Înainte de întemeierea lumii, Hristos, Singurul născut din Tatăl, S-a angajat să ajungă Răscumpărătorul neamului omenesc, dacă Adam va păcătui. Adam a căzut, iar Acela care a fost părtaș al slavei Tatălui înainte de a fi lumea Și-a lăsat deoparte mantia regală și coroana împărătească și a coborât din poziția Sa de înaltă autoritate spre a ajunge un copilaș în Betleem, pentru ca, pășind pe terenul unde Adam s-a împiedicat și a căzut, să poată răscumpăra făpturile omenești căzute. El S-a supus tuturor ispitelor pe care vrăjmașul le aduce asupra oamenilor și toate atacurile lui Satana nu au putut să-L facă să Se abată de la credincioșia Sa față de Tatăl. Prin faptul că a trăit o viață fără păcat, El I-a dovedit fiecărui fiu și fiecărei fiice a lui Adam că pot să reziste ispitelor aceluia care a adus la început păcatul în lume.
Domnul Hristos le-a adus oamenilor puterea de a birui. El a venit în lumea aceasta în chip omenesc pentru a trăi ca om între oameni. El a preluat slăbiciunile naturii omenești pentru a fi pus la încercare. În natura Sa omenească, Hristos a fost părtaș al naturii divine. Prin întruparea Sa, El a câștigat într-un sens nou titlul de Fiul lui Dumnezeu. Îngerul i-a spus Mariei: „Puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1,35). În timp ce era Fiul unei făpturi omenești, El a ajuns Fiul lui Dumnezeu într-un sens nou. În felul acesta, El a trăit în lumea noastră ca Fiu al lui Dumnezeu, și totuși aliat prin naștere cu neamul omenesc.
Domnul Hristos a venit în chip omenesc pentru a le arăta atât locuitorilor lumilor necăzute, cât și lumii căzute, că s-au făcut pregătiri ample pentru a face în stare făpturile omenești să trăiască în credincioșie față de Creatorul lor. El a suportat ispitele pe care i-a fost îngăduit lui Satana să le aducă împotriva Sa și a rezistat tuturor atacurilor lui. El a fost chinuit cumplit, asaltat puternic, dar Dumnezeu nu L-a lăsat fără o dovadă a recunoașterii Sale. Când a fost botezat de Ioan în Iordan și a ieșit din apă, Duhul lui Dumnezeu a coborât asupra Lui în chip de porumbel și o voce din cer a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Marcu 3,17). Imediat după acest anunț, Hristos a fost condus de Duhul în pustie. Marcu spune: „Îndată, Duhul a mânat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice” (Marcu 1,12.13). „N-a mâncat nimic în zilele acelea” (Luca 4,2).
Înfruntarea ispitei
Când a fost dus în pustie pentru a fi ispitit, Domnul Isus a fost condus de Duhul lui Dumnezeu. El nu a invitat ispita. El a mers în pustie ca să fie singur, pentru a Se gândi la misiunea și la lucrarea Sa. Prin post și rugăciune, El urma să Se întărească pentru calea însângerată pe care avea să meargă. Cum trebuia să Își înceapă lucrarea de eliberare a robilor pe care nimicitorul îi ținea în chinuri? În timpul postului Său îndelungat, I-a fost descoperit întregul plan al lucrării Sale ca eliberator al omului. Ispita îl asalta cu insistență în fiecare clipă.
Când a intrat în pustie, Domnul Isus a fost acoperit de slava Tatălui. În timp ce era absorbit în comuniunea cu Dumnezeu, El a fost înălțat mai presus de slăbiciunea omenească. Totuși, când slava s-a îndepărtat, El a fost lăsat să lupte cu ispita. Natura Sa omenească se retrăgea din fața conflictului care Îl aștepta. Timp de patruzeci de zile, a postit și S-a rugat. Slăbit și epuizat de foame, istovit și tras la față din cauza agoniei sufletești, „atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor” (Isaia 52,14). Atunci a fost ocazia favorabilă pentru Satana. El a presupus că va putea să-L biruiască pe Hristos.
Satana a venit la Mântuitorul, ca și cum ar fi fost răspunsul la rugăciunile Sale, deghizat într-un înger al luminii, iar mesajul pe care I l-a adresat a fost următorul: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini” (Matei 4,3).
Domnul Isus l-a înfruntat pe Satana cu aceste cuvinte: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). În fiecare ispită, arma Sa de luptă a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Satana I-a cerut lui Hristos să facă o minune ca semn al divinității Sale. Totuși faptul că S-a bazat ferm pe un „Așa zice Domnul” a fost mai mare decât toate minunile și un semn care nu putea să fie contrazis. Atâta vreme cât Domnul Hristos a rămas în această poziție, ispititorul nu a fost în stare să câștige niciun avantaj.
Unica noastră speranță este aceea de a ne familiariza cu Sfânta Scriptură. Aceia care cercetează Scripturile sârguincios nu vor accepta amăgirile lui Satana ca fiind adevărul lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să fie biruit de speculațiile prezentate de vrăjmașul lui Dumnezeu și al lui Hristos. Nu trebuie să facem speculații cu privire la punctele asupra cărora Cuvântul lui Dumnezeu tace. Tot ce este necesar pentru mântuirea noastră este dat în Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să facem din Biblie sfătuitorul nostru zilnic.
Domnul Hristos a fost una cu Tatăl din veșnicie, iar când a luat asupra Sa natura omenească, El a continuat să fie una cu Tatăl. El este veriga de legătură între Dumnezeu și omenire. „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele” (Evrei 2,14). Numai prin El putem să ajungem să fim copii ai lui Dumnezeu. Tuturor celor ce cred în El le dă dreptul de a se face copii ai lui Dumnezeu. În felul acesta, inima ajunge să fie templul Viului Dumnezeu. Oamenii ajung