Creștinii ar trebui să fie cei mai plini de voioșie și fericiți oameni care trăiesc. Ei ar trebui să fie conștienți că Dumnezeu este tatăl și prietenul lor veșnic.
Dar mulți așa-ziși creștini nu dau o mărturie corectă despre religia creștină. Ei par întunecați, ca și când ar sta sub un nor. Adesea, ei vorbesc de marile sacrificii pe care le-au făcut pentru a deveni creștini. Ei apelează la cei ce nu L-au acceptat pe Hristos, arătându-le prin propriul exemplu și prin conversația lor că ar trebui să renunțe la orice ar putea face viața plăcută și plină de bucurie. Ei aruncă un văl întunecat peste binecuvântata speranță creștină. Impresia pe care o lasă ei este că cererile lui Dumnezeu reprezintă o povară chiar și pentru un suflet dispus și că tot ceea ce oferă plăcere sau încântă gustul trebuie sacrificat.
Nu ezităm să spunem că astfel de pretinși creștini nu trăiesc și nu transmit o învățătură autentică. Dumnezeu este dragoste, cei ce sălășluiesc în El rămân în dragoste. Toți cei care într-adevăr s-au familiarizat -- prin cunoaștere venită prin experimentare -- cu compania plină de dragoste și tandrețe a Tatălui nostru ceresc vor răspândi lumină și bucurie oriunde s-ar afla. Prezența și influența lor vor fi pentru tovarășii lor ca mireasma unor flori parfumate, pentru că ei sunt uniți cu Dumnezeu și cu cerul, iar frumusețea crescută a cerului este transmisă prin ei tuturor celor care sunt atrași de influența lor. Aceasta îi face să fie lumina lumii și sarea pământului. Ei sunt într-adevăr savoarea vieții în viață și a morții în moarte.
Recreerea creștină
Este privilegiul și datoria creștinilor să caute să-și împrospăteze spiritele și să-și învioreze trupurile printr-o recreere inocentă, în scopul de a folosi puterile lor fizice și mintale pentru slava lui Dumnezeu. Momentele noastre de recreere n-ar trebui să fie scene de veselie fără sens, luând forme absurde. Putem să le organizăm de așa manieră, încât cei cu care ne însoțim să beneficieze, să se înalțe și astfel să ne calificăm pe noi, dar și pe ei pentru a îndeplini cât mai bine îndatoririle transmise nouă ca și creștini.
Nu putem fi scuzați înaintea lui Dumnezeu dacă ne angajăm în distracții care au tendința de a ne transforma în persoane nepotrivite pentru îndeplinirea credincioasă a îndatoririlor obișnuite ale vieții și astfel micșorându-ne dorința de contemplare a lui Dumnezeu și a lucrurilor cerești. Religia lui Hristos este înviorătoare și elevatoare în influența sa. Este mai presus de orice, mai presus de glume și bătăi de joc fără sens, de discuții goale de conținut și frivole. În toate perioadele noastre de recreere trebuie să adunăm de la Sursa divină de putere un curaj și o tărie proaspete, astfel încât să putem să înălțăm mai cu succes viețile noastre către curăție, adevărata bunătate și sfințire.
Dragostea de frumos
Chiar și Dumnezeul cel mare este un iubitor al frumosului. El ne-a dat dovada de netăgăduit a acestui fapt prin lucrarea mâinilor Sale. El a sădit pentru primii noștri părinți o grădină minunată în Eden. Copaci falnici din fiecare soi au fost făcuți să crească din pământ atât pentru utilitate, cât și pentru decor. Au fost plămădite flori frumoase, de o drăgălășenie rară, de diferite culori și nuanțe, parfumând aerul. Păsări cântătoare, pline de voioșie, de un colorit variat, ciripeau cu putere cântece de veselie, spre lauda Creatorului lor. A fost planul lui Dumnezeu ca omul să-și găsească fericirea prin angajarea aspirațiilor sale în lucrurile pe care El li le-a oferit și ca dorințele sale să poată fi satisfăcute de fructele pomilor din grădină.
Dumnezeu, care a făcut Edenul -- căminul primilor noștri părinți -- atât de uimitor de plăcut, ne-a dăruit de asemenea copacii maiestuoși, florile frumoase și tot ce este necesar și plăcut pentru fericirea noastră. Ne-a dat aceste semne ale dragostei Sale, pentru ca noi să putem avea păreri corecte privind caracterul Său.
El a implantat în inimile copiilor Săi dragostea de frumos. Dar această dragoste a fost pervertită de mulți. Avantajele și frumusețile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră au devenit idolii noștri, în timp ce gloriosul lor Dătător a fost dat uitării. Ar trebui să recunoaștem dragostea lui Dumnezeu față de noi în toate lucrările creației Sale și inimile noastre ar trebui să răspundă acestor dovezi ale dragostei Sale, predându-I lui Dumnezeu din toată inima cele mai bune și sfinte sentimente ale noastre.
Maestrul-artist
Dumnezeu ne-a înconjurat cu decoruri naturale pline de furmusețe, pentru a atrage și interesa mintea noastră. Planul Său este ca noi să asociem gloria naturii cu caracterul Său. Dacă vom studia cu credincioșie cartea naturii, vom găsi în ea o sursă abundentă pentru contemplarea dragostei și puterii infinite a lui Dumnezeu.
Mulți laudă îndemânarea artistului, care produce picturi frumoase pe pânze. Mii de oameni își devotează toate puterile firii în slujba artei și totuși cât de puțin pot ilustra aceștia lucrurile din natură. Arta nu va putea niciodată atinge perfecțiunea văzută în natură. Mulți pretinși creștini cad în extaz în fața unui tablou ce conține un apus de soare. Ei aduc închinare îndemânării artistului, dar trec cu indiferență pe lângă un apus de soare măreț, autentic, deși au privilegiul să-l admire în fiecare seară înnorată.
De unde are artistul modelul? Din natură. Dar Maestrul artiștilor a pictat pe cerul mișcător tablouri schimbătoare în funcție de poziția soarelui. El a nuanțat și a înfrumusețat cerurile cu auriu, argintiu și purpuriu, astfel ca, atunci când porțile înaltului vor fi deschise, să putem avea înaintea ochilor splendoarea strălucirii Sale și imaginația noastră să ia puțin din această măreție. Mulți se întorc nepăsători de la acest tablou finisat în ceruri. Ei nu recunosc puterea și dragostea infinită a lui Dumnezeu, făcută cunoscută prin frumusețile văzute în ceruri, dar sunt aproape fermecați de vederea și închinarea la tablouri imperfecte, imitații ale Artistului artiștilor. -- The Review and Herald, 25 iulie, 1871.
Nepotriviți pentru a rezista ispitei
Să nu vă închipuiți că vă puteți alipi de plăceri, bucurându-vă în astfel de plăceri de o clipă și că, în același timp, puteți rezista ispitei. -- The Signs of the Times, 20 iunie, 1900.