CONFLICTUL CARE URMEAZĂ REDEȘTEPTĂRII SPIRITUALE
În 1893 a avut loc o redeșteptare remarcabilă în instituțiile noastre de la Battle Creek, renaștere însoțită de o dovadă amplă a lucrării Duhului lui Dumnezeu. O mare parte din binecuvântare s-a pierdut în evenimentele care au urmat într-o succesiune rapidă. În experiența aceasta și în sfatul dat în legătură cu ea se pot găsi lecții valoroase pentru zilele noastre. — Compilatorii
După revărsarea Duhului lui Dumnezeu la Battle Creek, cele petrecute la colegiu au dovedit că un timp de mare lumină spirituală este urmat de un timp echivalent de întuneric spiritual. Satana și legiunile lui de slujitori sunt prezenți, luptând cu toate puterile împotriva fiecărui suflet, ca să anuleze efectul revărsării harului care a venit din cer pentru a renaște și pentru a înviora energiile latente, schimbându-le în acțiuni hotărâte, pentru ca cei credincioși să le poată oferi și altora ce au primit de la Dumnezeu. Dacă toate acele suflete numeroase, care au fost luminate atunci, ar fi mers să lucreze îndată pentru a le oferi și altora ce le dăduse Dumnezeu tocmai în acest scop, ele ar fi primit mai multă lumină și asupra lor s-ar fi revărsat mai multă putere. Dumnezeu nu-i dă lumină unui om pentru ca el să o păstreze pentru sine, ci pentru ca să o răspândească, iar Dumnezeu să fie slăvit. Doar astfel influența inimii este simțită.
În fiecare generație, perioadele de renaștere spirituală și de revărsare a Duhului Sfânt au fost urmate de întuneric spiritual și de o decădere vizibilă. Luând în considerare ce a făcut Dumnezeu prin ocaziile favorabile, prin privilegiile și binecuvântările oferite la Battle Creek, biserica nu a făcut un progres care să o onoreze, îndeplinindu-și lucrarea, iar binecuvântarea lui Dumnezeu nu va rămâne asupra bisericii, oferindu-i mai multă lumină, dacă biserica nu va folosi lumina așa cum a poruncit Dumnezeu în Cuvântul Său. Lumina care nu va străluci cu raze clare și distincte se va micșora în mijlocul întunericului moral. Puterea activă a adevărului lui Dumnezeu este dependentă de cooperarea slujitorului omenesc cu Dumnezeu în evlavie, zel și eforturi neegoiste, făcute pentru a le duce altora lumina adevărului. — Manuscrisul 45, 1893
PERICOLUL DE A CONFUNDA LUCRAREA DUHULUI SFÂNT CU FANATISMUL
Cu privire la lucrările Duhului lui Dumnezeu cu ocazia ultimei conferințe (1893) și la Colegiu, mi-au fost scrise lucruri care indică într-o modalitate clară că, din cauza faptului că binecuvântările nu au fost folosite așa cum ar fi trebuit, mintea oamenilor a fost încurcată, iar lumina care a venit din cer a fost declarată a fi o agitație. M-am întristat pentru faptul că lucrurile au fost privite în felul acesta. Trebuie să fim foarte atenți, ca să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, declarând că ajutorul primit de la Duhul Său Sfânt este o formă de fanatism. Cum vom înțelege lucrările Duhului lui Dumnezeu, dacă acestea nu au fost prezentate într-un mod clar și inconfundabil, nu numai la Battle Creek, ci și în multe alte locuri?
Nu sunt surprinsă dacă vreo persoană a ajuns să fie încurcată de tot ce a urmat după aceea. Totuși, în experiența mea din ultimii patruzeci și nouă de ani, am văzut multe lucruri de felul acesta și am știut că Dumnezeu a lucrat într-un mod deosebit; așa că nimeni să nu îndrăznească să spună că nu a fost lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea pentru care ni se dă dreptul de a ne ruga și de a crede, deoarece Dumnezeu dorește mult mai mult să le dea Duhul Sfânt acelora care Îl cer, decât doresc părinții să le dea daruri bune copiilor lor. Totuși Duhul Sfânt nu este dat pentru a fi folosit de slujitorul omenesc, ci este dat pentru a lucra prin slujitorul omenesc și a se folosi de acesta. Nu am nicio îndoială că Dumnezeu i-a binecuvântat mult pe studenții de la școală și pe membrii bisericii, dar o perioadă de lumină mare și de revărsare a Duhului este aproape întotdeauna urmată de un timp de întuneric mare. De ce? Pentru că vrăjmașul lucrează cu toate puterile lui amăgitoare pentru a anula efectul impresiilor adânci lăsate de Duhul lui Dumnezeu asupra inimii omului.
