Creștinul adevărat nu va intra în nici un loc de distracție și nu se va angaja în nici o activitate asupra căreia nu se poate cere binecuvântarea lui Dumnezeu. El nu va fi de găsit la teatru, în sala de biliard sau de bowling. El nu se va uni cu cei ce dansează și nu-și va permite nici o altă plăcere atrăgătoare, care L-ar alunga pe Hristos din minte.
Celor care pledează pentru astfel de distracții le vom răspunde că nu le putem îngădui în Numele lui Isus din Nazaret. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu va putea fi cerută, invocată asupra timpului petrecut la teatru sau la dans. Nici un creștin nu și-ar dori să se confrunte cu moartea într-un astfel de loc. Nimeni nu și-ar dori să fie găsit acolo la revenirea lui Hristos.
Când va veni ceasul de pe urmă și ne vom afla față în față cu înregistrarea vieții noastre, vom regreta faptul că am participat la atât de puține petreceri de satisfacere a plăcerilor? Că am fost părtași la prea puține momente de veselie nesăbuită? Nu vom regreta mai degrabă amarnic că am irosit atât de multe ore prețioase în satisfacerea plăcerilor sinelui, că am neglijat atâtea ocazii care, folosite corespunzător, ne-ar fi asigurat comori veșnice?
Pentru cei care pretind că practică religia, a devenit un obicei să-și scuze orice îngăduință periculoasă și vătămătoare căreia inima îi este devotată. Familiarizându-se cu păcatul, ei sunt orbiți de enormitatea acestuia. Mulți dintre cei ce pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu ascund sub o aparență înșelătoare păcatele pe care Cuvântul Său le condamnă, atribuind plăcerilor lor lumești o haină a nevoilor bisericii.
Pe cărarea desfrâului
În multe familii religioase, dansul și jocul de cărți sunt modalități de pe trecere a timpului în saloane de distracție. Se recomandă ca acestea să fie distracții liniștite, de casă, de care tinerii să se poată bucura în siguranță, sub ochiul părinților lor. Dar astfel este cultivată dragostea pentru aceste plăceri incitante și nu va dura mult până când ceea ce a fost considerat nepericulos acasă va fi privit la fel și în afara casei. Totuși, trebuie remarcat că în urma acestor distracții nu se obține nimic bun. Ele nu dau vigoare, trupului și nici nu relaxează mintea. Nu înrădăcinează în suflet nici un sentiment pur sau sfânt. Dimpotrivă, ele distrug deplin foamea după o gândire serioasă și după întruniri religioase. Este adevărat că este un contrast clar între clasa selectă a petrecerilor de familie și sălile degradante și promiscue în care se dansează. Cu toate acestea, toate constituie pași pe cărarea desfrâului.
Distracția de a dansa, așa cum s-a dezvoltat ea în prezent, este o școală a depravării, urmând un curs periculos pentru societate. Dacă toți oamenii din marile orașe care au fost ruinați de timpuriu de aceste mijloace de distracție ar putea fi aduși laolaltă, câte istorii ale unor vieți distruse și ratate ar ieși la iveală. Câți dintre cei care acum sunt gata să se scuze pentru aceste practici sunt umpluți de uimire, dar și de suferință de rezultatul la care au ajuns! Cum pot consimți părinții creștini să-și așeze copiii în calea ispitei, participând împreună cu ei la astfel de manifestări? Cum pot tinerii și tinerele să-și vândă sufletul în schimbul acestor plăceri care orbesc mintea? -- The Review and Herald, 28 februarie, 1882.
Pericolul distracțiilor
Iubirea de plăceri este una dintre cele mai primejdioase, pentru că este una dintre cele mai subtile dintre multele ispite care îi asaltează pe copiii și tinerii din orașe. Zilele de sărbătoare sunt numeroase; jocurile și cursele de cai atrag mii de oameni și vârtejul freamătului și al plăcerii îi distrage de la îndeplinirea datoriilor serioase ale vieții. Banii care ar fi trebuit folosiți în scopuri mai bune -- de multe ori puținii bani ai celor săraci -- sunt irosiți pentru distracții. -- Fundamentals of Christian Education, 422.
Călăuziți de principii
Mulți oameni se tem atât de mult să nu provoace critici neprietenoase sau bârfe malițioase, încât se încumetă să nu urmeze principiile în acțiunile lor. Ei nu îndrăznesc să se identifice cu cei ce-L urmează pe deplin pe Hristos. Ei doresc să se conformeze obiceiurilor lumești și să-și asigure aprobarea celor din lume. Hristos S-a dat pe Sine Însuși pentru noi „ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”. -- The Review and Herald, 29 noiembrie, 1887.