Caracterul profetului Daniel a fost remarcabil. El a fost un exemplu strălucit de ceea ce poate ajunge omul când e unit cu înțelepciunea lui Dumnezeu. O scurtă istorisire a vieții acestui bărbat Sfânt al lui Dumnezeu ni s-a lăsat ca un raport încurajator pentru aceia care aveau să fie chemați mai târziu să sufere cercări și ispite.
Când poporul Israel, regele, nobilii și preoții lor au fost duși in captivitate, patru dintre ei au fost aleși ca să slujească la curtea împăratului din Babilon. Unul dintre aceștia era Daniel, care încă de timpuriu dădea dovadă că va ajunge pe viitor la o destoinicie însemnată. Acești tineri, erau cu toții de viță domnească și sunt descriși ca „niște tineri fără cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului” Daniel 1, 4. Prețuind talentele superioare ale acestor tineri captivi, împăratul Nebucadnețar a hotărât să-i pregătească spre a li se da locuri de seamă în împărăția sa. și pentru ca ei să poată fi în totul destoinici a sluji la curtea împărătească, după obiceiul oriental, ei trebuiau să fie învățați limba haldeilor și să fie supuși, timp de trei ani de zile, la disciplină fizică și intelectuală.
Tinerii din această școală nu numai că erau primiți la palatul imperial, dar se luase măsuri ca ei să mănânce din mâncărurile și să bea din vinul care se servea la masa împăratului. Prin toate acestea, împăratul gândea nu numai să le arate o mare cinste, dar și să asigure pentru dânșii cea mai bună dezvoltare fizică și mintală, care putea fi ajunsă.
Întâmpinând cercarea
Printre alimentele servite la masa împăratului era și carnea de porc și alte mâncăruri de carne care erau declarate ca necurate de legea lui Moise și din care evreilor le era interzis în chip lămurit să mănânce. Aici Daniel s-a găsit în fața unei cercări aprige. Să rămână oare credincios învățăturilor părinților sfii cu privire la mâncare și băutura, să jignească pe împărat și să-și piardă poate nu numai locul, ci chiar și viața, sau să nesocotească poruncile Domnului și să păstreze favoarea împăratului, asigurându-se astfel de mari avantaje intelectuale și cele mai măgulitoare perspective lumești?
Daniel n-a șovăit. El s-a hotărât să rămână statornic în integritatea sa oricare ar fi urmările. El „s-a hotărât în inima lui să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul” Daniel 1, 8.
Nu era îngust și nici bigot
Printre pretinșii creștini de astăzi sunt mulți care ar socoti pe Daniel ca fiind prea ciudat și l-ar învinui ca îngust sau bigot. Ei privesc chestiunea mâncării și a băuturii ca fiind de prea mică însemnătate spre a cere o poziție atât de hotărâtă -- ei nu o privesc ca pe o chestiune care să impună, dacă e nevoie, jertfirea oricărui folos lumesc. Dar aceia care judecă astfel vor vedea, la ziua judecății, ca și ei s-au abătut de la poruncile hotărâte ale lui Dumnezeu și au pus părerile lor ca măsură pentru dreptate și nedreptate. Ei vor vedea că ceea ce li se păruse a fi fără însemnătate, nu a fost tot așa privit de Dumnezeu. Poruncile Sale trebuie respectate cu sfințenie. Aceia care primesc și ascultă de un principiu al Său pentru că le prinde bine să facă așa, în timp ce leapădă pe un altul pentru că ținerea lui ar cere un sacrificiu, coboară nivelul dreptății și, prin exemplul lor fac și pe alții să privească la Sfânta Lege a lui Dumnezeu ca fiind ceva fără însemnătate. Un „Așa zice Domnul” trebuie să fie regula după care să ne conducem în toate lucrurile.
Un caracter fără defect
Daniel a fost supus la cele mai aspre cercări care asaltează și pe tinerii din zilele noastre; dar el a fost credincios față de învățăturile religiei pe care le primise în copilăria lui. El era înconjurat de influențe care urmăreau să strice pe aceia care ar fi șovăit între principiu și înclinație; totuși Cuvântul lui Dumnezeu ni-l prezintă ca fiind de un caracter fără defect. Daniel nu îndrăznea să se încreadă în propria lui putere morală. Rugăciunea era pentru el o necesitate. El și-a făcut din Dumnezeu tăria lui și temerea de Dumnezeu era continuu înaintea lui, în toată consacrarea vieții lui.
Daniel poseda harul unei blândeți adevărate. El era credincios, hotărât și nobil. El se străduia să trăiască în pace cu toți, dar stătea neclintit ca un cedru înalt, oricând era vorba de principii. În orice lucru care nu venea în contrazicere cu ascultarea sa de Dumnezeu, el era respectuos și ascultător de acela care aveau autoritate asupra lui; dar el avea un simț atât de înalt despre cerințele lui Dumnezeu, încât pretențiile suveranilor pământești erau socotite de el ca fiind subordonate. El nu s-ar fi abătut de la datoria sa pentru nici un calcul egoist.
