Lumea Antediluviană - Enoh
Prima menţiune despre evanghelizarea în oraşe. - Enoh a umblat cu Dumnezeu şi totuşi nu a locuit în mijlocul niciunui oraş corupt de violenţă şi nelegiuire. - Manuscrisul 94, 1903 (Evanghelizare, p. 78).
Enoh nu a trăit alături de cei nelegiuiţi. - El [Enoh] nu şia făcut casa alături de cei nelegiuiţi... El sa stabilit împreună cu familia sa întro zonă unde atmosfera era cât mai curată posibil. Apoi el mergea uneori la locuitorii lumii cu solia primită de la Dumnezeu ... După proclamarea soliei, aducea întotdeauna cu el, la locul său retras, câţiva oameni care primiseră avertizarea. - Manuscrisul 42, 1900 (Maranatha, p. 184)
Metodele lui Enoh vor deveni metodele noastre. - Trebuie concepute planuri înţelepte pentru ca lucrarea să fie desfăşurată în modul cel mai avantajos. Pe măsură ce nelegiuirea va creşte în marile oraşe, vom fi nevoiţi să lucrăm din ce în ce mai mult în centre situate în exteriorul lor. Aşa a lucrat Enoh în zilele de dinaintea potopului, când nelegiuirea abunda în toate localităţile populate şi când era violenţă pe pământ. - Review and Herald, 27 septembrie 1906
Sodoma
Dragostea de oameni la motivat pe Avraam să se roage. Deşi Lot ajunsese un locuitor al Sodomei, el nu se făcuse părtaş la nelegiuirile locuitorilor ei. Avraam gândea că în acel oraş atât de populat mai puteau fi şi alţi închinători ai adevăratului Dumnezeu. Având în vedere aceasta, el a spus: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău ... departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Geneza 18:25). Avraam na intervenit numai o singură dată, ci de mai multe ori. Prinzând curaj pe măsură ce cererile lui erau împlinite, el a continuat până când a primit asigurarea că, dacă numai zece oameni drepţi sar fi aflat în ea, cetatea avea să fie cruţată.
Iubirea faţă de sufletele pieritoare a inspirat rugăciunea lui Avraam. Cu toate că îi era scârbă de păcatele acelei cetăţi corupte, el dorea ca păcătoşii să poată fi salvaţi. Profundul său interes pentru Sodoma ne înfăţişează neliniştea pe care ar trebui so simţim pentru cei nepocăiţi. Noi ar trebui să cultivăm ură faţă de păcat, dar milă şi iubire faţă de cei păcătoşi. De jur împrejurul nostru, sunt suflete ce se cufundă întro ruină la fel de groaznică şi lipsită de speranţă ca şi aceea care sa abătut asupra Sodomei. În fiecare zi, timpul de probă al unora se sfârşeşte. În fiecare ceas, unii trec dincolo de hotarul îndurării. Şi unde sunt oare glasurile de avertizare şi de îndemnare care săl determine pe păcătos să fugă de această îngrozitoare nenorocire? Unde sunt oare mâinile acelea întinse care săl tragă înapoi de la moarte? Unde sunt oare aceia care, în umilinţă şi cu o credinţă stăruitoare, să mijlocească la Dumnezeu pentru el? - Patriarhi şi profeţi, p. 139, 140 (1890)
Creştinii pot avea un mare impact asupra oraşelor. - Dacă Dumnezeu a vrut să salveze Sodoma de dragul a zece persoane neprihănite, atunci care ar fi influenţa în bine care ar veni ca urmare a credincioşiei poporului lui Dumnezeu, dacă toţi aceia care mărturisesc Numele lui Hristos ar fi şi îmbrăcaţi în neprihănirea Sa? - Signs of the Times , 2 mai 1895 ( In Heavenly Places, p. 104)
Ninive
Mulţi oameni vor răspunde la chemarea lui Dumnezeu. - Şi totuşi Ninive, oricât ajunsese de nelegiuită, nu era cu totul pradă răului. Acela care „vede pe toţi fiii oamenilor” (Psalmii 33:13) şi „priveşte tot ce este de preţ” în ei (Iov 28:10) a văzut în cetatea aceea mulţi care doreau după ceva mai bun şi mai înalt, care, dacă li sar fi oferit ocazia săL cunoască pe Dumnezeul cel viu, ar fi lepădat faptele lor rele şi I sar fi închinat. Astfel, în înţelepciunea Sa, Dumnezeu li Sa descoperit întrun mod neîndoielnic ca săi conducă, dacă era cu putinţă, la pocăinţă.
