„Cât ești dator stăpânului meu?” Putem să primim orice binecu-vântare din mâna lui Dumnezeu și totuși să nu-I oferim nimic Lui -- nici măcar să-I dăm zecimea, partea pe care El a rezervat-o pentru Sine? A devenit un obicei faptul de a întoarce totul de la adevărata cale a sacrificiului de sine către cărarea satisfacerii propriilor plăceri. Dar vom continua să primim favorurile Sale cu indiferență și să nu răspundem iubirii Sale?
Dragi tineri, nu vreți să deveniți misionari pentru Dumnezeu? Nu vreți, mai mult ca niciodată până acum, să învățați prețioasa lecție de a aduce daruri lui Dumnezeu, prin punerea în vistierie a ceea ce El v-a dat din abundență pentru a vă bucura? Orice ați primit, lăsați ca o parte să se întoarcă la Dătător sub forma unei ofrande pline de recunoștință. O parte ar trebui, de asemenea, pusă în vistierie, pentru ca lucrarea misionară să fie făcută atât acasă, cât și pretutindeni în lume.
Comori în ceruri
Cauza lui Dumnezeu ar trebui să fie foarte aproape de inimile noastre. Lumina adevărului, care a fost o binecuvântare pentru o familie, va fi, dacă este transmisă de părinți și copii, o binecuvântare și pentru alte familii. Dar când generozitatea lui Dumnezeu, atât de bogat și abundent oferită, este reținută și atribuită cu egoism doar nouă, în locul binecu-vântării Sale, va fi cu siguranță, în curând, experimentat blestemul, pentru că asa a spus Domnul. Porunca lui Dumnezeu trebuie să preceadă orice altă cerere și trebuie adusă cel dintâi la îndeplinire. Apoi trebuie să avem grijă de cei săraci și nevoiași. Acest lucru nu trebuie neglijat, oricât ne-ar costa și în ciuda oricărui sacrificiu pe care l-am face.
„De aceea, trebuie să fie hrană în casa Mea.” Este datoria noastră să fim cumpătați în toate lucrurile, în mâncare, în băutură și în îmbrăcăminte. Casele noastre și mobilierul căminelor noastre ar trebui cumpănite cu grijă, purtând în inimă dorința de a-I preda lui Dumnezeu ce este al Lui. Nu numai prin zecime, ci, pe cât e posibil, și prin daruri. Foarte mulți își vor putea astfel aduna comori în ceruri, prin aprovizionarea permanentă a vistieriei lui Dumnezeu cu partea pe care El o cere ca fiind a Lui și de asemenea prin daruri.
Cei care se întreabă cu sinceritate ce cere Dumnezeu de la ei, privitor la bunurile pe care le consideră ale lor, ar trebui să cerceteze Vechiul Testament și să vadă ce a cerut, privitor la acest aspect, Hristos, conducătorul invizibil al lui Israel, în lunga lor călătorie prin pustie. Fiecare dintre noi ar trebui să fie dispus să treacă prin greutăți și lipsuri mai degrabă decât să jefuiască pe Dumnezeu de partea care trebuie să intre în tezaurul Său. Cei care citesc Biblia vor avea o cunoaștere inteligentă a „ceea ce spune Dumnezeu” privitor la această problemă.
Fără scuză
În acea zi când fiecare va fi judecat după faptele făcute în trup, orice scuză pe care egoismul ar putea-o aduce acum pentru reținerea zecimii și darurilor, în loc să le ofere Domnului, va dispărea ca roua în fața soarelui. Dacă n-ar fi pentru totdeauna prea târziu, cât de bucuroși ar fi unii să se întoarcă și să-și clădească din nou caracterele! Dar atunci va fi prea târziu pentru a schimba raportul despre aceia care, săptămânal, lunar, an de an, L-au jefuit pe Dumnezeu. Soarta lor va fi pecetluită, definitiv pecetluită...
Egoismul este un rău mortal. Dragostea de sine și indiferența cu privire la termenii preciși ai înțelegerii dintre om și Dumnezeu, refuzul de a se comporta ca administratori credincioși, au adus asupra lor blestemul, exact așa cum a spus El că se va întâmpla. Aceste suflete s-au separat de Dumnezeu; prin exemplul și umblarea lor, ei i-au condus și pe alții să ignore în întregime poruncile lui Dumnezeu și El n-a mai putut să reverse binecuvântări asupra lor.
Zecimea
Dumnezeu a specificat: A zecea parte din tot ceea ce dețineți Îmi aparține; darurile și ofrandele voastre vor fi aduse la vistierie, pentru a fi folosite la înaintarea lucrării Mele, pentru a trimite pe pastor să deschidă Scripturile înaintea celor ce sunt în întuneric.
Atunci își va asuma vreunul riscul de a reține ce este al lui Dumnezeu, făcând la fel ca robul necredincios, care a ascuns talantul lui Dumnezeu în pământ? Vom încerca și noi, așa cum a făcut-o el, să ne justificăm necredincioșia, plângându-ne de Dumnezeu și spunând: „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vanturat: mi-a fost teama, și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău”. Nu vom prezenta noi mai degrabă darurile noastre pline de recunoștință înaintea lui Dumnezeu? -- The Youth’s Instructor, 26 august, 1897.