(În lucrarea ei publică, Ellen G. White a folosit cu succes apeluri la care se cerea un răspuns. Aici sunt prezentate rapoarte ale unor ocazii care arată cum a folosit ea astfel de metode în diferite situații. — Compilatorii)
La Battle Creek, în perioada de început
Am participat la adunarea Bisericii din Battle Creek. Le-am vorbit oamenilor cu ușurință aproximativ o oră despre căderea lui Adam, care a adus nenorocire și moarte, despre Domnul Hristos, care a adus la lumină, viața și nemurirea, prin umilința și moartea Sa. Am simțit că trebuie să-i îndemn pe oameni cu privire la necesitatea unei consacrări depline față de Dumnezeu — sfințirea întregii făpturi, suflet, trup și spirit. Am vorbit despre moartea lui Moise și despre viziunea în care i s-a arătat țara făgăduită a Canaanului. În adunare s-au manifestat simțăminte adânci. (…) În seara aceea, i-am chemat să vină în față pe cei care doreau să fie creștini. Treisprezece persoane au venit în față. Toate au mărturisit pentru Domnul. A fost o lucrare bună. — Jurnal, 12 ianuarie 1868
Lucrarea zeloasă de la Tittabawassee, Michigan
Adunările au avut loc pe tot parcursul zilei. Soțul meu a vorbit înainte de prânz. Fratele Andrews a vorbit după-amiază. Eu am urmat și am făcut câteva observații destul de lungi, îndemnându-i pe aceia care fuseseră interesați de cele auzite la adunări să înceapă să-I slujească lui Dumnezeu chiar din ziua aceea. I-am chemat în față pe cei care doreau să înceapă să-I slujească Domnului. Un număr destul de mare a venit în față. Eu am vorbit de câteva ori, implorând sufletele să iasă din rândurile lui Satana. O mamă a mers la fiul ei și l-a îndemnat plângând. El părea împietrit, încăpățânat și neînduplecat. Apoi, eu m-am ridicat și m-am adresat fratelui D, rugându-l să nu stea în calea copiilor lui. Atunci, el s-a ridicat și a vorbit, spunând că va începe să-I slujească Domnului chiar din ziua aceea. Lucrul acesta a fost auzit cu bucurie de toți. Fratele D este un om valoros.
Apoi, s-a ridicat soțul sorei E, mărturisind că dorește să fie creștin. El este un om influent — este avocat. Fiica lui stătea ca pe ace. Fratele D a început să-i îndemne pe oameni alături de noi. Sora D, de asemenea, a început să-i îndemne pe copiii ei. În cele din urmă, îndemnurile noastre au avut rezultat. Toți au venit în față. Tatăl și toți fiii, precum și alți părinți au urmat exemplul lor. A fost o zi de bucurie. Sora E a spus că a fost ziua cea mai fericită din viața ei. — Jurnal, 19 februarie 1868
Un răspuns bun la Battle Creek
Am vorbit după-amiază din 2 Petru. Am simțit că pot vorbi cu ușurință. După ce vorbisem o oră, i-am invitat să vină în față pe aceia care doreau să fie creștini. Între treizeci și patruzeci de persoane au venit în liniște, fără agitație, și au ocupat locurile din față. Am vorbit cu ele despre consacrarea deplină față de Dumnezeu. Ne-am rugat împreună pentru aceia care au venit în față. Am avut o ocazie de rugăciune foarte prețioasă. Aceia care au dorit să fie botezați au fost rugați să arate lucrul acesta ridicându-se în picioare. Un număr destul de mare de persoane s-au ridicat în picioare. — Jurnal, 9 iunie 1873
Un răspuns primit după o oarecare ezitare
Am vorbit după-amiază [la Stanley, Va.] din Ioan 17,3. Domnul mi-a dat o măsură mare a Duhului Său Sfânt. Încăperea era plină de oameni. I-am chemat să vină în față pe aceia care doreau să-L caute pe Domnul mai stăruitor și pe aceia care doreau să se consacre Domnului ca o jertfă deplină. O vreme, nimeni nu a făcut nicio mișcare, dar, după un timp, mulți au venit în față și au făcut mărturisiri. Am avut o ocazie prețioasă de rugăciune și toți s-au simțit zdrobiți, plângând și mărturisindu-și păcatele. Oh, dacă fiecare ar putea să înțeleagă! — Jurnal, 9 noiembrie 1890
Începutul lucrării în Elveția
În Sabat și duminică am avut ocazii prețioase. [La conferința care a avut loc în Basel, Elveția, în anul 1885] Domnul m-a binecuvântat în mod deosebit când am vorbit duminică după-amiază. La încheierea cuvântării, tuturor celor care doreau să fie creștini și care simțeau că nu avuseseră o legătură vie cu Dumnezeu le-a fost adresată invitația de a veni în față, ca să ne unim rugăciunile cu ale lor pentru iertarea păcatului și pentru harul de a se împotrivi ispitei.
