Solii alese 1

MAREA NEVOIE A BISERICII 27

Cea mai mare și mai urgentă dintre toate nevoile noastre este renașterea adevăratei evlavii printre noi. Căutarea acestei redeșteptări ar trebui să fie lucrarea noastră cea dintâi. Este necesar un efort stăruitor pentru a obține binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este dornic să Își reverse binecuvântarea asupra noastră, ci pentru că noi nu suntem pregătiți să o primim. Tatăl nostru ceresc dorește mult mai mult să le dea Duhul Său Sfânt celor care Îl cer, decât doresc părinții pământești să le ofere daruri bune copiilor lor. Totuși lucrarea noastră este aceea de a îndeplini condițiile prin care Dumnezeu a făgăduit să ne acorde binecuvântarea Sa — mărturisirea păcatelor, umilință, pocăință și rugăciune stăruitoare. O redeșteptare spirituală este de așteptat numai ca răspuns la rugăciune. Atâta vreme cât sunt lipsiți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, oamenii nu pot să prețuiască predicarea Cuvântului, dar, când puterea Duhului le atinge inima, cuvântările prezentate nu vor fi lipsite de efect. Călăuziți de învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu, prin manifestarea Duhului Său și exercitarea unei înțelepciuni sănătoase, aceia care participă la adunările noastre vor câștiga o experiență prețioasă și, când se vor întoarce acasă, vor fi pregătiți să exercite o influență sănătoasă.

Bătrânii purtători de stindard au știut ce înseamnă să lupți cu Dumnezeu în rugăciune și să te bucuri de revărsarea Duhului Său. Dar ei coboară de pe scena activităților; și cine urcă pentru a le ocupa locurile? Ce se întâmplă cu generația care se ridică? Sunt membrii ei convertiți la Dumnezeu? Ne dăm noi seama de lucrarea care se desfășoară în Sanctuarul ceresc sau așteptăm să vină asupra bisericii o putere constrângătoare înainte de a ne trezi? Sperăm noi să vedem întreaga biserică renăscută? Timpul acela nu va veni niciodată.

În biserică există persoane care nu sunt convertite și care nu se vor uni în rugăciune stăruitoare și biruitoare. Fiecare dintre noi trebuie să înceapă personal lucrarea. Să ne rugăm mai mult și să vorbim mai puțin. Nelegiuirea abundă, iar oamenii trebuie să fie învățați să nu se mulțumească doar cu o formă de evlavie, lipsită de duh și de putere. Dacă ne concentrăm pe cercetarea propriei inimi, îndepărtându-ne de păcat și corectându-ne înclinațiile rele, sufletele noastre nu se vor înălța în vanitate. Atunci vom fi neîncrezători în noi înșine și vom avea în permanență simțământul că succesul nostru vine de la Dumnezeu.

Avem mult mai multe motive să ne temem de ce este în interiorul bisericii decât de ce este în afară. Piedicile care vin chiar din biserică în calea puterii și a succesului sunt cu mult mai mari decât acelea care vin din lume. Cei necredincioși au dreptul să se aștepte ca aceia care se declară a fi păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu și ai credinței lui Isus să facă mai mult decât orice altă categorie de oameni, pentru a promova și pentru a cinsti cauza pe care o reprezintă, prin viața lor consecventă, prin exemplul lor evlavios și prin influența lor activă. Totuși, cât de adesea tocmai așa-zișii susținători ai adevărului s-au dovedit a fi obstacolul cel mai mare în calea înaintării lui! Îngăduirea necredinței, exprimarea îndoielilor și cultivarea întunericului încurajează prezența îngerilor răi și deschid calea pentru realizarea planurilor lui Satana.

O ușă deschisă pentru vrăjmaș

Vrăjmașului sufletelor nu i se îngăduie să cunoască gândurile oamenilor, dar el este un observator ager și este atent la cuvintele lor. El ia în considerare faptele lor și își adaptează ispitele cu îndemânare pentru a se potrivi situației acelora care se așază singuri sub puterea lui. Dacă ne vom strădui să reprimăm gândurile și simțămintele păcătoase, neexprimându-le în cuvinte sau fapte, Satana va fi învins, pentru că nu va putea să își pregătească ispitele amăgitoare pentru a se potrivi situației.

