Lucrarea pastorală

Capitolul 45

Departamentele conferinței

[AUDIO]

Conferințele ar trebui să-i educe pe pastori și, împreună, să educe bisericile. -- Prin maniera de lucru, președintele de conferință îi educă pe pastorii aflați sub conducerea lui și, împreună, pot educa bisericile în așa fel, încât să nu fie necesar să-i cheme de pe teren pe pastorii conferinței pentru a rezolva dificultățile și disensiunile din biserică. Dacă slujbașii conferinței își vor îndeplini, ca niște ispravnici credincioși, îndatoririle care le-au fost desemnate de cer, lucrarea din conferințe nu va fi lăsată să se încurce în astfel de dificultăți cum au fost până acum. Dacă se va proceda în felul acesta, lucrătorii vor deveni oameni puternici și responsabili, care nu vor da greș și nu se vor descuraja când vor fi trimiși în locuri dificile. -- GW 419.

Liderii de conferințe și responsabilii de departamente

Respectați-i pe trezorieri, pe contabili și pe revizori. -- Mi-a fost arătat că, în diferitele departamente ale lucrării, contabilitatea se ține într-o manieră defectuoasă. Contabilitatea este și va fi întotdeauna o parte importantă a lucrării noastre și în toate instituțiile noastre este mare nevoie de acele persoane care se pricep în acest domeniu. […] Această ramură a lucrării a fost neglijată rușinos și mult prea mult timp. Este o rușine să lăsăm ca o lucrare de o asemenea importanță să se facă într-o manieră defectuoasă, de mântuială. Dumnezeu vrea o lucrare desăvârșită, atât cât este în puterea ființelor umane. […] Contabilitatea este un subiect care trebuie studiat pentru a fi îndeplinit cu corectitudine și rapiditate și fără îngrijorări sau bătăi de cap. -- Lt 63, 1886 (citat în Ellen G. White in Europe 249).

Toate departamentele lucrării ar trebui să fie conduse de persoane calificate pentru acele posturi. -- Aceeași ordine și același sistem care erau necesare în zilele apostolilor ar trebui să fie menținute și în biserica de azi. E nevoie ca diferitele departamente să fie conduse de oameni capabili, calificați pentru acele posturi; de acest lucru depinde foarte mult succesul lucrării. -- 3SP 293.

Ar trebui să îmbunătățim modul în care îi instruim pe responsabilii de departamente. -- Ca popor care susține că a primit o lumină mai mare, trebuie să concepem căi și metode prin care să punem la punct o armată de lucrători pregătiți pentru a activa în diferitele departamente ale lucrării lui Dumnezeu. Avem nevoie de o serie de tinere și tineri cultivați și bine disciplinați pentru sanatoriile noastre, pentru lucrarea misionară medicală, pentru edituri, pentru conferințe și pentru câmpul misionar în general. Avem nevoie de tineri și tinere cu un grad ridicat de cultură intelectuală, care să poată lucra cât mai bine pentru Domnul. Am făcut câte ceva în direcția atingerii acestui standard, dar suntem încă foarte departe de nivelul la care ar trebui să fim. -- CT 42.

Cooperarea dintre departamente

Nu lucrați independent de celelalte departamente ale lucrării. -- Un lucru va trebui să fie avut în vedere, și anume independența individuală. Ca soldați înrolați în armata lui Hristos, trebuie să acționăm concertat în diferitele departamente ale lucrării. […] Fiecare lucrător trebuie să acționeze raportându-se la ceilalți. Urmașii Domnului Isus Hristos nu vor acționa independent unul de altul. Tăria noastră trebuie să fie în Dumnezeu și trebuie să o păstrăm pentru a folosi în acțiuni nobile, unite. Nu trebuie să o risipim în demersuri fără sens. -- 5T 534.

Veniți în strânsă legătură cu cei ce activează în cadrul departamentelor. -- Ai fost prea rezervat. Nu ai intrat în strânsă legătură cu oamenii angajați în cadrul diferitelor departamente ale lucrării; nu te-ai consultat îndeaproape cu ei, așa cum ar fi trebuit, pentru a acționa în cunoștință de cauză. Dacă ai fi făcut așa, ai fi putut fi un ajutor mai eficient. Ai acționat prea mult după propria ta judecată și ți-ai pus în practică propriile idei și planuri. Între lucrători nu a existat o legătură armonioasă. Cei care te-ar fi putut ajuta au ezitat să-ți împărtășească din cunoștințele lor din pricina acestei distanțe pe care ai menținut-o, dar și din cauză că acțiunile tale se bazează atât de mult pe impulsuri și sentimente, încât s-au temut să se apropie de tine. -- 4T 219.

Arătați-vă interesul pentru toate departamentele și nu vă concentrați pe o singură zonă. -- Pastorii ar trebui să fie precauți să nu zădărnicească scopurile lui Dumnezeu prin planurile lor personale. Ei se află în pericolul de a reduce lucrarea lui Dumnezeu și de a-și limita eforturile la anumite localități, fără a cultiva un interes deosebit pentru lucrarea lui Dumnezeu în diferitele ei departamente. Sunt unii care se concentrează asupra unui subiect, excluzând alte subiecte care ar putea fi la fel de importante. -- 3T 34.

Prea adesea pastorii au sprijinit prea puțin departamentele de sănătate și de lucrare misionară medicală. -- Educarea oamenilor în cadrul lucrării misionare medicale este un pas înainte extrem de important în a-i conștientiza de responsabilitățile lor morale. Dacă predicatorii s-ar fi implicat în această lucrare în cadrul diferitelor ei departamente, în conformitate cu lumina pe care a dat-o Dumnezeu, s-ar fi produs cea mai hotărâtă reformă în mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Dar unii au stat pur și simplu în calea înaintării reformei sanitare. Ei i-au ținut pe oameni pe loc fie prin indiferență sau remarci acuzatoare, fie prin glume. Ei înșiși și mulți alții au suferit de moarte, dar niciunul nu a învățat înțelepciunea. -- 6T 377.

Pastorii nu ar trebui să facă toată munca din diferite departamente. -- Cauza lui Dumnezeu nu s-a dezvoltat atât de mult pe cât ar fi trebuit din cauză că pastorii și cei aflați în poziții de conducere au simțit că trebuie să facă ei totul. S-au zbătut ca totul să meargă bine și acum sunt apăsați de responsabilitățile și poverile din diferitele departamente ale lucrării bisericii, din cadrul Școlii de Sabat și din orice altă ramură a lucrării. Au impresia că, dacă nu vor face ei totul, nimeni altcineva nu o va face; și, într-adevăr, nimeni nu va face ceva, pentru că ei nu au luat pe lângă ei și alte persoane pe care să le sfătuiască și să le formeze pentru lucrare. -- RH, 24 iulie 1883.