a fost dat omenirii ca memorial al lucrării Creatorului, pentru a îndrepta în mod special mintea omului de la lucrurile acestui pământ spre Dumnezeu și spre puterea Lui infinită. -- (The Bible Echo, 12 octombrie, 1896.)
Înainte de a intra în țara promisă, israeliții au fost sfătuiți de Moise să „păzească ziua de Sabat și să o sfințească” (Deuteronom 5, 12). Domnul a intenționat ca, printr-o credincioasă păzire a poruncii Sabatului, israeliții sa păstreze viu în minte faptul că El este Creatorul și Răscumpărătorul lor, precum și faptul că trebuiau să dea socoteală în fața Lui. Atâta timp cât ei păzeau Sabatul în adevăratul lui spirit, nu putea exista idolatrie. Dar, dacă cerințele acestei porunci aveau să fie lăsate la o parte, ca nefiind obligatorii, Creatorul ar fi fost uitat, iar oamenii s-ar fi închinat altor dumnezei. -- (The Review and Herald, 6 noiembrie, 1913.)
Când Legea a fost dată la Sinai, Sabatul a fost plasat în mijlocul preceptelor morale, chiar în centrul Decalogului. Dar instituția Sabatului nu a fost prezentată atunci pentru prima dată. Porunca a patra își are originea la creațiune. Ziua de odihnă a lui Dumnezeu a fost respectată de Adam în Edenul sfânt, iar apoi, de oamenii lui Dumnezeu de-a lungul perioadei patriarhale. Deoarece în timpul îndelungatei robii în Egipt, sub mâna stăpânilor care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu, israeliții nu au putut păstra Sabatul, Dumnezeu i-a scos de acolo și i-a dus într-un loc în care să-și poată reaminti de ziua Lui sfântă. (The Signs of the Times, 28 februarie, 1884.)
Dumnezeu i-a dat omului Sabatul ca zi de odihnă, zi în care poporul Lui să se adune pentru a I se închina și pentru a se apropia tot mai mult de El. Cerul este interesat de închinarea poporului lui Dumnezeu. -- (The Review and Herald, 21 iunie, 1898.)
Există oameni care susțin că Sabatul le-a fost dat doar iudeilor, însă Dumnezeu nu a afirmat niciodată aceasta. El i-a încredințat poporului Israel Sabatul ca pe o instituție sacră, dar chiar faptul că deșertul Sinai, și nu Palestina, a fost ales ca loc pentru a le da Legea, descoperă faptul că Sabatul este pentru toți oamenii. Legea Celor Zece Porunci este tot atât de veche ca și creațiunea. În consecință, instituția Sabatului nu are o legătură specială cu iudeii în raport cu toate celelalte ființe create. Dumnezeu a așezat obligativitatea păzirii Sabatului asupra tuturor oamenilor. Cuvintele Scripturii sunt clare: „Sabatul a fost făcut pentru om”. Așadar, cei ce sunt în pericol de a fi înșelați în acest punct să asculte mai degrabă Cuvântul lui Dumnezeu decât părerile oamenilor. -- (The Review and Herald, august, 1898, p. 30.)
Pentru om, nu pentru o națiune
Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. „Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Atâta vreme cât există cerul și pământul, Sabatul va fi și mai departe un semn al puterii Creatorului. și atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toți cei ce sunt sub soare. „în fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „să se închine înaintea Mea -- zice Domnul”. (Matei 5, 18; Isaia 66, 23.) -- (The Desire of Ages, 283.)
Sabatul a fost instituit înainte ca iudeii să apară ca popor și a fost dat spre sfințire întregii omeniri; „ca să știți”, declară Dumnezeu, „că Eu sunt Domnul care vă sfințesc”. Dacă Sabatul este acceptat, atunci și restul poruncilor din Decalog vor fi păzite, deoarece nimeni nu poate respecta cu adevărat Sabatul fără a lua în considerare toate celelalte precepte ale Legii. -- (The Signs of the Times, 31 martie, 1898.)
Nu există nici un aspect referitor la Sabat care să-i limiteze valabilitatea la o anumită categorie de persoane. El a fost dat pentru întreaga omenire. El trebuie respectat, nu prin inactivitate, ci prin contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să facă aceasta, ca să cunoască faptul „că Eu sunt Domnul care îi sfințesc”. -- (Special Testimonies to the Battle Creek Church, 34; Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 136-137.)
