Solii către tineret

Capitolul 56

Adevărata înțelepciune

[AUDIO]

Tinerii și tinerele pot obține cea mai înaltă educație pământească și totuși să nu cunoască primele principii care i-ar face locuitori ai împărăției lui Dumnezeu. Învățătura omenească nu poate califica pe nimeni pentru regatul ceresc. Cei care intră în împărăția lui Hristos nu se califică prin forme și ceremonii sau prin studiu îndelungat. „și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”...

Biblia și știința

Vechiul și Noul Testament din Scriptură trebuie să fie studiate zilnic. Cunoștința și înțelepciunea lui Dumnezeu vin la cel care este un învățăcel permanent al căilor și lucrărilor Sale. Biblia este lumina și educatorul nostru. Când tinerii învață să creadă că Dumnezeu trimite roua, ploaia și strălucirea soarelui din ceruri, având ca rezultat înflorirea vegetației; când realizează că toate binecuvântările vin de la El și că recunoștința și lauda i Se datorează Lui, ei vor fi conduși să-L recunoască pe Dumnezeu în toate căile lor și-și vor îndeplini cu fidelitate obligațiile zilnice; Dumnezeu va fi prezent în toate gândurile lor...

Mulți tineri, vorbind despre știință, arată o înțelepciune pe care o consideră mai presus de ceea ce este scris; ei încearcă să-și explice, prin înțelegerea lor limitată, căile și lucrarea lui Dumnezeu; dar aceasta este un eșec lamentabil. Adevărata știință și Inspirația sunt în perfectă armonie. Falsa știință este independentă de Dumnezeu. Ea reprezintă o ignoranță pretențioasă.

Unul dintre cele mai rele lucruri care au intervenit în problema cunoașterii, a investigării științei, este că cei care s-au angajat în aceste cercetări prea adesea pierd din vedere caracterul divin, al religiei curate și neîntinate. Înțelepții lumii au încercat să explice prin principii științifice influența Spiritului lui Dumnezeu asupra inimii. Cea mai mică avansare în această direcție va conduce mintea în labirinturile scepticismului. Religia Bibliei este pur și simplu taina evlaviei și nici o minte omenească nu-l înțelege în întregime fiind pe deplin de neînțeles pentru o inimă nerenăscută.

Învățătura lui Dumnezeu

Tinerii nu vor deveni slabi la minte sau ineficienți, dacă se vor consacra în serviciul lui Dumnezeu. Pentru mulți, educația înseamnă cunoașterea cărților, dar „teama de Domnul este începutul înțelepciunii”. Cel mai tânăr copil care-L iubește și se teme de Dumnezeu este mai mare în ochii Lui decât cel mai talentat și învățat om care neglijează problema mântuirii personale. Tinerii care își consacră inimile și viețile lor lui Dumnezeu intră în legătură cu Izvorul întregii înțelepciuni și perfecțiuni.

Dacă tinerii vor învăța de la Învățătorul ceresc, așa cum a făcut Daniel, vor ști pentru ei înșiși că teama de Domnul este începutul înțelepciunii. Având această fundație stabilă, ei pot întoarce, ca Daniel, fiecare șansă și situație în favoarea lor și se pot ridica la orice înălțime în dezvoltarea intelectuală. Consacrându-se lui Dumnezeu, având protecția harului Său și influența înviorătoare a Spiritului Său Sfânt, ei vor manifesta puteri intelectuale mai profunde decât înțelepciunea lumii.

A învăța știința prin interpretările pe care le-au făcut oamenii înseamnă a obține o educație falsă. A învăța despre Dumnezeu, despre Isus Hristos, pe care El L-a trimis, înseamnă să înveți știința Bibliei. Cei cu inima curată văd pe Dumnezeu în fiecare intervenție, în fiecare fază a adevăratei educații. Ei recunosc prima apropiere a luminii care radiază de la tronul lui Dumnezeu. Descoperirile cerești sunt făcute celor ce au prins primele străluciri ale cunoașterii spirituale.

Elevii școlilor noastre ar trebui să pună cunoașterea lui Dumnezeu mai presus de orice. Numai prin cercetarea Scripturilor poate fi obținută această cunoaștere. „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, cei care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți... Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii... și voi prin El sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, pentru ca după cum este scris: Cine se laudă, să se laude în Domnul.” -- The Youth’s Instructor, 24 noiembrie, 1903.