Mulți dintre cei ce năzuiesc cu sinceritate după sfințirea inimii și curăția vieții par încurcați și descurajați. Ei privesc fără încetare la ei înșiși și se tânguiesc pentru lipsa lor de credință; și pentru că n-au credință ei simt că nu pot cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceste persoane socotesc în chip greșit credința ca fiind una cu sentimentul. Ei trec cu vederea simplitatea credinței adevărate și aduc astfel un mare întuneric asupra sufletelor lor. Ei trebuie să-și abată cugetul de la ei înșiși, să cugete la mila și bunătatea lui Dumnezeu și să-și repete făgăduințele Sale; apoi să creadă sincer că El își va împlini Cuvântul. Noi nu trebuie să ne sprijinim pe credința noastră, ci pe făgăduințele lui Dumnezeu. Dacă regretăm călcările Legii Sale, săvârșite în trecut și ne hotărâm să-i dăm ascultare pe viitor, atunci să credem că Dumnezeu ne primește și ne iartă păcatele pentru Numele lui Hristos.
Întuneric și descurajare vine câteodată asupra sufletului și amenință să ne doboare; dar nu trebuie să ne pierdem încrederea. Trebuie să ne ținem ochii ațintiți numai la Isus, fie că simțim sau nu simțim ceva. Să ne îndeplinim cu credincioșie orice datorie cunoscută și să ne încredem liniștit în făgăduințele lui Dumnezeu.
Viața de credință
Uneori un simț profund despre propria noastră nevrednicie face ca sufletul nostru să fie străbătut de un fior; dar aceasta nu e o dovadă că Dumnezeu S-ar fi schimbat față de noi sau noi față de Dumnezeu. Nu trebuie făcut nici un efort pentru a păstra mintea încordată asupra vreunei emoții oarecare. Astăzi poate nu simțim pacea și bucuria pe care am simțit-o ieri; dar să ne prindem prin credință de mâna lui Hristos și să ne încredem Lui pe deplin, atât în întuneric, cât și în lumină.
Satana poate ne șoptește: „Tu ești un păcătos prea mare ca să te poată mântui Hristos”. Dar în timp ce recunoști că ești într-adevăr păcătos și nevrednic, poți întâmpina totuși pe ispititor cu aceste cuvinte: „În virtutea lucrării de ispășire, eu primesc pe Hristos ca Mântuitor al meu. Eu nu mă încred în vrednicia mea, ci în sângele scump al lui Isus, care mă curățește. În această clipă, sufletul meu lipsit de ajutor, se prinde de Hristos”.
Viața creștinului trebuie să fie o viață de credință vie și stăruitoare. O încredere nestrămutată și o sprijinire neclintită pe Hristos, va aduce sufletului pacea și asigurarea.
Împotrivire față de ispite
Nu fii descurajat când inima ți se pare împietrită. Orice piedică, orice vrăjmaș lăuntric sporește și mai mult nevoia ta de a avea pe Hristos. El a venit să îndepărteze inima de piatră și să-ți dea o inimă de carne. Cere de la El harul deosebit de a birui slăbiciunile tale particulare. când ești asaltat de ispite, împotrivește-te cu tărie pornirilor tale și zi sufletului tău: „Cum să dezonorez eu pe Mântuitorul meu? Eu m-am predat lui Hristos și nu pot face lucrările lui Satana”. Strigă către scumpul tău Mântuitor, cerând ajutor să poți jertfi orice idol și să poți îndepărta orice păcat favorit. Lasă ochiul tău să privească la Isus care stă înaintea tronului Tatălui ceresc, arătându-I mâinile Sale străpunse și rugându-Se pentru tine. Crede că vei primi tărie prin scumpul tău Salvator.
Privind cu ochiul credinței
Privind în credință la coroanele puse asupra celor care vor birui, ascultă la imnul triumfal al celor răscumpărați care strigă: „Vrednic, vrednic este Mielul care a fost înjunghiat și ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu!” Străduiește-te să privești aceste scene ca și cum le-ai vedea în realitate. ștefan, cel dintâi martir creștin, în lupta sa grozavă cu stăpânirile și cu spiritele rele din văzduh, exclamă: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu” Faptele Apostolilor 7, 56. Mântuitorul lumii i Se descoperi ca privind din cer către el cu cel mai adânc interes; iar lumina strălucitoare a feței lui Hristos strălucea asupra lui ștefan cu atâta splendoare, încât chiar vrăjmașii lui îi vedeau fața strălucind ca fața unui înger.