Unealta aleasă pentru lucrarea aceasta a fost prorocul Iona, fiul lui Amitai. Cuvântul Domnului ia vorbit: „Scoalăte, dute la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei sa suit până la Mine!” (Iona 1:1,2). [...]
Când a intrat Iona în cetate, a început îndată să strige împotriva ei solia: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită” (v. 4). A mers de pe o stradă pe alta strigând avertizarea.
Solia na fost în zadar. Strigătul care a răsunat pe străzile cetăţii nelegiuite a trecut din gură în gură până când toţi locuitorii au auzit înspăimântătorul anunţ. Duhul lui Dumnezeu a impresionat inimile şi a făcut ca mulţimile să tremure din cauza păcatelor şi să se pocăiască în adâncă umilinţă. - Profeţi şi regi, p. 265270 (1917)
Ierusalim - Redeşteptarea Din Vremea Regelui Iosia
Impactul conducătorilor să nu fie subestimat. - Împăratul [Iosia] trebuia să lase pe seama lui Dumnezeu evenimentele viitoare. El nu putea schimba hotărârile veşnice ale lui Iehova. Dar, prin anunţarea judecăţilor pedepsitoare ale cerului, Domnul na îndepărtat ocazia pentru pocăinţă şi reformă şi, văzând în aceasta dispoziţia din partea lui Dumnezeu de aŞi tempera judecăţile cu milă, sa hotărât să facă tot cei stătea în putere pentru a înfăptui reformele stabilite. El a convocat îndată o mare adunare, la care au fost invitaţi bătrânii şi magistraţii din Ierusalim şi Iuda, împreună cu poporul de rând. Aceştia, împreună cu preoţii şi leviţii, sau întâlnit cu împăratul în curtea templului.
Împăratul a citit personal înaintea acestei mari adunări „toate cuvintele din cartea legământului pe care o găsiseră în Casa Domnului” (2 Împăraţi 23:2). Lectorul a fost profund impresionat şi a rostit solia cu patos şi cu o inimă zdrobită. Ascultătorii au fost adânc mişcaţi. Intensitatea simţămintelor ce se arătau pe chipul împăratului, însă-şi solemnitatea soliei, avertizarea cu privire la judecăţile care aveau să vină - toate acestea şiau făcut efectul şi mulţi sau hotărât să urmeze exemplul împăratului căutând iertare.
Iosia a propus ca aceia care aveau cea mai înaltă autoritate să se alăture poporului în legământ solemn înaintea lui Dumnezeu pentru a conlucra întrun efort de a face schimbări hotărâte: „Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorânduse să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia scrise în cartea aceasta.” Răspunsul a fost mai entuziast decât îndrăznise împăratul să spere: „Şi tot poporul a intrat în legământ” (v. 3).
În reforma care a urmat, împăratul şia îndreptat atenţia spre distrugerea oricărei rămăşiţe de idolatrie. Locuitorii ţării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinânduse chipurilor de lemn şi de piatră, încât părea imposibil ca omul să îndepărteze urma acestor păcate. Dar a stăruit în străduinţa lui de a curăţa ţara. Sa împotrivit idolatriei cu hotărâre, omorând „pe toţi preoţii înălţimilor”... „Mai mult, a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii şi toate urâciunile care se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în casa Domnului” (v. 20, 24). - Profeţi şi regi, p. 400, 401 (1917)
Programul Misionar Al Lui Hristos
Mergeţi la oameni. - Însărcinarea Evangheliei este marele program misionar al Împărăţiei lui Hristos. Ucenicii urmau să lucreze cu sârguinţă pentru suflete, adresândule tuturor invitaţia harului. Nu trebuiau să aştepte ca oamenii să vină la ei, ci ei trebuiau să meargă la oameni cu solia lor. - Faptele apostolilor , p. 28 (1911)
Lucrarea lui Hristos pe pământ a fost o ilustrare a Marii Trimiteri . - Cel care este lumina şi viaţa Evangheliei Sa făcut trup şi a locuit printre noi. Simţind împreună cu omenirea, El ia hrănit pe cei flămânzi, ia vindecat pe cei bolnavi şi a mers din loc în loc trecând prin toate cetăţile ţării, făcândule bine oamenilor. Toate faptele noastre trebuie îndeplinite în Hristos. Urmaşii Săi trebuie să facă faptele Sale prin părtăşia la natura Sa. Lucrarea lui Hristos pentru oameni a ilustrat Marea Trimitere pe care a dato ucenicilor: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” - Manuscrisul 1, 1908 ( Manuscript Releases, vol. 5, p. 213, 214)
