„Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” El a învins, a cucerit eul -- cel mai puternic dușman pe care-l putea întâlni.
Cea mai înaltă dovadă de noblețe la un creștin este autocontrolul. Acela care poate sta nemișcat în mijlocul furtunii de abuzuri este un erou al lui Dumnezeu.
A-ți guverna spiritul înseamnă a-ți păstra eul sub control, a rezista răului, a-ți regla fiecare acțiune și fiecare cuvânt după mărețul standard al îndreptățirii lui Dumnezeu. Cel care a învățat să-și strunească spiritul se va ridica deasupra lucrurilor neînsemnat I a eșecurilor, necazurilor cărora le suntem zilnic expuși, împiedicându-le să câștige și prin aceasta să aducă întuneric asupra sufletului.
Este scopul lui Dumnezeu ca puterea împărătească a gândirii sfințite, controlate de harul divin, să conducă în viețile oamenilor. Cel ce-și controlează spiritul este în posesia acestei puteri.
Puterea autocontrolului
În copilărie și tinerețe, caracterul este cel mai ușor de modelat. Puterea autocontrolului ar trebui dobândită atunci. Din viața de familie și din influența căminului provin rezultatele care sunt la fel de durabile ca și veșnicia. Mai mult decât orice înclinație naturală, obiceiurile stabilite în primii ani vor decide dacă un om va fi învingător sau învins în lupta vieții.
În folosirea limbajului, nu este probabil nici o îndoială că bătrânii și tinerii sunt mai înclinați să treacă peste lucrurile mărunte din viața lor, cum ar fi o vorbire necugetată, plină de iritare. Ei cred că este o scuză suficientă să spună: „Nu eram «în gardă» și nu am vrut să spun exact ce am spus”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu tolerează aceasta cu ușurință. Scriptura spune: „Dacă vezi un om care vorbește nechibzuit, poți să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât de la el.” „Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.”
Cea mai mare parte a neplăcerilor vieții, supărările și iritările, se datorează unui temperament necontrolat. Într-un moment, prin cuvinte repezite, pline de pasiune, nepăsătoare, poate fi făcut un rău, pe care o căință de o viață întreagă nu-l poate repara. O, câte inimi zdrobite, prieteni îndepărtați, vieți naufragiate prin cuvinte repezite și aspre ale acelor care ar fi putut aduce ajutor și vindecare!
Excesul de muncă produce uneori o pierdere a autocontrolului. Dar Dumnezeu nu obligă niciodată la mișcări grăbite și complicate. Mulți își adună poveri pe care îndurătorul Tată ceresc nu le-a pus în sarcina lor. Îndatoriri pe care niciodată nu le-a preconizat pentru ei îi urmăresc cu sălbăticie. Dumnezeu dorește să ne dăm seama că nu-I glorificăm Numele când luăm asupra noastră atâtea poveri, devenind oameni cu inima și creierul slăbit, uzați, agitați și gâlcevitori. Noi trebuie să purtăm doar responsabilitățile pe care le-a dat Dumnezeu, încrezându-ne în El și astfel păstrându-ne inimile curate, amabile și simțitoare.
Controlul asupra spiritului
În tăcere se află o putere minunată. Când ți se spun cuvinte neplăcute, nu te răzbuna.
Cuvintele spuse în replică unuia care este nervos acționează de obicei ca un bici, stârnește și mai mult furia. Dar mânia care întâlnește tăcere se stinge curând. Creștinii să-și înfrâneze limba și cu fermitate să se străduiască să nu vorbească aspru și repezit. Cu limba înfrânată, poți fi victorios în orice încercare a răbdării prin care ești chemat să treci.
Prin forțe proprii, omul nu-și poate conduce spiritul. Dar, prin Hristos, poate câștiga autocontrolul. Prin puterea Lui, poate să-și aducă gândurile și cuvintele în subordonare față de voința lui Dumnezeu. Religia lui Hristos aduce sentimentele sub controlul rațiunii și disciplinează limba. Sub influența sa, temperamentul repezit este supus, iar inima este umplută cu răbdare și amabilitate.
țineți-vă ferm de Cel care are toată puterea în cer și pe pământ. Chiar dacă, de cele mai multe ori, atitudinea ta nu este răbdătoare și calmă, nu renunța la luptă. Încearcă din nou, de data aceasta mai ferm, să fii răbdător, indiferent de provocare. și niciodată nu-ți lua ochii de la exemplul tău divin. -- The Review and Herald, 31 octombrie, 1907.
Nici o scuză pentru păcătuire
Lucrarea ispititorului nu trebuie considerată ca scuză pentru o faptă greșită. Satana jubilează când îi aude pe urmașii declarați ai lui Hristos aducând scuze pentru diformitatea caracterului lor. Tocmai aceste scuze conduc la păcat. Nu există nici o scuză pentru a păcătui. Un caracter sfânt, o viață asemănătoare lui Hristos sunt accesibile fiecărui copil al lui Dumnezeu care se căiește și crede. -- The Desire of Ages, 311.