Dacă am lăsa sufletele noastre să fie mai mult stăpânite de Hristos și de lumea cerească, am descoperi un stimulent puternic și un sprijin tare pentru a duce biruitori luptele Domnului. Mândria și dragostea de lume își vor pierde puterea lor dacă vom privi mai mult la strălucirea acelei țări mai bune, care va fi în curând patria noastră. Față de frumusețea atrăgătoare a lui Hristos, toate atracțiile pământești vor părea fără valoare.
Nimeni nu trebuie să-și închipuie că fără eforturi serioase ar putea obține asigurarea iubirii lui Dumnezeu. Dacă se îngăduie minții să cugete mai mult timp numai la lucrurile pământești, va fi greu să schimbi acest fel de cugetare. Ceea ce ochiul vede și ceea ce urechile aud, atrage prea adesea gândurile și absoarbe interesul. Dar dacă dorim să intrăm în cetatea lui Dumnezeu și să privim la Isus și la mărirea Sa, trebuie să ne obișnuim încă de aici a-L privi cu ochiul credinței. Cuvintele și caracterul lui Hristos trebuie să fie adesea obiectul cugetărilor și conversației noastre; și în fiecare zi trebuie luat un timp deosebit pentru cugetare și rugăciune asupra acestor lucruri sfinte.
Înăbușirea Spiritului
Sfințirea este o lucrare zilnică. Nimeni să nu se înșele pe sine însuși cu credința că Dumnezeu îl va ierta și binecuvânta cât timp calcă în picioare una din poruncile sale. Săvârșirea cu premeditare a unui păcat cunoscut înăbușă mărturia glasului Spiritului și desparte sufletul de Dumnezeu. Oricât de mare ar fi extazul simțământului religios, Isus nu poate locui într-o inimă care nesocotește Legea dumnezeiască. Dumnezeu va onora numai pe aceia care îl onorează.
„Dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de cure ascultați” Romani 6, 16. Dacă îngăduim mânia, pofta, lăcomia, ura, egoismul sau vreun alt păcat ajungem slujitori ai păcatului. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” Matei 6, 24. Dacă slujim păcatului nu putem sluji și Iui Hristos. Creștinul va simți ademenirile păcatului, căci firea poftește împotriva Spiritului și Spiritul împotriva firii, ducând un război continuu. Aici este nevoie de ajutorul lui Hristos. Slăbiciunile omenești se unesc cu tăria dumnezeiască și credința zice: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruință prin Iisus Hristos, Domnul nostru” 1 Corinteni 15, 57.
Deprinderi religioase drepte
Dacă dorim a ne forma un caracter bine primit de Dumnezeu, atunci trebuie să ne formăm niște deprinderi corecte în viața noastră religioasă. Rugăciunea zilnică este tot atât de necesară pentru creșterea în har și pentru viața spirituală însăși, cum este hrana pământească pentru bunul mers trupesc. Trebuie să ne obișnuim a înălța adesea cugetele noastre în rugăciune către Dumnezeu. când mintea noastră rătăcește, trebuie s-o întoarcem înapoi; prin eforturi stăruitoare, ne vom face din aceasta o obișnuință. Nici o clipă nu putem fi siguri, dacă ne despărțim de Hristos. Noi putem avea prezența Sa, care să ne însoțească la orice pas, dar numai prin împlinirea rânduielilor puse de El.
Religia trebuie să aibă locul cel mai de frunte în viață. Orice alt lucru trebuie subordonat acesteia. Toate puterile sufletului, corpului și spiritului nostru trebuie angajate în lupta creștină. Trebuie să privim la Hristos pentru tărie și har și atunci vom câștiga biruința tot așa de sigur, după cum e sigur că Isus a murit pentru, noi.
