Lucrarea pastorală

Capitolul 5

Formarea pastorală

[AUDIO]

Timpurile cer pastori calificați și inteligenți. -- Timpurile cer pastori calificați și inteligenți, nu începători. Doctrinele false se înmulțesc. Oamenii capătă educație la standarde tot mai înalte, iar păcatul, necredința și adulterul devin mult mai îndrăznețe și mai sfidătoare pe măsură ce se obțin cunoștințe și se dobândește o oarecare agerime a minții. Această stare de lucruri necesită din partea noastră folosirea fiecărei puteri a intelectului, pentru că pastorul va trebui să înfrunte mințile ascuțite aflate sub controlul lui Satana. Principiile religioase ar trebui să-i aducă un bun echilibru intelectual și să-l facă să crească în harul și în cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos. S-a lucrat prea mult la întâmplare, iar mințile nu s-au dezvoltat la capacitate maximă. Pastorii noștri vor trebui să apere adevărul în fața unor apostați josnici și să cântărească dovezile Scripturii împreună cu cei care susțin erori înșelătoare. Adevărul trebuie pus în contrast cu afirmațiile îndrăznețe. Pastorii noștri trebuie să fie bărbați consacrați pe deplin lui Dumnezeu, care să nu aibă o cultură mediocră, însă mintea lor trebuie să strălucească de zel religios, adunând raze divine de lumină din ceruri și făcându-le să lumineze în mijlocul întunericului gros care acoperă pământul și care îi înconjoară pe oameni. -- 5T 528.

Nu te aștepta să ocupi o poziție importantă dacă ți-ai neglijat pregătirea și autodisciplina. -- Cum pot crede unii că vor fi capabili, sub presiunea circumstanțelor, să ocupe poziții importante, dacă au neglijat să se formeze și să se disciplineze pentru lucrare? Cum își imaginează ei că pot fi folosiți de Dumnezeu ca instrumente pentru salvarea sufletelor, dacă nu au profitat de oportunitățile care le-au fost puse la dispoziție ca să se califice pentru lucrare? Cauza lui Dumnezeu are nevoie de bărbați pricepuți la toate, în stare să proiecteze, să planifice, să realizeze și să organizeze. Iar cei care își dau seama pe deplin de potențialul și de posibilitățile lucrării pentru acest timp vor căuta, printr-un studiu serios, să își însușească toate cunoștințele pe care le pot obține din Cuvânt pentru a le folosi în păstorirea sufletelor sărmane, bolnave de păcat. -- GW 93.

Chemarea la slujire

Tinerii competenți ar trebui încurajați să se facă pastori. -- Este o nevoie urgentă de lucrători în câmpul Evangheliei. Este nevoie de tineri pentru această lucrare; Dumnezeu îi cheamă. Educația lor este de o importanță fundamentală în colegiile noastre și în niciun caz nu ar trebui să fie ignorată sau privită ca o chestiune secundară. Este complet greșit ca profesorii, sugerând alte profesii, să îi descurajeze pe tinerii care ar putea să slujească în mod competent ca pastori. Cei care le prezintă tinerilor impedimentele, pentru a-i împiedica să se pregătească pentru această lucrare, acționează împotriva planurilor lui Dumnezeu și vor trebui să dea socoteală pentru acțiunile lor. Există în mijlocul nostru multe persoane cu aptitudini peste medie. Dacă și-ar folosi capacitățile, ar trebui să avem douăzeci de pastori acolo unde, acum, avem doar unu. -- 6T 135.

