În timp ce scriu, am un simțământ adânc de recunoștință pentru grija iubitoare a Mântuitorului manifestată față de noi, toți. Când citesc Cuvântul lui Dumnezeu și îngenunchez în rugăciune, sunt atât de impresionată de bunătatea și mila lui Dumnezeu, încât nu pot să-mi înalț rugăciunea fără să plâng. Inima mea este copleșită și frântă când mă gândesc la bunătatea și dragostea Tatălui meu ceresc. Flămânzesc și însetez mai mult și tot mai mult după Isus în viața aceasta. Hristos a fost răstignit pentru mine și ar trebui să mă plâng eu dacă sunt răstignită împreună cu Hristos? (...)
Noi nu știm cum va fi viitorul nostru și singura cale de a fi în siguranță este să umblăm cu Isus, să ne ținem de mâna Sa și să avem inima plină de o încredere totală. Oare nu a zis El: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” Să rămânem aproape de Mântuitorul. Să umblăm cu El în umilință, plini de blândețea Sa. Eul să fie ascuns cu Hristos în Dumnezeu. (…)
Podoabele exterioare
Aceia care se flatează și își hrănesc eul, cultivând mândria, vanitatea și acordând îmbrăcămintei și aparențelor timpul și atenția care ar trebui să fie acordate lucrării Domnului, atrag asupra lor o pierdere îngrozitoare. Mulți care sunt îmbrăcați în haine frumoase nu știu nimic despre împodobirea interioară, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu. Hainele lor frumoase acoperă o inimă păcătoasă și bolnavă, plină de vanitate și mândrie. Ei nu știu nimic despre ceea ce înseamnă: „Să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3,1).
Eu doresc nespus să fiu umplută de Duhul lui Hristos zi de zi. Comoara harului Său este mai valoroasă pentru mine decât aurul, argintul sau hainele costisitoare. Nu am simțit niciodată ca acum o dorință atât de arzătoare după neprihănire.
Când vor înțelege un crâmpei din ce a suferit Domnul Hristos pentru ele, ca să poată ajunge fiice ale lui Dumnezeu prin adopție, surorile mele nu vor mai fi satisfăcute de mândria lumească și de dragostea de sine. Ele nu se vor mai închina niciodată eului. Dumnezeu va fi singura lor preocupare și toată atenția lor va fi îndreptată către El.
Mă doare inima când mi se arată cât de mulți sunt aceia care fac un idol din propria persoană. Domnul Hristos a plătit prețul de răscumpărare pentru ei. Lui Îi aparține folosirea tuturor capacităților lor. Totuși inima lor este plină de dragoste de sine și de dorința după împodobire. Ei nu acordă nicio atenție cuvintelor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Marcu 8,34). Mulțumirea eului Îl ascunde pe Hristos din fața ochilor lor. Ei nu au nicio dorință de a trăi în prezența lui Dumnezeu cu blândețe și umilință. Ei nu privesc la Isus. Ei nu se roagă să fie schimbați după chipul Său. Situația lor este reprezentată de omul care a venit la ospățul împăratului îmbrăcat în hainele lui obișnuite. El refuzase să facă pregătirea cerută de împărat. El a refuzat cu dispreț să poarte haina care i-a fost oferită cu un mare preț. La întrebarea împăratului: „Cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Matei 22,12), el nu a putut să răspundă nimic. A rămas fără cuvinte, deoa-rece se condamna singur.
Mulți dintre cei care se declară a fi creștini sunt creștini numai cu numele. Ei nu sunt convertiți. Ei își pun în evidență eul. Nu stau la picioarele lui Isus, asemenea Mariei, ca să învețe de la El și nu sunt pregătiți pentru venirea lui Hristos.