Când elevii de la școala noastră s-au dus să joace fotbal și alte jocuri, când au ajuns să fie absorbiți de amuzamente, Satana a văzut că este un moment potrivit să intervină și să anuleze efectul pe care l-a avut Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în modelarea și în folosirea slujitorului omenesc. Dacă profesorii și-ar fi făcut datoria, dacă și-ar fi dat seama de răspunderea lor, dacă și-ar fi păstrat independența morală în temere de Dumnezeu, dacă și-ar fi folosit abilitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o în conformitate cu sfințirea Duhului prin dragostea de adevăr, ar fi avut puterea spirituală și iluminarea divină pentru a înainta cu perseverență și pentru a urca pe scara care se înalță către cer. Este evident că ei nu au prețuit lumina, nu au umblat în ea și nici nu au mers pe urmele Aceluia care este Lumina lumii. Este ușor să irosești, să desconsideri și să desființezi influența Duhului Sfânt. A umbla în lumină înseamnă a continua să înaintezi în direcția luminii. Dacă un om binecuvântat ajunge să fie neglijent și neatent și nu veghează în vederea rugăciunii, dacă nu înalță crucea și nu poartă jugul lui Hristos, dacă dragostea de amuzamente și lupta pentru supremație îi absorb puterile și aptitudinile, atunci Dumnezeu nu este pentru acel om Cel dintâi, Cel din urmă și totul în toate, iar Satana intervine pentru a-și îndeplini rolul în jocul vieții lui și a-i duce sufletul la pierzare. El poate să fie mult mai perseverent decât oamenii și pregătește capcane iscusite pentru ruinarea sufletului. (…)
Lucrarea Duhului lui Dumnezeu la Battle Creek a fost urmată de o perioadă în care s-au întâmplat lucruri rele. Acestea nu au fost urmarea fanatismului, ci a faptului că aceia care au fost binecuvântați nu I-au adus laude Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; când pământul va fi luminat de slava lui Dumnezeu, unii nu vor ști ce este lumina aceasta, nici de unde a venit, deoarece au aplicat și au interpretat greșit revărsarea Duhului Sfânt peste ei. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos pentru slava Sa. El nu-i va onora pe aceia care Îl dezonorează. Unele persoane care trăiesc în lumină ar fi trebuit să le învețe pe aceste suflete lipsite de experiență cum să umble în lumină, după ce au primit-o. Aș dori să fi avut timp de a scrie mai mult, dar mă tem că nu am. — Scrisoarea 58, 1893
CĂI UȘOARE DE A PIERDE BINECUVÂNTAREA
În ultima vreme, unele lucruri au persistat în mintea mea cu o mare putere și mă simt constrânsă de Duhul lui Dumnezeu să scriu despre ele. 28 A deschis Domnul pentru voi, plin de bunătate, ferestrele cerului și a revărsat peste voi o binecuvântare? O! Tocmai acela a fost timpul potrivit pentru a-i învăța pe profesori și pe elevi cum să păstreze favoarea prețioasă a lui Dumnezeu, lucrând în conformitate cu lumina sporită și trimițându-le altora razele ei prețioase. A fost dată lumina Cerului? În ce scop a fost dată? Lumina a fost dată ca să strălucească până departe, prin faptele concrete ale neprihănirii. Când aceia care au fost binecuvântați cu atâta îmbelșugare vor fi văzuți având o evlavie mai adâncă și mai zeloasă, când vor fi văzuți având simțământul că au fost cumpărați cu sângele prețios al Mielului lui Dumnezeu și când vor fi văzuți îmbrăcați în hainele mântuirii Sale, atunci ei Îl vor reprezenta pe Domnul Hristos.