Isus, Marele Învăţător
Isus îi învăţa pe oameni prin exemplu personal. - Isus ia instruit pe ucenici prin contact personal şi prin prietenie. Uneori îi învăţa stând între ei pe coasta muntelui; alteori le descoperea tainele Împărăţiei lui Dumnezeu lângă mare sau mergând cu ei pe cale. El nu ţinea predici, cum fac oamenii astăzi. Oriunde inimile erau deschise să primească solia dumnezeiască, El dezvăluia adevărurile planului de mântuire. El nu lea poruncit ucenicilor Lui să facă un anumit lucru, ci lea spus: „UrmaţiMă!” În călătoriile prin sate şi oraşe, îi lua cu El ca să poată vedea cum îi învaţă pe oameni. El făcea ca interesele lor să fie unite cu ale Sale, iar ei sau unit cu El în lucrare. - Hristos, Lumina lumii, p. 152 (1898)
Isus Se amesteca printre cei pe care îi învăţa. - În timpul lucrării Sale pe pământ, Domnul Hristos a început să dărâme zidul de despărţire dintre iudei şi neamuri şi să predice mântuirea omenirii întregi. Deşi era iudeu, El Se amesteca totuşi fără reţinere printre samariteni, făcând inutile obiceiurile fariseice ale iudeilor cu privire la aceşti oameni dispreţuiţi. El a dormit sub acoperişurile lor, a mâncat la mesele lor şi a învăţat pe străzile lor. - Faptele apostolilor, p. 19 (1911)
Isus a ales cetatea Capernaum pentru potenţialul ei evanghelistic. - În timpul lucrării Sale pământeşti, Mântuitorul a folosit ocaziile favorabile care se iveau dea lungul principalelor căi de comunicaţie ale vremii. În intervalele dintre călătoriile pe care le făcea întrun loc sau altul, Isus locuia în Capernaum, care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „cetatea Lui”. Această cetate era bine adaptată pentru a fi centrul lucrării Mântuitorului. Fiind situată pe drumul care ducea de la Damasc la Ierusalim şi de aici în Egipt şi până la Marea Mediterană, era un important punct de trecere pentru călători. Oamenii din multe ţări treceau prin cetate sau zăboveau un timp aici pentru odihnă, înainte de aşi relua călătoriile. Aici, Isus putea întâlni oameni din toate popoarele şi de toate rangurile, bogaţi şi importanţi, dar şi dintre cei săraci şi umili, iar învăţăturile Sale aveau să fie purtate în alte ţări şi în multe familii. Astfel, avea să fie încurajată studierea profeţiilor, atenţia avea să fie îndreptată spre Mântuitorul, iar misiunea Sa avea să fie adusă înaintea lumii. - Mărturii, vol. 9, p. 121 (1909)
Ierusalim
Evanghelia trebuie vestită în orice circumstanţe. - Hristos lea spus ucenicilor Săi că ei trebuiau să-şi înceapă lucrarea la Ierusalim. Cetatea aceasta fusese scena uimitorului Său sacrificiu pentru neamul omenesc. Acolo, îmbrăcat în haina naturii umane, El a umblat şi a vorbit cu oamenii şi puţini înţeleseseră cât de aproape se coborâse cerul de pământ. Acolo fusese El osândit şi răstignit. În Ierusalim erau mulţi care, în taină, credeau că Isus din Nazaret este Mesia şi erau mulţi care fuseseră amăgiţi de preoţi şi conducători. Acestora trebuia să le fie vestită Evanghelia. Ei trebuiau să fie chemaţi la pocăinţă. Adevărul minunat că numai prin Hristos putea fi dobândită iertarea păcatelor trebuia lămurit. Şi, în timp ce întreg Ierusalimul era frământat de zguduitoarele evenimente din ultimele săptămâni, predicarea ucenicilor avea să facă cea mai profundă impresie. - Faptele apostolilor, p. 31, 32 (1911)
Ucenicii recunoşteau meritele celor care lucraseră înaintea lor pentru sufletele convertite. - În Ierusalim, citadela iudaismului, mii de oameni şiau declarat pe faţă credinţa că Isus din Nazaret era Mesia.
