Solii către tineret

Capitolul 7

Standarde ale eficienței

[AUDIO]

Asupra tinerilor stau responsabilități serioase. Dumnezeu are mari așteptări de la tinerii care trăiesc în această generație a creșterii luminii și cunoașterii. El așteaptă ca ei să împartă această lumină și cunoaștere. El dorește să-i folosească pentru a risipi erorile și superstițiile care au întunecat mintea unora. Ei trebuie să se autoeduce, să adune fiecare iotă și fărâmă de cunoaștere și experiență. Dumnezeu îi consideră responsabili pentru oportunitățile și privilegiile pe care li le-a oferit. Lucrarea ce le stă înainte așteaptă eforturile lor stăruitoare, pentru a putea fi purtată înainte de la un jalon la altul, așa cum o cer timpurile.

Dacă își vor consacra inima și mintea în slujba lui Dumnezeu, tinerii vor atinge un nivel înalt de eficiență și utilitate. Acesta este standardul pe care Dumnezeu așteaptă ca tinerii să-l atingă. A face mai puțin decât atât înseamnă să refuzi cele mai multe dintre oportunitățile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Aceasta va fi considerată ca o trădare față de Dumnezeu și un eșec în lucrarea pentru binele omenirii.

Calificându-ne pentru lucrare

Cei ce se străduiesc să devină lucrători pentru Domnul, care caută cu zel să dobândească pentru a împărtăși, vor primi în mod constant lumină de la Dumnezeu, pentru că ei vor putea fi canale de comunicare. Dacă, la fel ca Daniel, vor aduce toate obiceiurile, poftele și pasiunile lor în conformitate cu cererile lui Dumnezeu, tinerii se vor califica pentru o lucrare mai înaltă. Ei ar trebui să scoată din mintea lor tot ceea ce este ieftin și frivol. Va trebui să renunțe la tendințele către amuzament și plăcere, pentru că nu au loc în viața și experiența acelora care trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, mâncând din trupul Său și bând din sângele Său.

Ei ar trebui să realizeze că, deși pot dobândi toate avantajele și învățăturile, pot totuși eșua în a obține educația care i-ar face potriviți pentru lucrarea în anumite părți ale viei Domnului. Ei nu se pot angaja în slujba lui Dumnezeu fără bagajul de cunoștințe necesare și fără respect, dublat de inteligență. Dacă oferă plăcerii și amuzamentului mintea prețioasă, care ar trebui întărită prin scopuri înalte și nobile, ei vor degrada puterile pe care Dumnezeu li le-a dat și sunt vinovați înaintea Lui, pentru că nu și-au dezvoltat talentele printr-o folosire înțeleaptă.

Micimea spiritualității lor este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Ei alterează și corup și mințile acelora cu care vin în contact. Prin cuvintele și acțiunile lor, ei încurajează o lipsă de atenție vecină cu nepăsarea cu privire la lucrurile sfinte. Nu numai că-și pun în pericol propriile suflete, dar exemplul lor este în detrimentul tuturor acelora cu care vin în contact. Ei sunt complet incapabili să-L reprezinte pe Hristos. Servitori ai păcatului, nesăbuiți și indiferenți, ei se îndepărtează de la El.

Cei care se mulțumesc cu realizări umile nu vor ajunge împreună-lucrători cu Dumnezeu. Acelora care își lasă mintea nesupravegheată, Satana le face sugestii care le vor umple mintea, astfel că sunt antrenați în armata sa pentru a momi și alte suflete. Ei pot părea că practică religia, că au o formă de asemănare cu Dumnezeu, dar sunt de fapt iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu.

Inteligență, nu evlavie

Sunt tineri care au un anumit fel de inteligență, care este recunoscută și admirată de tovarășii lor, dar abilitățile lor nu sunt sfințite. Această inteligență nu este întărită de har și încercări și Dumnezeu nu o poate folosi în beneficiul umanității și pentru glorificarea Numelui Său. Sub masca bunătății, puterile lor sunt folosite pentru a ridica standarde false și faptul că nu sunt convertiți le folosește drept scuză pentru cursul greșit al acțiunilor lor. Satana îi conduce să-și amuze tovarășii prin nimicuri și prin așa-zisa lor inteligență. Tot ceea ce întreprind este fără valoare, pentru că ei sunt sub controlul ispititorului, care îi direcționează și le modelează caracterele, astfel încât ei să facă lucrarea sa.

Ei au posibilități, dar sunt neantrenați, au capacități, dar nu sunt dezvoltate. Le-au fost date daruri, dar ei le-au folosit greșit și le-au degradat prin indiferență și i-au tras și pe alții în jos la același nivel la care se găsesc ei. Hristos a plătit răscumpărarea pentru sufletele lor prin negare de sine, sacrificiu de sine, umilință, prin rușinea și reproșurile pe care le-a îndurat. Ceea ce a făcut, a făcut pentru a-i putea salva din robia păcatului, din sclavia unui stăpân care îi folosește și le distruge sufletele. Dar ei au făcut ca dragostea Mântuitorului să nu aibă efect și El Se uită cu mâhnire la lucrarea lor.

Astfel de tineri se vor întâlni cu pierderea veșnică. Cum le va părea distracția și veselia lor în acea zi, în care fiecare om va primi de la Judecătorul întregului pământ răsplata după faptele săvârșite în timpul vieții? Ei au pus la fundație lemn, paie și miriște și întreaga lor viță va pieri. Ce pierdere!

O, cu cât mai bună este situația acelora care și-au îndeplinit partea în slujba lui Dumnezeu, căutând aprobare de la Isus, notându-și zilnic greșelile, erorile, părerile de rău și victoriile pe care le-au câștigat împotriva ispitei. Ce bucurie și pace vor avea ei în Hristos! Asemenea tineri nu-și vor aminti întâmplările vieții lor cu rușine și dezgust. -- The Youth’s Instructor, 22 iunie, 1899.

Instrumentul ales

Mărturisirea credincioșiei Lui, este mijlocul ales de cer pentru a-L descoperi pe Hristos lumii. Noi trebuie să mărturisim harul Său așa cum s-a făcut el cunoscut prin sfinții oameni din vechime; dar mult mai eficientă va fi mărturia propriei noastre experiențe. Noi suntem martorii lui Dumnezeu, dacă lăsăm să se manifeste în noi înșine lucrarea puterii divine. Fiecare individ are viața lui distinctă și o experiență proprie, deosebită de a celorlalți. Dumnezeu dorește ca rugăciunea noastră să urce la El având specificul propriei noastre personalități. -- The Ministry of Healing, 100.