Oare jocurile și premiile, precum și folosirea mănușilor de box nu i-au educat și instruit pe studenți în conformitate cu îndrumarea lui Satana pentru a-i conduce la însușirea atributelor lui? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi putut să-L vadă pe Domnul Isus, Omul de pe Golgota, care îi privea cu întristare, așa cum mi-a fost arătat mie? Lucrurile sunt orientate cu siguranță greșit și contracarează lucrarea puterii divine care a fost revărsată cu bunăvoință. Lucrarea fiecărui creștin adevărat este să-L reprezinte pe Domnul Hristos, să reflecte lumina, să înalțe standardele morale și să-i determine pe cei neglijenți și nepăsători să se gândească la Dumnezeu și la veșnicie; el va face aceasta prin cuvinte alese și printr-o influență consacrată lui Dumnezeu. Cei din lume ar scoate cu bucurie veșnicia din calculele lor, dar nu pot să aibă succes atâta vreme cât există oameni care Îl reprezintă pe Hristos în viața lor practică.
Fiecare credincios constituie o verigă în lanțul de aur care leagă sufletele de Isus Hristos, fiind mijlocul prin care li se transmite lumina celor care se află în întuneric. Dacă unul își pierde legătura cu Domnul Hristos, Satana se folosește de această ocazie favorabilă pentru a-l determina să-L dezonoreze pe Hristos prin cuvinte, spirit și fapte și, astfel, caracterul lui Hristos este reprezentat greșit. Te întreb, fratele meu: Oare religia lui Isus Hristos nu este înțeleasă greșit prin excesul de amuzamente? Când Domnul le-a dat celor de la Battle Creek bogățiile harului Său, unde au fost cei care se aflau în poziții de răspundere și care ar fi putut să îndrume sufletele acestea cu privire la o modalitate de a-și dezvolta înzestrarea primită, prin săvârșirea binelui și prin îndeplinirea unor lucrări folositoare în pauzele de studiu, altele decât jocurile care stârnesc agitație și emoții? Felul acesta de a petrece timpul nu dezvoltă nici mintea, nici spiritul, nici comportamentul în vederea pregătirii pentru evenimentele încercării prin care vor trebui să treacă în curând. Evlavia superficială, care trece drept religie, va fi mistuită când va fi încercată în cuptorul aprins.
Domnul dorește ca profesorii să se gândească la efectul exemplului lor. Ei trebuie să se roage mai mult și să ia în considerare faptul că acele convingeri care izvorăsc dintr-o viață ordonată și o conversație evlavioasă, precum și dintr-un creștinism viu și hotărât, constituie pregătirea grădinii inimii pentru semănarea semințelor adevărului, care vor aduce un seceriș bogat pentru timpul când Soarele Neprihănirii va veni cu razele Sale vindecătoare. Neprihănirea voastră trebuie să strălucească înaintea oamenilor, „ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5,16). Domnul Hristos le-a zis ucenicilor: „Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni” (Matei 5,13). Biserica luminează lumea nu prin pretenția ei de evlavie, ci prin manifestarea puterii de schimbare și de sfințire a vieții și a caracterului pe care o are adevărul. (…)
Timpul este prea plin de semnele conflictului care vine pentru ca tinerii să fie educați în distracții și jocuri. — Scrisoarea 46, 1893
PERICOLUL CA LUMINA SĂ AJUNGĂ ÎNTUNERIC
Domnul a binevoit să vă dea o revărsare a Duhului Său Sfânt. O mare binecuvântare a fost revărsată asupra voastră la adunările de tabără și în diferitele noastre instituții. Ați fost vizitați de solii cerești ai luminii, ai adevărului și puterii și nu ar fi trebuit să fie considerat ciudat faptul că Dumnezeu v-a binecuvântat în felul acesta. Cum Își stăpânește Hristos poporul ales? El îl stăpânește prin puterea Duhului Său Sfânt, deoarece Duhul Sfânt vorbește minții prin Scripturi și întipărește adevărul în inima oamenilor. Înainte de răstignire, Domnul Hristos le-a făgăduit ucenicilor că le va fi trimis Mângâietorul. El a spus: „Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Și, când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata. (…) Când va veni, Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi” (Ioan 16,7.8;16,13-15).