Ucenicii erau uimiţi şi nespus de fericiţi de amploarea secerişului de suflete. Ei nu socoteau că această minunată recoltă ar fi fost rezultatul propriilor lor eforturi; ei îşi seama că sunt continuatorii lucrării altor oameni. - Faptele apostolilor, p. 44 (1911)
Antiohia Din Siria
Numele „creştin” a apărut ca urmare a mărturiei centrate pe Hristos care a fost prezentată în oraşe. - În populatul oraş al Antiohiei, [apostolul] Pavel a găsit un minunat câmp de lucru. Învăţătura, înţelepciunea şi râvna lui au exercitat o puternică influenţă asupra locuitorilor şi vizitatorilor acestui oraş de cultură; el sa dovedit a fi tocmai ajutorul de care avea nevoie Barnaba. Timp de un an, cei doi ucenici au lucrat laolaltă în slujire credincioasă, aducândule multora cunoştinţa mântuitoare despre Isus din Nazaret, Răscumpărătorul lumii.
În Antiohia, ucenicii au fost numiţi pentru prima dată creştini. Numele li sa dat din pricină că subiectul principal al propovăduirii, al învăţăturii şi al discuţiilor lor era Hristos. - Faptele apostolilor, p. 156, 157 (1911)
Membrii bisericilor din oraşe să se alăture celorlalţi în slujire. - Exemplul urmaşilor lui Hristos din Antiohia ar trebui să fie o inspiraţie pentru fiecare credincios care trăieşte astăzi în marile oraşe ale lumii. În timp ce este după rânduiala lui Dumnezeu ca lucrătorii aleşi, consacraţi şi cu talente să fie stabiliţi în mari centre populate spre a conduce eforturile publice, tot la fel este scopul Său ca membrii bisericii care trăiesc în aceste oraşe să-şi folosească talentele primite de la Dumnezeu în lucrarea pentru suflete. Bogate binecuvântări sunt puse deoparte pentru aceia care se predau cu totul chemării lui Dumnezeu. Când se vor strădui să câştige suflete pentru Isus, aceşti lucrători vor vedea că mulţi oameni cu care nu sar fi putut lucra în niciun alt mod sunt gata să răspundă la efortul personal inteligent.
Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ are azi nevoie de reprezentanţi vii ai adevărului biblic. Singuri, predicatorii consacraţi nu pot face faţă însărcinării de a avertiza marile oraşe. Dumnezeu îi cheamă nu numai pe predicatori, ci şi pe medici, pe asistenţii medicali, pe colportori, pe lucrătorii biblici şi pe alţi laici consacraţi, cu diferite talente, care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea harului Său, să se gândească la nevoile oraşelor neavertizate. Timpul trece repede şi este mult de făcut. Orice unealtă trebuie pusă la lucru, pentru ca ocaziile prezente să fie cât mai înţelept folosite. - Faptele apostolilor, p. 158, 159 (1911)
Bisericile Organizate În Cetăţile Situate În Centrul Asiei Mici
Înfiinţarea de biserici îi întăreşte în credinţă pe membrii noi. - În ziua următoare împroşcării lui Pavel cu pietre, ucenicii au plecat spre Derbe, unde lucrarea lor a fost binecuvântată şi multe suflete au fost conduse săL primească pe Hristos ca Mântuitor. Dar, „după ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici,” nici Pavel şi nici Barnaba nu sau mulţumit să înceapă lucrarea în vreun loc fără a întări credinţa convertiţilor pe care fuseseră nevoiţi ca, pentru o vreme, săi lase singuri în locurile unde lucraseră de curând. Şi astfel, fără teamă de primejdie, „sau întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă”. Mulţi primiseră vestea cea bună a Evangheliei şi se expuseseră astfel batjocurii şi împotrivirii. Pe aceştia, apostolii au căutat săi întărească în credinţă, pentru ca lucrarea făcută să dăinuie.
