Solii către tineret

Capitolul 20

Rezistând ispitei

[AUDIO]

Cei care sunt părtași ai naturii divine nu vor ceda ispitei. Dușmanul lucrează cu toată puterea să-i biruie pe cei care se străduiesc să trăiască o viață de creștin. Astfel, el speră să-i descurajeze. Dar cei ce au picioarele bine ancorate pe Stânca veacurilor nu vor cădea pradă înșelăciunilor sale. Ei își vor aminti că Dumnezeu este Tatăl lor și Hristos este Ajutorul lor. Mântuitorul a venit în lumea noastră pentru a aduce pentru fiecare suflet încercat și ispitit puterea de a birui așa cum a făcut-o El. Cunosc puterea ispitei, știu pericolele care sunt pe cale, dar știu de asemenea că această putere este suficientă în orice timp în care este nevoie și că este procurată pentru cei care rezistă ispitei.

Inutilitatea de a ocoli ispitele

„și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” Avem și noi partea noastră de făcut. Nu trebuie să ne considerăm neputincioși în fața ispitei. Dumnezeu spune: „Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. Dacă, prin asociere cu cei iubitori de plăceri, prin conformare cu practicile lumești, prin unirea intereselor noastre cu interesele necredincioșilor, punem picioarele pe calea ispitei și păcatului, cum ne putem aștepta ca Dumnezeu să ne păzească de cădere?

Rămâneți departe de influențele corupătoare ale lumii. Nu mergeți în locurile unde forțele inamicului sunt puternic ancorate.

Nu mergeți acolo unde veți fi ispitiți și conduși pe drumuri greșite. Dar dacă aveți un mesaj pentru necredincioși și dacă stați atât de aproape de Dumnezeu, încât le puteți da un sfat la momentul potrivit, atunci puteți face o lucrare care să-i ajute și să-L onoreze pe Dumnezeu. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău”, spunea Hristos. -- The Review and Herald, 14 aprilie, 1904.

Datoria mai presus de înclinații

Când tinerii încearcă să scape de sub controlul lui Satana, el își va dubla ispitele. Profitând de ignoranța și lipsa lor de experiență, el face ca distincția dintre bine și rău să devină cât mai confuză. El se transformă într-un înger de lumină și le promite tot felul de plăceri, ademenindu-i pe o cărare interzisă. Dacă au fost obișnuiți să-și urmeze înclinațiile mai degrabă decât datoria, tinerilor li se va părea dificil să reziste ispitei. Ei nu văd pericolul de a-și permite chiar și numai o dată o plăcere interzisă. Sugestiile lui Satana vor trezi fiecare element al depravării adormit în inima lor. -- The Signs of the Times, 19 ianuarie, 1882.