Porunca Sabatului este așezată chiar în inima Decalogului, în mijlocul preceptelor neschimbătoare ale lui Dumnezeu. Totuși de la multe amvoane din țara noastră1 se înalță un strigăt disprețuitor împotriva Sabatului instituit de Domnul, Dumnezeul cerului, stigmatizându-l ca fiind „vechiul Sabat al iudeilor”. Toți cei ce caută adevărul să-și aducă aminte că Sabatul a fost instituit în Eden înainte de a exista evreii, iar Domnul a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om”. Porunca a patra a fost rostită împreună cu celelalte nouă precepte morale, în mijlocul tunetelor și măreției de pe muntele Sinai, și se află în chivotul care este în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc. El este numit „Chivotul mărturiei”, iar sub capacul lui -- tronul harului -- sunt Cele Zece Porunci care au fost scrise cu degetul lui Dumnezeu. -- (The Signs of the Times, 8 ianuarie, 1894.)
Învățătorii orbi ai acestor timpuri, ce caută să abată atenția poporului de la Legea lui Dumnezeu, le spun oamenilor că Legea este dată doar evreilor și destinată să fie respectată doar de ei. Care este izvorul autorității unor asemenea afirmații? Profetul spune: „La Lege și la mărturie, dacă ei nu vorbesc așa, este o dovadă că nu este lumină în ei”. Dumnezeu a dat Legea Sa înainte de a exista evrei în această lume. Ființele raționale din cer au fost guvernate de această Lege înainte de crearea omului, iar Sabatul a fost binecuvântat și pus deoparte pentru un scop sfânt, îndată ce Dumnezeu a făcut lumea și S-a odihnit de lucrarea creațiunii. -- (The Signs of the Times, 2 octombrie, 1893.)
În chivot era un vas de aur în care era mana. Alături de vas erau toiagul înmugurit al lui Aaron și tablele de piatră, asemenea unei cărți închise. Domnul Isus le-a deschis și am văzut Cele Zece Porunci scrise de degetul lui Dumnezeu. Pe una dintre table erau scrise patru porunci, iar pe alta celelalte șase. Cea de-a patra, porunca Sabatului strălucea mai tare decât toate celelalte, deoarece Sabatul a fost consacrat ca zi de sărbătoare în cinstea Numelui sfânt al lui Dumnezeu. Sfântul Sabat era plin de slavă -- învăluit într-o aură de lumină. Am înțeles că porunca Sabatului nu fusese țintuită pe cruce. Dacă ar fi fost așa, și celelalte nouă ar fi fost, de asemenea, țintuite pe cruce, iar noi am fi avut libertatea să le călcăm pe toate, ca și pe cea de a patra. Mi-a fost arătat că Dumnezeu nu a schimbat sărbătoarea Sabatului, deoarece El nu Se schimbă niciodată. Dar cel care schimbase sărbătoarea aceasta era papa, transferând-o în prima zi a săptămânii, deoarece papa era cel ce schimbase vremurile și Legea. -- (Life Sketches of Ellen G. White, 100.)
(...) Totdeauna trebuia păstrat acest adevăr în mintea oamenilor, că Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden; și câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care se cuvine să ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua să fie semnul și memorialul Său. Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator, ca obiect al adorării și al închinării, și niciodată n-ar fi fost vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios. -- (The Great Controversy, 438.)
Nu a fost schimbat
Am văzut că, dacă ar fi schimbat Sabatul din ziua a șaptea în prima zi a săptămânii, Dumnezeu ar fi schimbat și scrierea poruncii a patra de pe tablele de piatră, care se află acum în chivotul din Sfânta Sfintelor din ceruri. Atunci, aceasta poruncă ar fi sunat așa: „Ziua întâi este Sabatul Domnului Dumnezeu”. Dar am văzut că această poruncă a rămas la fel ca atunci când a fost scrisă de degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră date lui Moise la Sinai: „Ziua a șaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău”.... Am văzut că Sabatul cel sfânt este și va fi zidul de despărțire dintre adevăratul popor al lui Dumnezeu și necredincioși. Sabatul va fi marele subiect ce va uni inimile sfinților iubiți de Dumnezeu. -- (Life Sketches of Ellen G. White, 101.)