Făgăduința Domnului Hristos nu a fost privită ca fiind destul de importantă și, din cauza lipsei Duhului lui Dumnezeu, spiritualitatea Legii și obligațiile veșnice față de ea nu au fost înțelese. Aceia care au declarat că Îl iubesc pe Hristos nu au înțeles legătura care este între ei și Dumnezeu, iar legătura aceasta continuă să fie înțeleasă doar într-o mică măsură. Ei înțeleg doar vag harul uimitor al lui Dumnezeu, manifestat prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu pentru mântuirea lumii. Ei nu înțeleg cât de vaste sunt cerințele Legii sfinte și cât de îndeaproape trebuie să fie aplicate prevederile Legii în viața practică. Ei nu-și dau seama ce privilegii mari sunt pentru noi rugăciunea, pocăința și împlinirea cuvintelor lui Hristos și cât de necesare ne sunt acestea. Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a descoperi minții caracterul acelei consacrări pe care Dumnezeu o va accepta. Prin Duhul Sfânt, sufletul este iluminat, iar caracterul este înnoit, sfințit și înălțat.
Mi s-a descoperit caracterul lucrării Duhului lui Dumnezeu asupra oamenilor. De asemenea, mi s-a descoperit pericolul în care vor fi puse sufletele atinse de Duhul Sfânt, deoarece, după aceea, ele vor avea de întâmpinat atacuri mai înverșunate din partea vrăjmașului, care le va ispiti cu insistență pentru a anula lucrările Duhului lui Dumnezeu și vor face totul ca adevărurile cruciale prezentate și mărturisite de Duhul Sfânt să nu-i curățească și să nu-i sfințească pe aceia care au primit lumina din cer, și, astfel, Domnul Hristos să nu fie slăvit în ei.
Perioada de mare lumină spirituală se va schimba într-o perioadă corespunzătoare de întuneric spiritual, dacă lumina nu este cultivată cu sfințenie și dacă nu este pusă în practică. Impresiile lăsate de Duhul lui Dumnezeu vor dispărea treptat din minte, dacă oamenii nu vor cultiva acele impresii sfinte și dacă nu se vor așeza pe un teren sfânt. Aceia care doresc să înainteze în cunoașterea spirituală trebuie să stea chiar lângă fântâna lui Dumnezeu și să bea din nou și din nou din izvoarele mântuirii, care le-au fost deschise cu atâta bunăvoință. Ei nu trebuie să părăsească niciodată sursa de înviorare, ci să bea mereu din apa vie, cu inima plină de recunoștință și de dragoste pentru manifestarea bunătății și milei lui Dumnezeu.
O, cât de mult înseamnă pentru fiecare suflet cuvintele acestea: „Eu sunt Lumina lumii”, „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată”! (Ioan 8,12; 6,35). A ajunge la starea aceasta înseamnă a găsi Izvorul luminii și al dragostei, a învăța când și cum să fii săturat și cum să folosești făgăduințele lui Dumnezeu, aplicându-le mereu la tine.
„Dar v-am spus că M-ați și văzut, și tot nu credeți” (Ioan 6,36). Aceste cuvinte s-au împlinit la literă în situația multora, pentru că Domnul le-a dat o înțelegere mai pătrunzătoare a adevărului, a caracterului milei și dragostei Sale, și totuși, după ce au fost iluminați în felul acesta, ei au plecat de la El din cauza necredinței. Ei au văzut lucrările adânci ale Duhului Sfânt, dar, când au intervenit ispitele subtile ale lui Satana, așa cum vin întotdeauna după o perioadă de redeșteptare spirituală, ei nu s-au împotrivit până la sânge în lupta cu păcatul, iar aceia care ar fi putut să stea pe un teren avantajos, dacă ar fi folosit corect iluminarea prețioasă pe care au avut-o, au fost biruiți de vrăjmașul. Ei ar fi trebuit să reflecte asupra altor suflete lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu, ar fi trebuit să lucreze și să acționeze în armonie cu descoperirile sacre ale Duhului Sfânt, dar, pentru că nu au făcut așa, au suferit o pierdere.