Totuși cât de adesea cei care se declară creștini deschid ușa pentru vrăjmașul sufletelor prin lipsa lor de stăpânire de sine! Dezbinările și chiar neînțelegerile cele mai înverșunate, care ar face de rușine orice societate lumească, sunt ceva obișnuit în biserici, deoarece se depune un efort atât de mic pentru a fi ținute în stăpânire simțămintele greșite și pentru a nu rosti niciun cuvânt de care Satana poate să profite! Îndată ce apare un simțământ de înstrăinare, subiectul îi este prezentat lui Satana pentru a fi cercetat și, ca urmare, i se oferă ocazia de a-și folosi înțelepciunea și abilitatea de șarpe pentru a dezbina și distruge biserica. Fiecare neînțelegere aduce o pierdere mare. Prietenii celor din ambele tabere trec de partea preferaților lor și, în felul acesta, ruptura se lărgește. O casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate să stea în picioare. Apar acuzații și învinuiri, care se înmulțesc tot mai mult. Satana și îngerii lui lucrează activ pentru a obține o recoltă din semințele semănate în felul acesta.

Cei lumești privesc și exclamă batjocoritor: „Iată cum se urăsc acești creștini unii pe alții! Dacă aceasta este religia, noi nu o vrem.” Iar apoi privesc cu o mare satisfacție la ei înșiși și la caracterul lor lipsit de evlavie. În felul acesta, ei sunt întăriți în nepocăința lor, iar Satana se bucură nespus de succesul lui.

Marele amăgitor și-a pregătit șiretlicurile pentru fiecare suflet care nu s-a întărit pentru încercare și nu a vegheat printr-o rugăciune continuă și printr-o credință vie. În calitate de pastori și creștini, noi trebuie să lucrăm pentru a înlătura de pe cale orice pricini de poticnire. Trebuie să înlăturăm fiecare obstacol. Să ne mărturisim fiecare păcat și să renunțăm la el, astfel încât calea Domnului să fie pregătită, pentru ca El să poată veni în adunările noastre și să ne ofere harul Său îmbelșugat. Trebuie să biruim lumea, firea pământească și pe Diavol.

Nu putem să pregătim calea, câștigând prietenia lumii care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, dar, prin ajutorul Său, putem zdrobi influența ei seducătoare care se manifestă asupra noastră și asupra altora. Nici în mod individual, nici ca biserică, noi nu putem să ne păzim de ispitele continue ale unui vrăjmaș neobosit și hotărât, dar putem să ne împotrivim lor prin puterea lui Isus.

De la fiecare membru al bisericii trebuie să strălucească înaintea celor din lume o lumină constantă, așa încât oamenii să nu fie determinați să întrebe: Ce fac aceștia mai mult decât alții? Trebuie să încetăm să ne mai conformăm cu lumea și să evităm orice aparență de rău, pentru ca adversarilor noștri să nu li se ofere nicio ocazie favorabilă. Însă nu putem să evităm ocara. Ea va veni, dar trebuie să fim foarte atenți ca să nu fim ocărâți pentru păcatele și greșelile noastre, ci pentru Numele lui Hristos.

De nimic nu se teme Satana mai mult decât de faptul că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice obstacol care Îl împiedică pe Domnul să Își reverse Duhul asupra unei biserici slăbite și asupra unei adunări nepocăite. Dacă Satana și-ar împlini voia, nu ar mai fi niciodată vreo redeșteptare spirituală, mare sau mică, până la sfârșitul timpului. Totuși noi nu suntem neștiutori cu privire la planurile lui. Este cu putință să ne împotrivim puterii lui. Când va fi pregătită calea pentru Duhul lui Dumnezeu, binecuvântarea va veni. Satana nu poate să împiedice revărsarea binecuvântării asupra poporului lui Dumnezeu, la fel cum nu poate să închidă ferestrele cerului pentru a împiedica ploaia să mai cadă pe pământ. Cei nelegiuiți și diavolii nu sunt în stare să împiedice lucrarea lui Dumnezeu sau să împiedice prezența Sa în adunările celor din poporul Său, dacă cei credincioși își vor mărturisi păcatele și le vor înlătura cu o inimă supusă și smerită, cerând cu credință împlinirea făgăduințelor Sale. Fiecare ispită, fiecare influență împotrivitoare, fie vizibilă, fie tainică, poate fi învinsă cu succes „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor” (Zaharia 4,6).

