Solii alese 1

Capitolul 24

ALFA ȘI OMEGA

[AUDIO]

În timpul verii anului 1904, într-un punct critic din criza cu privire la publicarea teoriilor panteiste de către dr. J. H. Kellogg și într-un timp când el susținea strategii lipsite de temeinicie în legătură cu administrarea lucrării noastre medicale, Ellen G. White a adresat o serie de avertizări, care au fost adunate și „publicate pentru autor” într-o broșură de șaizeci de pagini, Special Testimonies, seria B, nr. 2, intitulată „Testimonies for the Church Containing Letter to Physicians and Ministers Giving Messages of Warning and Words of Counsel and Admonition Regarding Our Present Situation”. În două dintre aceste mesaje, ea se referă la „Alfa și Omega”. În cele ce urmează, se află două declarații prezentate în întregime așa cum sunt preluate din broșură. Mai multe sfaturi cu referire la panteism pot fi găsite în Mărturii, volumul 8, paginile 255-318 și Divina vindecare, paginile 427-438. Pentru a înțelege contextul experienței legate de panteism, vezi lucrarea lui A. G. Daniells, The Abiding Gift of Prophecy paginile 330-342 și lucrarea lui L. H. Christian, The Fruitage of Spiritual Gifts, paginile 277-296. — Compilatorii

PREZENTAȚI CUVÂNTUL

ashington, D.C., 24 iulie 1904.

Către medicii noștri de seamă: Dragi colegi, este ora unsprezece și sunt trează. Imaginile care îmi trec pe dinainte sunt atât de vii, încât nu pot să dorm. Domnul mi-a vorbit, spunându-mi că trebuie să fie făcută o lucrare hotărâtă de avertizare a misionarilor noștri medicali împotriva pericolelor care îi înconjoară.

Domnul îi cheamă pe aceia care lucrează în sanatoriile noastre să atingă un standard mai înalt. Nicio minciună nu vine din adevăr. Dacă vom urma niște povești iscusite, ne vom uni cu puterile vrăjmașului împotriva lui Dumnezeu și a lui Hristos. Dumnezeu îi cheamă pe aceia care au purtat un jug confecționat de oameni să rupă jugul acesta și să înceteze a fi niște slujitori ai oamenilor.

Războiul este pornit. Satana și îngerii lui lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii. Ei fac eforturi neobosite pentru a atrage sufletele departe de adevăr și neprihănire și pentru a răspândi ruina pretutindeni în univers. Ei lucrează cu o sârguință uimitoare pentru a pune la dispoziție o mulțime de amăgiri care să ia sufletele în robie. Eforturile lor sunt neîncetate. Vrăjmașul caută fără încetare să conducă sufletele la necredință și scepticism. El ar vrea să scape de Dumnezeu și de Hristos, care S-a făcut trup și a locuit printre noi pentru a ne învăța că, prin ascultarea de voința lui Dumnezeu, putem să fim biruitori asupra păcatului.

Asaltați de orice formă de rău

Fiecare formă de rău așteaptă ocazia de a ne ataca. Flatările, mita, ademenirile, făgăduințele unei înălțări la o stare superioară minunată vor fi folosite în modalitatea cea mai asiduă.

Ce fac slujitorii lui Dumnezeu pentru a ridica bariera unui „Așa zice Domnul” împotriva acestui rău? Slujitorii vrăjmașului lucrează neîncetat pentru a birui adevărul. Unde sunt păzitorii credincioși ai turmelor Domnului? Unde sunt străjerii Săi? Stau ei pe turnul cel înalt, dând semnalul de alarmă, sau îngăduie ca pericolul să treacă neobservat? Unde sunt misionarii medicali? Sunt ei conlucrători cu Hristos, purtând jugul Său, sau poartă un jug confecționat de oameni?

Satana și îngerii lui fac toate eforturile pentru a pune stăpânire pe minte, așa încât oamenii să fie luați de valul ideilor false și al poveștilor plăcute. Dau medicii noștri semnalul de alarmă? Dau oamenii care au fost puși în poziții importante în sanatoriile noastre semnalul de alarmă? Sau mulți dintre străjeri dorm, în timp ce limbi înșelătoare și minți ascuțite de practica îndelungată a ocolirii adevărului lucrează continuu pentru a aduce confuzia în interior și pentru a îndeplini planurile inspirate de vrăjmașul?

Vă rog să citiți îndemnul adresat de apostolul Pavel colosenilor. El vorbește despre dorința lui stăruitoare ca inimile credincioșilor să fie unite în dragoste și „să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2,2.3). „Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare. (…) Astfel, dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu. Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2,4-9).

