Mulți dintre cei care caută cu sinceritate sfințirea inimii și puritatea vieții par confuzi și descurajați. Se uită în permanență la ei înșiși, se lamentează că nu au credință și astfel simt că nu pot cere binecuvântările lui Dumnezeu. Aceste persoane greșesc făcând din credință un simplu sentiment. Ei se uită deasupra simplității credinței adevărate și astfel aduc întuneric în sufletele lor. Ar trebui să-și întoarcă inima de la ei înșiși, să o îndrepte spre mila și bunătatea lui Dumnezeu, să-și reamintească promisiunile Lui și apoi pur și simplu să creadă că El le va îndeplini.
Nu trebuie să ne încredem în credința noastră, ci în făgăduințele lui Dumnezeu. Când ne pocăim, pentru că în trecut am încălcat Lega Sa, și hotărâm să manifestăm supunere în viitor, trebuie să credem că Dumnezeu, de dragul Fiului Său, ne acceptă și ne iartă păcatele.
Întunericul și descurajarea vor veni uneori peste sufletul nostru și vor amenința să ne copleșească, dar noi nu trebuie să ne pierdem încrederea. Trebuie să ne fixăm privirea pe Isus, cu sau fără emoție. Ar trebui să căutăm să ne îndeplinim cu credincioșie orice datorie pe care o avem, iar în rest să ne încredem, plini de calm și speranță, în promisiunile lui Dumnezeu.
Nu depindeți de sentimente
Uneori, un sentiment profund al lipsei noastre de valoare va transmite un val de teroare peste suflet, dar aceasta nu este o dovadă că Dumnezeu S-ar fi schimbat față de noi sau noi față de El. N-ar trebui făcut nici un efort pentru a aduce mintea la o anumită intensitate emoțională. S-ar putea să nu simțim astăzi pacea și bucuria pe care le-am simțit ieri, dar ar trebui prin credință să ne prindem de brațul lui Hristos și să ne încredem deplin în El, fie că e întuneric sau lumină.
Satana ar putea să-ți șoptească: „Ești un păcătos prea mare pentru ca Hristos să te salveze”. Deși conștientizezi că ești într-adevăr păcătos și fără valoare, vei putea răspunde ispitei cu strigătul: „În virtutea ispășirii, Îl chem pe Hristos ca Mântuitor al meu. Nu mă încred în propriile merite, ci în sângele prețios al lui Isus, care m-a curățat. În acest moment, îmi agăț sufletul neajutorat de Hristos.” Viața de creștin trebuie să fie statornică, trăită prin credință. O încredere fermă și sprijinul ferm al lui Hristos vor aduce pace și siguranță sufletului.
Contemplarea lui Hristos
Nu vă descurajați pentru că vă simțiți inima grea. Fiecare obstacol și fiecare dușman interior nu fac decât să crească nevoia ta de Hristos. El a venit să-ți ia inima de piatră și să-ți dea una de carne. Privește la El pentru puterea specială de a-ți birui greșelile caracteristice. Când ești asaltat de ispite, rezistă cu fermitate ispitelor răului, spunând sufletului tău: „Cum aș putea să-L dezonorez pe Salvatorul meu? M-am predat lui Hristos, nu pot să fac lucrurile lui Satana”. Plângi în fața scumpului Mântuitor, pentru ca El să te ajute să sacrifici fiecare idol și să îndepărtezi de la tine orice păcat cultivat. Lasă ochii credinței să-L vadă pe Isus stând înaintea tronului Tatălui, arătând palmele Sale rănite și pledând pentru tine. Crede că puterea vine la tine prin prețiosul tău Mântuitor.
Contemplarea lui Hristos
Priviți prin credință coroanele așezate pe capul celor ce vor birui; ascultați cântecele pline de entuziasm ale celor răscumpărați: Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat și care ne-a salvat în fața lui Dumnezeu. Străduiți-vă să priviți aceste scene ca și cum ar fi reale. ștefan, primul martir creștin, în conflictul său teribil cu puterile, căpeteniile și cu duhurile răutății care sunt în locurile cerești, exclama: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Mântuitorul lumii i-a fost descoperit privind din cer cu adânc interes; lumina glorioasă a înfățișării lui Hristos a strălucit asupra lui ștefan cu atâta putere, încât chiar și dușmanii săi au observat că fața lui ștefan strălucea ca fața unui înger.
Dacă vom permite minții noastre să zăbovească mai mult asupra lui Hristos și a lumii cerești, vom găsi stimuli puternici, precum și suport pentru bătăliile pe care le purtăm în Numele Domnului. Mândria și iubirea pentru această lume își vor pierde puterea, dacă noi contemplăm gloria acelei țări mai bune, care în curând va fi casa noastră. Pe lângă dragostea lui Hristos, toate atracțiile lumești vor părea neînsemnate.
Schimbarea modului de a gândi
Nu permiteți nimănui să-și imagineze că poate primi asigurarea dragostei lui Dumnezeu fără un efort stăruitor. Când minții i-a fost permis timp îndelungat să se ocupe de lucruri lumești, este un proces anevoios să schimbi modul de a gândi. Ceea ce ochiul vede și urechea aude atrage de asemenea atenția și interesul.
Dar, dacă vom intra în cetatea lui Dumnezeu și-L vom privi pe Isus în gloria Sa, trebuie să fim obișnuiți să-L privim cu ochii credinței de aici. Cuvintele și caracterul lui Hristos ar trebui să fie subiectul gândurilor și al conversațiilor noastre; și în fiecare zi ar trebui în mod special să punem deoparte un anumit timp pentru meditație și rugăciune cu privire la aceste teme sfinte.
