Când timpul celor șaptezeci de ani de captivitate se apropia de încheiere, inima lui Daniel a început să fie foarte mult frământată de profețiile lui Ieremia. El vedea că a sosit timpul, când Dumnezeu avea să dea poporului Său ales o altă cercare. Cu post, cu umilință și rugăciune, el implora pe Dumnezeul cerului pentru Israel, prin aceste cuvinte: „Doamne Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale. N-am ascultat de robii Tăi, proorocii, care au vorbit în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri și către tot poporul țării” Daniel 9, 4-6.
Daniel nu aducea propria sa credincioșie înaintea Domnului, în loc să susțină că ar fi curat și Sfânt, acest profet onorat s-a identificat cu păcătoșii adevărați ai lui Israel, înțelepciunea pe care Dumnezeu i-o dăduse era mult mai mare decât înțelepciunea marilor bărbați ai lumii, întocmai după cum lumina soarelui e mai strălucitoare decât lumina slabă a stelelor pe cerul amiezii. Totuși astfel de rugăciuni se înălțau de pe buzele acestui bărbat atât de mult onorat de către cer. Cu e adâncă umilință, cu lacrimi și cu o inimă zdrobită, el se ruga pentru sine și pentru poporul său. El își goli sufletul înaintea lui Dumnezeu, mărturisind propria sa nevrednicie și recunoscând mărimea și maiestatea Domnului.
Seriozitate și evlavie
O, ce seriozitate și ce evlavie dădeau pe față cererile sale! El înălța mâini credincioase către cer ca să prindă făgăduințele niciodată înșelătoare al Celui Prea înalt. Sufletul său se lupta în agonie. și el primi dovada, că rugăciunea sa a fost ascultată. Atunci el știa, că biruința e de partea sa, Dacă noi, ca popor, ne-am ruga cum se ruga Daniel și ne-am lupta cum se lupta el, smerindu-ne sufletele înaintea lui Dumnezeu, atunci am primi un răspuns vădit la rugăciunile noastre, cum i s-a dat și lui Daniel. Ascultați cum înfățișa el cazul său la curțile cerului:
„Pleacă urechea, Dumnezeule și ascultă! Deschide ochii și privește la dărâmături le noastre și la cetatea peste care este chemat Numele tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste Cetatea Ta și peste poporul Tău” Idem 18.19.
Acest bărbat al lui Dumnezeu se ruga și cerea binecuvântarea cerului asupra poporului Său și o cunoștința lămurită a voinței divine. Povara sufletului său era pentru Israel, care nu respectase Legea lui Dumnezeu în adevăratul înțeles al cuvântului. El recunoștea că toate nenorocirile care au venit asupra lor, au fost o urmare a călcării acestei Legi sfinte. El zicea: „Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire,... căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri este Ierusalimul și poporul Tău de ocară tuturor celor ce ne înconjoară” Ver 15-16. Iudeii își pierduseră acel caracter deosebit și Sfânt, ca popor ales al lui Dumnezeu. „Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru rugăciunea și cererile robului Tău, și, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Fața Ta peste Sfântul Tău locaș pustiit” Idem 17. Inima lui Daniel se îndrepta cu un dor fierbinte către sanctuarul pustiit al lui Dumnezeu. El știa că ei nu puteau ajunge din nou la propășire decât atunci, când Israel avea să se întoarcă de la nesocotirea Legii lui Dumnezeu, ajungând umiliți, credincioși și ascultători.
Solul ceresc
Pe când Daniel stăruia în rugăciune, îngerul Gabriel s-a coborât repede din curțile cerești pe pământ, ca să-i spună că cererile lui an fost auzite și ascultate. Acest înger puternic fusese însărcinat să-l facă să priceapă, să înțeleagă și să descopere înaintea lui tainele veacurilor viitoare. În felul acesta, pe când el căuta cu seriozitate să înțeleagă și să priceapă adevărul, Daniel a fost adus în legătură cu solul trimis de cer.
Ca răspuns la rugăciunea sa, Daniel nu numai că a primit lumina și adevărul de care el și poporul său aveau cea mai mare nevoie, ci el primi și o descoperire a marilor evenimente viitoare, până la venirea Mântuitorului lumii. Aceia care pretind a fi sfinți, dar n-au nici o dorință de a cerceta Sfintele Scripturi sau de a se lupta cu Dumnezeu în rugăciune, pentru a dobândi o înțelegere mai lămurită a adevărului biblic, nu știu ce înseamnă adevărata sfințire.
Daniel vorbea cu Dumnezeu, iar cerul era deschis în fața lui. Dar înalta cinste arătată lui era urmarea umilinței și a cercetării lui serioase. Toți cei ce cred din inimă Cuvântul lui Dumnezeu vor flămânzi și înseta după cunoștința voinței Sale. Dumnezeu este autorul adevărului. El iluminează priceperea întunecată și dă minții omenești putere ca să cuprindă și să înțeleagă adevărurile descoperite de El.
