Domnul dorește ca fiecare dintre noi să dea dovadă de o seriozitate fermă. Nu ne putem permite să facem nicio greșeală în lucrurile spirituale. Trebuie să răspundem la o întrebare de care depinde viața sau moartea: Ce să fac pentru a fi mântuit, mântuit pentru veșnicie? Ce să fac pentru a putea să moștenesc viața veșnică — o viață care durează cât viața lui Dumnezeu? Sunt întrebări la care se cuvine ca fiecare dintre noi să se gândească atent. (…)
Deși trăim în lumea aceasta, noi trebuie să fim mâna de ajutor a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a declarat: „Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Noi trebuie să conlucrăm cu Dumnezeu în orice măsură dorește El. Împlinim noi planul Dumnezeului celui veșnic? Căutăm noi zilnic să avem gândul lui Hristos și să facem voia Sa prin cuvintele și faptele noastre?
În ce stare gravă se află familia omenească din zilele noastre! Ați mai văzut vreodată un asemenea timp de confuzie, violență, crime, furturi sau oricare alt fel de nelegiuire? Unde ne aflăm noi, ca indivizi, într-un timp ca acesta?
În capitolul 58 din Isaia, am citit cuvintele: „Iată, postiți ca să vă ciorovăiți și să vă certați, ca să bateți răutăcios cu pumnul” și am învățat că Dumnezeu nu va accepta un astfel de post. „Nu postiți cum cere ziua aceea”, spune El, „ca să vi se audă strigătul sus” (Isaia 58,4).
„Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuie omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă? Acesta numești tu post și zi plăcută Domnului?
Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău” (Isaia 58,5-7).
Răsplata
„Atunci [după ce săvârșești aceste fapte de milă și ajutorare] lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți” (Isaia 58,8).
Noi trebuie să punem în practică poruncile Legii și să avem în vedere neprihănirea, iar răsplata va fi slava lui Dumnezeu. Lumina neprihănirii lui Hristos va fi apărarea noastră, iar slava Domnului va fi răsplata noastră. Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru asigurarea aceasta. Să stăm fără încetare într-o poziție în care Domnul, Dumnezeul cerurilor, să ne poată oferi favoarea Lui. Să ne gândim că privilegiul nostru cel mai înalt este acela de a fi în legătură cu Dumnezeu, de a fi mâna Sa de ajutor.
În marele plan al lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc pierdut, El a ales să depindă de folosirea uneltelor omenești care să ajute. El are nevoie de o mână de ajutor pentru a intra în legătură cu omenirea. El are nevoie de conlucrarea acelora care vor să fie activi, care observă repede ocaziile favorabile și înțeleg repede ce trebuie să fie făcut pentru semenii lor.
Domnul Hristos Și-a dat viața pentru oamenii păcătoși. El a dorit să salveze neamul omenesc de la o viață de nelegiuire pentru a trăi o viață de ascultare și de neprihănire, iar acelora care Îl primesc ca Mântuitor al lor, El le dăruiește răsplata cea mai bogată pe care poate să o ofere Cerul — chiar moștenirea vieții veșnice. (…)
Ah, dacă am putea să înțelegem mai bine prețul infinit care a fost plătit pentru răscumpărarea noastră! Apostolul Pavel spune: „Căci ați fost cumpărați cu un preț” (1 Corinteni 6,20). Lucrul acesta este adevărat, pentru că prețul este cu nimic mai puțin decât viața singurului Fiu al lui Dumnezeu. Să ne gândim la faptul acesta. Noi putem să refuzăm invitația pe care ne-o trimite Hristos, putem să neglijăm oferta iertării și a păcii Sale, dar rămâne o realitate faptul că fiecare dintre noi a fost cumpărat cu un preț, chiar cu sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu. Așadar, „uitați-vă… cu luare-aminte!” (Evrei 12,3).
Prețul plătit pentru voi a fost mare. „Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6,20). Ceea ce voi ați putea să considerați că este al vostru Îi aparține lui Dumnezeu. Aveți grijă de proprietatea Lui. El v-a cumpărat cu un preț infinit. Mintea voastră este a Lui. Ce drept are omul să abuzeze de un trup care nu-i aparține lui, ci Domnului Isus Hristos? Ce satisfacție poate să aibă cineva în slăbirea treptată a puterilor trupului și minții printr-o îngăduință egoistă, în orice formă ar fi ea?