Sfințirea -- o lucrare zilnică
Sfințirea este o lucrare zilnică. Să nu vă lăsați înșelați, crezând că Dumnezeu vă va ierta și binecuvânta în timp ce voi călcați vreuna din poruncile Sale. Încăpățânarea și persistarea într-un păcat cunoscut reduce vocea mustrătoare a Spiritului Sfânt, separând sufletul de Dumnezeu. Chiar dacă aveți un intens sentiment religios, Isus nu poate rămâne într-o inimă care discreditează Legea divină. Dumnezeu îi va onora doar pe cei care-L onorează.
„Cel în fața căruia alegem să ne supunem va deveni stăpânul nostru, iar noi, robii săi.” Dacă îngăduim în viața noastră mânia, pofta, lăcomia, ura, egoismul sau oricare alt păcat, vom deveni sclavii acestuia. „Nici un om nu poate servi la doi stăpâni.” Dacă slujești păcatului, nu-I poți sluji lui Hristos. Creștinii vor simți imboldul păcatului, deoarece carnea luptă împotriva Spiritului; dar Spiritul Se luptă din răsputeri împotriva cărnii, menținând o permanentă stare conflictuală. Atunci este necesar ajutorul lui Hristos. Slăbiciunea umană se unește cu puterea divină și credința exclamă: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Isus Hristos”.
Pentru a ne forma și dezvolta un caracter pe care Dumnezeu să-l accepte, trebuie să ne formăm obiceiuri bune în viața noastră religioasă. Rugăciunea zilnică este la fel de necesară pentru a crește în har și în viața spirituală cum este hrana obișnuită pentru constituția noastră fizică. Ar trebui să ne obișnuim să înălțăm adesea gândurile noastre către Dumnezeu în rugăciune. Dacă mintea rătăcește, trebuie să o strunim. Prin efort perseverent, o dată format obiceiul, va fi ușor. Nu putem să ne separăm nici măcar o clipă de Hristos și să continuăm să fim în siguranță. Avem nevoie de prezența Lui, avem nevoie ca El să ne urmărească la fiecare pas, dar aceasta numai dacă vom respecta condițiile pe care El Însuși le-a stabilit.
Să facem din religie o preocupare majoră
Religia trebuie considerată marea afacere a vieții. Orice altceva ar trebui subordonat ei. Toate puterile sufletului, trupului și spiritului nostru trebuie angajate în războiul creștin. Trebuie să căutăm la Hristos har și putere și vom câștiga victoria la fel cum Isus a murit pentru noi...
Trebuie să revenim mai aproape de crucea lui Hristos. Pocăința la piciorul crucii lui Hristos este prima lecție despre pace pe care trebuie să o învățăm. Cine poate înțelege dragostea lui Isus? Este infinit mai tandră și mai dezinteresată decât dragostea unei mame. Dacă am cunoaște valoarea sufletului uman, ar trebui să privim cu o credință vie către cruce și astfel să începem să învățăm care va fi știința și cântecul celor răscumpărați de-a lungul veșniciei. Valoarea timpului și a talentelor noastre poate fi estimată numai prin măreția prețului plătit pentru răscumpărarea noastră. Câtă nerecunoștință manifestăm față de Dumnezeu atunci când Îl lipsim de afecțiunea și slujirea noastră! Este prea mult să ne predăm Lui, care a sacrificat totul pentru noi?
Putem alege prietenia cu această lume în defavoarea onorurilor veșnice anunțate de Hristos: „Veți sta cu Mine pe tronul Meu, așa cum și Eu am biruit și am șezut pe tronul Tatălui Meu”?
Sfințirea, o experiență progresivă
Sfințirea este o lucrare progresivă. Treptele ce se succed sunt prezentate înaintea noastră în cuvintele lui Petru: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.”
Aici ne este trasat un curs pe care, dacă-l vom urma, nu vom cădea niciodată. Cei care lucrează astfel, după acest plan, pentru a obține darurile creștinului, au asigurarea că Dumnezeu multiplică lucrarea prin care le va dărui darurile Spiritului Sfânt.
Petru se adresează celor ce au obținut această prețioasă credință: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos”. Prin har divin, toți cei ce vor urca pe treptele strălucitoare de la pământ la cer, în final „cu cântece și bucurie veșnică”, vor intra în orașul lui Dumnezeu. -- The Review and Herald, 15 noiembrie, 1887.
Valoarea încercărilor
Încercările vieții sunt pentru lucrătorii lui Dumnezeu, pentru a îndepărta impuritățile și duritatea din caracterele noastre. Cioplirea, îndreptarea, cizelarea, șlefuirea și finisarea reprezintă un proces dureros. Este greu să fii presat de mașina de măcinat grâu. Dar stânca este pregătită mai dinainte să umple locul din Templul ceresc. Numai pietrele Sale prețioase sunt finisate pentru a fi asemănătoare cu cele ale unui palat. -- Thoughts from the Mount of Blessing, 23, 24.
Locul secret al puterii
Oamenii se întorc din când în când spre locul secret al celui Preaînalt, la umbra celui Atotputernic. Ei zăbovesc pentru un timp și rezultatul se manifestă în fapte nobile; apoi credința lor se prăbușește, comuniunea este întreruptă și lucrarea vieții este întreruptă. Dar viața lui Isus a fost o viață de încredere constantă, susținută de o comunicare permanentă, și serviciile Sale pentru pământ și cer au fost fără căderi sau șovăiri. -- Education, 80, 81.
Ca om, El a implorat tronul lui Dumnezeu, până când omenirea a fost înzestrată cu un curent divin, care a unit-o cu Divinitatea. Primind viață de la Dumnezeu, El a împărțit viață oamenilor.