Ca un important factor în creşterea spirituală a noilor convertiţi, apostolii au avut grijă săi înconjoare pe noii convertiţi cu gardul protector al rânduielilor Evangheliei. Bisericile au fost organizate corespunzător peste tot în Iconia şi în Pisidia, unde erau credincioşi. În fiecare biserică au fost aleşi slujbaşi şi au fost stabilite ordinea şi sistemul corespunzător pentru îndeplinirea tuturor lucrărilor de care depindea bunăstarea spirituală a credincioşilor. - Faptele apostolilor, p. 185 (1911)
Tesalonic
Pavel a prezentat adevărurile din Scriptură. - Când Pavel a vestit cu o îndrăzneală sfântă Evanghelia în sinagoga din Tesalonic, un potop de lumină sa răsfrânt asupra adevăratei însemnătăţi a riturilor şi ceremoniilor legate de serviciul cortului. El a purtat mintea ascultătorilor săi dincolo de serviciul pământesc şi de lucrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc, până la vremea când, la încheierea lucrării Sale de mijlocire, Hristos avea să vină iarăşi cu putere şi slavă mare şi să-şi statornicească Împărăţia Sa pe pământ. Pavel credea în a doua venire a lui Hristos; el a prezentat adevărurile privitoare la acest eveniment atât de limpede şi cu atâta putere, încât a produs asupra minţii multor ascultători o impresie care nu avea să se şteargă niciodată.
Pavel lea predicat tesalonicenilor trei Sabate la rând, discutând cu ei din Scripturi cu privire la viaţa, moartea, învierea, lucrarea şi slava viitoare a lui Hristos, „Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8). El La înălţat pe Hristos, a cărui lucrare, dacă e înţeleasă corect, constituie cheia ce deschide Scripturile Vechiului Testament, oferind acces la comorile lor bogate.
În timp ce adevărurile Evangheliei erau astfel vestite în Tesalonic cu mare putere, a fost câştigată atenţia unor mari mulţimi de oameni. „Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.” - Faptele apostolilor, p. 228, 229 (1911)
Atena
Oamenii nereligioşi să nu fie neglijaţi . - In timp ce îi aştepta pe Sila şi pe Timotei, Pavel nu a stat fără să facă nimic. „În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe carei întâlnea.” Însă lucrarea sa principală în Atena era aceea de a duce vestea mântuirii celor care nu aveau o înţelegere luminată cu privire la Dumnezeu şi la planul Său faţă de lumea căzută. In curând, apostolul urma să întâmpine păgânismul în forma lui cea mai subtilă şi mai atrăgătoare. - Faptele apostolilor, p. 234, 235 (1911)
Vestiţile Evanghelia oamenilor înţelepţi şi educaţi. -- Ei [filozofii de seamă ai locului] lau condus [pe Pavel] la Colina lui Marte. Acesta era unul dintre cele mai sacre locuri din toată Atena, iar amintirile şi gândurile legate de ea îl făceau să fie privit cu o veneraţie superstiţioasă care, în minţile unora, ajungea chiar până la groază. In locul acesta, erau deseori luate în discuţie subiecte legate de religie de către oameni care lucrau ca judecători supremi în toate problemele morale şi civile mai importante.
Aici, departe de zgomotul şi de îmbulzeala de pe străzile aglomerate şi departe de gălăgia discuţiilor obişnuite, apostolul putea fi auzit fără întrerupere. În jurul lui sau adunat poeţii, artiştii şi filozofii, savanţii şi înţelepţii Atenei, care i sau adresat în felul acesta: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz; am dori să ştim ce înseamnă toate lucrurile acestea.” - Faptele apostolilor, p. 236 (1911)
Cultura locală a avut un impact asupra mesajului transmis de Pavel. - Cu mâna întinsă spre templul ticsit de idoli, Pavel şia revărsat povara sufletului său şi a arătat înşelăciunea religiei atenienilor. Cei mai înţelepţi dintre ascultători au fost înmărmuriţi la auzul raţionamentului său. El sa dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, a literaturii, precum şi a religiei lor. Îndreptândule atenţia spre statui şi idoli, el a declarat că Dumnezeu nu poate fi asemenea formelor născocite de oameni. Aceste chipuri sculptate nu pot nici în cea mai slabă măsură să înfăţişeze slava lui Iehova. El lea reamintit că aceste chipuri nu au viaţă, ci se găsesc sub controlul puterii omeneşti, mişcânduse numai atunci când le mişcă mâini omeneşti şi, deci, cei care se închinau lor erau în toate privinţele superiori fată de idolii la care se închinau.
Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră: „Dumnezeul necunoscut.” - Faptele apostolilor, p. 237 (1911)
Corint
Schimbaţi metodele, dacă rezultatele sunt slabe. -- În timpul primului secol al erei creştine, Corintul era una dintre cetăţile de seamă nu numai ale Greciei, ci chiar ale lumii. Greci, iudei şi romani la un loc, precum şi călători din orice ţară, se îmbulzeau pe străzile lui, umblând cu lăcomie după afaceri şi plăceri. Fiind un mare centru comercial unde se putea ajunge uşor din toate părţile Imperiului Roman, el era un important loc în care să fie stabilite monumente de aducere aminte despre Dumnezeu şi adevărul Său.
Printre iudeii care se stabiliseră în Corint, erau şi Aquila şi Priscila, care, mai târziu, sau distins ca lucrători zeloşi pentru Hristos. Cunoscând caracterul acestor oameni, Pavel „a venit la ei”.
Chiar de la începutul lucrării sale în acest important nod de comunicaţie, Pavel a întâlnit din toate părţile piedici serioase în calea înaintării lucrării sale. Cetatea era aproape cu totul dedată idolatriei. Venus era zeiţa favorită, iar de cultul lui Venus erau legate multe ritualuri şi ceremonii imorale. Corintenii ajunseseră prea bine cunoscuţi, chiar printre păgâni, pentru josnica lor imoralitate. Ei păreau să aibă puţine preocupări şi griji în afară de petreceri şi plăcerile momentului...
Când a predicat Evanghelia în Corint, apostolul a urmat o cale deosebită de aceea pe care o folosise în lucrarea sa la Atena. La Atena, el a căutat să-şi adapteze stilul la particularităţile ascultătorilor săi: a întâmpinat logica cu logică, ştiinţa cu ştiinţă, filozofia cu filozofie. Gândinduse la timpul petrecut în felul acesta şi văzând că propovăduirea sa în Atena nu adusese decât puţine roade, sa hotărât să urmeze un alt plan de lucru în Corint, în străduinţa sa de a atrage atenţia celor nepăsători şi indiferenţi. El a hotărât să evite argumentările şi discuţiile elaborate şi să nu ştie între corinteni nimic „altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit”. El voia să le predice nu cu „vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci întro dovadă dată de Duhul şi de putere” (1 Corinteni 2:2,4).
Isus pe care Pavel voia săL prezinte înaintea grecilor din Corint ca fiind Hristosul era un iudeu de origine umilă, crescut întrun oraş proverbial pentru răutatea lui. El fusese lepădat de cei din propria lui naţiune şi, în cele din urmă, crucificat ca un făcător de rele. Grecii socoteau că era nevoie de elevarea neamului omenesc, dar credeau că studiul filozofiei şi al ştiinţei era singurul mijloc de obţinere a elevării şi onoarei adevărate. Putea oare Pavel săi convingă că fiecare putere a fiinţei lor avea să fie înălţată şi înnobilată prin credinţa în puterea acestui iudeu obscur?
Pentru mintea multora care trăiesc în timpurile noastre, crucea de la Golgota este înconjurată de amintiri sfinte. Gânduri pline de sfinţenie sunt legate de scenele răstignirii. Dar în zilele lui Pavel, crucea era privită cu simţăminte de dezgust şi oroare. Să înalţi ca Mântuitor al omenirii pe Unul care suferise moartea pe cruce ar fi atras în mod firesc batjocura şi împotrivirea.
