Solii către tineret

Capitolul 9

Parteneriat cu Dumnezeu

[AUDIO]

Aveți în interiorul vostru resurse de a atinge posibilități infinite. Un om, așa cum înțelege Dumnezeu acest termen, este fiul lui Dumnezeu. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.” Este privilegiul vostru să vă întoarceți de la ceea ce este inferior și lipsit de valoare și să vă ridicați spre standarde înalte -- pentru a fi respectați de oameni și iubiți de Dumnezeu.

Munca religioasă pe care Domnul o dă tinerilor și oamenilor de toate vârstele arată respectul Său pentru ei, copiii Săi. El le dă lucrarea stăpânirii de sine. Domnul îi cheamă să fie parteneri cu El în marea lucrare de răscumpărare și înălțare. Așa cum un tată îl ia pe fiul său ca asociat în afacerea sa, tot așa Domnul îi ia pe copiii Săi ca asociați în această lucrare. Noi suntem făcuți împreună-lucrători cu Dumnezeu. Isus spune: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume”. Nu preferi să fii mai degrabă copilul lui Dumnezeu decât slujitorul lui Satana și al păcatului, având numele înregistrat ca dușman al lui Hristos?

Tinerii și tinerele au nevoie de mai mult din harul lui Hristos, astfel încât să aducă principiile creștinismului în viața lor zilnică. Pregătirea pentru venirea lui Hristos este o pregătire făcută prin El, prin exersarea celor mai bune calități ale noastre. Este privilegiul fiecărui tânăr să dea caracterului său o formă frumoasă. Dar este o nevoie categorică de a rămâne aproape de Isus. El este puterea, eficiența și tăria noastră. Nu ne putem baza pe noi nici măcar o singură clipă...

Ajungând din ce în ce mai sus

Oricât de mari sau mici sunt talentele voastre, amintiți-vă că ceea ce aveți este al vostru numai prin încredere. De aceea, Dumnezeu vă încearcă, dându-vă posibilitatea să vă dovediți apartenența la adevăr. Lui Îi datorați toate calitățile voastre. Lui îi aparțin puterile trupului vostru, mintea, sufletul și pentru El trebuie folosite. Timpul, influența, calitățile, abilitățile voastre -- pentru toate trebuie să-I dați socoteală Lui, care vi le-a dat. Cel ce caută, prin eforturi stăruitoare, să ducă mai departe mărețul plan al Domnului de înălțare a naturii umane, acela folosește cel mai bine darurile primite.

Perseverați în lucrarea pe care ați început-o, până când veți câștiga victorie după victorie. Educați-vă pe voi înșivă în vederea unui scop. Aveți în vedere cele mai înalte standarde, pe care le puteți realiza din ce în ce mai bine, reflectând astfel slava lui Dumnezeu. -- The Youth’s Instructor, 25 ianuarie, 1910.