Dumnezeu i-a dat fiecărei făpturi omenești o minte. El dorește ca aceasta să fie folosită spre slava Sa. Cu ajutorul ei, omul este înzestrat cu capacitatea de a conlucra cu Dumnezeu în eforturile de a-i salva pe semenii lui muritori. Niciunul dintre noi nu are o putere mintală sau însușiri raționale prea mari. Trebuie să educăm fiecare capacitate a minții și a trupului — organismul omenesc pe care Hristos l-a răscumpărat — ca să-l folosim în cel mai bun mod cu putință. Toți trebuie să facem tot ce putem pentru a întări aceste capacități, deoarece lui Dumnezeu Îi place să ajungem niște colaboratori ai Săi tot mai eficienți.
Despre aceia care își fac partea cu credincioșie este scris: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Despărțit de ajutorul divin, omul poate să facă foarte puțin, dar Tatăl ceresc și Fiul Său sunt gata să lucreze prin toți aceia care se consacră pe deplin pe altarul slujirii. Fiecare suflet din fața mea poate să coopereze cu Dumnezeu și să lucreze pentru El într-un mod plăcut Lui. Domnul dorește ca toți să intre în rânduri. El i-a rânduit fiecărui om o lucrare specifică, în conformitate cu aptitudinile lui.
Experiența personală
La vârsta de șaptesprezece ani, când toți prietenii mei au crezut că voi rămâne invalidă pe viață din cauza accidentului sever pe care l-am suferit în copilărie, un vizitator ceresc a venit și mi-a vorbit spunând: „Am o solie pe care tu trebuie să o vestești.” „De ce?” am gândit eu. „Cu siguranță, undeva trebuie să fie o mare greșeală.” Din nou, mi-au fost adresate cuvintele: „Am o solie pe care tu trebuie să o vestești. Scrie pentru oameni lucrurile pe care ți le spun.” Până la data aceea, mâna îmi tremura și nu fusesem în stare să scriu nici măcar un rând. Am răspuns: „Eu nu pot să fac lucrul acesta, nu pot să-l fac.” Din nou, mi-au fost adresate cuvintele: „Scrie! Scrie!” Am luat un creion, hârtie și am început să scriu. Mi-e imposibil să estimez cât de mult am scris de atunci. Puterea a venit de la Dumnezeu.
De la data aceea, cărțile pe care le-am scris au fost publicate în multe, multe limbi și au ajuns în toate părțile lumii. Chiar cu puțin timp în urmă, am primit vestea că una dintre cărțile mele a fost primită cu plăcere de regina Germaniei și că ea a scris un fel de scrisoare în care și-a exprimat aprecierea cu privire la carte. Lauda să-I fie adusă Domnului!
Prin noi înșine nu putem să facem niciun bine. Totuși, avem privilegiul de a intra într-o relație corectă cu Dumnezeu și de a hotărî ca, prin ajutorul Său, să ne facem partea în lucrarea aceasta, pentru ca ea să fie mai bună. Slava lui Dumnezeu se va vedea în viața acelora care aduc la îndeplinire hotărârea aceasta cu umilință, și totuși fără șovăire. Știu lucrul acesta din experiență. Eu nu am o putere proprie. Mi-am dat seama că trebuie să îmi prind sufletul neajutorat de Isus Hristos și, ca urmare a acestui fapt, ca urmare a rugăciunii și a credinței, mântuirea lui Dumnezeu a trecut pe dinaintea mea, iar slava Domnului a urmat-o.
Vă spun ce știu pentru încurajarea și mângâierea voastră. Să intrăm într-o relație strânsă cu Dumnezeu. Ce satisfacție se poate găsi ținând pasul cu moda lumii acesteia? Voi aveți de făcut o lucrare mai bună: modelarea caracterului. Folosiți pentru slava lui Dumnezeu fiecare aptitudine, fiecare nerv, fiecare mușchi, fiecare gând, fiecare faptă. Atunci, veți vedea mântuirea lui Dumnezeu trecând pe dinaintea voastră, așa cum nu ați văzut-o niciodată mai înainte.
Ah, eu nu am nimic de care să mă plâng. Domnul nu m-a dezamăgit niciodată. L-am așezat pe soțul meu în mormânt cu douăzeci și doi de ani în urmă și, după câțiva ani, când s-a luat hotărârea că trebuie să meargă mai mulți misionari în Australia pentru a-și uni eforturile cu puținii misionari care fuseseră trimiși deja, am mers acolo pentru a întări mâinile fraților noștri și pentru a îndruma lucrarea într-o direcție corectă în centrul acela nou. Acolo am făcut multă muncă de pionierat.