Aceasta a fost o experiență nouă pentru mulți, dar nu au ezitat. Se părea că întreaga adunare era în picioare și lucrul cel mai bun pe care puteau să-l facă era să stea pe scaune și să-L caute pe Domnul cu toții. Aici se afla o adunare întreagă care își manifesta hotărârea de a renunța la păcat și de a se angaja cu seriozitatea cea mai mare în lucrarea de a-L căuta pe Dumnezeu. După rugăciune, au avut loc o sută cincisprezece mărturisiri. Multe dintre acestea au arătat o experiență adevărată în domeniul lucrurilor spirituale. — Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, p. 173
La Christiania [Oslo], Norvegia
Am petrecut două săptămâni la Christiania și am lucrat stăruitor pentru biserică. Duhul lui Dumnezeu m-a impresionat să prezint o mărturie foarte simplă. La ultima noastră adunare, le-am vorbit despre necesitatea unei schimbări depline a caracterului, dacă voiau să fie copii ai lui Dumnezeu. (…) Le-am vorbit despre necesitatea unei pocăințe adânci, a mărturisirii și renunțării la păcatele care îndepărtaseră din biserică spiritul plăcut al lui Hristos. Apoi, i-am chemat să vină în față pe aceia care voiau să ia o poziție hotărâtă de partea Domnului. Au răspuns mulți. Au fost făcute câteva mărturisiri bune și au fost prezentate mărturii stăruitoare. — Review and Herald, 19 octombrie 1886
Hotărârea indicată prin ridicarea în picioare
[La Basel, Elveția] Tuturor celor care doreau ca, din momentul acela, să facă eforturile cele mai stăruitoare pentru a atinge un standard mai înalt, le-a fost adresată invitația de a se ridica în picioare. S-au ridicat toți. Sperăm că faptul acesta va avea acum efectul de a-i câștiga pentru Dumnezeu și pentru cele cerești și de a-i ajuta să facă eforturile cele mai stăruitoare pentru a fi niște soldați credincioși și adevărați ai crucii lui Hristos, potrivit cu puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu. — Jurnal, 22 noiembrie 1885
La Basel, cei apostați chemați să revină
În Sabat după-amiază, am avut o adunare. Binecuvântarea Domnului a rămas asupra mea când m-am adresat din nou oamenilor, pentru un timp scurt. Fiecare loc era ocupat și au fost aduse înăuntru scaune în plus. Toți au ascultat cu un interes adânc.
I-am invitat să vină în față pe aceia care doreau ca slujitorii lui Dumnezeu să se roage pentru ei. Toți aceia care apostaziaseră, toți aceia care doreau să se întoarcă la Domnul și Îl căutau cu tot sufletul puteau să folosească ocazia. Cele câteva scaune au fost ocupate repede și întreaga adunare era în mișcare. Le-am spus că lucrul cel mai bun pe care puteau să-L facă era să stea jos, chiar acolo unde se aflau, iar noi Îl vom căuta pe Domnul împreună, mărturisindu-ne păcatele, pentru că Domnul a făgăduit că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,9).
