Solii către tineret

Capitolul 18

Sfat către o fiică răsfățată

[AUDIO]

Ai un raport înfricoșător al anului trecut, care este deschis privirii Maiestății cerului și miilor de îngeri puri, necăzuți în păcat. Gândurile și faptele tale, sentimentele tale disperate și nesfinte pot fi ascunse de muritori, dar amintește-ți că cele mai mărunte fapte ale vieții tale sunt ca o carte deschisă înaintea lui Dumnezeu. Tu ai în cer un raport pătat. Toate păcatele pe care le-ai comis sunt înregistrate acolo.

Mustrarea lui Dumnezeu este asupra ta și tu, cu toate acestea, pari lipsită de sentimente. Tu nu-ți dai seama de condiția ta pierdută și ruinată. La un moment dat, ai avut remușcări, dar mândria și spiritul tău independent s-au ridicat asupra acestora și au strivit vocea conștiinței.

Nu ești fericită și totuși crezi că, dacă ai putea avea propriul tău drum, fără restricții, ai putea fi fericită. Sărmană copilă! Tu te afli pe o poziție similară cu a Evei, în Eden. Ea și-a imaginat că vor crește posibilitățile cunoașterii, dacă ar putea să mănânce fructul din pomul pe care Dumnezeu le interzisese până și să-l atingă, pentru că altfel vor muri. Ea a mâncat și a pierdut întreaga măreție a Edenului.

Controlul imaginației

Ar trebui să-ți controlezi gândurile. Aceasta nu va fi o treabă ușoară. Nu vei putea realiza acest lucru fără un efort sever și susținut. Totuși Dumnezeu cere aceasta de la tine: este o datorie ce revine fiecărei ființe umane. Ești responsabil înaintea lui Dumnezeu de gândurile tale. Dacă permiți ca imaginația ta să lucreze inutil, dacă insiști asupra unor subiecte necurate, încetul cu încetul vei deveni tot atât de vinovată înaintea lui Dumnezeu ca și cum le-ai fi comis în realitate. Tot ceea ce împiedică fapta este lipsa ocaziei.

Visurile și zidirea de castele zi și noapte sunt obiceiuri rele și deosebit de periculoase. Odată împământenite, este aproape imposibil să te debarasezi de asemenea obiceiuri și să-ți dirijezi gândurile spre subiecte curate, sfinte și elevate. Vei deveni un străjer credincios peste ochii, urechile și peste toate simțurile tale, dacă-ți vei controla mintea și nu vei îngădui gânduri deșarte și pervertite să-ți mânjească sufletul. Puterea harului este singura care poate îndeplini această lucrare atât de dorită. Tu ești slabă în această direcție.

Supune-ți pasiunile și sentimentele

Ai devenit încăpățânată, capricioasă și obraznică. Harul lui Dumnezeu nu mai are nici un loc în inima ta. Numai prin puterea lui Dumnezeu poți deveni un vas al harului Său, un instrument al îndreptățirii. Dumnezeu nu cere să-ți controlezi numai gândurile, ci și pasiunile și sentimentele. Salvarea ta depinde de cine se află la conducerea acestor lucruri. Pasiunea și sentimentele sunt agenți puternici. Dacă sunt greșit aplicate, dacă sunt angajate în operațiuni cu motivație greșită, dacă sunt greșit plasate, sunt suficient de puternice pentru a-ți ruina inima, lăsându-te ca o epavă mizerabilă, fără Dumnezeu și fără speranță.

Imaginația trebuie controlată în mod pozitiv și permanent, pentru ca pasiunile și sentimentele să fie supuse rațiunii, conștiinței și caracterului.

Ești în pericol pentru că ești pe punctul de a sacrifica interesele tale veșnice pe altarul pasiunii. Pasiunea obține un control deplin asupra întregii tale ființe. Dar ce calitate are această pasiune josnică, având o natură distructivă? Cedând în fața ei, vei umple de amărăciune viața părinților tăi, vei aduce tristețe și rușine asupra surorilor tale, îți vei sacrifica propriul caracter și vei pierde dreptul la cer și la viața veșnică. Ești tu gata să faci acest lucru? De aceea, te rog să te oprești acolo unde ești. Nu mai avansa nici măcar un pas, lăsându-te dusă de încăpățânare pe această cale lipsită de sens, pentru că, dacă vei continua, înaintea ta se află suferințe, nenorociri și moarte. Dacă nu îți vei exercita autocontrolul cu privire la pasiunile și sentimentele tale, cu siguranță te vei compromite în ochii celor din jur și vei atrage asupra caracterului tău dezonoare, ce va persista atâta timp cât vei trăi.

Ești neascultătoare de părinți, obraznică, nerecunoscătoare și nesfântă. Aceste trăsături detestabile sunt roadele unui pom stricat, viciat. Ești necuviincioasă. Iubești băieții și-ți place să faci din ei subiect de conversație. „Din prisosul inimii vorbește gura.” Obiceiurile au devenit suficient de puternice spre a te controla și ai învățat să înșeli în scopul de a merge mai departe în îndeplinirea scopurilor și dorințelor tale. -- Testimonies for the Church 2:560-562.