Chemarea de a predica este dovedită prin exemplu și lucrare. -- Cei pe care Dumnezeu i-a chemat să lucreze ca pastori trebuie să dovedească, prin influența pe care o exercită, că sunt potriviți pentru chemarea sfântă pe care o au. Pavel scrie: „Fii o pildă pentru credincioși!” [1 Timotei 4:12]. În acest caz, ar putea pastorii tineri să fie scuzați pentru lipsa de seriozitate și pentru superficialitatea lor? Este oare de așteptat ca biserica să le asculte cuvintele și să le primească mărturia, când exemplul lor reprezintă în mod greșit caracterul lui Hristos și îi îndepărtează pe cei răscumpărați ai lui Dumnezeu de pe cărarea pe care ar trebui să umble? Ce putem crede despre bisericile care ascultă mărturia unor bărbați a căror rugăciune nu are putere, a căror consacrare nu este una arzătoare și care au rețineri în a lucra pentru ceilalți? Domnul a poruncit: „Fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră!” [1 Petru 1:15]. „Fii cu luare-aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruiește în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă!” [1 Timotei 4:16]. Dovada chemării pastorului de a predica Evanghelia se vede în exemplul și în lucrarea lui. -- RH, 5 aprilie 1892.

În alegerea pastorilor, nu trebuie să ne bazăm doar pe judecata omenească. -- Cei care sunt pe punctul de a intra în lucrarea sfântă de a-i învăța pe oameni adevărul Bibliei ar trebui să fie examinați cu atenție de către persoane credincioase, cu experiență. După ce au dobândit o oarecare experiență, mai este încă o lucrare de făcut în dreptul lor: ar trebui să fie prezentați înaintea Domnului în rugăciune serioasă, pentru ca El să arate prin Duhul Sfânt dacă îi acceptă. Apostolul zice: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă!” [1 Timotei 5:22]. În zilele apostolilor, slujitorii lui Dumnezeu nu au îndrăznit să aibă încredere în propria judecată când era vorba de selectarea sau acceptarea unor bărbați care să își asume poziția solemnă și sfântă de portavoce a lui Dumnezeu. Ei îi selectau pe cei care, în viziunea lor, erau acceptabili și apoi îi așezau înaintea Domnului pentru a vedea dacă El îi acceptă să devină reprezentanți ai Săi. Nici acum nu ar trebui să se procedeze altfel. -- 4T 406.

Pregătirea școlară

Pastorii ar trebui să fie educați și examinați înainte de a intra în lucrare. -- Unii dintre tinerii care intră în lucrare nu reușesc să-i învețe pe alții adevărul pentru că nu au beneficiat de educație. Cei care nu știu să citească bine ar trebui să învețe acest lucru și să fie capabili să-i învețe și pe alții înainte de a încerca să stea în fața publicului. Profesorii din școlile noastre au datoria să se dedice cu atenție studiului, astfel încât să fie pregătiți să îi educe pe alții. Acești profesori nu sunt acceptați până când nu sunt examinați cu un ochi critic și până când capacitățile lor de predare nu sunt testate de examinatori competenți. Aceeași prudență trebuie să se manifeste și în examinarea pastorilor; cei care sunt pe punctul de a intra în lucrarea sfântă de a-i învăța pe oameni adevărul Bibliei ar trebui să fie examinați cu atenție de către persoane credincioase, cu experiență. -- 4T 406.

Metoda biblică de pregătire pentru slujirea pastorală îmbină studiul în școală cu dezvoltarea spirituală personală. -- În special cei care au în perspectivă lucrarea pastorală ar trebui să își dea seama de importanța metodei biblice de formare pastorală. Ei ar trebui să intre cu entuziasm în lucrare și, în timp ce studiază în școli, ar trebui să învețe blândețea și smerenia de la marele Învățător. Dumnezeu, care Își respectă legământul, a promis că va revărsa Duhul Său, ca răspuns la rugăciune, peste acești ucenici din școala lui Hristos, astfel încât ei să poată deveni slujitori ai neprihănirii. -- GW 81.