Multe mărturii au fost prezentate într-o succesiune rapidă și cu simțăminte adânci, arătând că inimile au fost atinse de Duhul lui Dumnezeu. Adunările noastre au continuat de la ora două, până la ora cinci, apoi am fost nevoiți să încheiem cu câteva rugăciuni stăruitoare. — Jurnal, 20 februarie 1887
O experiență remarcabilă în Australia
În Sabat, 25 mai [1895], am avut o adunare prețioasă în sala unde se adunau credincioșii noștri, în North Fitzroy. Cu câteva zile înainte de adunare, am știut că eram așteptată să vorbesc în biserică, în Sabat. Totuși, din nefericire, avusesem o răceală severă și eram destul de răgușită. M-am simțit înclinată să mă scuz că nu pot să vorbesc la această adunare planificată, dar, pentru că era singura mea ocazie, am spus: „Mă voi prezenta înaintea oamenilor și cred că Domnul va răspunde la rugăciunile mele stăruitoare și îmi va îndepărta răgușeala, așa încât să le pot prezenta oamenilor solia mea.” I-am înfățișat Tatălui meu ceresc făgăduința: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide. (…) Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11,9-13). (…)
Cuvântul lui Dumnezeu este sigur. Eu cerusem și crezusem că voi fi făcută în stare să le vorbesc oamenilor. Am ales un pasaj din Scriptură, dar, când m-am ridicat să vorbesc, mi-a dispărut din minte și m-am simțit impresionată de gândul de a vorbi din primul capitol al celei de a doua epistole a lui Petru. Domnul mi-a dat puterea de a vorbi cu o ușurință deosebită, prezentând valoarea harului lui Dumnezeu. (…) Ajutorul Duhului Sfânt m-a făcut în stare să vorbesc cu claritate și cu putere.
La încheierea cuvântării, m-am simțit îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să le adresez invitația de a veni în față tuturor acelora care doreau să se consacre pe deplin Domnului. Aceia care simțeau nevoia ca slujitorii lui Dumnezeu să se roage pentru ei au fost invitați să arate lucrul acesta. Aproximativ treizeci de persoane au venit în față. Printre ele se aflau soțiile fraților F, care și-au manifestat pentru prima oară dorința de a se apropia de Dumnezeu. Inima mea a fost plină de o recunoștință de nedescris, pentru atitudinea luată de aceste două femei.
Atunci am putut să văd de ce am fost impresionată atât de stăruitor să adresez invitația aceasta. La început ezitasem, întrebându-mă dacă era cel mai bine să fac lucrul acesta, având în vedere că fiul meu și cu mine eram singurele persoane care puteau să ofere vreun ajutor în ocazia aceea. Totuși, ca și cum cineva mi-ar fi vorbit, mi-a trecut prin minte gândul următor: „Nu poți să te încrezi în Domnul?” Am spus: „Mă voi încrede, Doamne.” Deși fiul meu a fost foarte surprins că am făcut un asemenea apel în ocazia aceasta, el a făcut față situației de urgență. Nu l-am auzit niciodată vorbind cu o putere mai mare și cu o emoție mai adâncă decât în ocazia aceasta. El i-a invitat pe frații Faulkhead și Salisbury să vină în față și am îngenuncheat pentru rugăciune. Fiul meu s-a rugat primul, iar Domnul i-a dictat cu siguranță rugăciunea, pentru că el se ruga ca și când s-ar fi aflat în prezența lui Dumnezeu. Frații Faulkhead și Salisbury, de asemenea, au rostit rugăciuni fierbinți, iar apoi Domnul mi-a dat glas ca să mă rog. Mi-am amintit de surorile F, care au luat o poziție publică de partea adevărului pentru prima oară. Duhul Sfânt era prezent în adunare și mulți au fost mișcați de lucrările Lui adânci.