Valoarea sufletului
Trebuie să ne apropiem mai mult do crucea lui Hristos. Pocăința la picioarele crucii este prima Învățătură a păcii, pe caro trebuie s-o învățăm. Iubirea lui Isus -- cine o poate cuprinde? Aceasta e nemărginit mai delicată și mai plină de tăgăduire de sine ca iubirea mamei! Dacă dorim să cunoaștem valoarea unui suflet omenesc, trebuie să privim cu credință vie la cruce și să începem a cerceta care va fi în toată veșnicia știința și cântarea celor răscumpărați. Valoarea timpului nostru și a talentelor noastre poate fi prețuită numai, după mărimea jertfei plătită pentru răscumpărarea noastră. O, ce lipsă de recunoștință arătăm noi față de Dumnezeu când ii răpim ceea ce este al Său, oprind de la El iubirea și slujirea noastră. Este oare prea mult a ne preda pe noi înșine Aceluia care a jertfit toate pentru noi? Putem alege noi oare prietenia lumii mai mult decât onoarea nemuririi pe care ne-o oferă Hristos -- „să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am biruit și șed cu Tatăl Meu pe tronul Său? Apocalipsa 3, 21.
O lucrare progresivă
Sfințirea e o lucrare progresivă. Petru pune în fața noastră treptele ce trebuie urcate, zicând: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați, cu dragostea de frați iubirea de oameni. Căci dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos” 2 Petru 1, 5-8.
„De aceea, fraților căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci dacă faceți lucrul acesta nu veți aluneca niciodată. în adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrarea în împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” Idem 10-11.
Iată o cale pe care putem fi siguri că nu vom cădea niciodată. Aceia care aduc astfel la îndeplinire planul înaintării treptate în câștigarea virtuților creștine au asigurarea că Dumnezeu va binecuvânta planul sporirii, dându-le darurile Spiritului Său. Petru spunea acelora care au câștigat aceeași credință prețioasă: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos” Idem 2. Prin harul divin, toți pot să urce treptele luminoase de la pământ la cer și, în cele din urmă, să intre „cu cântări și bucurie eternă” (Isaia 35, 10), prin porți, în cetatea lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru cere tot ce este nostru, El cere de la noi tot ce are locul mai de frunte și mai Sfânt în cugetările noastre și simțămintele cele mai curate și mai călduroase. Dacă suntem într-adevăr părtași de fire dumnezeiască lauda Sa va fi neîncetat în inima și pe buzele noastre. Unica noastră siguranță este de a ne preda Lui cu tot ce avem și a crește neîncetat în har si în cunoștința adevărului.
Strigătul de biruință a lui Pavel
Apostolul Pavel a fost mult onorat de Dumnezeu, fiind răpit într-o viziune sfântă până la al treilea cer, unde a privit scene, a căror măreție nu i s-a îngăduit s-o spună și totuși aceasta nu l-a făcut să fie îngâmfat sau încrezut. El a înțeles însemnătatea vegherii stăruitoare și a tăgăduirii de sine și a spus lămurit: „Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” 1 Corinteni 9, 27.
Pavel a suferit de dragul adevărului; și totuși nu auzim nici o plângere ieșind de pe buzele lui. Cercetându-și trecutul vieții sale de trudă, de grijă și de sacrificiu, zice: „Eu socotesc că suferințele din timpul de față nu sunt vrednice a fi puse deopotrivă cu mărirea care se va descoperi pentru noi” Romani 8, 18. Strigătul de biruință din gura servului credincios al lui Dumnezeu a străbătut toate veacurile ajungând până în timpul nostru: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?... Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos Domnul nostru” Romani 8, 35-39.
Deși Pavel era întemnițat într-o închisoare romană -- departe de lumina și aerul cerului, oprit de la lucrarea, sa activă pentru Evanghelie și așteptând în fiecare moment să fie dus la moarte -- totuși el nu s-a lăsat stăpânit de îndoială sau deznădejde. Din acea închisoare întunecată a venit mărturia sa, glas de muribund plin de credință sublimă și de curaj, care a inspirat inimile sfinților și ale martirilor din toate veacurile următoare. Cuvintele sale descriu bine urmările acelei sfințiri pe care ne-am străduit s-o arătăm în aceste pagini. „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” 2 Timotei 4, 6-8.
Să umbli în lumină! Doar așa Tu vei gusta din dragostea divină, Pe care Duhul Sfânt o poate da Acelora ce-n suflet au lumină. Să umbli în lumină! Vei simți Atunci că bezna va pieri îndată, și-n schimb asupra ta va străluci Lumina cea adevărată. Să umbli în lumină!. Drumul tău Spinos va fi Atunci -- dar fără tină. De la Acel ce însuși e lumină Primi-vei de la Domnul harul Său.