Solii către tineret

Capitolul 95

Avantajele muzicii

[AUDIO]

Cântecul de laudă este atmosfera cerului; iar când cerul vine în contact cu pământul, există muzică și cântare -- „mulțumiri și cântări de laudă.”

Deasupra pământului nou-creat, așa cum fusese conceput, frumos și nepătat, sub zâmbetul lui Dumnezeu, „stelele diminetii izbucneau în cântări de bucurie și... toți fii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie”. Tot așa, inimile omenești, în rezonanță cu cerul, au răspuns la bunătatea lui Dumnezeu cu cântări de laudă. Multe din evenimentele istoriei omenești au fost legate de cântari...

Muzica, un dar prețios

Istoria cântecelor din Biblie sugerează din belșug cum trebuie folosite muzica și cântecul si care sunt avantajele acestora. Muzica este adesea pervertită pentru a sluji scopurilor răului și devine astfel unul dintre cei mai ademenitori agenți ai ispitei. Folosită însă în mod corect, este un dar prețios de la Dumnezeu, menit să ridice gândurile către teme înalte și nobile, să inspire și să înalțe sufletul.

După cum copiii lui Israel, călătorind prin pustie, își înveseleau pașii cu acordurile cântărilor sfinte, tot așa îi îndeamnă Dumnezeu pe copiii Săi de astăzi să aducă bucurie în peregrinarea lor prin această viață. Nu există decât puține mijloace mai eficiente pentru fixarea cuvintelor Sale în memorie, în afară de repetarea lor prin cântare. și o asemenea cântare are o putere minunată. Puterea de a supune firile aspre și necultivate; puterea de a înviora gândirea și de a trezi compasiunea, de a promova armonia în acțiune și de a izgoni tristețea și presentimentele sumbre care nimicesc curajul și slăbesc puterile.

Este unul din mijloacele cele mai eficiente de a impresiona inima cu adevărul spiritual. Cât de ades i se întâmplă sufletului sufocat și gata să se lase pradă deznădejdii ca memoria să găsească un cuvânt al lui Dumnezeu -- de mult uitata povară a vreunui cântec din copilarie -, iar ispitele își pierd puterea, viața capătă un nou înțeles și un nou scop, și curajul și bucuria sunt împărtășite și altor suflete!

Nu ar trebui să se piardă din vedere niciodată valoarea cântecului ca mijloc de educație. Să se audă cantece în familie, din cele gingașe și curate, și atunci vor fi mai puține cuvinte de critică și mai multă voioșie, speranță și bucurie. Să se audă cântece la școală, și elevii vor fi aduși mai aproape de Dumnezeu, de profesorii lor, mai aproape unul de altul.

Ca parte a serviciului divin, cântarea este tot atât de mult un act de închinare precum este rugăciunea. și într-adevăr, multe cântări sunt rugăciuni. Dacă este învățat să-și dea seama de aceasta, copilul se va gândi mai mult la sensul cuvintelor pe care le cântă și va fi mai maleabil sub puterea acestora.

În timp ce Răscumpărătorul nostru ne duce către pragul veșniciei, care strălucește de slava lui Dumnezeu, putem recunoaște subiectele de laudă și recunoștință care vin de la corul ceresc ce înconjoară tronul; iar când ecoul corului îngeresc este deșteptat în căminele noastre pământești, inimile vor fi atrase mai mult de cântăreții cerești. Părtă-șia cu cerul începe pe pământ. Aici deprindem tonalitatea laudei lui. -- Education, 161-168.