Caracterul creștinului se arată prin viața sa zilnică. Hristos zice: „Orice pom bun aduce roade bune; dar orice pom rău aduce roade rele” Matei 7, 17. Mântuitorul Se aseamănă cu o viță ale cărei ramuri sunt urmașii Săi. El spune lămurit că toți cei ce vor să fie ucenicii Săi trebuie să aducă roade; și apoi arată cum ei pot deveni mlădițe roditoare. „Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce roadă dacă nu rămâneți în Mine” Ioan 15, 4.
Apostolul Pavel descrie roadele pe care trebuie să le aducă un creștin. El spune că acestea sunt: „în toată evlavia, neprihănirea și adevărul” Efeseni 5, 9. și iarăși zice: „Roadă Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”. Aceste virtuți prețioase nu sunt decât principiile Legii lui Dumnezeu trăite în viața de toate zilele.
Legea lui Dumnezeu este singura măsură adevărată a desăvârșirii morale. Această Lege a fost exemplificată în chip practic în viața lui Hristos. El zice despre Sine însuși: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu” Ioan 15, 10. Cerințele Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt împlinite decât de această ascultare. „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” 1 Ioan 2, 6. Noi nu putem plânge că n-am fi în stare să facem aceasta, căci avem asigurarea: „Harul Meu îți este de ajuns” 2 Corinteni 12, 9, când privim în oglinda divină a Legii lui Dumnezeu vedem păcătoșenia peste măsură a păcatului și starea noastră pierdută, ca unii care am călcat Legea. Dar prin căință și credință suntem îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu și prin harul divin ni se dă destoinicia de a fi ascultători de poruncile Sale.
Iubirea de Dumnezeu și de oameni
Aceia care au o adevărată iubire pentru Dumnezeu vor da pe față o dorință adâncă de a cunoaște și a îndeplini voința Sa. Apostolul Ioan, ale cărui epistole vorbesc cu atâta îmbelșugare despre iubire, zice: „Aceasta este iubirea de Dumnezeu, ca să păzim poruncile Sale” 1 Ioan 5, 3. Copilul care iubește pe părinții săi va arăta iubirea sa printr-o ascultare voioasă; dar un copil egoist și nerecunoscător va căuta să lucreze cât mai puțin cu putință pentru părinții săi, dorind, în același timp să se bucure de toate privilegiile date celui ascultător și credincios. Aceeași deosebire se vede și printre cei ce mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu. Mulți dintre cei ce cunosc că suit obiectul iubirii și purtării Sale de grijă și doresc să primească binecuvântarea Sa, nu găsesc nici o plăcere în a împlini voia Lui. Ei socotesc cerințele lui Dumnezeu față de ei ca fiind o restricție neplăcută, iar poruncile Sale ca fiind un jug apăsător. Dar cel ce umblă cu adevărat după sfințirea inimii și a vieții găsește plăcere în Legea lui Dumnezeu și se plânge numai că rămâne prea în urmă de la măsura cerută de poruncile Sale.
Ni s-a dat porunca să ne iubim unii pe alții după cum ne-a iubit Hristos. El și-a dat pe față iubirea Sa, jertfindu-și viața ca să ne răscumpere pe noi. Ucenicul cel iubit spune că noi trebuie să fim voioși a ne da viața pentru frați. Căci „oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe cel născut din El”, Idem 1. Dacă iubim pe Hristos, trebuie să iubim și pe cei care se aseamănă Lui în viață și caracter. și nu numai atât, ci trebuie să iubim și pe aceia care sunt „fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” Efeseni 2, 12. Hristos a părăsit patria Sa cerească pentru ca să mântuiască pe păcătoși și a venit pe pământ ca să sufere și să moară pentru ei. Urmărind aceasta, El S-a trudit, a suferit și S-a rugat până când -- cu inima zdrobită și părăsit de cei pentru a căror mântuire venise -- și-a dat viața pe crucea de pe Golgota.
Imitând modelul
Mulți se dau înapoi cu groază de la o viață așa cum a trăit-o Mântuitorul nostru. Ei cred că s-ar cere o prea mare jertfă pentru a imita Modelul, a aduce roade prin fapte bune și a îndura apoi, cu răbdare, cosorul curățitor al lui Dumnezeu, pentru ca să poată aduce mai mult rod. Dar când creștinul se socotește numai o unealtă umilă în mâinile lui Hristos și se străduiește să-și îndeplinească cu credincioșie orice datorie, sprijinindu-se pe ajutorul făgăduit de Dumnezeu, atunci va lua jugul lui Hristos, pe care-l va găsi ușor, și va găsi odihnă; atunci va purta sarcini pentru Hristos și le va socoti că sunt ușoare. El poate privi atunci cu curaj și încredere, zicând: „știu în cine am crezut și sunt încredințat că El are putere să păzească ce i-am încredințat”, 2 Timotei 1, 12.
Dacă întâmpinăm piedici în calea noastră și le biruim cu credincioșie, dacă întâmpinăm împotrivire și defăimare și câștigăm biruință în Numele lui Hristos, dacă purtăm răspunderi și ne aducem la îndeplinire datoriile în Spiritul Domnului nostru, atunci, cu adevărat, câștigăm o cunoștință prețioasă despre credincioșia și puterea Sa. Atunci nu ne vom sprijini pe experiența altora, căci avem mărturie în noi înșine. Asemenea samaritenilor de pe vremuri vom zice: „L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii” Ioan 4, 42.
