Legea lui Dumnezeu, așa cum este prezentată în Scriptură, conține cerințe vaste și cuprinzătoare. Fiecare principiu este sfânt, drept și bun. Legea îi face pe oameni să aibă o obligație față de Dumnezeu, ea atinge gândurile și simțămintele și îi va convinge de păcat pe toți aceia care își dau seama că au călcat cerințele ei. Dacă Legea s-ar referi numai la comportamentul exterior, oamenii nu ar fi vinovați pentru gândurile, dorințele și planurile lor greșite. Dar Legea cere ca sufletul însuși să fie curat și mintea să fie sfântă, așa încât gândurile și simțămintele să fie în armonie cu standardul dragostei și al neprihănirii.
Domnul Hristos a arătat în învățăturile Sale cât de vaste sunt principiile Legii rostite pe Sinai. El a făcut o aplicație practică a acelei Legi ale cărei principii rămân pentru totdeauna marele standard al neprihănirii — standardul prin care toți vor fi judecați în ziua cea mare, când se va așeza scaunul de judecată și vor fi deschise cărțile cerului. El a venit să împlinească toate condițiile neprihănirii și, în calitate de Conducător al omenirii, să-i arate omului că și el poate să facă aceeași lucrare, îndeplinind fiecare detaliu al cerințelor lui Dumnezeu. Prin harul Său, care este pus la dispoziția fiecărui om, nimeni nu trebuie să piardă cerul. Desăvârșirea caracterului poate fi atinsă de fiecare om care se străduiește să ajungă la ea. Aceasta constituie însăși temelia noului legământ al Evangheliei. Legea lui Iehova este pomul, Evanghelia constituie florile parfumate și roadele pe care le aduce.
Când Duhul lui Dumnezeu îi descoperă omului semnificația deplină a Legii, în inima lui are loc o schimbare. Descrierea conștiincioasă pe care profetul Natan a făcut-o cu privire la starea adevărată în care se afla David, l-a făcut pe acesta să își cunoască bine păcatele și l-a ajutat să renunțe la ele. El a primit sfatul cu smerenie și s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. „Legea Domnului”, a spus el, „este desăvârșită, și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primește și el învățătura de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare. Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!” (Psalmii 19,7-14)
Felul în care Pavel prețuia Legea
Mărturia apostolului Pavel cu privire la Lege este: „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos [păcatul se află în om, nu în Lege]? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: «Să nu poftești!” Apoi păcatul a luat prilejul și a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci, fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit. Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit și, prin însăși porunca aceasta, m-a lovit cu moartea” (Romani 7,7-11).
Păcatul nu a nimicit Legea, dar Legea a nimicit gândirea firească a lui Pavel. „Dar acum, am fost izbăviți de Lege”, declară el, „și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7,6). „Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă” (Romani 7,13). „Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7,12). Apostolul Pavel le atrage atenția ascultătorilor săi la Legea călcată și le arată în ce constă vinovăția lor. El îi învață ca un profesor care îi învață pe elevii lui și le arată calea de întoarcere la credincioșia față de Dumnezeu.
În călcarea Legii nu se găsește nicio siguranță, nicio tihnă, nicio îndreptățire. Atâta vreme cât continuă să păcătuiască, omul nu poate spera să stea ca un nevinovat înaintea lui Dumnezeu și să fie împăcat cu El prin meritele Domnului Hristos. El trebuie să înceteze să calce Legea și să ajungă credincios. Când privește în marea oglindă morală, păcătosul își vede defectele de caracter. El se vede exact așa cum este, pătat, întinat și condamnat. Totuși el știe că Legea nu poate să îndepărteze în niciun fel vinovăția sau să-l ierte pe cel păcătos. El trebuie să meargă mai departe. Legea este doar un îndrumător care îl aduce la Hristos. El trebuie să privească la Mântuitorul care poartă păcatele. Iar când Domnul Hristos îi este descoperit pe crucea de pe Golgota, murind sub povara păcatelor întregii lumi, Duhul Sfânt îi arată atitudinea lui Dumnezeu față de toți cei ce se pocăiesc de nelegiuirile lor. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16).
Fiecare dintre noi trebuie să ia seama personal și ca niciodată mai înainte la un „Așa zice Domnul”. Unii oameni sunt necredincioși față de Dumnezeu, profanează Sabatul Său sfânt, găsesc neajunsuri în declarațiile cele mai clare ale Cuvântului, răstălmăcesc adevărata semnificație a Scripturilor și, în același timp, fac eforturi disperate de a armoniza neascultarea lor cu Scripturile. Totuși Cuvântul condamnă astfel de practici, așa cum i-a condamnat pe cărturarii și fariseii din zilele lui Hristos. Trebuie să cunoaștem adevărul. Vom face noi la fel cum au făcut fariseii? Îi vom întoarce noi spatele celui mai mare Învățător pe care L-a cunoscut vreodată lumea, pentru a ne îndrepta spre tradițiile, maximele și zicalele oamenilor?
Urmările călcării Legii
Sunt multe concepții pe care mintea nu are niciun drept să le cultive. Adam a crezut minciuna lui Satana, insinuările viclene împotriva caracterului lui Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit»” (Geneza 2,16.17). Când a ispitit-o pe Eva, Satana a spus: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină?» Femeia a răspuns șarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți”. Atunci, șarpele a zis femeii: «Hotărât, că nu veți muri: dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.»” (Geneza 3,1-5)
Cunoștința pe care Dumnezeu nu a dorit ca primii noștri părinți să o aibă a fost cunoștința vinovăției. Când ei au acceptat declarațiile lui Satana, care erau false, neascultarea și fărădelegea au fost aduse în lumea noastră. Neascultarea aceasta față de porunca explicită a lui Dumnezeu și credința aceasta în minciuna lui Satana au deschis porțile unui potop de nenorociri care au venit asupra lumii. Satana a continuat lucrarea începută în Grădina Eden. El a lucrat cu precauție, pentru ca omul să primească declarațiile lui ca fiind o dovadă împotriva lui Dumnezeu. El a lucrat împotriva Domnului Hristos și împotriva eforturilor Sale de a reface în om chipul lui Dumnezeu și de a întipări în sufletul lui asemănarea cu Dumnezeu.
Credința într-o concepție falsă nu l-a făcut pe apostolul Pavel să fie un om bun, duios și milos. El a fost un iudeu zelos, nespus de furios împotriva adevărului cu privire la Domnul Isus. El a mers pretutindeni în țară, prinzându-i pe credincioși și trimițându-i în închisoare. Când a vorbit despre lucrul acesta, el a spus: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri și am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți și voi toți azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei” (Fapte 22,3.4).
Familia omenească este în necaz din cauza faptului că a călcat Legea Tatălui. Totuși Dumnezeu nu îl lasă pe cel păcătos până când nu-i arată remediul pentru păcat. Singurul Fiu al lui Dumnezeu a murit pentru ca noi să putem trăi. Domnul a acceptat să aducă jertfa aceasta pentru noi, ca Garant și Înlocuitor al nostru, cu condiția ca noi să Îl primim pe Hristos și să credem în El. Cel păcătos trebuie să vină la Hristos cu credință, să se bazeze pe meritele Sale, să pună păcatele lui asupra Purtătorului păcatelor și să primească iertarea Sa. Acesta este motivul pentru care a venit Domnul Hristos în lume. Ca urmare, neprihănirea lui Hristos îi este atribuită păcătosului care se pocăiește și crede. El ajunge să fie un membru al familiei împărătești, un copil al Împăratului ceresc, un moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Hristos.