Pavel ştia destul de bine cum avea să fie primită solia sa atât de iudeii, cât şi de grecii din Corint. El a ales săL predice „pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei era o pricină de poticnire şi pentru neamuri o nebunie” (1 Corinteni 1:23). Printre ascultătorii săi iudei erau mulţi care aveau să se mânie din pricina soliei pe care el avea să o vestească. În ce priveşte grecii, cuvintele lui aveau să apară ca o deplină nebunie. El avea să fie privit ca un om slab la minte pentru că încerca să arate cum putea crucea să aibă vreo legătură cu elevarea sau cu mântuirea omenirii. - Faptele apostolilor, p. 243245 (1911)
Firea omenească să se ascundă în spatele naturii dumnezeieşti. - Eforturile apostolului [Pavel] nu sau mărginit la vorbirea în public; erau mulţi la care nu sar fi putut ajunge în felul acesta. El a folosit mult timp pentru lucrarea din casă în casă, în felul acesta profitând de legăturile obişnuite din cercul familiei. El ia vizitat pe bolnavi şi pe cei necăjiţi, ia îmbărbătat pe cei îndureraţi şi ia mângâiat pe cei obidiţi. Şi, în tot ceea ce a spus şi a făcut, el a preamărit numele lui Isus. Astfel, el a lucrat „în slăbiciune, în frică şi cutremur” (1 Corinteni. 2:3). El se cutremura la gândul ca nu cumva învăţătura lui să poarte mai degrabă amprenta umanului decât a Dumnezeirii. - Faptele apostolilor, p. 250 (1911)
Oamenii cei mai de jos se pot transforma în monumente ale măreţiei lui Dumnezeu. - Străduinţele lui Pavel în Corint nu au fost fără rod. Mulţi sau întors de la închinarea la idoli ca să servească viului Dumnezeu şi o mare biserică a fost înrolată sub steagul lui Hristos. Unii au fost salvaţi din rândul celor mai desfrânaţi păgâni şi au devenit monumente ale îndurării lui Dumnezeu şi ale puterii sângelui lui Hristos de a curăţi de păcat. - Faptele apostolilor, p. 252 (1911)
Efes
Dacă opoziţia devine tot mai puternică, schimbaţi locaţia.După cum îi era obiceiul, Pavel şia început lucrarea la Efes, predicând în sinagoga iudeilor. El a continuat să lucreze acolo timp de trei luni, vorbind cu ei „despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”. La început a fost primit bine; dar, ca şi în alte locuri, în scurt timp a avut de înfruntat o puternică împotrivire. „Unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău calea Domnului înaintea norodului.” Deoarece ei stăruiau în lepădarea Evangheliei, apostolul a încetat să le mai predice în sinagogă.
Spiritul lui Dumnezeu lucrase cu şi prin Pavel în eforturile sale pentru conaţionalii săi. Dovezi îndestulătoare fuseseră aduse pentru ai convinge pe toţi aceia care doreau în mod sincer să cunoască adevărul. - Faptele apostolilor, p. 285 (1911)
Roma
Bisericile existente să înfiinţeze noi biserici. - Una dintre speranţele sale [ale lui Pavel] cele mai dragi şi unul dintre planurile lui cele mai scumpe era de a vedea credinţa creştină bine întemeiată în marele centru al lumii cunoscute la data aceea. Fusese deja stabilită o biserică în Roma, iar apostolul dorea să câştige cooperarea membrilor ei la lucrarea pe care spera să o realizeze. Ca să pregătească calea pentru eforturile sale printre aceşti fraţi, chiar dacă nu se cunoşteau încă personal, el lea trimis o scrisoare în care anunţa scopul vizitei sale la Roma, dar şi dorinţa de a primi ajutor din partea lor pentru a duce stindardul crucii în Spania. - Sketches From the Life of Paul, p. 187 (1883)
Pavel a dat mărturie chiar şi din închisoare. - În vremea aceea, Roma era metropola lumii. Mândrii cezari dădeau legi aproape pentru toate neamurile de pe pământ. Împărat şi curtean erau fie necunoscători ai umilului Nazarinean, fie Îl priveau cu ură şi dispreţ. Şi totuşi, în mai puţin de doi ani, Evanghelia şia făcut drum de la casa umilă a întemniţatului până la saloanele imperiale. Pavel este ţinut în lanţuri ca un făptuitor de rele; „dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat” (2 Timotei 2:9). - Faptele apostolilor, p. 461, 462 (1911)
Oficialităţile publice pot înmulţi numărul posibilităţilor de răspândire a Evangheliei. - Prin bunăvoinţa acelora care1 aveau în grijă, lui Pavel i se îngăduise să locuiască întro casă spaţioasă, unde putea să se întâlnească liber cu prietenii lui şi unde, de asemenea, putea prezenta zilnic adevărul acelora care veneau să audă. Astfel, timp de doi ani, el a continuat lucrarea, „propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând pe oameni cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.” - Faptele apostolilor, p. 453 (1911)
Convertiţii care ocupă poziţii de răspundere pot da mărturie acolo unde se află. - Sau convertit la adevăr chiar oameni din casa cezarului şi, mai mult, ei au rămas în casa lui şi după convertirea lor. Ei nu sau simţit liberi să-şi părăsească postul datoriei pentru că mediul nu le mai era favorabil. Adevărul îi găsise acolo şi ei au rămas acolo, pentru ca, prin viaţa şi caracterul lor schimbat, să dea mărturie despre puterea transformatoare a noii credinţe. - Faptele apostolilor, p. 466 (1911)