Căutarea înțelepciunii de la Dumnezeu
Cu prilejul descris mai sus, îngerul Gabriel împărtășea lui Daniel toate învățăturile pe care el era în stare să le cuprindă cu mintea sa. La câțiva ani mai târziu, profetul dorea să afle ceva mai mult din cele care acum nu erau încă lămurite pe deplin și iarăși căută, prin rugăciuni, lumină și înțelepciune de la Dumnezeu. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc pâine aleasă, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nici nu m-am uns deloc... Apoi am ridicat, ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul era ca o piatră de hrisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau ca niște flăcări de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul lui era ca glasul unei mari mulțimi” Daniel 10, 2-6.
Această descriere se aseamănă cu cea dată lui Ioan, când Domnul Hristos i se descoperi pe insula Patmos. Persoana care s-a înfățișat înaintea lui Daniel, nu putea fi alta decât Fiul lui Dumnezeu. Domnul a venit însă cu un alt sol ceresc la Daniel ca să-i facă cunoscut ce avea să se întâmple în zilele din urmă.
Marile adevăruri descoperite prin cuvântul Mântuitorului lumii sunt pentru cei care cercetează după adevăr ca după comori ascunse. Daniel era acum un bărbat înaintat în vârstă. El își petrecuse viața în mijlocul cultului unei curți păgâne și spiritul său fusese împovărat de administrarea unui mare imperiu. Totuși el se întorsese de la toate acestea ca să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu și ca să caute să cunoască planurile pentru viitor ale Celui Prea Înalt. și, ca răspuns la cererile sale fierbinți fu dată lumină de la curțile cerești pentru aceia care aveau să trăiască în zilele din urmă. Cu câtă seriozitate deci, ar trebui să căutăm pe Dumnezeu, ca să deschidă priceperea noastră spre a înțelege adevărurile trimise nouă din cer!
„Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuși au fost apucați de o mare spaimă și au luat-o la fuga ca să se ascundă!... Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă” Idem 7-8. Toți cei ce sunt cu adevărat sfinți vor face o experiență asemănătoare. Cu cât mai lămurite vor fi vederile lor despre mărimea, strălucirea și desăvârșirea lui Hristos, cu atât mai viu își vor vedea ei propriile lor slăbiciuni și nedesăvârșiri. Atunci ei nu vor mai avea înclinația de a pretinde că au un caracter fără prihană; ceea ce li se păruse a fi drept și plăcut în ei înșiși, se va vedea că este nevrednic și stricăcios, față de curăția și strălucirea lui Hristos. Numai când oamenii sunt despărțiți de Dumnezeu, când au vederi nelămurite despre Hristos, atunci zic: „sunt fără păcat, sunt Sfânt”.
Gabriel apăru în fața profetului, adresându-i-se astfel: „Daniele, om prea iubit și scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ți le voi spune acum și stai în picioare în locul unde ești; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurând. El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ți-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!” Idem 11-12.
Lui Daniel i se dă onoare împărătească
O, ce onoare fu dată lui Daniel de Maiestatea Cerului! El îmbărbăta pe slujitorul Său care stătea tremurând, și-l asigură că rugăciunea sa a fost auzită în cer. Ca răspuns la acea rugăciune fierbinte, îngerul Gabriel a fost trimis să lucreze asupra inimii împăratului persan. împăratul se împotrivise lucrării Spiritului lui Dumnezeu timp de trei săptămâni, pe când Daniel postea și se ruga, dar Prințul cerului, Arhanghelul Mihail, fu trimis să schimbe inima încăpățânată a împăratului ca să ia unele măsuri hotărâtoare prin care să răspundă la rugăciunea lui Daniel.
„Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ și am tăcut. și iată că cineva care avea înfățișarea fiilor oamenilor s-a atins de buzele mele... Apoi mi-a zis: «Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ție! Fii tare și cu inimă!» și pe când îmi vorbea el, am prins iar putere și am zis: «Vorbește, domnul meu, căci m-ai întărit!», Idem 15-19”. Atât de mare era strălucirea divină descoperită lui Daniel, încât el n-a putut s-o privească. Apoi trimisul Cerului își acoperi strălucirea prezenței sale și apăru în fața profetului cu „înfățișarea fiilor oamenilor”. Prin puterea sa divină, ei întări pe acest bărbat al neprihănirii și al credinței, ca să poată asculta solia trimisă lui de Dumnezeu.
Daniel era un slujitor devotat al Celui Prea înalt. Viața sa lungă a fost plină de fapte nobile de servire pentru Maestrul său. Curăția sa de caracter și credincioșia sa nestrămutată erau pe măsură cu umilința inimii sale și cu smerirea sufletului său înaintea lui Dumnezeu. Repetam: Viața lui Daniel este o ilustrare inspirată de adevărată sfințire.