Solii către tineret

Capitolul 96

Utilitatea muzicii

[AUDIO]

Muzica a fost creată pentru a servi unui scop sfânt, pentru a înălța gândurile spre ceea ce este curat, nobil și înălțător și pentru a deștepta în suflet devoțiunea și recunoștința față de Dumnezeu. Ce deosebire între obiceiul de demult și scopul căruia prea adesea îi este devotată astăzi muzica! Cât de mulți folosesc acest dar pentru a se înălța pe ei înșiși, în loc să-l folosească pentru a da slavă lui Dumnezeu! O astfel de dragoste pentru muzică va conduce la nechibzuință și la unirea cu iubitorii de plăceri lumești, ceea ce Dumnezeu le-a interzis copiilor Săi să facă. Astfel, ceea ce este o mare binecuvântare, atunci când nu este folosită în mod corect, devine unul dintre cei mai de succes agenți prin care Satana amăgește și îndepărtează mintea de la datorie și de la contemplarea lucrurilor veșnice.

Muzica formează o parte a închinării față de Dumnezeu în curțile cerești și noi ar trebui să ne străduim în cântecele noastre de laudă să ne apropiem cât mai mult posibil de armonia corurilor cerești. O pregătire adecvată a vocii este un aspect important al educației și nu ar trebui să fie neglijată. -- Patriarchs and Prophets, 594.

Un talent cu influență

Sunt oameni care au un dar special de a cânta și sunt vremuri când un mesaj special este adus doar printr-o cântare intonată de o singură persoană sau de mai mulți uniți în cântec. Dar rareori este cazul să cânte numai câțiva. Abilitatea de a cânta este un talent cu influență, pe care Dumnezeu dorește să-l cultivăm cu toții și să-l folosim pentru a da slavă Numelui Său. -- Testimonies for the Church 7:115, 116.

În armonie cu muzicienii cerului

Când ființele omenești cântă cu spirit, cu pricepere, cântăreții cerești își iau strunele și se alătură în cântarea de mulțumire. Acela care a revărsat asupra noastră toate darurile care ne fac să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu așteaptă ca servii Săi să-și cultive vocile, așa încât să poată vorbi și cânta într-un fel pe care toți îl pot înțelege. Nu este necesar să cântăm tare, ci să intonăm clar, să pronunțăm corect și să ne exprimăm pe înțelesul tuturor. Toți să-și ia timp pentru a-și cultiva vocea, așa încât să-I cântăm laudă lui Dumnezeu în tonuri clare, plăcute, nu cu asprime și țipete, care supără urechea. Capacitatea de a cânta este darul lui Dumnezeu; să fie dar folosită spre slava Lui.

La adunările ce se țin, să fie alese câteva persoane care să susțină serviciul de cântare. și cântarea să fie însoțită de instrumente muzicale folosite cu iscusință. Nu trebuie să ne opunem folosirii muzicii instrumentale în lucrarea noastră. Aceasta parte a serviciului trebuie să fie condusă cu grijă, deoarece este o laudă adusă lui Dumnezeu prin cântare.

Cântarea nu trebuie să fie întotdeauna rostită de câțiva. Cât de des cu putință, întrega adunare să participe. -- Testimonies for the Church 9:143, 144.

Dumnezeu lăudat prin cântări

Dumnezeu este slavit prin cântări de laudă dintr-o inimă curată, plină de dragoste și devotament față de El. -- Testimonies for the Church 1:509.