Cu cât vom privi mai mult la caracterul lui Hristos și cu cât vom avea mai multă experiență despre puterea Sa mântuitoare, cu atât mai bine ne vom da seama de propriile noastre slăbiciuni și nedesăvârșiri și cu atât mai serios vom privi la El, ca fiind tăria și Răscumpărătorul nostru. Noi n-avem nici o putere în noi înșine spre a ne curați templul sufletului de întinăciune, dar dacă ne căim de păcatele pe care le-am făcut împotriva lui Dumnezeu și căutăm iertare prin meritele lui Hristos, El ne va dărui acea credință care lucrează prin iubire și ne cură țeste inima. Prin credința în Hristos. și prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, vom putea să fim sfinți și vom câștiga astfel o destoinicie pentru a fi în societatea îngerilor sfinți și a celor răscumpărați și îmbrăcați în haine albe în împărăția slavei.
Privilegiul de a fi una cu Hristos
Nu e numai privilegiul, ci și datoria fiecărui creștin de a păstra o unire strânsă cu Hristos și de a avea o experiență bogată în lucrurile lui Dumnezeu. Atunci viața lui va fi rodnică în fapte bune. Hristos zice: „Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei” loan 15, 8. când citim viața bărbaților care s-au distins prin evlavia lor, socotim adesea experiențele și înfăptuirile lor ca fiind prea departe spre a fi atinse și de noi. Dar lucrurile nu stau așa. Hristos a murit pentru toți; și noi suntem asigurați în Cuvântul Său, că El este mai voios a da Duhul Sfânt acelora care îl cer, de cum sunt părinții pământești a da daruri bune copiilor lor. Profeții și apostolii nu și-au câștigat printr-o minune un caracter de creștin desăvârșit. Ei au folosit mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna lor; și toți cei ce vor depune aceleași eforturi vor dobândi aceleași rezultate.
Rugăciunea lui Pavel pentru biserică
În epistola sa către biserica din Efes, Pavel le pune în față, „taina Evangheliei” (Efeseni 6, 19), „bogățiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3, 8) și apoi îi asigură de rugăciunile sale pentru înaintarea lor spirituală, zicând: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos... și-L rog ca potrivit cu bogăția slavei Sale să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” Efeseni 3, 14-19.
Tot astfel scrie el și către frații din Corint: „către cei ce au fost sfințiți în Hristos Isus”: „...Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos! Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire și cu orice cunoștință. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; așa că nu duceți lipsă de nici un fel de dar în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos” 1 Corinteni 1, 2-7. Aceste cuvinte nu sunt adresate numai către biserica din Corint, ci și poporului lui Dumnezeu până la încheierea timpului. Orice creștin se poate bucura de binecuvântarea sfințirii.
Apostolul continuă apoi cu următoarele cuvinte: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit, într-un gând și o simțire” Idem 10. Pavel nu le cerea să facă ceea ce era cu neputință. Unitatea era un rod sigur al desăvârșirii creștine. În epistola sa către Coloseni, el arată din nou privilegiile mărețe date copiilor lui Dumnezeu, zicând: „Am auzit despre credința voastră în Isus Hristos și despre dragostea pe care o aveți față de toți sfinții... De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice «fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul ca Să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit, cu tăria slavei Lui pentru orice răbdare și îndelungată răbdare, cu bucurie»” Coloseni 1, 4-11.
Măsura sfințeniei
Apostolul însuși se străduia să ajungă aceeași măsură a sfințeniei, pe care el o punea în fața fraților săi. El scria către Filipeni astfel: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu... și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. Nu că am câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat do Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitind ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus” Filipeni 3, 7-14. E o deosebire izbitoare între cuvintele îngâmfate, cu îndreptățirea de sine a acelora ce zic că sunt fără păcat -- și vorbirea modestă a apostolului Pavel. În felul acesta curăția și credincioșia propriei, sale vieți îi dădea puterea necesară ca să facă fraților săi astfel de chemări.
Voința Lui Dumnezeu
Pavel nu se dă înapoi ca să pună în lumină, la orice ocazie potrivită, însemnătatea sfințirii biblice. El zicea: „știți în adevăr ce învățături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră” 1 Tesaloniceni 4, 2. „Astfel dar, prea iubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea. Faceți toate lucrurile fără cârtire și fără șovăieli ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume” Filipeni 2, 12-15.
El porunci lui Tit să învețe biserica, spunându-le că deși trebuie să se încreadă în meritele lui Hristos pentru, mântuire, totuși harul divin, care locuiește în inimile lor îi va călăuzi la o îndeplinire credincioasă a tuturor datoriilor vieții. „Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii... Adevărat este cuvântul acesta și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!” Tit 3, 1-8.
Pavel caută să întipărească în mintea noastră faptul că iubirea este temelia oricărui serviciu primit înaintea lui Dumnezeu, cum și coroana harului creștin; și că numai în sufletul în care domnește această iubire locuiește pacea lui Dumnezeu. El scrie: „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea care este legătura desăvârșirii. Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toate înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți prin El lui Dumnezeu Tatăl” Coloseni 3, 12-17.