Timpul prețios de punere la probă trece și puțini înțeleg că el le este dat cu scopul de a se pregăti pentru veșnicie. Ceasurile de aur sunt risipite în scopuri lumești, în plăceri, în păcat în toată regula. Legea lui Dumnezeu este disprețuită și uitată, totuși fiecare poruncă a ei mai este încă obligatorie. Fiecare călcare a ei va aduce pedeapsa cuvenită. Iubirea de câștig lumesc duce la profanarea Sabatului, cu toate că cerințele acestei zile sfinte nu sunt abrogate sau micșorate. Porunca lui Dumnezeu asupra acestui subiect este clară și indiscutabilă; El ne-a interzis categoric să lucrăm în ziua a șaptea. A pus-o deoparte ca zi sfințită pentru El însuși. -- (Testimonies for the Church 4:147.)
Înainte de a începe Sabatul, atât mintea, cât și trupul trebuie să fie retrase de la treburile lumești. Dumnezeu a pus Sabatul Său la sfârșitul celor șase zile de lucru pentru ca oamenii să se poată opri și să vadă ce au câștigat în cursul săptămânii în ce privește pregătirea pentru împărăția cea curată, care nu îngăduie nici unui călcător de Lege să intre în ea. Ar trebui ca, în fiecare Sabat, să ne facem socoteala în sufletul nostru pentru a vedea dacă săptămâna care s-a terminat ne-a adus câștig sau pagubă spirituală. -- (Testimonies for the Church 6:356.)
Mi-a fost arătat cum întreg cerul își îndreaptă atenția în ziua Sabatului asupra acelora care respectă porunca a patra, îngerii și-au arătat interesul cel mai înalt în legătură cu această instituție divină. Aceia care îl sfințesc pe Dumnezeu ca Domnul inimii lor, printr-o strictă atitudine devoțională a minții, care caută să valorifice într-un mod optim orele sacre prin respectarea Sabatului și să-L onoreze pe Dumnezeu făcând din Sabat o desfătare, sunt binecuvântați în mod special prin intermediul îngerilor, cu lumină, cu sănătate și cu o putere deosebită. Dar, pe de altă parte, îngerii își întorc fața de la aceia care nu apreciază sfințenia zilei sacre a lui Dumnezeu și îndepărtează de la ei lumina și puterea. Pe aceștia i-am văzut împovărați, descurajați și adesea triști. Ei simțeau lipsa Spiritului lui Dumnezeu. -- (Testimonies for the Church 2:705; The Faith I Live By, 36.)
(...) Dumnezeu prețuiește numai un serviciu făcut din iubire. Dacă lipsește aceasta, tot șirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Tot așa este și cu Sabatul. El avea ca scop să-i aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar, dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură. -- (The Desire of Ages, 286.)
Mult mai multă sfințenie este atașată de Sabat decât îi este dată de mulți care se dau drept păzitori ai Sabatului. Domnul a fost foarte mult dezonorat de către aceia care nu au ținut Sabatul potrivit cu porunca, nici în litera, nici în spiritul ei. El cheamă la o reformă în ținerea Sabatului. -- (Testimonies for the Church 6:353.)
O păzire parțială a legii Sabatului nu este acceptată de Domnul și are un efect mai rău asupra minții păcătoșilor decât dacă nu ai fi făcut nici o mărturisire că ești păzitor al Sabatului. Ei observă că viața ta contrazice credința ta și își pierd încrederea în creștinism. -- (Testimonies for the Church 4:248.)
Mulți se scuză pentru călcarea Sabatului, referindu-se la exemplul tău. Ei susțin că, dacă un om atât de bun, care crede că ziua a șaptea este Sabatul, se poate angaja în ocupații lumești în acea zi, când împrejurările par să o ceară, desigur că și ei pot face același lucru fără să fie condamnați. Multe suflete se vor întâlni cu tine la judecată, prezentând influența ta ca scuza pentru neascultarea lor de Legea lui Dumnezeu. Deși aceasta nu va fi o scuză pentru păcatul lor, totuși ea va spune ceva înfricoșător împotriva ta. -- (Testimonies for the Church 4:250.)
Nu toți cei din poporul nostru este atent așa cum ar trebui să fie la ținerea Sabatului. Bunul Dumnezeu să-i ajute să facă o reformă. -- (Testimonies for the Church 7:123.)
(...) Ei trebuie ca, în mod special, să trezească și celorlalți membri ai familiei dorința de a merge la Casa de rugăciune. Trebuie să-și consacre timpul și energia exercițiilor spirituale, astfel ca influența divină, care planează asupra Sabatului, să-i poată însoți în tot timpul săptămânii. Dintre toate zilele săptămânii, nici una nu este atât de favorabilă pentru cugetare și simțăminte devoționale ca Sabatul. -- (Testimonies for the Church 2:704.)