Vor rămâne tăcuți oamenii din instituțiile noastre, îngăduind ca idei false, subtile să fie publicate spre ruina sufletelor? Opiniile vrăjmașului sunt răspândite pretutindeni. Semințele discordiei și ale necredinței sunt semănate până departe. Oare misionarii noștri medicali nu vor ridica nicio barieră împotriva acestui rău? Oare nu este timpul să ne întrebăm: Îi vom îngădui noi vrăjmașului să ne determine să renunțăm la lucrarea de propovăduire a adevărului? Îi vom îngădui noi să ne împiedice să fim niște mijloace prin care binecuvântările Evangheliei să se reverse spre lume ca un râu de viață? Fiecare om să se ridice acum și să lucreze când i se oferă ocazia favorabilă. Să vorbească la timp și ne la timp și să privească la Hristos pentru încurajare și putere în facerea binelui.

Pericolele cresc fără încetare

Pericolele care vin asupra noastră cresc fără încetare. Acum este timpul să îmbrăcăm întreaga armură a lui Dumnezeu și să lucrăm stăruitor pentru a-l împiedica pe Satana să câștige orice alt avantaj. Îngerii lui Dumnezeu, care excelează în putere, așteaptă să-i chemăm în ajutorul nostru, așa încât credința noastră să nu poată fi umbrită de violența conflictului. Este nevoie acum de o putere înnoită. Este necesară o acțiune prudentă. Indiferența și amânarea vor avea ca urmare atât pierderea religiei personale, cât și pierderea cerului.

Solia laodiceeană trebuie să fie vestită în timpul acesta, pentru a trezi biserica adormită. Gândul la scurtimea timpului trebuie să vă îndemne la un efort stăruitor și neobosit. Nu uitați că Satana a coborât cu o mare putere, ca să lucreze prin toate amăgirile nelegiuirii în viața acelora care pier.

De-a lungul anilor, medicii au fost învățați să creadă că nu trebuie să exprime opinii care diferă de cele ale șefului lor. 33Oh, ce bine ar fi fost dacă ar fi sfărâmat jugul acesta, dacă ar fi spus păcatului pe nume! Atunci nu ar fi fost priviți în curțile cerului ca fiind niște oameni care, deși au purtat responsabilități grele, au dat greș în a rosti adevărul, mustrând faptele de neascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Medicilor, oare ați făcut voi lucrarea Domnului, prin faptul că ați ascultat interpretări fanteziste și spiritiste ale Scripturilor, interpretări care subminează temeliile credinței noastre și vă împiedică să aveți pace? Dumnezeu spune: „Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.”

Raționamente false care subminează stâlpii credinței

Solia mea către voi este: Încetați să ascultați cum adevărul este pervertit fără să protestați în vreun fel. Demascați raționamentele false pretențioase care, dacă sunt primite, îi vor determina pe pastori, medici și lucrătorii misionari să ignore adevărul. Fiecare trebuie să stea acum la postul său de veghere. Dumnezeu îi cheamă pe toți să-și ocupe locul sub steagul însângerat al Prințului Emanuel. Am fost îndrumată să avertizez poporul nostru, deoarece mulți sunt în pericolul de a primi teorii și raționamente false, care subminează stâlpii de susținere ai credinței.

Uneori, medicii noștri vorbesc ore în șir, deși sunt obosiți și încurcați și nu sunt într-o stare potrivită pentru a vorbi. Misionarii medicali ar trebui să refuze să organizeze ședințe lungi care se întind pe timpul nopții. Aceste dezbateri nocturne au fost ocaziile în care Satana, prin influența lui amăgitoare, a furat din mintea unora credința dată o dată pentru totdeauna sfinților. Idei strălucite și încântătoare răsar adesea din mintea unuia care este influențat de marele amăgitor. Aceia care ascultă și consimt vor ajunge să fie fermecați, așa cum a fost fermecată Eva de cuvintele șarpelui. Ei nu pot să asculte speculațiile filosofice fermecătoare și, în același timp, să păstreze cu claritate în minte cuvântul Dumnezeului celui viu.

Medicii noștri au pierdut mult din experiența vieții lor, pentru că au văzut tranzacții administrative greșite, au auzit rostindu-se cuvinte greșite și au văzut că sunt urmate principii greșite, dar nu au adresat nicio mustrare, de teamă că vor fi respinși.

Celor care au fost supuși acestor restricții le adresez apelul de a sfărâma jugul la care au fost supuși multă vreme și de a sta ca niște oameni liberi în Hristos. Numai un efort hotărât va rupe vraja care îi subjugă.

„Alfa” este văzută acum

Nu vă lăsați amăgiți, pentru că mulți se vor îndepărta de credință, ascultând de duhurile înșelătoare și învățăturile dracilor. În fața noastră se află acum „alfa” acestui pericol. „Omega” va avea o natură cât se poate de uluitoare.

Trebuie să cercetăm cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit în rugăciunea pe care a înălțat-o chiar înainte de a fi judecat și răstignit. „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: «Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău»” (Ioan 17,1-6).