Biruința spirituală pierdută din cauza pasiunii pentru jocuri
Printre studenți a fost îngăduit un spirit de amuzament și de distracție. Ei au ajuns să fie atât de interesați de jocuri, încât Domnul a fost înlăturat din mintea lor; iar Isus a stat în mijlocul vostru, pe terenul de joacă, spunând: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea!” (Luca 19,42). „M-ați și văzut, și tot nu credeți” (Ioan 6,36). Da, Hristos vi S-a descoperit și, când Duhul Sfânt a lucrat asupra inimii voastre, au rămas impresii adânci, dar voi ați mers pe o cale pe care ați pierdut impresiile sfinte și ați dat greș în păstrarea biruinței. „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6,37). Voi ați început să veniți la Hristos, dar nu ați rămas în Hristos. L-ați părăsit, iar influența care ar fi rămas în urma marilor favoruri și binecuvântări pe care vi le-a dat El a fost pierdută din inimă. Amuzamentul a ocupat un loc atât de mare în mintea voastră, încât, deși Duhul lui Dumnezeu vă cercetase atât de solemn, voi ați intrat în discuții cu un interes atât de mare, încât toate barierele au fost doborâte și, prin pasiunea voastră pentru jocuri, ați neglijat să ascultați cuvântul lui Hristos: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită” (Marcu 14,38). Locul care ar fi trebuit să fie ocupat de Isus a fost uzurpat de pasiunea voastră pentru jocuri. Ați ales distracția în locul mângâierii Duhului Sfânt. Nu ați urmat exemplul Domnului Isus, care a zis: „Am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6,38).
Mintea multora este atât de amăgită de propriile dorințe și înclinații omenești, iar ei au practicat atât de mult obiceiul de a și le satisface, încât nu sunt în stare să înțeleagă adevăratul sens al Scripturilor. Mulți presupun că, dacă Îl vor urma pe Domnul Hristos, vor fi obligați să fie posomorâți și nefericiți, pentru că li se cere să își refuze plăcerile și nebuniile în care se complace lumea. Creștinul adevărat va fi plin de voioșie și pace, pentru că trăiește ca și când L-ar vedea pe Acela care este nevăzut, iar aceia care caută să-L vadă pe Hristos în adevăratul Său caracter au în ei elementele vieții veșnice, deoarece sunt părtași ai naturii divine după ce au fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Domnul Isus a zis: „Și voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6,39.40).
Copilul lui Dumnezeu este un colaborator al Său
Întreaga viață spirituală vine de la Isus Hristos. „Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). Și care este urmarea sigură a faptului că am ajuns copii ai lui Dumnezeu? Ajungem să fim colaboratori cu Dumnezeu. Pentru mântuirea voastră și pentru a fi înzestrați cu aptitudinea de a-i câștiga pe alții de la necredință la o viață susținută prin credința în Hristos Isus, este necesară o mare lucrare. „«Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine [Cu o credință ocazională? Nu, cu o credință continuă, care lucrează prin dragoste și curățește sufletul] are viața veșnică. Eu sunt Pâinea vieții… Eu sunt Pâinea vie, care S-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii… Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi… Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred, și cine era cel ce avea să-L vândă. Și a adăugat: «Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu»” (Ioan 6,47.48.51.53.54.63-65).
Când a rostit cuvintele acestea, Isus a vorbit cu autoritate, siguranță și putere. Uneori, El S-a manifestat într-o asemenea modalitate, încât oamenii au văzut clar și au înțeles lucrările adânci ale Duhului Său. Totuși, mulți dintre aceia care au văzut, au auzit și au luat parte la binecuvântările acelei ore au plecat pe căile lor și au uitat curând lumina pe care El le-o dăduse.
