În același an, când Daniel și tovarășii lui au intrat în slujba împăratului Babilonului, au avut loc evenimente care au pus la o grea încercare integritatea acestor tineri evrei și care au făcut ca, puterea și credincioșia Dumnezeului lui Israel, să se descopere în fața unui popor idolatru.
Pe când împăratul Nebucadnețar privea în viitor cu o presimțire îngrijorată, a avut un vis plin do însemnătate. Din această cauză duhul îi era tulburat, „și i-a pierit somnul”. Daniel 2, 1. Dar cu toate că această vedenie de noapte a făcut o adâncă impresie asupra spiritului său, totuși el nu și-a mai putut aduce aminte visul. El a chemat pe astrologii și vrăjitorii săi, și, promițându-le mari bogății și onoruri, le porunci să-i spună visul și interpretarea lui. Dar ei i-au zis: „Spune robilor tăi visul, și-ți vom arăta tălmăcirea lui” Idem 4.
Împăratul știa că dacă ei vor putea într-adevăr să tălmăcească visul, atunci vor fi în stare să i-l și spună. Domnul, prin providența Sa, dăduse lui Nebucadnețar acest vis și a făcut ca el să-l uite, deși lăsase o impresie înfricoșată asupra sufletului său. Aceasta s-a făcut cu scopul ele a se descoperi pretențiile învățaților din Babilon. Monarhul s-a mâniat așa de tare amenințând că toți vor fi uciși, dacă, într-un timp anumit, nu i se va face cunoscut visul. Daniel și tovarășii săi erau sortiți să piară împreună cu profeții mincinoși, dar, punându-și viața în primejdie, Daniel intră plin de curaj la împărat, rugându-l să-i îngăduie un timp, ca să poată să-i arate visul și tălmăcirea lui.
Monarhul primi cererea lui Daniel, iar acesta împreună cu cei trei tovarăși ai săi, înfățișară această problemă înaintea lui Dumnezeu, cerând înțelepciune de la Izvorul a toată lumina și cunoștința. Deși la curtea împăratului,
ei erau înconjurați de ispite, totuși ei n-au uitat răspunderea lor față de Dumnezeu. Își dădeau seama pe deplin că Dumnezeu, în providența Sa, i-a pus acolo unde erau, ca să facă lucrarea Sa, îndeplinind cerințele adevărului și ale datoriei. Ei aveau încredere în Dumnezeu. Ei alergaseră la El pentru ajutor și putere, atunci când au fost în greutăți și primejdii, iar El Se dovedise întotdeauna un ajutor în vreme de nevoie.
Descoperea tainei
Slujitorii lui Dumnezeu nu L-au rugat în zadar, Ei îl onoraseră, iar în ceasul cercării îi onoră și El pe ei. Taina a fost descoperită lui Daniel; așa că el merse în grabă să ceară audiență la împărat.
Prizonierul iudeu stătea acum în fața suveranului celei mai puternice împărății, din câte au fost vreodată pe pământ. Împăratul era cufundat în mare tristețe în ciuda tuturor bogățiilor și măririi sale; dar tânărul exilat stătea plin de pace și fericire în Dumnezeul Său. Dacă a existat vreodată pentru Daniel vreun timp, când să se poată înălța pe sine însuși și să-și scoată în evidență bunătatea și înțelepciunea sa aleasă, era acum. Dar prima sa străduință era de a abate de la sine orice onoare și de a înălța pe Dumnezeu, Izvorul a toată înțelepciunea.
„Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” Daniel 2, 27-28. Împăratul asculta cu o atenție solemnă, când i se repeta orice amănunt din visul pe care îl uitase; și când i se dădu cu credincioșie și tălmăcirea, el simți că se poate baza pe aceasta, ca fiind o descoperire divină.
Adevărurile solemne cuprinse în această viziune de noapte, au făcut o adâncă impresie asupra sufletului suveranului și în umilință și respect Sfânt el căzu și se închină, zicând: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților și El descoperă tainele” Idem 47.
Chipul de aur
O lumină venind direct din cer a fost îngăduită asupra împăratului Nebucadnețar și pentru un scurt timp el fusese mișcat de temerea de Dumnezeu. Dar cei câțiva ani de prosperitate după aceia i-au umplut inima de mândrie și a uitat să mai recunoască pe viul Dumnezeu. El se dedică idolatriei cu și mai mare zel și bigotism.