Caracterul lui Daniel e prezentat lumii ca un exemplu de ceea ce poate face harul lui Dumnezeu din oamenii care sunt decăzuți prin însăși firea lor și sunt stricați prin păcat. Raportul despre viața sa nobilă și plină de abnegație este o încurajare pentru oamenii din timpul nostru. Din el putem aduna tăria spre a rezista ispitei cu noblețe și statornicie, și prin harul blândeții, să stăm pentru dreptate sub cele mai aspre cercări.
Aprobarea lui Dumnezeu mai scumpă decât viața
Daniel ar fi putut găsi o scuză admisibilă de a se depărta de principiile strictei cumpătări, dar aprobarea lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât favoarea celui mai puternic, suveran pământesc -- mai scumpă chiar decât viața lui. Prin purtarea sa politicoasă, el obținuse favoarea superiorului său, care era însărcinat cu supravegherea tinerilor evrei și Daniel îi făcu o cerere, ca să nu fie siliți a mânca din bucatele împăratului, sau să bea din vinul lui. Supraveghetorul se temea, ca nu cumva, prin îndeplinirea acestei cereri, să-și atragă dizgrația împăratului și să-și pună astfel viața în primejdie. Ca și mulți din zilele noastre, el credea că o dietă abstinentă va face pe acești tineri să fie palizi și bolnăvicioși la înfățișare și slăbiți în ce privește puterea fizică, pe când hrana necumpătată de la masa acelui împărat i-ar face voioși și frumoși, sporind puterea lor de muncă fizică și mintală.
Daniel a cerut ca lucrul acesta să fie hotărât printr-o cercare de zece zile, -- dându-se libertate evreilor ca, în acest scurt timp, să mănânce alimente simple în timp ce tovarășii lor să aibă parte de delicatesele împăratului. În cele din urmă, cererea le-a fost îndeplinită, dar Daniel știa sigur că va câștiga. Deși era încă tânăr, văzuse urmările dăunătoare ale vinului și ale vieții desfrânate asupra sănătății fizice și mintale.
Dumnezeu apără pe servul Său
La sfârșitul celor zece zile, s-a văzut că urmările au fost altfel decât erau așteptările supraveghetorului. Nu numai Ia înfățișarea feței, dar și la puterile fizice, cât și la vigoarea mintală, aceia care fuseseră cumpătați în principiile lor dădeau pe față o superioritate deosebită față de tovarășii lor care își împliniseră poftele. Ca urmare a acestei probe, s-a îngăduit lui Daniel și tovarășilor, lui să-și urmeze dieta lor simplă în tot cursul instruirii lor pentru serviciile împărăției.
Domnul a aprobat statornicia și abnegația acestor tineri evrei și binecuvântarea Sa i-a însoțit. El „a dat acestor patru tineri știința și priceperea pentru tot felul de scrieri și înțelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele”, Daniel 1, 17. La încheierea celor trei ani de instruire, când destoinicia și capacitatea lor au fost examinate de împărat, „nu.s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. De aceea ei au fost primiți în slujba împăratului. În toate lucrările care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui” Idem 20.
Stăpânirea de sine o condiție a sfințirii
Viața lui Daniel este o ilustrare inspirată de ceea ce poate alcătui un caracter sfințit. Ea dă tuturor o lecție și îndeosebi tinerilor. O ascultare deplină de poruncile lui Dumnezeu este spre binecuvântarea sănătății corpului și a minții. Pentru a ajunge la cel mai înalt ideal ele moralitate si dezvoltare intelectuală este necesar a căuta înțelepciunea și tăria de la Dumnezeu și de a respecta o strictă cumpătare în toate deprinderile vieții. În experiența lui Daniel și a tovarășilor lui, noi avem o pildă de biruința asupra ispitei de a ceda poftei și apetitului. Ea ne arată că, prin principiile religioase, tinerii, pot birui asupra poftelor cărnii și să rămână credincioși cerințelor lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta le-ar cere un marc sacrificiu.
Ce s-ar fi întâmplat însă cu Daniel și tovarășii săi, dacă ar fi făcut un compromis cu îngrijitorii aceia păgâni și ar fi cedat presiunii împrejurărilor, dacă ar fi mâncat și băut după obiceiul babilonienilor? Această unică depărtare de la principii le-ar fi slăbit simțul dreptății și groaza față de nedreptate, împlinirea poftelor ar fi atras după sine jertfirea tăriei fizice, a clarității intelectuale și pătrunderii spirituale. Un pas greșit ar fi condus probabil și la alți pași, până când legătura lor cu cerul ar fi fost primejduită, iar ci ar fi fost furați de curentul ispitelor.
Dumnezeu a zis: „Pe cel ce Mă onorează, îl voi onora” 1 Samuel 2, 30. În timp ce Daniel se ținea ele Dumnezeul său cu o încredere neclintită, Spiritul puterii profetice a venit asupra lui. Pe când oamenii îl învățau care sunt datoriile vieții la curtea împărătească, el era învățat de Dumnezeu ca să citească tainele veacurilor viitoare și să prezinte generațiilor viitoare, prin tablouri și asemănări, lucrurile uimitoare care aveau să se întâmple în zilele din urmă.