Trăim în Ziua Ispășirii

Trăim în marea Zi a Ispășirii, când, prin mărturisire și pocăință, păcatele noastre trebuie să meargă la judecată. Dumnezeu nu acceptă acum o mărturie slabă și lipsită de viață din partea slujitorilor Săi. O astfel de mărturie nu va fi o dovadă a adevărului prezent. Solia pentru timpul acesta trebuie să fie o hrană oferită la vreme potrivită pentru a întări biserica lui Dumnezeu. Totuși Satana a căutat să micșoreze treptat puterea acestei solii, pentru ca oamenii să nu fie pregătiți să stea în picioare în ziua Domnului.

În 1844, Marele nostru Preot a intrat în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc pentru a începe lucrarea judecății de cercetare. Cazurile celor neprihăniți care au murit au început să fie cercetate de Dumnezeu. Când lucrarea aceasta va fi încheiată, urmează să fie pronunțată sentința și cu privire la cei vii. Cât de prețioase și de importante sunt aceste momente solemne! Cazul fiecăruia dintre noi este în așteptare în curtea cerului. Fiecare dintre noi va fi judecat după faptele săvârșite în timpul vieții. În serviciul ceremonial tipic, când marele-preot îndeplinea lucrarea de ispășire în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul pământesc, oamenilor din popor li se cerea să-și umilească sufletul înaintea lui Dumnezeu și să-și mărturisească păcatele, pentru ca să poată fi ispășite și șterse. Oare se va cere mai puțin de la noi în această Zi reală a Ispășirii, când Domnul Hristos pledează pentru poporul Său în Sanctuarul ceresc și când hotărârea finală și irevocabilă urmează să fie rostită cu privire la fiecare caz?

Care este starea noastră spirituală în acest timp solemn și înspăimântător? Vai, ce mândrie, ce ipocrizie, ce amăgire, ce dragoste de îmbrăcăminte, câtă neseriozitate, cât amuzament, ce dorință de supremație predomină în biserică! Toate aceste păcate au întunecat mintea, așa încât lucrurile veșnice nu au fost înțelese. Noi trebuie să cercetăm Scripturile, ca să știm unde ne aflăm în istoria acestei lumi. Noi trebuie să înțelegem lucrarea care se îndeplinește pentru noi în timpul acesta și poziția pe care trebuie să o luăm ca păcătoși în timp ce lucrarea aceasta a ispășirii înaintează. Dacă avem vreun interes pentru mântuirea sufletului nostru, trebuie să facem o schimbare hotărâtă. Să-L căutăm pe Domnul cu o pocăință adevărată și să ne mărturisim păcatele cu o adâncă umilință, pentru ca acestea să poată fi șterse.

Trebuie să încetăm să rămânem pe terenul fermecat al lui Satana. Ne apropiem repede de încheierea timpului nostru de probă. Fiecare suflet să se întrebe: Cum stau eu înaintea lui Dumnezeu? Nu știm cât de curând numele nostru se va afla pe buzele lui Hristos și când cazul nostru va fi hotărât în cele din urmă. O, ce hotărâri vor fi luate! Vom fi noi numărați printre cei neprihăniți sau vom fi numărați printre cei nelegiuiți?

Biserica să se ridice și să se pocăiască

Biserica să se ridice și să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu de alunecările ei. Străjerii să se trezească și să sune din trâmbiță cu fermitate! Noi avem de proclamat o avertizare categorică. Dumnezeu le poruncește slujitorilor Săi: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!” (Isaia 58,1). Atenția poporului trebuie să fie câștigată, deoarece, dacă nu va fi făcut lucrul acesta, toate eforturile sunt inutile. Nici dacă ar coborî un înger din cer și le-ar vorbi, cuvintele lui nu ar face mai mult decât dacă ar vorbi urechilor reci ale morților.

Biserica trebuie să se ridice la acțiune. Duhul lui Dumnezeu nu poate să vină până când biserica nu va pregăti calea. Este nevoie de o cercetare stăruitoare a inimii. Este necesară rugăciune unită și stăruitoare, cerând prin credință împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu. Nu trebuie să aibă loc o îmbrăcare a trupului în sac, așa ca în vremurile din vechime, ci să aibă loc o umilință adâncă a sufletului. Nu avem motive de laudă de sine și nici de înălțare de sine. Trebuie să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu. El va veni pentru a-i mângâia și a-i binecuvânta pe cei care Îl caută cu adevărat.