O surpriză mare
Într-o viziune din timpul nopții, mă aflam într-un grup de oameni a căror inimă era plină de vanitate și încredere în sine. Hristos era ascuns dinaintea ochilor lor. Deodată, s-au auzit următoarele cuvinte, rostite cu voce tare și cu accente clare: „Isus vine să-i ia la Sine pe aceia care L-au iubit și I-au slujit pe pământul acesta, ca să fie cu El pentru totdeauna în Împărăția Sa.” Mulți dintre cei aflați în grupul acela au ieșit să-L întâmpine, îmbrăcați în hainele lor scumpe. Ei continuau să privească la îmbrăcămintea lor. Totuși, când au văzut slava Sa și și-au dat seama că felul în care se apreciaseră unul pe altul era determinat într-o mare măsură de aparențe, ei au știut că erau lipsiți de haina neprihănirii lui Hristos și că sângele celorlalte suflete se afla pe veșmintele lor.
Când Domnul Hristos i-a luat pe cei aleși, ei au fost lăsați, pentru că nu erau pregătiți. Eul avusese primul loc în viața lor, iar când a venit Mântuitorul, ei nu au fost pregătiți să-L întâmpine.
M-am trezit cu imaginea chipului lor cuprins de agonie, iar imaginea aceasta a rămas întipărită în mintea mea. Nu pot să șterg impresia aceea. Aș dori să pot descrie scena așa cum mi-a fost prezentată. Oh, cât de tristă a fost dezamăgirea acelora care nu învățaseră din proprie experiență semnificația cuvintelor: „Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3)!
Mulți care pretind a fi creștini nu-L cunosc pe Hristos din experiență personală. Oh, cât de mult mă doare inima pentru aceste suflete sărmane, amăgite și nepregătite! Când stau înaintea adunărilor și îi văd pe cei mulțumiți de sine și de neprihănirea lor proprie și când știu că nu se pregătesc pentru a face o lucrare mulțumitoare pentru Hristos și pentru a-L întâmpina în pace, sunt atât de împovărată, încât nu pot să dorm. Mă întreb: Ce aș putea să le spun acestor suflete ca să le trezesc să poată înțelege adevărata lor stare? Eul este subiectul care absoarbe întru totul viața lor. Eu doresc mult ca ei să-L descopere pe Hristos atât de clar, încât să-L privească și să înceteze să-și îndrepte toată atenția asupra eului. (…)
Printre aceia care vor suferi o dezamăgire amară în ziua răsplătirii finale vor fi unii care au fost religioși în exterior și care au trăit în aparență o viață creștină. Totuși eul este întrețesut în tot ce fac. Ei se mândresc cu moralitatea lor, cu influența lor, cu abilitatea lor de a se afla pe o poziție mai înaltă decât alții și cu faptul că ei cunosc adevărul, deoarece cred că aceste lucruri vor câștiga laude din partea lui Hristos. Ei spun: „Doamne, noi am mâncat și am băut în fața Ta, și în ulițele noastre ai învățat pe norod” (Luca 13,26). „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” (Matei 7,22)
Dar Hristos spune: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri” (Matei 7,21).
Nu este timpul potrivit pentru nicio discuție. Timpul pentru acestea a trecut. Sentința irevocabilă a fost rostită. Ei nu sunt primiți în cer, pentru că nu sunt pregătiți pentru societatea cerului. (Citește Matei 7,24-27.) — Scrisoarea 91, 1904
Prin Planul de Mântuire, Dumnezeu ne-a pus la dispoziție mijloace pentru a birui orice trăsătură păcătoasă și pentru a ne împotrivi oricărei ispite, oricât de puternică ar fi. — Review and Herald, 22 decembrie 1885
Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi avut dragostea lui Hristos în inimă, dacă fiecare membru al bisericii ar fi fost umplut pe deplin de spiritul renunțării la sine, dacă toți ar fi manifestat o seriozitate deplină, nu ar fi fost nicio lipsă de fonduri pentru misiunile din țară și din străinătate, iar resursele noastre s-ar fi înmulțit. S-ar fi deschis o mie de porți pentru a fi folositori, iar noi am fi fost invitați să intrăm. Dacă scopul lui Dumnezeu ar fi fost adus la îndeplinire de poporul Său prin vestirea soliei harului pentru lume, Domnul Hristos ar fi venit pe pământ și sfinții ar fi primit deja cuvintele de bun venit în cetatea lui Dumnezeu. — Union Conference Record (Australian) , 15 octombrie 1898