Comorile veșniciei au fost încredințate în grija Domnului Isus Hristos, pentru ca El să le dea oricui vrea, dar cât de trist este faptul că atât de mulți pierd repede din vedere harul prețios care le este oferit prin credința în El. Domnul le va dărui comorile cerești acelora care vor crede în El, vor privi la El și vor rămâne în El. Hristos nu a considerat că este un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu și nimeni nu-L oprește să reverse comorile cerești asupra oricui vrea. El nu-i înalță și nici nu-i cinstește pe mai-marii lumii, care sunt flatați și aplaudați, ci îi cheamă pe cei aleși de El — poporul deosebit care Îl iubește și Îi slujește — să vină la El și să ceară, iar El le va da pâinea vieții și îi va înzestra cu apa vieții, care va fi în ei ca un izvor de apă ce țâșnește spre viața veșnică.
Domnul Isus a adus în lumea noastră toate comorile lui Dumnezeu, iar toți aceia care cred în El sunt adoptați ca moștenitori ai Săi. El declară că răsplata acelora care suferă pentru Numele Său va fi mare. Este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2,9). — Review and Herald, 30 ianuarie 1894
A FOST BINECUVÂNTAREA CULTIVATĂ?
Pentru a ne mări capacitățile spirituale, este necesar să umblăm în lumină. Având în vedere evenimentul apropiatei veniri a lui Hristos, trebuie să fim vigilenți, lucrând pentru a ne pregăti sufletul, pentru a ne păstra candelele aprinse și a-i îndemna pe ceilalți cu privire la nevoia de a se pregăti pentru venirea Mirelui. Vegherea și lucrarea trebuie să meargă împreună. Credința și faptele trebuie să fie unite, deoarece, altfel, caracterul nostru nu va fi echilibrat și desăvârșit în Hristos Isus.
Dacă nu ne vom dedica viața rugăciunii și meditației, lumina noastră se va micșora, deoarece lumina ne este dată ca să o oferim altora și, cu cât oferim mai mult lumina aceasta, cu atât lumina noastră va ajunge mai strălucitoare. Dacă există vreun lucru în lume în care am putea să ne manifestăm entuziasmul, acesta ar trebui să fie salvarea sufletelor pentru care a murit Hristos. O lucrare de felul acesta nu ne va determina să neglijăm evlavia personală. Nouă ne este adresat îndemnul de a fi fără preget, plini de râvnă cu duhul, și de a sluji Domnului (Romani 12,11).
A urmări numai slava lui Dumnezeu înseamnă a avea slava Lui ca unic scop al tău și a arăta lucrarea care a fost săvârșită în inima ta, care supune voința ta față de voința lui Dumnezeu și face fiecare gând rob [ascultării de El], spre slava lui Dumnezeu. Lumea s-a uitat la voi să vadă care a fost influența de după lucrarea de renaștere spirituală ce avut loc la colegiu, la sanatoriu, la sediul editurii și asupra membrilor bisericii din Battle Creek. Ce mărturie ați prezentat voi în viața de zi cu zi și în caracterul vostru?
Dumnezeu a așteptat să faceți tot ce puteați mai bine, nu să vă plăceți vouă înșivă, să vă dați slavă și să vă amuzați, ci să-L cinstiți pe El în toate căile voastre, înapoindu-I roade potrivit cu lumina și privilegiile pe care vi le-a dat El, prin înzestrarea harului Său. El a așteptat să dați mărturie înaintea făpturilor cerești inteligente cu privire la puterea harului lui Hristos și să fiți niște martori vii pentru lume. Domnul v-a pus la încercare pentru a vedea dacă tratați binecuvântările Sale îmbelșugate ca pe ceva ieftin și neînsemnat sau dacă le priviți ca pe o comoară bogată, care trebuie să fie folosită cu venerație și respect. Dacă toți ar fi tratat darul lui Dumnezeu în acest fel — pentru că lucrarea a fost de la Dumnezeu — atunci, în conformitate cu responsabilitatea fiecăruia, harul dat ar fi fost dublat, așa cum au fost dublați talanții slujitorului care a pus la schimbător cu atenție banii stăpânului.
Binecuvântarea schimbată în blestem
Dumnezeu a pus la încercare credincioșia celor din poporul Său, ca să vadă cum vor folosi binecuvântarea prețioasă care le-a fost încredințată. Binecuvântarea aceasta a venit de la Mijlocitorul și Apărătorul nostru din curțile cerești, dar Satana a fost gata să pătrundă pe orice cale deschisă pentru el, cu scopul de a schimba lumina și binecuvântarea în întuneric și blestem.