Cei care intră în lucrarea pastorală ar trebui să studieze cu seriozitate atât științele, cât și Biblia. -- Unii dintre cei care devin pastori nu simt povara lucrării pe umerii lor. Au idei greșite cu privire la calitățile care se cer de la un pastor. Consideră că, pentru a fi pastor, nu se cere prea mult studiu serios al științelor sau al Cuvântului lui Dumnezeu. Unii dintre cei care predică adevărul prezent nu sunt familiarizați cu Biblia. Cunosc atât de puțin Biblia, încât le este greu să citeze corect din memorie un text din Scriptură. Bâjbâind în această manieră jenantă, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Denaturează Scriptura și o fac să spună lucruri care nu sunt scrise în ea. -- 2T 341, 342.

Isus a studiat plantele, animalele și ființa umană, astfel încât să poată folosi cunoștințele obținute atunci când îi învăța pe oameni adevărul. -- Întrebarea pusă în dreptul lucrării Mântuitorului: „Cum are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată?” (Ioan 7:15) nu indică faptul că Isus nu știa să citească, ci doar că nu primise o educație rabinică. Din moment ce El a dobândit cunoștințe așa cum am putea să dobândim și noi, cunoașterea profundă a Scripturilor de care dădea dovadă arată cât de sârguincios Se dedicase El în primii ani studierii Cuvântului lui Dumnezeu. În fața ochilor Lui a fost desfășurată marea bibliotecă a lucrurilor create de Dumnezeu. El, care făcuse toate lucrurile, a studiat lecțiile pe care cu propria mână le scrisese pe pământ, în apele mării și pe bolta cerului. Departe de metodele nesfinte ale lumii, El a strâns cantități mari de cunoștințe științifice din natură. A studiat viața plantelor, a animalelor și a omului. Din fragedă copilărie a fost stăpânit de un singur țel -- a trăit ca să fie o binecuvântare pentru alții. În acest scop, El a găsit resurse în natură; metode și modalități de abordare noi I-au sclipit în minte pe măsură ce studia plantele și animalele. A căutat în mod constant să extragă, din lucrurile pe care le-a văzut, ilustrații prin intermediul cărora să prezinte profunzimile vii ale înțelepciunii lui Dumnezeu. Parabolele prin care, în timpul lucrării Sale, I-a plăcut să îi învețe pe oameni lecțiile adevărului arată cât de deschis a fost spiritul Său la influența naturii și cum Și-a strâns învățătura spirituală din ambianța vieții Sale cotidiene. -- DA 70.

Pregătirea pe teren

Pastorii tineri ar trebui să primească și să respecte sfaturile pastorilor giranți. -- În vederea pregătirii pentru slujirea pastorală, tinerii ar trebui să conlucreze cu pastori mai în vârstă. Cei care au experiență în slujirea activă trebuie să-i ia pe lucrătorii tineri și neexperimentați împreună cu ei în câmpul de secerat, învățându-i cum să lucreze eficient pentru convertirea sufletelor. Acești lucrători mai în vârstă trebuie să îi ajute, cu amabilitate și dragoste, pe cei tineri să se pregătească pentru lucrarea la care Domnul s-ar putea să-i cheme. Iar tinerii aflați în curs de formare ar trebui să respecte sfatul învățătorilor lor, onorându-le astfel consacrarea și păstrând continuu în minte faptul că aceștia și-au dobândit înțelepciunea în urma anilor petrecuți în lucrare. -- Ev 683, 684.

Pastorii tinerii ar trebui să învețe atât din punctele tari, cât și din slăbiciunile mentorilor lor. -- Destul de des, un tânăr este trimis în lucrare împreună cu un pastor mai experimentat și, dacă acesta nu vorbește corect, tânărul este foarte înclinat să îl copieze. De aceea este important ca pastorii care au fost mult timp în lucrare să se autocorecteze, chiar dacă asta cere din partea lor multă osteneală și îndelungă răbdare pentru ca imperfecțiunile lor să nu se regăsească în lucrătorii tineri și lipsiți de experiență. Predicatorul tânăr ar trebui să imite doar trăsăturile de caracter admirabile ale lucrătorului mai experimentat și totodată ar trebui să vadă și să evite greșelile lui. -- RH, 5 februarie 1880.