Lucrarea se află în fața noastră. Ne vom angaja noi în ea? Trebuie să lucrăm repede și să înaintăm mereu. Să ne pregătim pentru marea zi a Domnului. Nu avem timp de pierdut, nu avem timp să ne angajăm în planuri egoiste. Lumea trebuie să fie avertizată. Ce facem noi, personal, pentru a le duce altora lumina? Dumnezeu i-a lăsat fiecărui om o parte din lucrarea Sa. Fiecare are o parte de îndeplinit, iar noi nu putem să neglijăm lucrarea aceasta fără să ne punem sufletul în pericol.

O, frații mei, Îl veți întrista voi pe Duhul Sfânt și Îl veți face să plece? Îl veți alunga voi pe Mântuitorul cel binecuvântat, pentru că nu sunteți pregătiți pentru prezența Sa? Veți lăsa voi suflete să moară fără cunoștința adevărului, pentru că iubiți prea mult confortul, ca să alegeți să purtați povara pe care Isus a purtat-o pentru voi? Să ne trezim din somn! „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5,8). — Review and Herald, 22 martie 1887

REFORMA ÎNSOȚEȘTE REDEȘTEPTAREA SPIRITUALĂ

În multe inimi abia dacă se mai găsește o suflare de viață spirituală. Faptul acesta mă întristează foarte mult. Mă tem că nu s-a stăruit în lupta împotriva spiritului lumesc, a firii pământești și a Diavolului. Să ne mulțumim noi cu un creștinism pe jumătate mort, cu spiritul egoist și invidios al lumii, care împărtășește lipsa de evlavie și simpatia față de ideile false? Nu! Prin harul lui Dumnezeu, să fim statornici față de principiile adevărului, păstrând cu tărie până la sfârșit încrederea noastră de la început. Noi trebuie să fim fără preget, plini de râvnă cu duhul, slujind Domnului (Romani 12,11). Unul este Domnul nostru, și anume Hristos. La El trebuie să privim. De la El trebuie să primim înțelepciune. Prin harul Său trebuie să ne păstrăm integritatea, stând cu umilință și blândețe înaintea lui Dumnezeu și reprezentându-L în lume.

Cererea de predici a fost mare în bisericile noastre. Membrii au depins de cuvântările ținute de la amvon, în loc să depindă de Duhul Sfânt. Pentru că nu au fost cerute și folosite, darurile spirituale care le-au fost oferite și-au micșorat importanța și au ajuns să fie slabe. Dacă pastorii ar merge în teritorii noi, membrii ar fi obligați să poarte responsabilități, iar capacitățile lor ar crește prin folosire.

Dumnezeu le aduce pastorilor și membrilor acuzația gravă de slăbiciune spirituală, spunând: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsa 3,15-18). Dumnezeu cere o redeșteptare și o reformă spirituală. Dacă acestea nu au loc, cei care sunt căldicei vor continua să fie tot mai respingători în ochii Domnului, până când El va refuza să-i recunoască drept copii ai Săi.

Trebuie să aibă loc o redeșteptare și o reformă, sub influența lucrării Duhului Sfânt. Redeșteptarea și reforma sunt două lucruri diferite. Redeșteptarea înseamnă o înnoire a vieții spirituale, o înviorare a puterilor minții și inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare a ideilor și teoriilor, a obiceiurilor și practicilor. Reforma nu va aduce roadele bune ale neprihănirii, dacă nu este legată de o renaștere produsă de Duhul Sfânt. Renașterea și reforma trebuie să-și facă lucrarea rânduită lor și să se împletească în îndeplinirea acestei lucrări. — Review and Herald, 25 februarie 1902

Dumnezeu va folosi unelte simple

Mi-a fost arătat adesea că Domnul Își va aduce la îndeplinire planurile printr-o varietate de căi și de mijloace. Nu numai cei mai talentați, nu doar aceia care dețin poziții de răspundere înalte sau sunt cei mai educați din punctul de vedere al lumii vor fi folosiți de Domnul pentru a face lucrarea aceasta măreață și sfântă de salvare a sufletelor. El va folosi unelte simple. El îi va folosi pe mulți care au avut avantaje puține pentru a contribui la înaintarea lucrării Sale. Prin folosirea unor unelte simple, El îi va aduce la credința în adevăr pe aceia care au proprietăți și terenuri, iar ei vor fi influențați spre a fi mâna de ajutor a Domnului pentru înaintarea lucrării Sale. — Scrisoarea 62, 1909