Ajutorul dat pentru înființarea unei școli
Am văzut marea nevoie de a avea o școală în care tinerii și tinerele promițătoare să poată primi educație pentru a-I sluji Domnului și am mers direct în pădurile din New South Wales, am cumpărat o mie cinci sute de acri de pământ și am înființat acolo o școală aflată în afara orașelor…
Cu trei ani în urmă, ne-am întors în America și alți oameni au fost trimiși în Australia pentru a ne înlocui. Lucrarea a continuat să crească, iar prosperitatea a însoțit fiecare efort. Aș dori să puteți citi scrisorile care ne sunt trimise. Fără îndoială, ați auzit de seceta îngrozitoare care a cauzat foamete în atât de multe locuri din Australia în ultimii doi ani. Sute de mii de oi, vite și cai au pierit. În toate coloniile, și îndeosebi în Queensland, suferința și pierderile financiare au fost mari.
Totuși locul care a fost ales pentru școala noastră a avut suficientă ploaie pentru pășune și pentru recolte îmbelșugate. De fapt, în adunările legislative și în ziarele din marile orașe, locul acela a fost menționat ca fiind „singurul loc verde din tot ținutul New South Wales”.
Nu este remarcabil faptul acesta? Nu ne-a binecuvântat Domnul? Într-unul dintre rapoartele primite, am aflat că anul trecut, pe proprietatea școlii s-au produs trei mii cinci sute de kilograme de miere de cea mai bună calitate. Au fost cultivate cantități mari de zarzavaturi, iar vânzarea surplusului a fost o sursă considerabilă de venituri pentru școală. Toate aceste lucruri sunt foarte încurajatoare pentru noi, deoarece am cumpărat un teren sălbatic și am lucrat pentru a-l aduce în starea roditoare de acum. Domnului să-I fie adusă toată lauda!
În fiecare țară și în fiecare loc sunt multe ocazii favorabile pentru o slujire folositoare. Chiar și în văile acestea, în care locuim acum, sunt familii care au nevoie de ajutor în domeniul spiritual. Căutați aceste persoane! Folosiți-vă talentul și capacitatea, pentru a le ajuta. Mai întâi, consacrați-vă Domnului, iar apoi El va lucra împreună cu voi. El încredințează lucrarea Sa fiecărui om.
SE ÎMBOGĂȚEȘTE SORA WHITE?
Uneori, se zvonește că eu încerc să mă îmbogățesc. Unii ne-au scris, întrebând: „Oare nu deține Ellen G. White o avere de milioane de dolari?” Sunt bucuroasă că pot să spun: „Nu.” Eu nu am în lumea aceasta nicio proprietate pentru care să nu am datorii. De ce? Deoarece văd că este atât de multă lucrare misionară de făcut. Într-o astfel de situație, aș putea oare să adun bani? Sigur că nu. Primesc drepturi de autor din vânzarea cărților mele, dar aproape toți banii aceștia sunt cheltuiți în lucrarea misionară.
Recent, când a auzit de la alții că aveam nevoie de bani, conducătorul uneia dintre casele noastre de editură dintr-o țară străină îndepărtată mi-a trimis o poliță de cinci sute de dolari, iar în scrisoarea care a însoțit banii a spus că ei considerau cei cinci sute de dolari ca fiind doar o mică dovadă de apreciere pentru miile și miile de dolari pe care ar fi trebuit să-i primesc pentru drepturile de autor și pe care i-am returnat teritoriului lor misionar pentru traducerea și distribuirea de cărți noi și pentru susținerea noilor acțiuni misionare. Ei mi-au trimis banii aceia din dorința de a mă ajuta când am fost în nevoie, dar până acum eu am oferit pentru susținerea lucrării Domnului în țările străine toți banii obținuți din drepturile de autor, care vin din vânzarea traducerilor cărților mele în Europa și intenționez să înapoiez acești cinci sute de dolari îndată ce îmi voi plăti datoriile.
Spre slava lui Dumnezeu, vă voi spune că, în urmă cu aproximativ patru ani, El mi-a dat puterea de a încheia scrierea unei cărți despre parabolele Domnului Isus, iar apoi a pus în mintea mea gândul de a oferi cartea aceasta pentru dezvoltarea lucrării bisericii noastre în domeniul învățământului.