Din comorile câștigate ca pradă de război, el a făcut un chip de aur, care să reprezinte pe acela pe care îl văzuse în vis, și-l ridică în câmpia Dura; apoi porunci, sub amenințare cu moartea, tuturor dregătorilor și întregului popor, sa se închine înaintea lui. Această statuie era înaltă de vreo treizeci de metri și lată de trei și avea în fața acelui popor idolatru înfățișarea cea mai impunătoare și maiestoasă. Se dăduse și o proclamație, care chema pe toți oamenii de seamă ai împărăției să se adune la inaugurarea chipului, ca la sunetul instrumentelor muzicale, să cadă cu fața la pământ și să i se închine. Oricine ar fi ezitat să facă aceasta, avea să fie aruncat îndată în cuptorul care ardea cu foc.
Nici o teamă de mânia împăratului
Ziua hotărâtă sosi și gloata uriașă era adunată, când se aduse la cunoștința împăratului că trei iudei pe care el îi pusese peste provincia Babilonului, nu vor să se închine chipului. Aceștia erau cei trei tovarăși ai lui Daniel, cărora împăratul le dăduse numele: șadrac, Meșac și Abed-Nego. Plin de furie, monarhul îi chemă înaintea lui, și arătându-le cuptorul încins de văpaia focului, le-a spus că aceasta va fi pedeapsa lor dacă nu vor să asculte de el
Zadarnice au fost amenințările împăratului. El nu putea abate pe acești bărbați nobili de la credincioșia lor față de Marele Cârmuitor al popoarelor. Ei învățaseră din istoria părinților lor că neascultarea față de Dumnezeu aduce dezonoare, nenorocire și ruină și că temerea de Domnul nu numai că este începutul înțelepciunii, ci e și temelia oricărei prosperități adevărate. Ei priveau cu liniște la cuptorul încins și la gloata idolatră. Ei se încrezuseră în Dumnezeu, iar El n-avea să-i părăsească acum. Răspunsul lor a fost respectuos, dar hotărât, „Să știi împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!” Daniel 3, 18.
Trufașul monarh era înconjurat de oamenii mari ai săi, dregătorii împărăției și de armata sa care cucerise națiuni și toți se uneau ca să-l aplaude ca având înțelepciunea și puterea zeilor. În mijlocul acestei manifestări impunătoare stăteau cei trei tineri iudei, refuzând cu statornicie să asculte de porunca împăratului. Ei ascultaseră de legile Babilonului, în măsura în care acestea nu veneau în conflict cu cerințele lui Dumnezeu și nu s-ar fi abătut nici cât un fir de păr de la împlinirea datoriei pe care o făgăduiseră Creatorului lor.
Furia împăratului nu mai cunoștea margini. Să fie tocmai în culmea puterii și a gloriei sale și să-l provoace astfel reprezentanții unui popor disprețuit și captiv, era o insultă pe care spiritul său mândru nu putea s-o suporte. Cuptorul înfricoșător fu încins apoi de șapte ori mai mult ca de obicei, și în acesta au fost aruncați acești prizonieri iudei. Atât de puternică era văpaia flăcărilor, încât bărbații care i-au aruncat în cuptor au fost uciși.
Înaintea Celui Nemărginit
Deodată fața împăratului îngălbeni de spaimă. Ochii săi erau ațintiți la văpaia flăcărilor și întorcându-se către sfetnicii săi, zise; „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?” Idem 24. Ei au răspuns: „Negreșit, împărate!” Apoi monarhul exclamă: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului și nevătămați; și chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezeu!” Idem 25.
Când Hristos se descoperă fiilor oamenilor, o putere nevăzută vorbește sufletelor lor. Ei se simt ca în prezența Celui Nemărginit. În fața Maiestății Sale, împăratul și nobilii săi tremurau și au fost siliți să recunoască toți că Dumnezeul cel viu este mai presus de orice putere pământească.
Pătruns de remușcări și rușine, împăratul exclamă: „Slujitorii Dumnezeului Celui Prea înalt, ieșiți afară!” Idem 26. Iar ei ieșind, se înfățișară nevătămați în fața mulțimii nesfârșite și nici un miros de foc nu era pe îmbrăcămintea lor. Această minune produse o schimbare bruscă asupra poporului. Acel chip mare de aur care fusese ridicat cu atâta pompă, a fost uitat. Iar împăratul publică un decret, ca oricine va vorbi împotriva Dumnezeului acestor bărbați să fie omorât, „pentru că nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi în felul acesta” Idem 29.