Cum poate binecuvântarea să fie schimbată în blestem? Când slujitorul omenesc nu cultivă lumina sau nu-i arată lumii că lumina a avut puterea de a-i schimba caracterul. Când este umplut cu Duhul Sfânt, slujitorul omenesc se consacră pentru a conlucra cu solii cerești. El poartă jugul lui Hristos, își asumă responsabilități și lucrează împreună cu Hristos pentru a câștiga biruințe prețioase. El umblă în lumină, pentru că Hristos este Lumina. Pentru el se împlinesc cuvintele Scripturii: „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3,18).
Încă un an a trecut acum în veșnicie, purtând povara raportului său, iar lumina care a strălucit din cer asupra voastră a avut scopul de a vă pregăti să vă ridicați și să străluciți și să-I aduceți laude lui Dumnezeu înaintea lumii, în calitate de popor care păzește poruncile Sale. Voi trebuie să fiți niște martori vii, dar, dacă nu s-a manifestat nicio străduință cu un caracter înalt și sfânt, care să aducă o mărturie înaintea lumii, dacă nu s-a făcut niciun efort mai înalt decât acela care se vede în bisericile populare din zilele noastre, atunci Numele lui Dumnezeu nu a fost onorat, iar adevărul Său nu a fost înălțat înaintea lumii, prezentând acreditările divine acordate poporului care a primit o mare lumină. Dacă oamenii nu prețuiesc puterea vizibilă a lui Dumnezeu mai mult decât mâncatul și băutul și dacă se ridică să danseze, așa cum a făcut Israelul din vechime, atunci cum poate Domnul să le încredințeze acelora ce sunt poporul Lui manifestările bogate ale harului Său? Dacă acționează contrar voinței cunoscute a lui Dumnezeu în aproape fiecare privință și sunt găsiți neglijenți, leneși, egoiști, ambițioși și mândri, degradându-și comportamentul înaintea Domnului, cum poate El să le dea încă o revărsare a Duhului Sfânt?
Dumnezeu are binecuvântarea cea mai bogată pentru copiii Săi, dar nu o poate revărsa până când ei nu știu cum să trateze darul prețios, aducându-I laude Aceluia care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul, care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12,1.2). O parte din bucuria care a fost pusă înaintea lui Hristos a fost bucuria de a vedea adevărul Său înarmat cu puterea nelimitată a Duhului Sfânt, întipărind chipul Său în viața și caracterul urmașilor Săi.
Făpturile cerești inteligente conlucrează cu slujitorii omenești, dacă ei caută să înalțe Legea și să o cinstească. Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul (în engl. — convertește sufletul). În sufletul convertit, lumea vede o mărturie vie. Așadar, va avea Domnul cerului un loc unde să lucreze? Va găsi El un loc în inima acelora care pretind a crede adevărul? Bunăvoința Sa curată și dezinteresată va găsi un răspuns din partea slujitorului omenesc? Va vedea lumea o manifestare a slavei lui Hristos în caracterul acelora care se declară a fi ucenicii Săi? Va fi Hristos binecuvântat și slăvit, pentru că simpatia și dragostea Sa se revarsă în valuri de bunătate și adevăr de la slujitorii Săi omenești? Prin sădirea Evangheliei Sale în inimă, El revarsă resursele cerului pentru binecuvântarea lumii. „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9).
Ce a făcut binecuvântarea bogată a lui Dumnezeu pentru aceia care au fost blânzi și smeriți cu inima ca să o poată primi? A fost cultivată binecuvântarea? Au arătat cei ce au primit-o că Îl laudă pe Acela care i-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată? Unii deja pun la îndoială lucrarea care a fost atât de bună și care ar fi trebuit să fie prețuită în cea mai mare măsură. Ei o privesc ca pe un anume fel de fanatism.
