Solii alese 1

Capitolul 8

DISPOZIȚIA DE A JERTFI ȘI A TE JERTFI

[AUDIO]

Acela care Îl iubește pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele său ca pe sine însuși va lucra înțelegând fără încetare că el este o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Prin faptul că va face din voința lui Dumnezeu voința sa, el va descoperi în viața lui puterea de schimbare a harului lui Hristos. În orice împrejurare din viața sa, el se va lăsa călăuzit de exemplul lui Hristos.

Fiecare lucrător adevărat și gata de sacrificiu de sine este dispus să jertfească și să fie jertfit pentru binele altora. Domnul Hristos spune: „Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică” (Ioan 12,25). Prin eforturile stăruitoare și atente de a ajuta acolo unde este nevoie de ajutor, creștinul adevărat își arată dragostea față de Dumnezeu și față de semenii lui. Poate că își va pierde viața în slujire, dar, când va veni Hristos pentru a-Și aduna mărgăritarele Sale prețioase, o va găsi din nou.

Frații mei și surorile mele, nu pierdeți timp mult și bani pentru voi înșivă, pentru a păstra o aparență frumoasă! Aceia care procedează în felul acesta sunt obligați să lase nefăcute multe lucruri care i-ar fi mângâiat pe alții, trimițând o căldură plăcută în sufletul lor istovit. Toți trebuie să învățăm cum să folosim cu mai multă credincioșie ocaziile favorabile care ni se oferă atât de des pentru a aduce lumină și speranță în viața altora. Cum putem să folosim bine ocaziile acestea, dacă toate gândurile noastre sunt concentrate asupra eului? Cel egoist pierde nenumărate ocazii de a face acele lucruri care aduc o binecuvântare atât pentru alții, cât și pentru el însuși. În orice situație, datoria fiecărui slujitor al lui Hristos este să se întrebe: „Ce pot să fac pentru a-i ajuta pe alții?” După ce a făcut tot ce a putut mai bine, el trebuie să lase consecințele în seama lui Dumnezeu.

Eu doresc să trăiesc în așa fel încât în viața viitoare să pot simți că pe parcursul vieții acesteia am făcut tot ce am putut. Dumnezeu a pregătit pentru fiecare o plăcere de care se poate bucura deopotrivă atât cel bogat, cât și cel sărac — plăcerea găsită în cultivarea curăției gândurilor și a faptelor neegoiste, plăcerea care vine din adresarea unor cuvinte pline de simpatie și din săvârșirea unor fapte pline de bunătate. De la aceia care îndeplinesc o asemenea slujire, lumina lui Hristos strălucește pentru a lumina viețile întunecate de multe umbre.

Dumnezeu este dezonorat când nu le prezentăm altora adevărul în mod direct. Totuși trebuie să rostim adevărul cu dragoste, cu duioșie și simpatie în glas.

Trăim în vremea pericolelor din ultimele zile. Toți aceia care trăiesc pentru a-și plăcea lor înșiși și pentru a-și satisface eul Îl dezonorează pe Domnul. El nu poate să lucreze prin ei, deoarece ei L-ar reprezenta greșit înaintea acelora care nu cunosc adevărul. Fiți foarte atenți, ca să nu împiedicați, printr-o cheltuire neînțeleaptă a banilor, lucrarea pe care Domnul dorește să o aducă la îndeplinire prin propovăduirea soliei de avertizare pentru o lume care zace în nelegiuire. Căutați să faceți economie, reducându-vă cheltuielile personale la cea mai mică cifră cu putință. Nevoile lucrării lui Dumnezeu cer ajutor la fiecare pas. Dumnezeu ar putea să vadă că voi cultivați mândria. El ar putea să vadă că este necesar să îndepărteze de la voi binecuvântările pe care nu le-ați folosit bine, ci le-ați folosit pentru satisfacerea mândriei egoiste. (…)

Ajutor în vreme de nevoie

Aceia care lucrează în locurile unde lucrarea a început recent vor constata adesea că au mare nevoie de anumite înlesniri. Lucrarea lor poate părea a fi împiedicată de lipsa acestora, dar să nu se îngrijoreze. Să aducă întreaga situație înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Când ne-am străduit să începem lucrarea într-un teritoriu nou, am ajuns adesea la limita resurselor. Uneori, ni s-a părut că nu mai suntem în stare să înaintăm. Totuși ne-am înălțat cererile spre curțile cerești, practicând mereu renunțarea la sine, iar Dumnezeu a auzit și a răspuns rugăciunilor noastre, trimițându-ne mijloace pentru înaintarea lucrării.

Depuneți orice grijă la picioarele Mântuitorului. „Cereți și vi se va da” (Ioan 16,24). Lucrați, rugați-vă și credeți cu toată inima. Nu așteptați până când banii ajung în mâinile voastre, pentru ca, numai după aceea să faceți ceva. Înaintați prin credință. Dumnezeu a declarat că stindardul adevărului trebuie să fie ridicat în multe locuri. Învățați să credeți când vă rugați lui Dumnezeu pentru ajutor. Practicați renunțarea la sine, pentru că întreaga viață a lui Hristos pe pământul acesta a fost o viață de renunțare la sine. El a venit să ne arate cum trebuie să fim și ce trebuie să facem pentru a câștiga viața veșnică.

Faceți tot ce puteți mai bine și apoi așteptați cu răbdare, cu speranță și cu bucurie, pentru că făgăduința lui Dumnezeu nu poate să dea greș. Nereușitele vin deoarece mulți care ar fi putut să își investească banii pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu nu au credință. Cu cât își vor reține banii mai mult, cu atât vor avea mai puțină credință. Ei sunt niște constructori de bariere, care întârzie îngrozitor de mult lucrarea lui Dumnezeu.

Dragii mei tovarăși de lucru, fiți credincioși, plini de speranță și de eroism! Fiecare acțiune dârză să fie făcută cu credință. Iar dacă veți face tot ce puteți mai bine, Domnul vă va răsplăti credincioșia. Luați putere fizică, intelectuală și spirituală din Izvorul dătător de viață. Avem făgăduința că vom primi un curaj bărbătesc și o grație feminină, curățite, sfințite și înnobilate. Avem nevoie de acea credință care ne va face în stare să-L putem privi pe Acela care este nevăzut. Când vă ațintiți privirile asupra Lui, veți fi umpluți de o dragoste adâncă față de sufletele pentru care a murit El și veți primi putere pentru un efort înnoit.

Hristos este singura noastră speranță. Veniți la Dumnezeu în Numele Aceluia care Și-a dat viața pentru lume! Bazați-vă pe eficiența jertfei Sale. Arătați că dragostea și bucuria Lui se află în sufletul vostru și de aceea, bucuria voastră este deplină. Încetați să mai exprimați necredința. Tăria voastră este în Dumnezeu. Rugați-vă mult. Rugăciunea este viața sufletului. Rugăciunea credinței este arma prin care putem să ne împotrivim cu succes fiecărui atac al vrăjmașului. — Manuscrisul 24, 1904