Dorința arzătoare de a lucra peste capacitățile voastre poate să ducă la eșec. -- Sunt mulți, chiar printre predicatorii noștri, care vor să avanseze în lume fără efort. Aceștia au ambiția să facă o mare lucrare, dar nu acordă importanță îndatoririlor mici, de zi cu zi, care i-ar face utili și care ar face din ei pastori după rânduiala lui Hristos. Ei doresc să facă lucrarea pe care o fac alții, însă nu găsesc nicio plăcere în a se supune acelei discipline prin care devin apți pentru ea. Această dorință arzătoare, atât din partea bărbaților, cât și a femeilor, de a face ceva cu mult peste capacitățile lor actuale îi determină pur și simplu să facă greșeli clare chiar de la început. Refuză plini de indignare să urce treaptă cu treaptă, dorind să ajungă la acel nivel de pregătire printr-un proces care necesită mai puțin efort. -- 4T 417.

Colportajul asigură o pregătire excelentă pentru slujirea pastorală. -- Mi-a fost arătat cum unii bărbați pe care Dumnezeu îi chema să fie pastori intrau în câmp ca evangheliști cu literatură. Aceasta este o pregătire excelentă, dacă ținta lor este să răspândească lumina, să ducă adevărul revelat în Cuvântul lui Dumnezeu direct în cercul intim al familiei. În timpul conversațiilor, adeseori se găsește cumva o modalitate de a purta discuția spre zona religiei biblice. Dacă lucrarea este bine organizată, lucrătorii vor vizita familii, vor avea inimi blajine și dragoste pentru suflete și vor duce, în cuvinte și comportament, parfumul harului lui Hristos, iar rezultatele vor fi extrem de bune. Aceasta ar fi o experiență excelentă pentru oricine are în vedere lucrarea pastorală. -- 4T 603.

Colportajul nu trebuie să devină o condiție necesară pentru pastori. -- Unii care nu au fost inspirați de Dumnezeu au redactat o decizie, care a fost aprobată, potrivit căreia nimeni nu ar trebui să lucreze ca pastor dacă nu a avut mai întâi succes în calitate de colportor. Decizia respectivă nu a fost dictată de Duhul Domnului, ci s-a născut în minți care aveau o perspectivă îngustă cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și la lucrătorii Lui. Nimeni nu este îndreptățit să recomande vreunui alt om, contrar convingerilor acestuia cu privire la datorie, lucrarea pe care o are de făcut. Viitorii pastori trebuie să fie sfătuiți și îndemnați, dar direcția de urmat trebuie să o caute la Dumnezeu, căruia Îi aparțin și pe care Îl slujesc. -- PM 260.

Colportajul asigură oportunități și experiență. -- Toți cei care doresc să aibă șansa de a sluji cu adevărat și care se vor preda lui Dumnezeu fără nicio rezervă vor găsi în lucrarea de colportaj ocazii de a vorbi despre multe lucruri care au legătură cu viața veșnică viitoare. Experiența câștigată în felul acesta va fi de cea mai mare valoare pentru cei care se pregătesc să devină pastori. Faptul că sunt însoțiți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este ceea ce îi pregătește pe lucrători -- și bărbați, și femei -- să devină pastori ai turmei lui Dumnezeu. -- RH, 15 ianuarie 1901.

Educația continuă

Educația ar trebui să continue pe toată durata vieții pastorului. -- Un pastor nu ar trebui să se gândească niciodată că a învățat suficient și că, acum, poate să nu mai depună eforturi la fel de mari. Educația lui ar trebui să continue de-a lungul întregii vieți; în fiecare zi, ar trebui să învețe și să utilizeze cunoștințele dobândite. -- GW 94.