Creștinii să fie evlavioși

Neprihănirea lui Dumnezeu este absolută. Această neprihănire caracterizează toate lucrările Sale, toate legile Sale. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să fie așa cum este El. Viața lui Hristos trebuie să fie manifestată în viața urmașilor Săi. În toate faptele Sale publice și particulare, în fiecare cuvânt și faptă, s-a văzut o evlavie practică, iar evlavia aceasta trebuie să se vadă și în viața ucenicilor Săi.

Aceia care iau aminte la lumina ce le-a fost dată vor manifesta virtuțile caracterului lui Hristos în viața de zi cu zi. Domnul Hristos nu a păcătuit, pentru că în El nu era păcat. Dumnezeu mi-a arătat că viața credincioșilor trebuie să dea dovadă de o neprihănire practică.

Oare nu a vorbit Dumnezeu în Cuvântul Său despre evenimentele solemne care trebuie să aibă loc în scurt timp? Când citiți lucrurile acestea, credeți voi ce spune El? Sau, prin faptul că ați ascultat o filosofie înșelătoare, ați renunțat la credința voastră în Dumnezeu? Este vreo putere în stare să abată pedeapsa care trebuie să vină asupra voastră, dacă nu vă umiliți inima înaintea lui Dumnezeu și nu vă mărturisiți păcatele? Cum se explică faptul acesta, frații mei din lucrarea misionară medicală? Oare nu vă vorbește Dumnezeul cel viu, din Cuvântul Său, despre evenimentele care au loc în împlinirea acelui Cuvânt? În curând va avea loc ultima mare cercetare a omului. A fost viața voastră în așa fel încât să puteți fi cântăriți atunci în balanțele Sanctuarului și să nu fiți găsiți prea ușori? A ajuns supunerea voastră față de oameni să fie o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă” (2 Corinteni 13,5). — Special Testimonies, seria B, nr. 2, p. 12-14

FIȚI PRECAUȚI

Washington, D.C., 7 august 1904.

Stimate frate, Mi s-a dat o solie pe care să ți-o vestesc atât ție, cât și celorlalți medici aflați în Asociația Medicală Misionară. Despărțiți-vă de influența exercitată de cartea Living Temple 34, deoarece ea conține idei înșelătoare. În ea se află idei care sunt întru totul adevărate, dar sunt amestecate cu idei false. Pasajele din Scriptură sunt scoase din context și sunt folosite pentru a susține teorii greșite.

Gândul la ideile greșite conținute în cartea aceasta mi-a produs o mare tulburare, iar experiența prin care am trecut în legătură cu problema aceasta aproape că m-a costat viața.

Se va spune că lucrarea Living Temple a fost revizuită. Totuși Domnul mi-a arătat că scriitorul nu s-a schimbat și că, atâta vreme cât continuă să susțină ideile lui actuale, nu poate să fie nicio unitate între el și slujitorii Evangheliei. „Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit»” (Galateni 6,7).

Ați avut posibilitatea să citiți Mărturii, volumele 7 și 8. În mărturiile acestea este dat un semnal de alarmă. Totuși unii nu au înțeles lumina care a fost așa de clară și simplă pentru mintea celor care nu au fost influențați de teoriile amăgitoare. Atâta vreme cât medicii noștri cultivă teoriile rătăcitoare ale cărții acesteia, nu poate să fie nicio unitate între ei și pastorii care vestesc solia Evangheliei. Până când nu are loc o schimbare, nu trebuie să fie nicio unitate.

Dacă misionarii medicali se comportă în așa fel încât practica și exemplul lor se armonizează cu numele pe care îl poartă, dacă simt nevoia unei unități ferme cu slujitorii Evangheliei, atunci poate să aibă loc o activitate armonioasă. Totuși trebuie să refuzăm cu hotărâre să fim îndepărtați de pe platforma adevărului veșnic, care a stat ca un test al credinței încă din 1844.

Alfa prezentată în „Living Temple”

Mi s-a poruncit să vorbesc deschis. „Înfruntă pericolul!” este îndemnul care mi-a fost adresat. „Înfruntă pericolul cu hotărâre și fără întârziere.” Totuși nu trebuie să-i retragem pe lucrătorii noștri din câmpul de lucru spre a cerceta învățăturile și punctele de controversă. Nu avem de făcut nicio astfel de cercetare. În cartea Living Temple este prezentată alfa unor erezii mortale. Omega va urma și va fi primită de aceia care nu sunt dispuși să asculte avertizarea pe care a adresat-o Dumnezeu.

Medicii noștri, asupra cărora apasă povara unor responsabilități importante, trebuie să aibă un discernământ spiritual clar. Ei trebuie să vegheze continuu. În curând vor veni asupra noastră pericole pe care nu le observăm acum, iar eu doresc mult ca ei să nu fie înșelați. Am o dorință puternică de a-i vedea stând liberi în Domnul. Mă rog să aibă curajul de a sta neclintiți pentru adevăr, așa cum este el în Isus, păstrând cu putere până la sfârșit credința lor de la început. — Special Testimonies, seria B, nr. 2, p. 49, 50