La încheierea adunării, mulți au venit pe platformă și, luându-mă de mână, mi-au cerut cu lacrimi în ochi să mă rog pentru ei. Eu am răspuns din toată inima: „Mă voi ruga.” Mi-au fost prezentate surorile F, iar eu am constatat că aveau o inimă foarte duioasă. (…) Mama uneia dintre surorile care au trecut acum de partea adevărului fusese o împotrivitoare cât se poate de înverșunată și a amenințat că, dacă fiica ei va ajunge o păzitoare a Sabatului, ea nu-i va mai îngădui să intre în casa ei, pentru că o va privi ca pe o rușine pentru familie. Doamna F declarase adesea că nu se va alătura niciodată adventiștilor de ziua a șaptea. Ea fusese crescută în Biserica Prezbiteriană și fusese învățată să creadă că era foarte nepotrivit ca femeile să vorbească în adunare, iar faptul ca o femeie să predice era cu totul dincolo de limitele bunei-cuviințe. Ea s-a bucurat să-i asculte pe frații Daniells și Corliss și îi considera niște vorbitori foarte inteligenți, dar nu voia să asculte o femeie predicând. Soțul ei se rugase ca Dumnezeu să aranjeze lucrurile în așa fel încât ea să fie convertită prin lucrarea sorei White. Când am adresat apelul și i-am îndemnat să vină în față pe aceia care simțeau nevoia de a se apropia de Dumnezeu, spre surprinderea tuturor, aceste surori au venit în față. Sora care își pierduse micuțul a spus că fusese hotărâtă să nu vină în față, dar Duhul Domnului a impresionat-o cu atâta putere, încât nu a îndrăznit să refuze. (…) Sunt atât de recunoscătoare față de Tatăl meu ceresc pentru bunătatea Sa iubitoare, manifestată prin faptul că le-a făcut pe aceste două suflete prețioase să se alăture soților lor în ascultarea adevărului! — Review and Herald, 30 iulie 1895
Vizitatorii neadventiști au răspuns la apelul adresat în Biserica din Ashfield
I-am invitat să se ridice în picioare pe toți cei care doreau să facă un legământ sfânt cu Dumnezeu și să-I slujească din toată inima. Încăperea era plină și aproape toți s-au ridicat în picioare. A fost prezent un număr destul de mare de persoane care nu erau membri ai bisericii, iar unele dintre acestea s-au ridicat în picioare. Le-am prezentat Domnului într-o rugăciune stăruitoare, iar noi știam că fusese manifestarea Duhului lui Dumnezeu. Am simțit că fusese câștigată cu adevărat o biruință. — Manuscrisul 30a, 1896
Apelul deosebit adresat la colegiul din Battle Creek
În timpul Săptămânii de Rugăciune, am vorbit de cinci ori pentru medici și pentru studenții clasei de surori medicale și infirmiere și sunt sigură că predicile mele au fost apreciate. Am vorbit de două ori în colegiu. Joia trecută, profesorul Prescott a dorit să merg acolo. Am mers, m-am rugat și am vorbit în capela spațioasă, plină de studenți. Am simțit o libertate deosebită în vorbire, prezentând bunătatea și mila lui Dumnezeu, umilința cea mare și jertfa Domnului Isus Hristos, răsplata cerească obținută pentru noi, biruința finală și marele privilegiu de a fi creștini.
Profesorul Prescott s-a ridicat în picioare și a încercat să vorbească, dar inima lui era plină de emoție și nu a rostit niciun cuvânt timp de cinci minute, ci a stat în picioare, plângând înaintea oamenilor. Apoi a spus câteva cuvinte: „Sunt fericit că sunt creștin.” El a vorbit aproximativ cinci minute, iar apoi le-a dat tuturor ocazia de a vorbi. Au fost prezentate multe mărturii, dar mi s-a părut că trebuia să ne adresăm unei grupe la care nu reușisem să ajungem. I-am chemat să vină în față pe toți aceia care simțeau că nu sunt pregătiți pentru venirea Domnului Hristos și nu avuseseră dovada faptului că sunt primiți de Dumnezeu. Am crezut că toată sala era în mișcare. După încă o ocazie scurtă de rugăciune, le-am dat tuturor posibilitatea de a-și exprima simțămintele, iar binecuvântarea Domnului părea să le atingă inimile.
Apoi, ne-am împărțit pe grupe și am continuat să lucrăm încă două ore, iar Duhul Domnului a venit în adunare într-un mod remarcabil. Câțiva dintre aceia care nu cunoscuseră nimic despre credință, cei necredincioși, din lume, au câștigat o experiență adevărată în viața religioasă. Lucrarea a continuat să fie tot mai impresionantă. Domnul este la lucru și va lucra, pe cât de repede Îi pregătim calea, ca să-Și poată manifesta puterea pentru noi. — Scrisoarea 75, 1888
Apelul adresat în San Francisco
Vineri, 21 decembrie [1900], am mers la San Francisco, unde am petrecut Săptămâna de Rugăciune. În Sabat după-amiază, m-am adresat bisericii de acolo, deși am fost atât de slăbită, încât a trebuit să mă prind de amvon cu ambele mâini, ca să mă sprijin. I-am cerut Domnului să îmi dea putere să le vorbesc oamenilor. El mi-a auzit rugăciunea și m-a întărit. Am vorbit cu o mare ușurință din Apocalipsa 2,1-5.
