Solii către tineret

Capitolul 112

O binecuvântare în cămin

[AUDIO]

Domnul le spune tinerilor: „Fiule, dă-Mi inima ta”. Mântuitorului lumii Îi place ca tinerii și copiii să-și predea inimile Lui. Astfel, va fi formată o armată mare de copii care au fost găsiți credincioși lui Dumnezeu, pentru că ei umblă în lumină, așa cum Hristos este în lumină. Ei Îl vor iubi pe Domnul Isus și vor fi încântați să-i facă pe plac. Nu vor fi iritați dacă sunt mustrați, ci vor bucura inima tatălui și mamei prin amabilitatea, răbdarea și disponibilitatea lor de a face tot ce pot pentru a-i ajuta să poarte poverile vieții zilnice. Din copilărie și tinerețe, vor fi găsiți urmași credincioși ai Domnului nostru.

Copii și tineri, din anii cei mai timpurii, puteți fi o binecuvântare în cămin. Ce durere este să vezi copii cu părinți temători de Dumnezeu nesupuși, neascultători și încăpățânați, hotărâți să meargă pe drumul lor, nepăsători față de problemele și suferința pe care le cauzează părinților lor. Satana se delectează conducând inimile copiilor; iar dacă ei îi permit, le va inspira spiritul său de ceartă și ură.

Ascultarea față de părinți

Părinții pot să facă tot ce le stă în putere pentru a le oferi copiilor lor toate avantajele și îndrumările, urmărind ca ei să-și predea inimile lui Dumnezeu; totuși, copiii pot refuza să umble în lumină și prin calea lor rea să arunce o imagine nefavorabilă asupra părinților lor, care-i iubesc și ale căror inimi tânjesc după salvarea lor.

Satana este cel care-i tentează pe copii să urmeze cursul păcatului și al neascultării; și apoi, dacă îi este permis, el va pune stăpânire pe viața copiilor, în timp ce ei sunt încă pe calea păcatelor lor, pentru a-i îndepărta și a le tăia orice legătură privitoare la speranța de salvare și pentru a străpunge asemenea unei săbii inimile taților și mamelor lor temători de Dumnezeu, care vor fi înconvoiate de durere și care niciodată nu vor mai putea fi înălțate, datorită revoltei și nepocăinței definitive a copiilor lor împotriva lui Dumnezeu...

Copii și tineri, de dragul lui Hristos, vă rog fierbinte să umblați în lumină. Subordonați-vă voința voinței lui Dumnezeu. Când „niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei”. Păziți calea Domnului, pentru că, păcătuind, nu veți avea pace. Urmând calea răului, vă discreditați părinții și dezonorați religia lui Hristos. Amintiți-vă că viețile voastre sunt înregistrate în cărțile din ceruri pentru a fi deschise înaintea întregului uni Idem Gândiți-vă la rușinea și remușcarea care vor fi partea voastră, iar nefericitul vostru destin va fi pierderea vieții veșnice. „Întoarceți-vă să ascultați mustrările Mele! Iată, voi turna Duhul Meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele Mele... Atunci Mă vor chema... dar cel ce Mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniștit și fără să se teamă de vreun rău.” Ascultați cu atenție îndemnurile lui Hristos: „Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul”. -- The Youth’s Instructor, 11 august, 1893.