Pastorii ar trebui să învețe constant și să se perfecționeze, chiar dacă au avansat în vârstă. -- Adevăratul slujitor al lui Hristos ar trebui să facă progrese continue. Soarele din după-amiaza vieții sale s-ar putea să fie mai plăcut și mai rodnic decât soarele din dimineața vieții. S-ar putea să continue să crească în dimensiune și strălucire până când va apune după dealuri. Frații mei din slujirea pastorală, este mai bine, mult mai bine, să mori de muncă grea în câmpul misionar de acasă sau de peste hotare decât să ruginești din lipsă de activitate. Nu vă înspăimântați în fața dificultăților; nu vă mulțumiți să intrați în rutină, fără să mai studiați și să vă perfecționați! -- RH, 6 aprilie 1886.

Unii pastori ar fi putut să realizeze de zece ori mai mult dacă s-ar fi îngrijit să devină niște uriași intelectuali. -- Bărbații care stau acum în fața oamenilor ca reprezentanți ai lui Hristos sunt, în general, mai degrabă înzestrați decât calificați, însă ei nu își utilizează capacitățile și nu-și folosesc la maximum timpul și oportunitățile. Aproape fiecare pastor cu district, dacă și-ar folosi puterile date de Dumnezeu, ar putea fi competent nu doar în ce privește cititul, scrisul și gramatica, ci chiar și limbile străine. Pentru aceasta, este esențial să își stabilească ținte înalte. Dar pastorii nu au ambiția să-și testeze forțele pentru a atinge un standard înalt de cunoaștere și de inteligență religioasă. Ei vor avea de dat socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru că aptitudinile date de El, pe care ei trebuiau să le perfecționeze prin exercițiu, au ruginit. Ar fi putut să lucreze de zece ori mai mult și în mod inteligent dacă s-ar fi îngrijit să devină niște uriași intelectuali. Toată experiența înaltei lor chemări se depreciază deoarece ei se mulțumesc să rămână la nivelul la care sunt. Eforturile lor de a dobândi cunoștințe nu vor constitui câtuși de puțin o piedică pentru creșterea lor spirituală, dacă vor studia având motivații corecte și obiective adecvate. -- TM 194.

Evanghelia nu este prezentată așa cum trebuie de pastorii care au încetat să se mai dezvolte intelectual. -- Unii dintre pastorii noștri au o serie de predici pe care le folosesc fără variație an de an. Aceleași ilustrații, aceleași imagini și aproape aceleași cuvinte. Ei au încetat să mai studieze. Procesul perfecționării a încetat, iar ei se clatină, sub povara unui set de predici, în încercarea de a preveni ramolirea mentală. În schimb, mintea celor care studiază constant va descoperi și va prinde cu înflăcărare tot ce înseamnă lumină nouă, idei noi, giuvaeruri noi ale adevărului. […] Cei care nu mai studiază, care, ca să zic așa, și-au luat diploma în ceea ce privește studierea Scripturilor nu le prezintă Evanghelia așa cum trebuie celor necredincioși și fac adevărul de râs prin modul în care îl folosesc. -- VSS 323.

Trebuie păstrat un echilibru în privința timpului alocat predicării, studiului și vizitării. -- Slujitorii Cuvântului sunt oamenii aleși de Dumnezeu pentru a răspândi cunoașterea voinței Sale, însă există prea puțin spirit misionar, chiar și printre pastorii noștri. După ce au predicat Cuvântul, unii se dedică aproape în întregime lecturii și studiului, în dauna altor îndatoriri extrem de importante. Într-adevăr, este bine ca pastorii să dedice un anumit timp studiului, însă fiecare dintre ei ar trebui să fie profund interesat să facă tot ce este posibil pentru mântuirea sufletelor pentru care a murit Hristos. Pastorul ar trebui să îi viziteze pe oameni și, cu grijă și înțelepciune, să caute să le stârnească interesul pentru lucrurile spirituale. -- RH, 10 iulie 1883.