Duhul lui Dumnezeu a venit asupra mea, iar oamenii au fost impresionați cu putere de solia vestită. După ce am încheiat cuvântarea, toți aceia care au dorit să se consacre Domnului au fost invitați să vină în față. Un mare număr de persoane au răspuns și s-au înălțat rugăciuni pentru ele. Câțiva dintre cei care au venit în față erau oameni care auziseră recent solia adventistă și se aflau în valea deciziilor. Fie ca Domnul să întărească impresia bună făcută asupra lor și să-i ajute să se consacre pe deplin Lui. Oh, cât de mult doresc să văd sufletele convertite și să le aud cântând o cântare nouă, spre lauda Dumnezeului nostru!
Duminică după-amiază, am vorbit în prezența unei audiențe numeroase, mulți participanți nefiind de credința noastră. Puterea mea a fost înnoită și am fost în stare să stau în picioare înaintea oamenilor fără să mă sprijin de amvon. Binecuvântarea Domnului a rămas asupra noastră și, în timp ce vorbeam, am primit o putere sporită. La fel ca în Sabat, aceia care căutau ajutor spiritual au fost invitați să vină în față, iar noi am fost bucuroși să vedem un răspuns imediat. Domnul a venit foarte aproape de noi, în timp ce Îl căutam în rugăciune. — Review and Herald, 19 februarie 1901
O lucrare asemănătoare în fiecare biserică
În Sabat, 10 noiembrie, am vizitat San Francisco și i-am vorbit unei biserici pline de oameni care doreau din toată inima să asculte și să înțeleagă. (…) După ce mi-am încheiat cuvântarea, fratele Corliss i-a invitat să vină în față pe toți aceia care doreau să se consacre Domnului Isus. A avut loc un răspuns rapid și fericit și mi s-a spus că aproape două sute de persoane au venit în față. Bărbați și femei, tineri și copii, au venit pe locurile din față. Domnul ar fi mulțumit să fie făcută o lucrare asemănătoare în fiecare biserică.
Mulți nu au putut să vină în față, deoarece încăperea era foarte aglomerată, totuși chipurile însuflețite și ochii plini de lacrimi dovedeau hotărârea: „Voi fi de partea Domnului. Din momentul acesta, voi căuta stăruitor să ating un standard mai înalt”. — Review and Herald, 12 februarie 1901
Răspunsul de la Sesiunea Conferinței Generale din 1909
Frați și surori, căutați-L pe Domnul câtă vreme poate să fie găsit! Vine un timp când aceia care au pierdut vremea și ocaziile favorabile vor dori să-L fi căutat. (…) El dorește să vă păstrați chibzuința și să continuați să lucrați. Domnul vrea să mergeți în bisericile noastre și să lucrați cu seriozitate pentru El. Domnul vrea să organizați adunări pentru cei din afara bisericii, așa încât să poată cunoaște adevărurile acestei ultime solii de avertizare. Sunt multe locuri unde veți fi primiți cu bucurie și unde sufletele vă vor mulțumi pentru că ați venit în ajutorul lor. Fie ca Domnul să vă ajute să faceți lucrarea aceasta, așa cum nu ați făcut-o niciodată. Vreți să faceți lucrul acesta? Vreți să vă ridicați în picioare și să mărturisiți că veți face din Dumnezeu temelia și ajutorul vostru? [Adunarea se ridică în picioare.]
[Rugăciune] Îți mulțumesc, Doamne, Dumnezeul lui Israel. Primește acest legământ al poporului Tău! Pune Duhul Tău peste el! Fie ca slava Ta să se vadă în el! Când poporul Tău va rosti cuvântul adevărului, îngăduie să vedem mântuirea lui Dumnezeu. Amin. — General Conference Bulletin, 18 mai 1909