O integritate statornică și o viață sfințită
Acești trei iudei aveau adevărata sfințire. Un creștin credincios principiilor nu se va opri să cumpănească consecințele. El nu se va întreba: ce vor gândi oamenii despre mine, dacă voi face aceasta? Sau, ce urmare va avea aceasta asupra intereselor mele pământești? Dimpotrivă, dorința cea mai fierbinte a copiilor lui Dumnezeu va fi, de a ști ce cere El de la dânșii să facă, pentru ca faptele lor să-L poată proslăvi. Domnul a luat măsuri îndestulătoare ca inima și viața tuturor urmașilor Săi să fie stăpânite de harul divin, pentru ca ei să fie ca niște lumini strălucitoare în lume.
Acești iudei credincioși aveau din naștere talente mari; ei se bucuraseră de cea mai înaltă cultură intelectuală și acum aveau locuri de mare cinste; dar toate acestea nu i-au făcut să uite pe Dumnezeu. Puterile lor erau supuse influenței sfințitoare a harului divin. Prin integritatea lor statornică, ei au vestit laudele Aceluia care îi chemase de la întuneric la lumina Sa minunată. Prin liberarea lor supranaturală, se dădu pe față puterea și maiestatea lui Dumnezeu înaintea acelei gloate numeroase. Isus însuși a trecut alături de ei în cuptorul de foc și prin strălucirea prezenței Sale, împăratul cel trufaș al Babilonului fu convins că nu poate fi altul decât Fiul lui Dumnezeu. Lumina cerească se revărsa de la Daniel și de la tovarășii săi, până când toți cei din jurul lor au înțeles credința care le înnobilase viața și le înfrumusețase caracterul. Prin eliberarea slujitorilor Săi credincioși, Domnul declară, că El va apăra pe cel apăsat și va înlătura toate puterile pământești care vor să calce în picioare autoritatea Dumnezeului Cerului.
O învățătură pentru cei fricoși
O, ce învățătură este dată prin aceasta celor fricoși, șovăitori și timizi în lucrarea lui Dumnezeu. Dar ce încurajare pentru cei care nu dau înapoi de la îndeplinirea datoriei lor din cauza amenințărilor sau primejdiei! Aceste caractere credincioase și statornice dădeau pe față valoarea sfințeniei fără să aibă de gând să câștige și vreo onoare înaltă. S-ar putea ca mărimea binelui săvârșit de creștinii oarecum neluați în scamă, dar totuși consacrați, să nu poată fi apreciată decât atunci când raportul vieții lor va fi făcut cunoscut, când judecata se va ține și cărțile cerului vor fi deschise.
Hristos Se identifică cu interesele acestei clase; El nu Se rușinează să-i numească frații Săi. Ar trebui să fie o sută de aceștia între noi, acolo unde acum nu e decât unul. Viața lor este atât de alipită de Dumnezeu și atât de armonizată cu voința Sa, incit ei vor străluci și vor răspândi lumină, fiind pe deplin sfințiți la corp, suflet și spirit.
Lupta între fiii luminii și fiii întunericului se continuă fără încetare. Cei care rostesc Numele lui Hristos trebuie să se trezească din acea letargie care le paralizează străduințele și să facă față răspunderilor solemne care apasă asupra lor. Toți ce fac aceasta se pot aștepta ca puterea lui Dumnezeu să se descopere prin ei. Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, va fi reprezentat prin cuvintele și faptele lor, iar Numele lui Dumnezeu va fi proslăvit.
„Ca și în zilele lui șadrac, Meșac și Abed-Nego, tot astfel și la sfârșitul acestui pământ, Domnul va lucra cu mare putere pentru apărarea acelora care țin cu statornicie la dreptate, Acela care a însoțit pe cei trei iudei în mijlocul cuptorului de foc, va fi și cu urmașii Săi oriunde unde vor fi duși. Prezența Sa, care va merge cu ei, îi va mângâia și sprijini. În mijlocul timpului de strâmtorare -- o strâmtoare cum n-a mai fost de când sunt neamurile -- aleșii Săi vor sta neclintiți. Satana și cu toate oștirile celui rău, nu va putea fi în stare să nimicească nici pe cel mai slab dintre sfinții lui Dumnezeu. Îngerii, care excelează în putere, îi vor proteja, iar Iehova va veni în ajutorul lor, descoperindu-Se ca «Dumnezeul dumnezeilor» și în stare a salva pe toți aceia care își pun încrederea în El.” -- Profeți și regi, 374.