Fiți nespus de atenți
Lucrarea lui Dumnezeu ar fi fost surprinzătoare, dacă nu ar fi existat unii care, neavând o minte echilibrată, au vorbit și s-au comportat fără înțelepciune, deoarece, ori de câte ori și oriunde Domnul lucrează prin oferirea unei binecuvântări adevărate, se dă pe față și o contrafacere, cu scopul de a anula efectul lucrării adevărate a lui Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să fim nespus de atenți și să ne purtăm cu umilință înaintea lui Dumnezeu, ca să avem alifia spirituală pentru ochi, să fim în stare să deosebim lucrarea Duhului lui Dumnezeu de lucrarea acelui spirit care ar aduce fanatism și îngăduirea unui comportament nestăpânit. „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7,20). Aceia care privesc cu adevărat la Hristos vor fi schimbați după chipul Său, chiar de Duhul Domnului, și vor crește până la statura deplină de bărbați și femei în Hristos Isus. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu le va inspira oamenilor dragoste și curăție, iar în caracte-rul lor se va manifesta noblețe.
Totuși, oare trebuie ca alții să nege faptul că Isus, Mântuitorul lumii, a trecut prin bisericile noastre pentru a le binecuvânta, numai pentru că unii și-au însușit greșit binecuvântarea bogată a Cerului? Să nu vă îndoiți și să nu puneți sub semnul întrebării, cu necredință, faptul acesta, pentru că, dacă faceți așa, pășiți pe un teren periculos. Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt acelora care au deschis ușa inimii lor pentru a primi darul ceresc. Totuși acești oameni să nu cedeze ispitei după aceea, crezând că au fost amăgiți. Să nu spună: „Pentru că mă simt în întuneric și sunt apăsat de îndoială și pentru că nu am văzut niciodată puterea lui Satana atât de evident ca acum, înseamnă că am greșit.” Vă avertizez să fiți atenți. Nu semănați nicio expresie de îndoială! Dumnezeu a lucrat pentru voi, aducând învățăturile temeinice ale adevărului în contact direct cu inima voastră. Binecuvântarea v-a fost dată ca să aducă roade prin practici sănătoase și un caracter integru.
Păcatul respingerii dovezilor
Păcatul pentru care Domnul Hristos a mustrat cetățile Horazin și Betsaida a fost păcatul respingerii dovezilor care ar fi trebuit să-i convingă pe oameni cu privire la adevăr, dacă ei ar fi cedat puterii acestor dovezi. Păcatul cărturarilor și al fariseilor a fost acela de a acoperi cu întunericul necredinței lucrarea cerească săvârșită înaintea lor, așa încât dovada care ar fi trebuit să-i conducă la o credință fermă a fost pusă la îndoială, iar lucrurile sfinte, care ar fi trebuit să fie îndrăgite, au fost privite ca fiind lipsite de valoare. Mă tem că oamenii i-au îngăduit vrăjmașului să lucreze chiar în felul acesta, așa încât binele care a venit de la Dumnezeu și binecuvântarea bogată pe care a dat-o El au ajuns să fie privite de unii ca fiind fanatism.
Dacă atitudinea aceasta va fi menținută, atunci când Domnul va face lumina Sa să strălucească din nou asupra oamenilor, ei vor întoarce spatele iluminării divine, spunând: „Am simțit același lucru în 1893, iar unii în care am avut încredere au spus că lucrarea era o manifestare a fanatismului.” Oare aceia care au primit harul îmbelșugat al lui Dumnezeu și au adoptat concepția că lucrarea Duhului Sfânt a fost o manifestare a fanatismului nu vor fi gata să condamne lucrările Duhului lui Dumnezeu din viitor, iar inima lor nu va fi împietrită împotriva invitațiilor adresate de glasul Său blând și liniștit? Dragostea lui Isus ar putea să le fie prezentată unora care i se împotrivesc în felul acesta, și totuși să nu exercite nicio putere constrângătoare asupra lor. Bogățiile harului ceresc ar putea să fie revărsate, și totuși să fie respinse, în loc de a fi recunoscute cu mulțumire și cultivate. Oamenii au crezut din inimă și, pentru o vreme, au avut loc mărturisiri ale păcatului în vederea mântuirii și a neprihănirii, dar este trist să spunem că aceia care au primit harul nu au conlucrat cu făpturile cerești inteligente și nu au îndrăgit lumina, săvârșind faptele neprihănirii. — Review and Herald, 6 februarie 1894