La data aceea, unele dintre școlile și colegiile noastre mai mari aveau datorii serioase, dar, prin eforturile fraților noștri de a vinde cartea aceasta și de a oferi toate câștigurile pentru plătirea acelor datorii, au fost adunați cel puțin două sute de dolari și folosiți pentru plata datoriilor, iar lucrarea aceasta bună continuă și acum. Succesul acestui plan a fost un motiv de mare mulțumire pentru mine. Acum închei încă o carte spre a fi folosită într-un mod asemănător pentru alte acțiuni.
Totuși câștigul financiar nu este aspectul cel mai încurajator pentru mine. Îmi place să cred că răspândirea acestor cărți aduce multe suflete la adevăr. Gândul acesta mă face să mă bucur cu adevărat. Nu am timp să stau și să mă lamentez. Mă apuc de lucru îndată și continui să scriu fără încetare. De obicei, dimineața devreme, când voi dormiți, eu scriu.
Nici măcar suferința nu m-a determinat să încetez să scriu. La scurt timp după ce am ajuns în Australia, am fost lovită de boală. Din cauza umezelii caselor, am suferit un atac de reumatism inflamator, care m-a copleșit timp de unsprezece luni. Uneori, am fost într-o agonie foarte mare. Nu puteam să dorm decât într-o singură poziție și doar aproximativ două ore, iar apoi trebuia să fiu ajutată ca să pot sta într-o altă poziție. Salteaua mea din burete m-a ajutat foarte puțin și am trecut prin perioade de mare suferință.
În ciuda acestei suferințe, nu mi-am încetat lucrul. În mâna dreaptă, de la cot și până la vârful degetelor, nu am avut nicio durere, în schimb nu am putut să mișc nici restul brațului, nici brațul stâng și nici umerii. A fost conceput un suport care să mă ajute să pot scrie. În timpul acestor unsprezece luni, am scris două mii cinci sute de pagini pentru a fi trimise peste apele întinse ale Pacificului, ca să fie publicate în America.
Mă simt atât de recunoscătoare față de Domnul pentru că nu mă dezamăgește niciodată, pentru că îmi dă putere și har! Când am fost alături de soțul meu care era pe patul de moarte, mi-am așezat mâna în mâna lui și am spus: „Mă cunoști, dragul meu?” El a dat din cap în semn de aprobare. „De-a lungul anilor, ți-am îngăduit să porți responsabilitățile administrative și să conduci întreprinderi noi. Acum, îți promit că voi fi un pionier eu însămi.” Am adăugat: „Dacă înțelegi ce îți spun, strânge-mi mâna cu mai multă putere.” El mi-a strâns mâna, dar nu a putut să vorbească.
După ce soțul meu a fost așezat în mormânt, prietenii lui s-au gândit să pună la căpătâiul mormântului, ca monument, o lance frântă. Eu am spus: „Niciodată! Niciodată! El a făcut singur munca a trei oameni. Pe mormântul lui nu va fi pus niciodată un monument frânt!”
Dumnezeu m-a ajutat. Astăzi, slăvesc Numele Lui în prezența poporului Său. Am petrecut aproape zece ani în Australia. Acolo s-a făcut o lucrare minunată, dar s-ar fi putut realiza mai mult decât dublu, dacă am fi avut oamenii și mijloacele pe care ar fi trebuit să le avem. Cu toate acestea, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru prezența Sa susținătoare și pentru lucrurile pe care le putem vedea acum, în locul acela, ca rezultat al eforturilor depuse. — Manuscrisul 8, 1904
Activitate stăruitoare și neobosită
În orașele noastre mari trebuie să fie organizate adunări de tabără. Dacă vorbitorii sunt atenți în tot ceea ce spun, inimile vor fi atinse, iar adevărul va fi propovăduit cu puterea Duhului Sfânt. Dragostea lui Hristos, primită în inimă, va alunga dragostea de ideile false. Dragostea și bunătatea manifestate în viața lui Hristos trebuie să fie manifestate în viața acelora care lucrează pentru El. Activitatea stăruitoare și neobosită ce a caracterizat viața Sa trebuie să caracterizeze viața lor. Caracterul creștinilor trebuie să fie o reproducere a caracterului lui Hristos.
Să nu uităm niciodată că nu suntem ai noștri, pentru că am fost cumpărați cu un preț. Capacitățile noastre trebuie să fie privite ca fiindu-ne încredințate cu sfințenie spre a fi folosite pentru slava lui Dumnezeu și pentru binele semenilor noștri. Noi suntem o parte a crucii lui Hristos. Trebuie să căutăm să-i salvăm pe cei pierduți cu o credincioșie stăruitoare, fără șovăire. — Manuscrisul 6, 1902